Am ajuns in Romania

Suntem la Baile Herculane, la o temperatura de vreo 15 grade acum, erau 19 cand am venit. Si la radio anuntau ca la Baia Mare MAXIMA e de 15 grade azi... brrrr.... Deci de asta tot insista mami sa avem la indemana haine groase pentru pitic. De la 35-38 de grade va fi un soc pentru toti, mai ales ca nu numai temperatura scazuta ne va deranja, ci si ploaia. Si cand imi amintesc ca apa marii avea 29 de grade, nu mai am mult sa ma apuce o depresie mica. In Grecia si minima era 22 de grade...

Sambata dupa-masa am facut ultima baie in mare. Am incercat sa-mi imprim in memorie atingerea ei pe piele, mirosul ei, sunetele ei, temperatura ei, senzatia picioarelor in nisipul fin, of dar mai ales senzatia de pe piele, e inegalabila. Nici nu mai stiam ce vreau sa fac ultima data in mare, sa plutesc pe spate, sa inot cu capul sub apa, ca sa vad minunile, sa inot relaxant bras, sa inot crowl, care e asa de simplu in apa sarata, sa ma scufund pe fundul marii, alaturi de pestisori, sa umblu prin apa, ca sa simt si nisipul sub picioare... Le faceam toate pe rand si nu-mi venea sa cred ca intr-adevar trebuie sa aleg ceva ca fiind ultima, si sa ies o data din apa. Am avut noroc ca, desi in apa Alex a vrut numai la mine, pentru cateva minute s-a jucat in nisip doar cu Relu, fara sa ma strige "mamaaa, mamaaa", ca de obicei.

La un moment a trebuit sa ma decid brusc sa rup clipele fericite si sa ies din apa. Ca in fiecare an, am simtit cum parca ma trage inapoi, si cum fiecare centimetru de piele dezgolita de atingerea ei tandra ma doare. Cum parca daca ies din mare nu mai sunt eu... M-am pus in genunchi la mal, in bataia valurilor, sa o mangai pentru ultima oara. Alex a venit la mine distrat sa ma vada si a inceput sa se joace cu mine, sa arunce nisip in mine, sa rada in hohote, sa ma pupe si sa ma imbratiseze. A imprastiat magia momentului, dar astfel a facut mai usoara despartirea. Recunosc ca in alti ani chiar plangeam :D. Am fost la hotelul asta a doua oara, asa ca ar fi chiar bizar sa mai revenim. Deci era un fel de adio de la o plaja minunata, de la care avem amintiri din 3 ani (pentru ca si anul trecut am venit in vizita).

Vineri seara am ratat mini-disco. Eram hotarati ca vom merge sambata, in ultima noastra seara. Si ne mai gandeam ca dupa mini-disco sa ne facem poze pe faleza, cum am facut in ultimele seri si in 2008, si in 2010 (cand am venit la Athos chiar si in ultima zi, de la hotelul aflat la 20 de kilometri de Kallithea). Si mai aveam in plan sa filmez marea, sa am sunetul ei macar atunci cand ma va apuca dorul. Si tot sambata seara am vrut sa mai mergem o data la petrecerea de pe plaja, cu focurile de tabara.

Dar piticul nostru nu a adormit in camera ca de obicei, inainte de masa de amiaza. Asa ca am mers la masa cu el. Si cum era extenuat, s-a cerut la san. A adormit imediat. Am terminat de mancat si am mers cu el in camera. Dar cand l-am pus in pat s-a trezit si nu am mai reusit sa-l adorm. Am mers dupa-masa pe plaja, s-a obosit si acolo. Si seara la cina s-a cerut iar la san. Normal ca a adormit, dupa cele 5 minute de la pranz. La 20:20. Asa ca adio ultim mini-disco (desi ne arata incantat zilnic scena unde se tinea), adio poze pe faleza, adio filmat marea, adio beach party. Sa vad si eu cum e cu un copil ce iti adoarme prea repede si nu mai apuci sa faci nimic cu el :)), nici sa mergi la o petrecere :)). Acum o sa ajung sa-l apreciez cand se culca dupa 12 :)).

Noroc ca facusem bagajele aproape de tot la amiaza! Altfel erau planificate pentru seara, dupa mini-disco.

Dimineata ne-am trezit si ne-am hotarat totusi sa incercam sa ne facem timp sa mai mergem pana la mare. Am filmat putin, am facut cateva poze (dar cu soarele inspre mare, asa ca marea nu se vede albastra) si ne-am luat la revedere. Doar cand Relu i-a spus lui Alex, de pe nisip deja, sa ii faca "pa" la mare (si Alex incantat i-a facut cu mana), doar atunci am realizat ca asta e despartirea. Pentru cel putin un an...

Pe drum inspre Thessaloniki, am oprit in Nea Potidea la hotelul la care am fost anul trecut, la Istion Club. Acolo iar valuri de emotii si amintiri. Aveam impresia clara ca tot concediul de acolo din august 2010 s-a petrecut de fapt acu vreo doua luni. Toate tufele imi erau cunoscute, si chiar si personalul, toate cladirile, tot... Un hotel superb. Plaja nu e asa frumoasa ca la Athos, dar in rest...

In masina a fost mai dificil decat la drumul inspre Grecia. Ma gandesc la cateva motive:
- s-ar putea ca data trecuta sa fi fost un noroc :D
- de cateva nopti nu doarme bine, plange mult in somn si suge foarte mult (am inceputuri de ragade deja); probabil se pregateste de iesire al patrulea canin, sau atata mancare noua si mai multa decat voia el de obicei i-au dat peste cap functionarea sistemului digestiv. Spun asta pentru ca noaptea se calma cateodata dupa ce reusea sa faca o beshinutza. Si el are intestinele mai sensibile de la inceputul diversificarii.
- are niste bubite care il deranjeaza tare. Eu tind sa cred ca de asta a fost mai agitat, mai greu de distrat si de multumit. Se plictisea repede de orice activitate sau de orice jucarie. Totusi, ce l-a tinut in priza mult timp a fost o tabla din aceea magnetica de scris si sters. Fiind cu masinute a fost un real succes, fata de tabla clasica cu creta. Am cumparat-o din Thessaloniki in vizita de saptamana trecuta, dar am tinut-o special sa aiba ceva nou pe drum. In plus, mult timp a fost incantat sa ii citesc in carticelele lui.

Mai multe despre bubite:

- nu cred ca e ceva boala a copilariei pentru ca au aparut intai doar pe picioare, acum are doua si pe mana.
- nu sunt de la transpiratie pentru ca sunt mari, nu mici
- sunt mari, rosii, tari la atingere, si au un varf. Eu fac la fel si de la muscatura de tantari, si de la o mancare ce nu imi pica bine
- la inceput am crezut ca sunt de la tantari, in Grecia mai erau, dar nu ne-au prea deranjat. Apoi pe masina i-au mai aparut vreo 2 pana la amiaza si inca vreo 4 pana seara. In masina nu am vazut tantari. Asa ca ne-am gandit ca e ceva alergie
- pe drum il deranjau tare. Se scarpina, maraia, imi arata piciorul. I-am pus dapis gel de la boiron cat timp am crezut ca sunt de la tantari, apoi first aid de la essential care, pentru atenuarea senzatiei de mancarime
- am sunat-o pe nasa noastra, care e pediatra la un spital din Baia Mare, si ea ne-a recomandat mixtura mentolata si un anti-alergic. Am stat in dubii la anti-alergic, mai ales ca nu i-am mai dat niciodata. Si mai ales dupa ce am citit prospectul :D.
- l-am pictat acuma seara cu mixtura si am tot amanat aeriusul pentru ca de cand am coborat din masina nu l-au mai deranjat bubitele. Era asa de incantat ca suntem intr-o parcare/intr-o cladire/intr-o camera/la un loc de joaca/adica oriunde altundeva decat in masina in care si-a petrecut toata ziua incat a ignorat toate bubitele.
- s-a cerut repede, obosit, la san si a adormit repede. Inainte de a adormi profund a inceput sa se scarpine maraind, dar nici nu se punea problema sa-l trezesc sa ii dau ceva. Am tinut minte ce traumatizant a fost pentru el sa-l trezesc o data sa-i dau ibuprofen, asa ca nici nu se punea problema. A adormit acum si nu il mai deranjeaza, dar pentru o secunda ma gandisem ca poate mai bine i l-as fi dat. (da somnolenta si pofta de mancare, sunt mamici care le dau copiilor anti-alergice special pentru unele efecte adverse :)) puteam profita si eu :)) )

Mai multe despre traseu

Am ales o alta intrare in tara dinspre Serbia. A fost in plan candva si o revenire in tara prin Bulgaria si Bucuresti (din cauza drumului ingrozitor dintre Arad si Satu Mare), dar noi continuam sa ne ferim de Bulgaria :D. Deci, cum spuneam, dupa alte treceri de frontiera pe la Deta si pe la Jimbolia, acum Relu a ales Portile de Fier. Asta ca sa o ia de aici inspre Alba Iulia, sa ocolim traseul de groaza din vestul tarii.

De la Nis (s cu caciulita, deci se citeste sh), Serbia, am luat-o inspre Sofia o perioada scurta, apoi am mers pe niste drumuri ca de Romania :D. Dar Relu e convins ca am facut un traseu mai scurt pentru ca Belgradul ar fi fost incredibil de aglomerat duminica seara.

Am trecut Dunarea frumoasa si fiind coada la intrarea in tara, am reusit sa coboram din masina si am facut cateva poze. Mi-am sunat mama :D, fericita ca vad ca scrie orange pe telefon :)).

Nu stiam unde sa innoptam. Tati ne-a zis ca daca nu oprim la Baile Herculane, dupa aceea urmeaza Caransebes si nu vom gasi nimic dragut acolo. Noi eram si stresati de bubitele lui Alex, sa gasim o farmacie deschisa duminica seara in niste orasele mici. Pentru prima data a zis Relu ca ii pare rau totusi ca nu am mers la Timisoara din nou.

Am luat-o din drumul principal inspre Baile Herculane, si deci inspre Tg-Jiu. Tot am vazut ca statiunea ramane in stanga si apoi in spate si tot am asteptat sa ne duca drumul sa coboram la ea, dar nu :D. Apoi am vazut un drum la stanga, dar era cu sens interzis pentru noi. Ne-am intors si am vazut un drum mic inspre statiune, nesemnalizat, fara nici un indiciu ca ar duce la o localitate. Am ajuns in Bai. Lume multa, masini multe, drumuri stramte. Alex agitat in bratele mele. Doua GPS-uri care nu aveau trecute strazile pe care ne gasise tati de pe net cateva hoteluri. Nu de alta, dar erau alei de tara, cu pietris batatorit, de 2-3-4 metri latime. Am zarit o farmacie in centru care era pustiita de tot, nu avea nici macar rafturi. Am vazut de la distanta unul dintre hoteluri, pe un deal. Am luat-o la stanga inspre el si am intrat pe niste strazi infundate, stramte, unde trebua sa te misti cu viteza melcului printre masini parcate si lemne taiate in drum. Am vrut sa dam inapoi dar era o masina in spatele nostru. I-am zis lui Relu sa iesim cumva de acolo si sa o luam inspre Timisoara, inspre civilizatie. Deja nu mai puteam de nervi pe statiunea asta si nu stiam ce sa ma mai fac cu Alex, care era vizibil deranjat si de statul in masina, si de bubite.

Noroc ca am gasit la drumul principal unul din hotelurile recomandate. A intrat Relu sa vada daca sunt locuri si sa intrebe de o farmacie. Era clar ca daca nu gasim farmacie plecam mai departe cel mai probabil ocolim inspre Timisoara, catre drumul mult evitat, pentru a gasi o farmacie non-stop. Prima farmacie gasita era inchisa, a doua era deschisa pana la ora 21. Si noi, norocosii, ajunsesem acolo la 20:50. Am luat medicamentele si am mers sa ne cazam. Hotelul e frumos, are internet si are afara loc de joaca pentru copii, ce ti-ai mai dori altceva? :D

La locul de joaca Alex a fost incantat de casuta de plastic, asa ca mi-a dat niste idei :D. Apoi mi-a aratat razand cu lacrimi de fericire niste jucarii de nisip, asemanatoare cu cele cu care se juca el in Grecia. Si a trebuit sa-i explic despre fiecare.

Desi era deja trecut de ora 22, am iesit putin in statiune sa-si gaseasca Relu ceva de mancare. Dar nu voia mancare de la restaurant, spera sa-si gaseasca ceva fast-food-uri. In plimbarea asta iar mi-am exprimat uimirea cum de e atata lume in statiunea asta. Mie drept sa spun nu-mi place :D. La tratamente ma asteptam sa fie doar oameni in varsta. Dar statiunea e plina de tineri. La doua terase se asculta infernal muzica tiganeasca si lautareasca. Sunt chiar si copii mici. In 10 minute am vazut 3. Pe unul il adormea taica-sau in brate la o terasa cu fum de mici si cu muzica lautareasca la maxim. Na, da era un fel de babywearing :)). Altul statea linistit in brate la maica-sa la autoservire. Si altul, un puiuc de tigan, plangea infiorator in bratele bunicii ce statea cu un cantar intr-un colt de strada. Si Relu a ramas surprins cat de rau poate sa planga. Si mie imi venea sa plang cand il auzeam si imi venea sa fac ceva, dar nu stiam ce. La un moment dat s-a oprit. Cand am coborat, l-am vazut la san la maica-sa. Relu imi spune mandru "vezi? il alapteaza". Si eu nu stiam daca sa ma bucur sau nu, vazand tigara din coltul gurii mamei. Na, macar s-a oprit din plans :D.

In rest ce as putea sa mai spun? Abia astept sa ajungem la casa noastra si sa scap cumva de despachetat. Traiesc impreuna cu Alex mirarile lui si constatarile lui. Si bucuriile lui cand ajungem intr-un loc si iesim din masina. Si privirea lui incredibila cand ii povestesc ca mergem acasa la Buni, la Bunicul, la Unchiul Lali, la Lucky si la Nero. A vorbit pe speaker acuma seara cu bunicul lui, si cand a fost intrebat cat de mult il iubeste pe bunicu', el a raspuns "muuuuuu" (mult), ducandu-si mana stanga pana deasupra urechii, sa arate cat de mult :).

Chiar daca e trecut de miezul noptii, pentru mine e tot duminica. Si nu-mi vine sa cred ca acum am ajuns la frig, la drumuri proaste, la muzica lautareasca data la maxim, la miros de mici, la aglomeratie si tiganie. Si nu-mi vine sa cred ca dimineata eram la caldura, la civilizatie, la sunetul marii, la atingerea nisipului, la miros de mare, la mancaruri fenomenale, la peisaje magnifice...