vineri, 8 octombrie 2010

Primii pasi

In 2 octombrie seara statea in picioare si l-am lasat de manute, punandu-mi mainile pe coastele lui, dar nu il tineam, doar il atingeam. A facut vreo 3 pasi singur si cand mi-am dat seama ce face l-am prins, ca m-am speriat eu :D. El oricum, de o manuta merge foarte bine, de-abia simti ca se tine de deget, nu se apasa, nu se sprijina in el.

In 3 octombrie Relu a coborat jos cu el la ai mei lasandu-ma sa pap micul dejun in liniste. L-a pus sa umble tinandu-l de capison. Dar numai se prefacea ca-l tine, nu-l sustinea de fapt. Alex s-a emotionat, radea asa speriat, si si-a dus mana in spate sa caute mana lui Relu. A gasit hanoracul, asa ca s-a prins de el. Apoi a fost foarte incantat si a tot mers vreo 3-4 pasi de la unul la altul, tinandu-se de hanorac. M-au chemat jos si pe mine sa vad ca umbla Alex :). Cand l-am pus eu sa umble si m-am prefacut ca-l tin de bluza, el si-a pus mana la spate si s-a tinut de par. Asa ca a facut cativa pasi tinandu-se de par :)).

Catre mine nu a vrut sa umble. Incepea sa rada speriat si isi intindea mainile spre mine.

In seara aia a facut primii pasi chiar singurel, fara sa-l ating deloc, catre bunicul care statea pe fotoliu, si bunicul a fost foarte incantat. A spus tuturor ca Alex a facut primii pasi inspre el.

De atunci, l-am mai pus seara sa-l vad daca vrea, dar numai pacalit mergea. Pana alaltaseara. Alaltaseara a inceput sa-si dea drumul singurel, ca m-am speriat. Poate umbla singur si 10 metri, si se opreste, si ia curba, si se aseaza jos, ridica ceva de jos. Dar totusi mai are momente cand e grabit si nu se uita pe unde umbla si merge cu pieptul inainte si am noroc ca-s pe faza sa-l prind ca am inteles ca daca pica nu mai au curaj o perioada sa umble.

Asa ca alaltaseara mi-am dat seama ca o perioada va fi mai greu putin. Ca pana acuma mai avea momente cand imi puteam lua ochii de la el pentru o secunda. Dar acum, numai il vad ca se ridica si umbla singur si e gata gata sa pice. De acuma seara deja se ridica singur cu o genoflexiune, nu mai are nevoie de ceva de sprijin.

Recunosc ca m-am emotionat mai mult in asteptarea momentului, vazand cum fac alti copii primii pasi si asteptandu-l si pe el sa umble. Parca acum mi se pare normal. Adica nu am plans ca atunci cand a zis "mama" :x. Dar sunt sigura ca va fi si mai minunat cand il voi vedea peste tot in picioare.

Oricum, toata ziua o agasez pe maica-mea intreband-o daca si ea il vede "ca parca azi e mai scump decat ieri, nu ti se pare?" si "are ochii si mai frumosi azi, sunt mai mari, uite ce faina privire are". Asa ca da, e mai scump asa in picioare, mai ales ca l-am vazut emotionat de reusita. M-au emotionat mai mult emotiile lui si bucuria lui decat faptul in sine, asteptat asa cu drag. E asa de incantat!

Alte aspecte ale zilelor trecute le voi aborda in alte postari, asta cu primii pasi merita sa fie numai despre asta.

6 comentarii:

  1. Bravo Alex!Lumea e la picioarele tale!Va pupam!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim mult, Dana! Va pupam si noi cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. felicitariiiiiiiii , primii pasi , ce emotionat moment , de acuma sa te ti mami ....o sa faci sport fara sa vrei fugind dupa el .

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari!!Påi nu ne-ai spus nimic?!Ai tacut malc la noi 'acaså'.Hmm!!Ce e fain ca asa de bine stiu ce simti si mai ales ce VEZI(inimioare..multe inimioare) zilele astea pt ca si al meu se 'ocupa' cu asa ceva momentan.

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc mult mult!

    Dana, ai dreptate. Eu ma gandeam "uite ce putin a durat mersul de doua manute, nu a fost asa greu pentru spatele meu. Acum cu o manuta e super usor". Si acum, cand il apuca sa faca pasi singur (ca in rest mergem in continuare de o manuta), ma aplec tare tare sa fiu cu mainile pe langa el daca pica. Si el fuge, si eu trebuie sa fug aplecata asa rau... E greuuu! Si apoi va urma fugitul dupa el sa nu pateasca ceva, apoi fugitul dupa el sa nu se catere in copaci :)) si altele...

    Iulika, tu oricum ai o stare de bine, de optimism, de dragoste si bucurie mereu. Acum pun pariu ca esti si mai si! Cred ca n-am spus nimic ca eram in perioada grea cu Alex si vezi ca nici aici nu am scris la timp :)).

    Va pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  6. :) ce moment emotionant! Cred si eu cabunicul nu isi mai incapea in piele de bucurie...
    Bravo, Alex!!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...