marți, 11 decembrie 2012

Plang



Oare o sa pot scrie de lacrimile ce-mi curg pe obraz? Ca de ieri plang continuu. Cum imi trimite cineva un mesaj de incurajare, cum bocesc, cum imi amintesc cine stie ce nimicuri, cum bocesc...

Am vrut sa scriu ca a trecut o luna (ieri am “luniversat”...) de cand era la adapost in burta mea si nu-l deranja nimic, dar nu e chiar adevarat, pentru ca nemernica de toxoplasmoza acolo ar fi putut sa-l afecteze. Si stresul meu din sarcina provoca valuri de cortizol trimise inspre el, placenta nu le putea opri... De multe ori m-am gandit la efectele stresului, si am si vazut cateva deja.

David a racit. Viroza. Bronsiolita. Cu insuficienta respiratorie. Nu stim de unde a racit Alex intai. A fost si fratele meu racit, dar desi stam in aceeasi casa am incercat sa ne ferim. A mai si iesit Alex la locuri de joaca dar mai mult pe afara. Acum imi amintesc ca a fost o data la un teatru de papusi cu vreo saptamana inainte, cine stie ce virus o fi umblat pe acolo... Dupa Alex a urmat David si imediat dupa aceea eu.

Ah, si ce e mai important, de ieri de la amiaza sunt internata cu David in spitalul de stat din Baia Mare.

Am mii de remuscari ca nu am mai avut aceeasi grija de David ca de Alex. Remuscarile astea le-am avut inca din sarcina, si ma simt atat de prost, e ca si cum as avea preferinte, ca si cum David nu ar fi fost la fel de cu drag asteptat. Cand am venit acasa cu Alex din maternitate tatal meu era racit. Ei, nu numai ca noi cu Alex nu ne plimbam prin casa (chiar si la aer ieseam pe balcon, nu coboram jos), dar cine venea in camera noastra trebuia sa-si puna masca. Am considerat mai apoi ca am fost exagerata. Acum nu mai cred asta :((.

Deci plang...

Plang pentru ca David s-a imbolnavit atat de mic, asa de grav. Si are de suferit asa mult din cauza bolii in primul rand, tusea dureroasa, extenuarea... Chiar am simtit ieri ca pic jos cand mi s-a spus ca trebuie sa ma internez cu el.

Am plans cand a trebuit sa-i spun lui Alex, care se tinea atunci de mana mea, si care a inceput sa planga. Si plang acum cand imi amintesc. Ieri am plans continuu.

Plang pentru ca nu ma pot gandi la altceva decat la David si la Alex si cum ii afecteaza pe amandoi situatia de acum.

Plang pentru ca nu am avut destula grija sa nu se imbolnaveasca puiul de om.

Plang cand ma gandesc cum i-au pus branula. Plang cand ma gandesc cum i-au bagat o seringa intreaga de ser fiziologic in nas. Plang cand imi amintesc cum a plans la aerosoli. Plang cand il vad ca acum sta culcat pe spate, cand chiar trebuie, altfel nu avea cum sa stea la masca de oxigen. Plang cand vad ca vrea sa si-o impinga sau ca vrea sa traga de branula. Am plans cand am vazut ca a transpirat pe spate tot, pentru ca sub cearsaf este direct sac de plastic si cum eu nu eram pregatita pentru internare, nu aveam nimic nimic la mine sa-i pun sub el, nu aveam nici pentru mine, o hartie igienica, o sticla cu apa. Plang cand imi amintesc cum l-au chinuit cu aspirarea secretiilor cu o sonda din aceea subtire care se tot introduce in nas de ti se face rau privind de pe margine. Plang cand imi amintesc cum l-au chinuit azi-dimineata cu luarea a 3 eprubete de sange (2 mici si una normala). De atunci plang de cate ori ii vad manuta cu rana de la recoltare, la fel cum plang de cate ori ii vad manuta cu branula.

Plang cand imi amintesc cum ma stresam de analizele de toxoplasmoza ce trebuie sa i le recoltam la 3 luni. La nastere i-au luat analize din calcai si abia au putut stoarce cateva picaturi, de aici stresul meu cum ii vom recolta la 3 luni o jumatate de eprubeta mare de sange! Ei, uite ca se poate, saracutul pui...

Plang cand ma gandesc ca a ajuns la o luna sa faca toate procedurile cele mai nocive cu sistemul lui. Alex pana la 3 ani si 2 luni inca nu a luat niciodata antibiotic, acum are prima raceala cu tuse dar inca nu a luat siropuri. Ei bine, eu speram ca David sa-l concureze. Nu, se pare ca nu. La o luna de viata deja are la activ doua tipuri de antibiotice, date deodata, fara nicio analiza si antibiograma, corticosteroizi, un antiinflamator de care n-am mai auzit, o gramada de ser fiziologic si glucoza, gama-globulina (mda, produs uman...), si chiar si o radiologie. Da, tot ce poate fi mai rau pentru sistemul lui micut si in acelasi timp tot ce poate fi mai util probabil acuma (in afara de antibiotic, pentru ca am inteles din analizele de azi ca proteina C reactiva e ok, deci s-a confirmat ca e virala, nu bacteriana).

Plang pentru cum o sa-l afecteze toate astea in viitor. Asa ca dupa ce am auzit povesti cu copii care repetau toata viata episoadele de bronsiolita si de pneumonie, m-am bucurat cand am gasit si mame care sa-mi spuna povesti mai optimiste.Deci pe langa cum l-ar afecta bronsiolita de acum, mi-e teama si de modul in care il vor afecta toate substantele care au intrat in corpul lui atat de repede. In corpul lui in care pana acum a intrat numai si numai lapte matern, nicio alta substanta, acum intra cele mai grele medicamente...

Plang pentru Alex. Of, cat plang pentru Alex. E un copil atat de frumos de sensibil... E atat de iubitor si atat de atasat de noi toti din familie, si de mine in mod special... El sufera mult, chiar daca nu tot timpul se arata prin plans, chiar si cand merg parintii mei la cumparaturi, sau cand se trezeste si tata nu e langa el. Nu mai vorbesc cat de mult sufera cand se pune problema sa lipsesc eu de langa el, pentru ca deja asta se stie. Nici la baie nu vrea sa merg eu fara el, se supara tare daca merg si nu-l anunt. De lipsa indelungata nici nu se pune problema. La Oradea cand am nascut am ales sa ma externez in dimineata de dupa nastere, nu chiar seara, ca sa fiu mai puternica. Si a fost ingrozitor de greu pentru el, desi a incercat foarte curajos sa se imbarbateze singur, si sa treaca cu bine peste episodul asta. Dar il usura gandul ca numai o noapte lipsesc. Acum sa vedem cat intelege el din conceptul “cel putin o saptamana, poate 10 zile...” :((

Plang cand ma uit afara si vad zapada si o zi frumoasa insorita, si ma gandesc cum am fi iesit noi afara de eram sanatosi. In 5-6 decembrie a inceput sa ninga la noi. Prima zapada a lui David ramasa neimortalizata, pentru ca ei amandoi erau bolnavi (Alex are poze cu prima lui zapada). Prima zapada din iarna aceasta, pe care Alex a asteptat-o cu drag. Si acum el plangea din casa ca nu poate iesi afara sa curete treptele. Si sa se joace. I-a adus bunica lui putina zapada de afara zilele trecute si a fost atat de incantat... Plang cand ma gandesc ca zilele trecute doar asta imi era motiv de suparare, ca nu pot iesi afara la zapada cu baietii mei, iar acum am atat de multe...

Apropo de motive de suparare, plang cand imi amintesc ca in urma cu o saptamana pe vremea asta eram doar ingrijorata de cum ne vom petrece zilele fara Relu. El urma sa se intoarca la serviciu vineri (7 dec). Dupa aproape o luna de concediu alaturi de noi, o luna atat de plina si de frumoasa, memorabila. O luna care a parut atat de usoara pentru ca el s-a ocupat foarte mult de Alex, sa nu sufere pentru noua schimbare din familia noastra. M-am pregatit pentru intoarcerea lui Relu la serviciu inclusiv cu foi printate cu activitati simpatice. Nu am apucat sa le punem in practica, pentru ca pana la internare ne-am ocupat de raceli acasa. Imi vine sa rad asa amar, cu lacrimi, de cum calculam eu cate zile sunt intre concediul lui Relu si Craciun, cum ne vom distra noi 3 impreuna, si cum il voi ajuta pe Alex sa nu-i fie prea dor de tatal lui...

Plang pentru ca ieri cand ne-am internat a implinit o luna, si eu aveam in plan o mare cantarire si un anunt mandru cu greutatea lui. La nastere a avut 3.47 kg, la externare 3.31 kg. La 3 saptamani deja avea 5.1 kg. Ieri, dupa cateva zile de boala si o dimineata cu supt putin a avut se pare inapoi 5 kg.

Plang pentru ca David e supus asa unui chin la o luna de viata. De la investigatiile de la inceput care il deranjau, pana la toate cele cate se fac in spitale. E ora 12 acum si de 5 ori am reusit sa-l adorm azi, era extenuat, si tot de 5 ori fix atunci venea o asistenta sa-i ia temperatura din fund, sau sa-l duca undeva sa-i faca ceva si el plangea ingrozitor.

Plang pentru ca lui Alex pana acum ii trecea raceala intr-o zi, doua, pentru ca aveam timp (si loc) sa-l tin in brate non-stop. Sunt sigura ca nu numai reglarea temperaturii cu ajutorul corpului meu era importanta, ci si faptul ca se simtea iubit. Acum cred ca are o saptamana de raceala deja si nu pare sa-i treaca. Nu numai ca in primele zile mama nu l-a putut tine in brate ca de obicei, dar de ieri mama nu mai e langa el deloc...

Plang pentru ca dintr-o data boala lui Alex nu mi se mai pare cel mai greu lucru de pe lumea asta. Acu o luna Alex era bolnav si ma topeam de durere si de ingrijorare. Acum cand vad un animalut inocent bolnav de dinainte de a implini 4 saptamani, o fiinta ce abia cunoaste lumea si care inca nu s-a obisnuit cu organismul lui in afara uterului, febra celui de 3 ani mi se pare „light”. Dar nu trebuie sa uit ca pentru Alex febra e la fel de grava ca acu o luna, lui nu i se pare mai usoara. Ori i se pare la fel, ori i se pare mai greu de dus pentru ca n-o mai are pe mama de remediu numai pentru el. Intr-una din noptile de boala „in familie” David a inceput sa planga infiorator, eu am sarit cu el sa fug in alta camera, sa nu-l trezeasca pe Alex. Dar Alex dormise iepureste toata noaptea, asa ca m-a auzit si mi-a zis: „mama, vreau sa stau langa tine, nu pleca, nu ma deranjeaza David, pot dormi si daca plange daca esti langa mine”. Puiul mamei scump...

Plang gandindu-ma cat e de empatic Alex, cat de mult ne iubeste. In seara in care David a dat primele semne de boala, Relu era tare ingrijorat. Si a gresit cum o facem noi oamenii (parintii) in general, si-a varsat ingrijorarea prin nervi. L-a trimis pe Alex sa mai bea din ceaiul facut de mine pentru raceala lui, pe un ton nervos, sugerand ca David s-a imbolnavit de la el (ceva de genul „Alex, mai bea ceai, nu vezi ca si David a racit?”). Alex s-a oprit in mijlocul camerei, s-a uitat fix la mine, sa vada daca si eu sunt de aceeasi parere, cu ochii in lacrimi. Nu pentru ca era trimis sa bea ceai, ci pentru ca a inteles. S-a prins ca Relu crede ca el l-a imbolnavit pe David. L-am asigurat ca nu e asa, si ca nu asta a vrut sa spuna tatal lui. Relu i-a cerut scuze, i-a spus ca nu a vrut sa spuna asta, ca nu e vina nimanui nici ca a racit David, nici ca a racit el. Puiul scump a tras un plans bun in bratele mele, dar m-a topit sa il vad cum a suferit el la gandul ca David e bolnav din cauza lui (ceea ce nu avem cum sa stim).

Plang cand il vad pe David cum tuseste si plange imediat dupa aceea. Apropo, aici nu prea am vazut copii care sa planga din cauza bolii. Desi se plange in cor (e o atmosfera de cosmar), ceilalti copii plang cand li se fac procedurile medicale. Sau de singuratate, pentru ca am intalnit si o fetita abandonata de mama ei.
Asa ca plang si cand o vad pe acea fetita frumoasa de numai 3 saptamani plangand. In nestire. Si plang apoi de nervi ca sunt si eu atat de virusata incat n-o pot lua in brate, e in salonul de langa mine, am geam inspre ea, o vad ca si cum am fi intr-o camera. Cand nu plange, doarme. Singurele momente in care e treaza cu ochii mari sunt cand o ia vreo ingrijitoare sa o spele sau sa o schimbe. Nu conteaza pentru ea ca a fost ridicata din patut de o mana sau de picioare, bruscata, pentru ea e important contactul uman si se bucura sa vada pe cineva. Chiar daca acel cineva ii indeasa cu forta biberonul pe gat, sau il misca violent pe lateralele gurii sa o trezeasca sa termine. In dimineata aceasta am vazut o ingrijitoare luand-o in brate doar pentru a povesti cu ea, dupa ce plansese deja de vreo 2 ore. A privit-o in ochi, fericita, treaza, si apoi a adormit linistita...

Plang si cand ma gandesc ca eu plang din ceva ce pentru unii va parea un nimic. Pentru parintii ai caror copii au boli mai grave, stau mai mult in spital, sau au parte de proceduri mult mai dureroase... Dar nu pot sa fac nimic sa nu ma doara suferinta puilor mei (chiar daca mai mica, prin comparatie). Apropo de asta, o fetita de 2 ani din salonul vecin e aici cu bunica, nu cu mama, pentru ca mama e in Italia cu fetita mai mare, care are leucemie...

Am plans prima data cand am intrat in sectia de pediatrie si am vazut paturile astea cu gratii. Si plang si acum de cate ori ma uit la copilul meu acolo, sub masca de oxigen.

Plang cand ma uit pe geam si vad drumul pe care il faceam pe jos repede cand mergeam la inot. Si vad si cladirea unde e piscina. Am avut doua mari si lungi perioade de frecventat acea piscina, in etape frumoase din viata mea, cu amintiri preponderent fericite: inainte de a ramane insarcinata cu Alex si inainte sa raman insarcinata cu David.

Plang cand ma uit pe geam de la etajul 11 sa vad drumul spre casa, sa reperez masina noastra cand pleaca de la mine Relu cu Alex...

Plang cand il imbratisez pe Alex si cand ii spun PA...

Plang cand realizez ca de cativa ani in toate lunile ne merge normal, ca la toata lumea, dar in luna decembrie se intampla ceva trist sau stresant. Oare care poate fi motivul? In 2008 mi-am pierdut jobul drag si am fost aproape de divort. In 2009 refluxul lui Alex era la apogeu, cu chin si lacrimi si stres, cu vizitat medicul in noaptea de Revelion, cu regim impus de foame, cu miezul noptii de Revelion care pe mine m-a prins mulgandu-ma sa nu fac mastita si pe Alex gemand de foame. In 2010 tatal meu a avut o pneumonie foarte grava, cu internare in spital chiar inainte de sarbatori, cu pericole mari la un om proaspat operat de inima. In 2011 a murit fratele tatalui meu, si ziua de 24 decembrie ne-am petrecut-o la Zalau la inmormantare, nici gand de brad, colinde, masa festiva, cadouri. In 2012 asta...

Plang cand spun o rugaciune, cand imi cer iertare de la David, sau cand ii spun ca il iubesc.

Plang cerandu-mi iertare si amintindu-mi cat ghinion a avut si in timpul sarcinii cu mine ca mama, acum asta.

Am mai zis oare ca plang cand citesc mesaje incredibil de frumoase de incurajare? Nu mi-am putut imagina ca asa multa lume draga se gandeste la noi. De fapt plang de cate ori vorbesc cu cineva, de aceea prefer sa nu raspund la telefoane. Azi insa curiozitatea unui numar lung m-a facut sa vorbesc cu una dintre femeile pe care le iubesc si le admir cel mai mult de pe Terra...

Plang gandindu-ma ce crede el ca atunci cand il chinuie cineva cel mai tare, si cand il doare o procedura ingrozitor, aude printre urlete „aici e mama, pui mic...”....

Plang cand imi amintesc ca vine Craciunul si nu am chef de el, din nou.

Plang cand imi vine sa-i colind Mos Craciun cu plete dalbe ca sa-i calmez plansul, pentru ca aceasta colinda mi-a ramas in minte de cum o cant eu impreuna cu Alex...

Si nu o pot canta, asa ca imi caut mental altceva, si ajung sa ii cant melodia cu care il adormeam pe Alex cand era mic. Si ma pun pe plans cand imi amintesc...

O abandonez, asa ca ma apuc sa cant cum ii cantam acasa cand plangea „Davidelu, Davidelu, hai la joc, sa ne fie, sa ne fie, cu noroc”. Si apoi ma pun pe plans pentru ca imi amintesc de scumpul de Alex cum atunci cand il aude plangand incepe sa-i cante melodia asta ori in varianta cu Alunelu, ori in cea cu Davidelu, ca sa-l linisteasca.

Se spune ca trebuie sa-i implici pe cei mari in ingrijirea celui mic. Mie nu mi-a placut ideea asta, dar m-am bucurat cand initiativa a venit de la Alex, asa ca el e mare responsabil sa-mi ofere servetele uscate, pe care le ud si cu care il sterg pe David la fundulet. Daca il schimb vreodata fara el, se supara. Ei, e evident ca ieri in spital am plans de cate ori am schimbat scutecul copilului.

Mi-a venit sa-l mangai pe cap pe parul de la tampla, si mi-am amintit ca asta a fost primul gest cand l-am avut in brate. In prima lui zi de viata i-am mangaiat continuu parul de la tampla, si pe cel de la ceafa. Si am ajuns atunci la concluzia ca nu exista nimic mai fin pe lumea asta ca si zona de puf dintre par si piele de la ceafa unui bebelus nou-nascut. Depaseste orice petala de trandafir. Si mi-am amintit mirosul lui de atunci si cat de fericiti si fara griji eram atunci...

Am mai zis ca plang de cate ori ma uit la el? Ceea ce e des...

Am plans dimineata cand mi-am baut apa cu lamaie si am mancat lapte cu cereale, ca mi-am amintit ce tragedie era acasa daca indrazneam sa le consum fara Alex (daca el era din intamplare fix atunci jos cu bunica lui).

Plang cand imi amintesc fiecare iarna cu Alex, si realizez ca aceasta nu va fi la fel de frumoasa, pentru ca nu vom putea face multe iesiri din cauza sensibilitatii lui David.

Plang de cate ori imi vine sa pun mana pe fata sau pe David si imi amintesc cati microbi am luat pe mana de aici din jur.

Plang cand imi amintesc de toti copiii prietenelor mele, care au fost internati in spitalul din Baia Mare pentru o boala (mult mai tarziu ca varsta, nu la o luna) si care de atunci o tin tot intr-o boala, pentru ca tot iau altele la fiecare spitalizare... Si stau pe pozitie de observare referitor la mine, pentru ca prietenele mele au luat si ele din acele internari mai ales animalute...

Sa nu ma uit pe mine... Plang de cate ori ma vad unde am ajuns sa „traiesc” pentru cel putin o saptamana, si ma doare fizic dorinta de a ajunge inapoi acasa sa dorm cu toti 3 baietii mei impreuna, sa ajung la baia mea, la patul meu, la casa mea :((((. Plang cand vad ca acum nu am cui sa-l dau seara, daca e intr-o faza de „brate” si mie imi trebuie la baie sau imi e foame. Plang cand imi amintesc cum in fiecare seara Relu statea la tv mai mult decat mine, si cand mergeam eu noaptea in living cu David plangacios gaseam fotoliul aranjat special pentru mine, cu perna, cu telecomanda pe maner, cu totul aproape, la indemana. Plang cand ma vad in oglinda, obosita de o luna de nesomn, cu tenul uscat si ridat de o zi de stat in caldura ingrozitor de uscata de spital, cu pungi mari cat toata zona ochilor din cauza plansului. Dupa nastere am aratat de o mie de ori mai bine decat la o luna dupa... Sa plang si pentru conditiile in care voi face dus? Si pentru faptul ca nu am cum sa am grija de epiziotomie?

Plang cand imi dau seama ca a trecut doar o zi (putin peste 24 de ore) si nu stiu daca eu si Alex vom rezista 7-10 zile. El nici nu isi poate imagina cat inseamna asta, pentru ca daca ar sti ar fi distrus.

Plang cand nu-mi vine sa merg la baie sau sa ma spal pe dinti fara Alex.

Plang cand ma uit pe geam si vad catedrala unde ne-am cununat, si unde l-am botezat pe Alex. Si restaurantul unde au avut loc si nunta si Botezul. Si vad cladirile unde am lucrat...

Mi-am pus intrebarea cum ar fi fost daca Alex ar fi fost alaptat. El nu mai suge deja din timpul sarcinii pentru ca nu a mai avut ce. Mi-a zis ca imi va cere dupa nastere, dar nu mi-a cerut inca. Asa ca acum nu stiu daca sa ma bucur ca nu e alaptat, pentru ca ar fi suferit si mai mult in lipsa mea, sau sa ma intristez ca nu l-am intrebat eu daca vrea, pentru ca asa ar fi avut o imunitate mai buna.
 
Si tocmai am mai tras o tura de plans pentru ca a venit o doctorita in care nu am deloc incredere (de cand era Alex mic, i-a recomandat pentru reflux un tratament pe care l-am refuzat si care ulterior am aflat ca l-ar fi omorat). Si mi-a zis sa nu-i mai dau sa suga pentru ca oboseste copilul (dupa ce pediatra care il monitorizeaza nu a zis nimic despre asta, ci mi-a spus sa-l alaptez des). Si in loc sa-i ia saturatiile de oxigen la fel ca pana acum, din degetel, il pune sub monitorizare cu electrozi, lucru care o sa-mi faca imposibila ridicarea lui din patut! Nici pentru alaptare, nici pentru a-i calma plansul, pe care il are din belsug cand e treaz... :((((((( Sa vedem cum rezistam pana dimineata cand vine iar doctorita ce l-a urmarit, si daca nu cumva nu va avea curaj sa treaca peste recomandarea acesteia de acum... :((



Acuma o observatie. Nu consider ca gresesc ca plang. Adica e un plans eliberator, gen Aletha Solter / Otilia Mantelers ;). As exploda daca nu as putea sa plang pentru situatia in care am ajuns, si toate gandurile de mai sus m-au ajutat sa dau afara tot plansul din mine. Nu consider ca trebuie sa-i spun lui Alex „sa fii puternic!”, ci mai bine sa ma vada autentica, sa vada ca si eu sufar ca sunt departe de el, sa vada ca e normal sa isi arate si el sentimentele. Iar cu procedurile facute lui David, dupa ce plang pentru fiecare ,fara un efort constient ma gandesc doar la partile lor bune. „Ce ma bucur pentru gama-globulina asta, o sa-l faca mai puternic, sa lupte cu boala”, „acum ca i-au dat iar medicamentul ce ii dilata vasele din plamani, o sa respire mai usor, o sa se oxigeneze mai bine, n-o sa mai tuseasca...”, „ce bine ca suntem aici in spital sa fie supravegheat” etc. La asta ultima recunosc ca depun un pic de efort, pentru ca imi amintesc toate cazurile cunoscute direct sau doar de la tv, cu copii care mor din cauza unui antibiotic dat fara teste, sau din cauza unui tratament gresit, sau prea puternic. Deci nu reusesc sa ma relaxez total si sa ma gandesc „pfuai ce bine ca am ajuns pe mana medicilor, de acum totul va fi perfect”.

71 de comentarii:

  1. Raluca, imi pare tare rau de asa necaz, dar incearca sa nu te mai invinovatesti pentru el. Nu e vina ta ca tatal tau a racit sau ca a racit Alex si a luat David. Asa se intampla atunci cand ai doi copii in casa, unul mai mare si unul mai mic. Cel mic preia automat virusii adusi de cel mare. E foarte urat ca ati ajuns in spital, dar faptul ca David a racit la o luna nu inseamna ca va ramane marcat pe viata. Este un episod care va trece. Important este tot ce se intampla dupa el, in lunile si anii ce vin.
    Toti copiii pe care ii stiu au inceput sa faca episoade virale urate abia dupa 3 ani, o parte din ei pentru ca le aduceau de la gradi, iar cei care nu mergeau la gradi le luam de la prietenii lor.
    SAnatate multa si te rog nu te mai invinovati asa! Nu e bine nici pt tine, nici pentru cei din jurul tau:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multa sanatate tuturor! Si multa putere!
    Si Costin mi-a racit prima data rau la 2 luni si jumatate si el n-a avut nici un frate bolnav prin preajma si nici rude din jurul lui bolnave, Probabil a luat ceva in timp ce-l plimbam pur si simplu pe strada. Se intampla, pur si simplu.
    Si noi am avut de tras, nu ne-am internat ca i-am facut aerosoli acasa. Dar varsa de la tuse si ajunsese sa refuze orice lapte si nici lichide nu prea vroia, nici macar apa. A fost greu tare si am plans si eu mult atunci. Asa ca plangi, daca asta simti ca te racoreste. Dar nu te invinovati. Pur si simplu chestii de acest gen se intampla, oricat le-ai evita.
    Sanatate si sa va externati cat mai curand cu bine! Si mai ales sa rezisiti tu cat mai bine pana ajungi acasa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ralucaaa, imbratisari si ganduri bune, va trece si veti fi din nou impreuna si veti recupera timpul de acum. Va trece chiar daca acum ai asa o stare. Si iti doresc sa te stresezi mai putin!! pupam puii mici si pe mama lor

    RăspundețiȘtergere
  4. Te imbratisez Raluco, si te inteleg!!
    Mai plangi putin si apoi fa pauza. te oboseste si plansul in exces. stiu ca fiecare gand e urmat de o lacrima dar n-ai ce face acum in situatia asta. Roagate sa treceti cat mai repede si mai bine de hopu asta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc mult, fetelor! Mai plang pentru ceva...

    Ca Alex acum a vrut sa vina la mine (a dormit azi cand au fost orele de vizita) si acum nu e voie, si de atunci plange in hohote, nu il poate linisti nimeni...

    Ca David e suspect si de ceva la inimioara, vedem maine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Off Ralu draga...te imbratisez strans de tot!
    Multa sanatate puiutilor si tie multa putere!
    Un gand frumos de la noi e in drum spre voi! :)
    Te pup! Ai grija de tine!

    RăspundețiȘtergere
  7. Raluca draga m-ai facut si pe mine sa plang! sanatate multa puiului mic si tie putere multa sa treci peste tot. Si o mica sugestie...nu ti-ar fi oare mai bine la pediatrie III la dr. Farcau la Cluj? Stiu ca e greu de venit pe vremea asta la Cluj cu doi pui mici...parca cei de la pedi III sunt mai profesionisti si mai empatici.
    Va tin pumnii sa treceti repede peste incercarea asta si va trimit ganduri bune, multe, multe!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Cluj cred ca ar fi fost mai greu pentru restul familiei, pentru Alex, pentru oamenii care imi aduc lucruri si mancare zilnic (mami, tati, Relu). Relu nu mai avea voie sa-si ia liber pentru ca acum venise din concediu... Pupici!

      Ștergere
    2. Ralu, daca ne-am mobiliza toate din Cluj care te citim, nu ar fi asa rau nici cu mancarea si lucrurile:P

      Ștergere
  8. offf, m-ai facut si pe mine sa plang...multa putere sa treceti cu bine peste tot, david sa se faca bine, si sa mergeti acasa la alex.puiuta mea de cand merge la gradi (aprox5luni, adica de la 2 ani) raceste destul de des, dar sunt raceli usoare, le gestionam bine fara antibiotic, desi dr ne da de fiecare data, insa noi ne tratam homeopatic mai nou si vad ca functioneaza.
    multa, multa sanatate si o sa vezi ca o sa vina iara vremurile bune!

    RăspundețiȘtergere
  9. Oooooof ooooof si iar oooooof ... chiar demult n-am mai dat pe blog-ul tau si cand ma bucuram si eu ca ai revenit pe facebook si sigur o sa gasesc si aici ceva noutati, vin si aflu numai tristete ... Imi pare asa de rau sa aud ca sunteti bolnaviori, ca esti la spital, ca Alex e departe ... imi inchipui cat de greu iti si va este si va doresc din tot sufletul multa multa sanatate si putere sa treceti peste aceste clipe grele !!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Multa sanatate si putere!! Doamne ajuta sa treceti cât mai repede si usor peste încercarea asta! Numai gânduri bune si energie pozitiva va transmitem!

    RăspundețiȘtergere
  11. Uf.
    Sa zicem ca vin sa te sterg din cand in cand la ochi?
    Stai, ca mai intai tre' sa-i sterg pe ai mei!
    Sa fie asta singura data cand treci prin spaime si plans, de-acum inainte!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ganduri bune si imbratisari calde si de la noi! Imi pare foarte rau sa aud vestile triste, ma doare si pe mine sufletul pt voi, in special pt cei mici si scumpi. Multa sanatate va dorim, rabdare si un pic de optimism, vor trece toate aceste momente grele. M-am speriat tare cand am vazut titlul :(

    pupici dragi!

    RăspundețiȘtergere
  13. Off, Raluca, imi pare rau pentru micutul David si pentru Alex si pentru tine. Eu cred ca nu veti sta chiar 10 zile, hai, fii optimista si increzatoare in viitor. Gandeste pozitiv, fiecare ora si zi va aduce mai aproape de externare. Si aminteste-ti: trebuie sa fie tigru pentru David, nu iepure speriat. Asta inseamna si discutii cu doctorii si intrebari si explicatii. Ma gandesc la voi de cand am aflat si ma rog sa fie repede bine. (Frate, si titlul m-a bagat in toti sperietii:()

    RăspundețiȘtergere
  14. Raluca, imi pare tare rau pentru situatia asta. Mult curaj si multe ganduri bune!
    Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  15. Offf Ralu , si eu plang ptr tine , ptr voi , imi pare tare rau ca treceti prin incercarile astea , ma bucuram ca la ultimul post scrieai despre fericire , dar lasa ca o sa revina ea .
    Iti trimit mii de imbratisari si incurajari , sa ai putere sa treceti de momentul asta , si plangi cat vrei si ai nevoie , esti mama , ai tot dreptul din lume , dar te rog incearca sa fii puternica ptr baietii tai , si sa fii tigroaica cum zicea Maria .
    Te pup si Doamne ajuta sa va faceti bine foarte repede .

    RăspundețiȘtergere
  16. Va multumesc si va imbratisez! V-am simtit atat de aproape.

    Update: credeam ca plansul copiilor cand le face tratamente e cel mai greu de suportat zgomot de fond absolut continuu zi si noapte aici. Dar acum m-a mai facut sa plang o fetita care era in sala de tratamente, care urla continuu "te rog lasa-ma, va rog lasati-ma, vreau la mama, ma doare" (si se aude din salon, chiar daca am pana in hol doua usi de termopan. Acum saraca fetita scoate doar niste sunete ca un schelalait... Of, Doamne, saracii copii, cat mi-as dori sa nu mai fie niciun copil bolnavior...

    Si nu vreau sa alung norocul, dar din experientele de pana acum, asistentele de aici sunt minunate, si asta conteaza mult mult pentru moralul mamelor si copiilor.

    Ultima noutate e ca ma straduiesc sa am lapte... Azi-noapte imi erau carpe sanii si el tot sugea in gol. Incerc sa ma gandesc ca am ajuns asa pentru ca duminica noaptea si luni dimineata nu a prea supt, asa ca acum organismul credea ca suge mai putin, si cu suptul lui in gol se va produce mai mult lapte. Incerc sa nu ma gandesc ca poate fi influentat laptele de nesomn (azi-maine implinesc o luna de cand nu dorm in total mai mult de 1-2 ore pe noapte, si acelea stand in fund; inclusiv azi-noapte era sa adorm pe un scaunel de copii, ce il aveam langa patutul lui, cand l-am luat din patut sa-l alaptez si sa-l alin, el fiind legat acolo la aparatul de monitorizare si deci neputand sa vin cu el in pat; in plus, m-am surprins atipind in picioare cu el in brate, tot langa aparat, destul de periculos...). Si incerc sa nu ma gandesc ca lactatia poate fi influentata de nemancat, de nehidratare, de griji, de stres, de oboseala...

    RăspundețiȘtergere
  17. Doamne, cat de bine te inteleg ...
    Si cat de greu e sa fii parinte si vezi puiul suferind...
    Si sa te indoiesti de tine si de deciziile tale ...
    Am insistat o saptamana cu tratament homeopat cand a avut otita si nu ne-a mers bine din cauza lipsei unui diagnostic bun. Am ajuns dupa o saptamana la medicii care nu au fost in stare sa puna un diagnostic sa ii dea antibiotic (saptamana in care copilul meu s-a chinuit cu febra si dureri groaznice). Am plans cand ma implora sa fac ceva sa nu o mai doara; am plans ca i-am dat antibiotic (normal ca fara antibiograma); am plans ca nu i-am dat din prima antibiotic si am lasat-o sa se chinuie; am plans ca i-am dat antibiotic si nu a rezolvat problema; am plans ca nu mi-am ascultat inima, ca nu am avut credinta si nu am avut rabdare sa fi mers cu homeopatele all the way; am plans cand am vazut ca nu mai aude decat foarte rau si isi pierde echilibrul; am plans cand i s-au perforat timpanele; am plans cand trebuia sa o imobilizez pentru aspirat si ea imi spunea ca o doare; am plans la fiecare amenintare de internare ... refuz sa ma gandesc la perioada aceea , iar cand apare cate un flash nu pot sa nu plang.
    Plang cand ma gandesc acum la voi...

    Ma rog sa treaca! Si sa ajungeti acasa cat mai repede, sanatosi!

    RăspundețiȘtergere
  18. Raluca, m-am blocat! Imi pare foarte rau ca treceti prin asa ceva! Mami te rog aduna-te bine, ca si cum ai aduna toate cioburile unei sticle, le aduni bine sa nu se intepe Alex intr-un ciob, nu? Asa trebuie sa faci si tu, plansul aduce plans si starea de tristete, alta stare de tristete si supararea alta suparare. Stiu ca iti este greu, Doamne stiu cat iti este de greu in spital dar starea ta conteaza foarte mult pentru David, el nu trebuie sa te simta suparata. Aduna-ti toate puterile si fii increzatoare, optimista, transmite si baietilor aceasta stare! Va iubesc mult! Ma gandesc la voi si ma rog pentru voi! Sunt sigura ca nu e nicio problema la inimioara, e perfecta! Va pup!

    RăspundețiȘtergere
  19. Of, Nina, nu am stiut ca ati trecut printr-un asemenea chin! M-ai facut sa plang si tu...

    Cati, mi-e si rusine sa ma plang de situatia noastra in fata ta, care de 3 ani deja traiesti intr-un astfel de mod. Te imbratisez!

    La inimioara nu are o malformatie congenitala, are o insuficienta mitrala datorata se pare bolii pulmonare. Dr spune ca se va rezolva o data ce rezolvam boala (care de fapt dr crede ca a fost chiar bronho-pneumonie, asa scrie acum in fisa, nu mai e doar bronsiolita). De fapt acum am aflat ca de la internare ia si medicamente pentru insuficienta cardiaca...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Raluca, am intrat si eu aici pentru a te imbarbata, pentru a-ţi aminti sa nu te neglijezi, mai ales acum ca laptele tau e singura hrana pentru bebe, de care el are cea mai mare nevoie. Cere acasa sa iti faca suc de catina cu miere si bea cat de mult. Daca nu se mai gaseste catina si nu este suc presat la rece, miere cu ulei de catina. Va vindeca pe amandoi si stimuleaza si lactatia, asta cred ca o stiai si tu. Bea suc de orz verde, trece in lapte si ajuta la eliminarea toxinelor din antibiotic.
      Am si o rugaminte la tine. Voiam sa imi dai acordul sa postez pe facebook un fragment din acest articol, si anume cel referitor la fetita abandonata. M-a marcat foarte mult acest pasaj şi poate, cine stie, se intampla o minune de sarbatori.
      Va trimis multa, multa iubire si va urez vindecare grabnica.

      Ștergere
    2. Nu stiam de catina ca e buna si la lactatie, o sa-i transmit mamei mele sa-mi trimita, avem suc congelat in pungi de gheata, adica portionate.

      Sigur ca poti sa postezi despre fetita. Au mutat-o din salonul de langa mine dar toata ziua m-am gandit la ea, si ma intrebam daca ar mai fi abandonat-o mama ei daca ar fi vazut-o acum cat e de frumoasa, sau daca ar fi putut sa isi imagineze cat va fi de chinuita, neiubita si singura...

      Ștergere
  20. Update cu inca doua ture de plans. Una cand i-au pus branula lui David in cealalta mana, si dupa ce au scos-o pe cea veche au ajuns la concluzia ca poate totusi era inca functionala vena... asta dupa ce David s-a invinetit de plans pe masa lor, oricat il mangaiam eu pe fata.

    Azi a fost Alex la mine in vizita. Totul bine, superb, imbratisari, imi povesteste ce face acasa cu tata si cu bunica, imi arata ce mi-a adus de acasa, ne jucam, ne uitam pe geam, ne distram si glumim, ma intreaba o multime de chestii despre David, etc. La plecare insa, ii spun sa mearga acasa sa doarma, ca sa se insanatoseasca mai repede. Si ma intreaba "si cand ma trezesc vii si tu acasa?". Eu "nu, eu mai trebuie sa stau aici". El, deja cu ochii in lacrimi, vocea tremuranda, si imbratisandu-ma sa nu-l vad ca plange "mult? trebuie sa stai mult?"....

    Of, cand ma gandeam pe vremuri ca e greu sa fii mama, imi zbura gandul la nopti nedormite, la oboseala, la responsabilitati sociale sau educative. Nu credeam ca te poate durea fizic atat de tare in tot organismul ceva din sfera emotionala...

    RăspundețiȘtergere
  21. Raluca dragă, mă gândesc cu drag la tine. Te îmbrățișez și vă doresc să treacă repede, repede, să ajungeți sănătoși acasă!
    Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Asa de mult imi doresc si eu sa treaca mai repede timpul... Ma uit ce frumos fulguieste si imi doresc sa ies afara cu ei doi sa ne jucam cu zapada. Nici nu stiu daca dupa ce se insanatosesc voi avea voie cu David... Din 2 decembrie nu am mai fost afara, pentru ca s-a imbolnavit Alex. In afara de drumul de luni pana la spital (de fapt pana la si de la masina :D), cand am fost incantata de aerul curat si rece.

      Ștergere
  22. Eu simt schimbari si in modul in care imi mangai puii. Pe Alex il mangaiam acum la vizita si imi aminteam clar modul in care ne mulam in imbratisare pe vremuri, cand eram doar o familie de 3. Si mi s-a facut un dor de el, ca eu cred ca pe cand ajung acasa il tin in brate o zi intreaga... Pe David nu stiu de ce nu-l mai mangai cu sentimentul ca mi-ar veni sa-l absorb, ca ar fi o parte a mea. Il mangai mai simplu cumva, parca doar sa-l alin, nu animalic. Nu stiu, nu-l mai cunosc pentru ca de nevoie stam mai mult despartiti? Sau o fi un mecanism de aparare al meu, sa sufar mai putin? Ar fi urat din partea mea. Dar sigur e si asta un motiv al scaderii lactatiei, separarea. Pana acum statea 24/24 lipit de mine, din care 20-23 de ore cu tzitzi in gura. Acum dupa alaptare scopul meu e sa-l desprind fara sa-l trezesc, sa-l pun la oxigen. Stam mult mai putin lipiti. Se razbuna el seara :D si plange si suge ore intregi continuu, de pe la 5 incepe cu suptul, de pe la 9 si cu plansul, asa ca vrand-nevrand il plimb in brate. In prima seara nu am stiut de programul asta al lui si de aceea am ramas nemancata, nebauta, ne-dusa la toaleta :D. Pentru ca in spital nu ai un Relu sa dai copilul suparat ca sa mergi seara la baie...

    RăspundețiȘtergere
  23. A zis dr sa-i cumpar un spray nazal cu acid hialuronic, l-am cumparat, l-am folosit. La Alex urmaream ca spray-ul cu apa de mare sa nu aiba si alte ingrediente. Acum toate astea mi se par nimicuri fata de cele cel putin 10 tipuri de medicamente, inclusiv pentru inima...

    Am auzit-o pe dr azi zicand ceva de probiotice. Primul meu gand a fost "astea sunt cu lactoza, cu zahar, el pana acum a fost alaptat exclusiv, as vrea sa ramana asa". Dar oare ce importanta are sistemul digestiv, cand in sange au ajuns toate substantele acelea...

    Si am uitat sa spun ca plang privind pozele din calc sau de pe tel cu Alex... :x

    RăspundețiȘtergere
  24. of, Raluca! Te imbratisez cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  25. Raluca, acum am vazut postarea! Si plang, si plang :(
    Si te imbratisez strans,strans.
    Saruta puii, amandoi!

    RăspundețiȘtergere
  26. Raluca, doar te imbratisez strans si ma rog sa treceti cu bine peste toate.
    Iar plansul uneori este bun, eliberator. E bine ca poti sa plangi si uite cate umere sunt aici, alaturi de tine.

    Multa sanatate la cei doi pui mici dar si tie.

    RăspundețiȘtergere
  27. off, si eu plang si plang numai cand citesc ca iar plangi...David e mai bine? cum se simte? ma gandesc ca ar trebui sa inceapa sa isi faca efectu tratamentul..va pupam mult de tot si asteptam update uri cat mai multe

    RăspundețiȘtergere
  28. Raluca, mi s-a strans inima citindu-te. Multa putere si nadejde. Mare e Dumnezeu!! Pun si eu un gand de rugaciune, sa scapati mai repede de spital si sa ajungeti cu bine acasa la voi.

    RăspundețiȘtergere
  29. Draga Raluca,
    Cunosc si eu o mamica care a trecut printr-un episod dintr-asta cu un bebelus la fel de mic precum David si totul a fost in regula pana la urma. Acum are aproape 2 ani si e foarte foarte bine.
    Evident ca nu e ceea ce ti-ai fi dorit pentru puiutul tau, dar acum, ca s-a intamplat, o sa treceti prin asta impreuna si dupa aia toate lucrurile vi se vor parea mai usoare.
    Hai, curaj! Si multa rabdare! Si sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  30. Va strang in brate tare! Si plang :). Mai nou plang cerandu-mi iertare in timp ce el plange infiorator, pentru ca ar fi trebuit ca la primul semn de raceala sa merg la medic si poate nu s-ar fi ajuns aici. Am multe, multe remuscari...

    Chiar daca doctorita spune ca e mai bine ca ies secretiile, David nu e de aceeasi parere, asa ca la fiecare tuse plange de te topesti...

    Cand am nascut, in prima zi, din cauza dorului de Alex ma tot gandeam ca abia astept sa fie mare David, mare ca scumpul de Alex, care mi se parea din ce in ce mai minunat. Apoi, din a doua zi, am inceput sa il savurez pe David, sa il miros mereu, sa ma gandesc deja oare cand as mai face unul asa mic si delicios, sa ma supar ca de fapt nu voi mai face. Si incepeam sa savurez asa usor nostalgica fiecare zi, pentru ca nu voi mai avea niciodata in brate un bebelus de 2 saptamani (sunt mama de baieti, deci nurorile nu-mi vor da bebelusii lor, ca de aveam o fata era mai sigur :D). Si aveam asa, globul nostru fericit in care savuram noua viata. Din pacate acum nu mai pot savura nimic, si imi doresc din nou sa creasca mare. Cam trist...

    (Aseara cand am inceput comentariul acesta, pe la ora 10 seara, stateam deja de vreo 4 ore cu el la san fericita. Mai plangea cand il deranja o tuse, dar era mult mai bine pentru amandoi sa stam asa lipiti. Fata de alaltseara cand doctorita de garda mi-a interzis sa-l iau, e mult mai bine. Bine, si alaltaseara am ignorat-o cat am putut, si am stat in picioare langa patutul lui, dar l-am ridicat in brate, cu tot cu electrozi...)

    Cu laptele aseara eram foarte stresata. Deja de doua zile erau carpe sanii mei. Si era evident ca nu din cauza ca luni a supt mai putin, deja dura prea mult. Si cum el ar trebui sa nici nu depuna mult efort sa suga, mi s-a facut dor de perioada in care il stropeam, sa curga din abundenta lapte in gura lui. Deja nu stiam ce ar trebui sa fac. Era evident ca daca asta mi se intampla acasa, fara ca el sa fie bolnav, continuam sa astept sa se regleze cererea. Dar asa, aici in spital, oare ar fi trebuit sa-i dau formula? Sa adaugam si asta in sistemul lui pe langa toate restul? Ei bine, am un update mai vesel: pana la ora 1 a fost ca in alte nopti, adormit-alaptat, incercat sa-l pun in patut sa stea la oxigen, trezit de tuse, plans, plimbat, si apoi iar de la capat. Azi-noapte de extenuare l-am pus langa mine la ora 1. Desi si acasa cand era sanatos refuza sa stea in pat langa mine noaptea, si voia doar in brate la san, acum de la 1 la 7 a dormit dus, cu o singura trezire pentru tzitzi, eu la fel, cel mai lung somn de dupa nasterea lui (in rest cumulam vreo 1-2 ore pe noapte), nu a tusit deloc, nu s-a trezit infundat. In plus, faptul ca nu am facut kilometri somnambuli si faptul ca l-am simtit aproape mi-a reumplut sanii care imi erau carpe de 2 zile, de m-am temut ca pierd laptele. Cosleepingul rulz din nou :).

    Am uitat sa spun in prima postare ca antibioticele ma streseaza si din alt motiv. Am in jurul meu copilasi care au ajuns sa ia antibiotice si erau mai mari, inspre 1 an, si care dupa acele tratamente au ramas cu probleme mari (intolerante alimentare, alergii, dermatite urate, chiar autism...). Doamne ajuta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur tare mult ca sunteti un pic mai bine. Astept cu mare nerabdare vestile bune.
      Imbratisari multe!

      Ștergere
    2. Raluca, gandeste te ca antibioticele il ajuta sa se recupereze..am patit o si noi cu Andrei la 1 an si 2 luni cand a facut pneumonie..nu ne am internat, a avut branula in mana si mergeam sa i bage antibioticul...chiar daca a fost pneumonie virala, am asteptat 5 zile in care am refuzat antibioticul si pedoatrul a fost intelegator..insa dupa 5 zile incepuse sa faca 41 temperatura, i se marisera ficatul si splina...era din ce in ce mai apatic..cgiar daca mi am facu mii si mii de mustrari, nu vad altfel cum am fi scapat de urata de pneumonie..deci cateodata chiar daca e viral, nu e totulca la carte...dupa ce si a revenit am fost la homeopat si ne a dat un tratament pentru imunitate de 3 luni...a trecut un an de la pneumonie si slava Domnului ca n am mai facut alte complicatii..asa ca gandeste pozitiv, tot raul spre bine. te pupam

      Ștergere
  31. parca spuneai ca au venit rezultatele la analize si nu e nimic bacterian, asa ca nu ar trebui sa mai ia antibiotic, nu?
    Si fetita mea a primit, la 10 luni, din cauza febrei foarte mari, antibiotic ampicilina injectabil cate 1 gr de 2 ori pe zi (enorm, mai mult decat scria pe prospectul pe care l-am citit ulterior), iar apoi au sosit analizele si am aflat ca nu a fost nimic bacterian. I-au facut mult rau antibioticele, se vedea cat este de solicitat organismul cu toate toxinele alea, dar ei sunt puternici si, cu ajutorul iubirii noastre, isi revin repede. Am luat eu din belsug caina, orz verde, propolis, miere, rodii şi astfel, fiind alaptată, a beneficiat si ea de ele.
    Sistemul digestiv nu i-a fost afectat, poate din cauza ca antibioticul era injectabil, dar i-am dat si probiotice, inca o saptamana dupa ce am incheiat cu antibioticul. Am inteles ca cele de la firma secom sunt foarte bune (baby jarro dophilus, parca), dar contin lactoza, zahar nu; e o pudra care se poate pune pe mamelon cand suge bebe.
    Mai trist a fost cand am aflat, in urma unei discutii cu un dr naturist, Dr. Doru Laza (pe care ti-l recomand) ca, ataT acest episod de febra cat si cele 6 episoade de febra anterioare ale fetitei erau de fapt manifestari somatice, determinate de dorul de mama, fetita fiind hipersensibila. Am urmat recomandarile dr si fetita nu s-a mai imbolnavit deloc (au trecut 8 luni de atunci), ba chiar a evoluat in mod surprinzator.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La cel mare cred ca pe fond somatic nu a trecut asa usor ca in alte dati... Si medicul ti-a recomandat sa faci ceva in privinta supararii ei?

      Ștergere
  32. Raluca, of, capul sus! E usor de spus, stiu ca sentimentele te coplesesc si ca vorba aia "fii tare" nu functioneaza chiar mereu, desi ne propunem, pentru ca suntem oameni, coplesiti de emotii, cu atat mai mult cand sunt situatii ce ii implica pe cei mai dragi dintre cei dragi.

    Dar trebuie sa fii puternica pentru amandoi puii tai, in special pentru David cel mic si bolnavior, pentru a avea lapte pentru el, pentru a fi tu cat de tare poti fi fizic si moral si, nu in ultimul rand, pentru a-l inconjura cu cat mai multe ganduri pozitive, energie etc. Incearca sa te detasezi putin de situatia din spital, pe care nu ai cum sa o schimbi oricum... si proiecteaza ceva frumos pentru puii tai si pentru tine! Dumnezeu si Maicuta Domnului sa fie cu voi, multa sanatate si liniste va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  33. Sufletule, eu am venit terminata ca Iulia plange cand o duc la gradinita, dar nici nu se compara ce simit tu cu asta. Imi pare rau de bebe mic, imi pare rau de fratiorul lui pe care tu simti ca-l neglizezi. Dar o sa fie bine, o sa vezi ca toate se vor rezolva, insa e nevoie si de un mic ajutor din partea ta, incearca sa-ti schimbi starea de spirit, sa gandesti pozitiv, cand il vezi pe colilul mare sa-i explici situatia si sa-i spui ca o sa fie totul bine. E important sa gandesti pozitiv.

    RăspundețiȘtergere
  34. raluca, antibioticele nu sunt de dorit la o varsta asa mica, dar daca il vindeca pe pitic si ajungeti sanatosi acasa nu vad problema. Nu stiu daca luati deja, dar in paralel cu antibioticul trebuie dat si un probiotic, EuBiotics sau altceva, tocmai ca sa ii protejeze flora stomacului.
    Si antibioticele nu dau alergii sau autism! Copiii aia cu siguranta aveau probleme mult mai mari in spate...
    Incearca sa nu transformi boala lui David in ceva mai rau decat este si nu face scenarii urate pentru viitor. E o raceala nasoala, dar o sa treaca si o sa mergeti inainte impreuna. Vor mai fi si alte raceli si alte boli. Asta inseamna sa ai copil mic si mai ales cand ai doi.

    RăspundețiȘtergere
  35. Va multumesc mult, fetelor! Doamne ajuta sa fie bine si la noi, si la toti copiii bolnaviori (sau care plang din alte motive).

    Inca o constatare: nu numai cosleepingul face minuni, dar si babywearingul/kangaroo care. La intervale regulate lui Alex i se verifica saturatia de oxigen. Cateodata vor sa vada cat e sub masca (100%), alta data ma punea sa-l tin afara de la masca vreo jumatate de ora, chiar si in brate, sa vada cum ii iese si asa. Varia de la 90 la 94%. Doamna doctor era foarte multumita. De azi-noapte de la ora 1 a dormit cu mine, apoi de azi-dimineata oricat am incercat sa-l mai pun in patut cand dormea dus sau cand era treaz si vesel (sa povestim, sa cantam), el nu era de acord. Asa ca de aseara el nu a mai stat la oxigen. De atatea ore. Acum i s-a verificat saturatia de oxigen si dupa asa mult timp in bratele mele, fara masca, este 99% :).

    RăspundețiȘtergere
  36. Of, si era sa uit sa povestesc despre Alex. Imi era teama sa nu se enerveze pe mine sau pe David pentru ca stau aici in spital cu el. Ma gandeam daca ar trebui sa-l mint, si sa-i spun ca stam in spital pentru ca si eu sunt bolnava. Dar am preferat sa fiu sincera.

    Ieri cand au venit in vizita, prima data m-a intrebat de David ce are la mana, m-a intrebat mai multe in legatura cu masca de oxigen. Apoi cand i-au schimbat branula si a vazut curgand asa mult sange m-a intrebat cu lacrimi in ochi daca il doare. Si apoi, ceva interesant, m-a intrebat daca ma doare pe mine sangele lui David. Mi se pare o intrebare atat de faina, inseamna ca el crede ca pe mine ma doare orice ii doare pe ei doi. Si chiar asa e, de fapt.

    Azi mami a vrut sa faca impreuna cu el ordine in camerele noastre. Si el s-a suparat tare si a spus ca numai dupa ce se intorc acasa mama cu David! Cu David, da? :)

    Asa ca deocamdata spitalizarea nu i-a provocat gelozie.

    RăspundețiȘtergere
  37. Consecintele negative au inceput: are la fundulet niste rani din care pur si simplu curge sange. Plange infiorator cand ii schimb scutecul, si dupa aceea geme o perioada...

    RăspundețiȘtergere
  38. Eu m-am intors la serviciu de cand ea avea 4 luni si veneam acasa si o alaptam, dar la program, nu 20 din 24 cum fusese invatata pana atunci. De atunci au inceput problemele care se acutizau cand lipseam mai mult de acasa din motive de serviciu. ultimele 2 episoade de febra 41 le-a facut la bunici in brate. Febra scadea imediat cum o luam eu in brate.
    Medicul doar mi-a deschis ochii. În timp ce ii povesteam despre repetatele episoade de febra fara alte manifestari, m-a intrebat simplu "doamna, la ce varsta ti-ai lasat copilul in grija altora?". Mi-au dat lactimile si atunci am inceput sa realizez ce se intampla. Mi-a mai spus ca Dumnezeu ii vindeca pe copii, iar nu antibioticele. Si mi-a dat recomandari legate de alimentatie pentru a-i fortifica organismul. Ti-l recomand cu toata caldura, raspunde la telefon de obicei . Iti recomand si cartea sa, Manual Edenic de Meicina Naturista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iulia, daca antibioticele si in general medicamentele sunt asa nasoale, de ce mai e nevoie de spital? Ca D-zeu cred ca poate trata si acasa, nu? Hai sa nu exageram totusi...Sunt situatii cand poti trata copilul acasa, cu ceaiuri si ce mai stii tu, si sunt situatii in care ajutorul unui medic e nepretuit. Cred ca tocmai de aia Raluca e in spital si nu asteapta sa treaca pneumonia cu rugaciuni

      Ștergere
  39. si inca ceva. Eu zic sa il suni pe dr. Laza. Nu am acum nr. de tel, dar cred ca e pe blogul Cristelei Georgescu sau la o cautare pe google. Doar suna si spune-i pasul tau.

    RăspundețiȘtergere
  40. Sanatate multa puiutilor. Si putere tie. Asa cum te cunosc, sunt convinsa ca David va avea parte dupa spitalizare de tot ce se poate mai bun a.i. repercursiunile tratamentelor primite sa nu il afecteze. I
    Ce frumos te iubeste Alex. Citeam zilele trecute...si mi-am amintit acum, trecand pe la tine... "Cel mai frumos lucu, pe lume, sunt ochii mamei." Numai bine! Hepi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ne-am mai "vazut" demult. Sper ca sunteti bine si sunteti fericiti!

      Ștergere
  41. Raluca, abia acum citesc, nu imi vine sa cred. Multa putere si sper sa petreceti impreuna Craciunul, Te pup, Monica

    RăspundețiȘtergere
  42. Raluca, sper sa se insanatoseasca David repede, repede. Ma bucur mult ca ai reusit sa il iei langa tine in pat si ca asta l-a ajutat asa de mult. Sper ca de acum o sa mergeti tot spre mai bine. Multa sanatate si putere si rabdare!

    RăspundețiȘtergere
  43. Multa sanatate lui David! Inteleg perfect starea prin care treci mai ales ca si eu am fost internata cu Matei cand avea 2 luni. Asa se intampla cand sunt 2 copii in casa, cand ii trece la unul raceala se imbolnaveste celalalt. Trebuie sa fim tari si sa mergem mai departe. Doamne ajuta sa iesiti cat mai repede din spital. Va pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  44. ooof, ce rau imi pare ca treceti prin asta.
    Da, o boala de acest gen iti da peste cap toate valorile si convingerile si intr-adevar ca e un soc, si provoaca multe rupturi.
    Incearca sa gandesti optimist, voi aveti un stil de viata sanatos si o sa se recupereze foarte bine cand iesiti din spital.
    Va tin pumnii sa ajugeti rapid acasa.
    Sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  45. Draga mea draga,acum am citit si eu:(( Te strang tare in brate si va tin pumnii sa treceti repede peste incercarea asta.Sanatate multa la pui iar tie o imbratisare calda,plina de energie.Hang in there,o sa fie bine!

    PS.In Jp primeam probiotice cu absolut orice fel de medicament,fie el paracetamol,antibiotic sau altceva.Era regula,in cazul copiilor.La 3 luni cand a avut doar virusul ala gastro,a primit doar probiotice si-atat.
    Pup,multa sanatate.

    RăspundețiȘtergere
  46. da, absolut veti recupera totul :)
    hai, repede acasa
    raluca, vezi ca iti scriu mai multe in privat pe fb, capul sus
    are sa fie bine

    RăspundețiȘtergere
  47. Raluca draga, sunt cu sufletul alaturi de voi! va imbratisez cu mare mare drag! insanatosire cat mai grabnica lui piticot! o sa treaca toate si va fi bine!

    RăspundețiȘtergere
  48. Raluca, ne gandim la tine. Puneti speranta in Doamne Doamne si totul va fi in regula. Va pupam si suntem (macar cu gandul) alaturi de voi.

    RăspundețiȘtergere
  49. Va imbratisez cu mult drag! Si va multumesc din suflet, conteaza enorm sprijinul vostru!

    Din pacate cu moralul eu stau mai prost decat ieri. Chiar daca noaptea a fost la fel de buna, de pe la 12 am dormit amandoi lipiti, linistiti si fericiti. La spalatul fundului plange si urla pana isi pierde respiratia, si vad in privirea lui dezamagirea ca eu ii fac asta. Si din cate am inteles de la alte mamici, iritatia asta de dupa antibiotic, candida, nu trece repede... Am incerca pana acum vreo 2 creme, apa cu bicarbonat. Acum i-au pus violet de gentiana, sa vedem.

    Mai am doua motive de tristete. Toate calculele mele zilnice, cu AMR-uri de zile si ore erau in speranta ca luni la amiaza ne lasa acasa. Azi mi-a spus doamna doctor ca daca totul merge la fel de bine ne lasa marti :((... Eu ca eu, cu moralul, dar nu stiu cat mai rezista intreg saracul Alex :(((...

    Luni dimineata vor sa-i faca analize si nu inteleg de ce vor sa-i faca glicemia, asa ca mi-au spus ca dupa 3 noaptea, pana dimineata, sa nu-i mai dau sa suga. Pai puiul meu traumatizat sta aproape non-stop cu tzitzi in gura, mai ales cand aude aici alti bebelusi plangand. (nu stiu cat mai rezist nici eu psihic in sunet fara oprire zi-noapte de plansete si urlete de copii) Asta va insemna ca de la ora 3 pana dimineata al meu sa planga absolut continuu infiorator... De atunci tot stau pe faza s-o mai vad pe doamna doctor s-o implor sa ma lase sa-l alaptez, da-o-ncolo de glicemie... Ca am impresia ca unele chestiuni le bifeaza doar asa, si fara sa trebuiasca, nu realizeaza chinul copiilor.

    Eu pana acum nu am indraznit sa comentez nimic, sunt cuminte si ascultatoare, pentru ca am niste regrete imense ca nu am mers la primul sunet de nas infundat la doctor. Asa ca la fiecare plans isteric al lui David imi cer iertare cu lacrimi in ochi ca din cauza mea a ajuns sa sufere asa mult si sa primeasca atatea medicamente, inclusiv pentru inima... De aceea am vrut acum sa ascult de ei, sa fie bine, dar mi-e atat de greu, pentru ca vad ca multe nu sunt necesare :((...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dar de ce s-o implori? de ce sa nu-i ceri simplu sa-ti explice care e ratiunea acelui act medical? de ce sa nu-i spui simplu, daca consideri ca nu e absolut necesar: 'nu, nu sunt de acord.'?


      raluca, medicii nu sunt dumnezei, se comporta ca atare, dar nu sunt
      tu trebui sa te regasesti pe tine, cea capabila sa rationalizeze corect, in respect si reala consideratie fata de david, de tine, si sa faci pasi in spate, daca e necesar

      ca te citeste maica-ta, ca intervine, ca face presiuni, roag-o frumos sa ramana mama ta, dar sa te lase sa fi la randul tau mama.

      capabila tie, copiilor tai
      solicita sprijinul, ajutorul ei, cel de care aveti voi nevoie, daca nu poate sa ti-l acorde solicit-o sa se retraga

      eu am fost unde esti tu acum, de doua ori in acesta situatie, de fiecare data am cerut explicatii clare, detaliate de ce o anumita interventie medicala e realmente necesara.
      si daca eu nu vedeam acest 'realmente' refuzam decisa

      (postam in imaginea nebunei, tot ceea ce faceam era in afara campului acceptabilitatii majoritatii celor din jurul meu, sotul doar ma sprijinea tacit, niciodata nu mi-a pus la indoiala capacitatea mea de-a actiona in astfel de situatii. recunosc ca asta a fost foarte important pentru mine, mi-a dat putere sa fac pe mai departe pe 'nebuna')

      e dreptul tau si obligatia lor sa accepte orice decizie pe care tu o iei pentru copilul tau in caz contrar ia pozitie decisa

      (eu in italia mi-am scos fata din spital amenintand cu carabinierii, pe feciorul cel mic l-am scos iarasi in afara tehnicilor medicale invazive punandu-mi pe cap protectia copilului si serviciile sociale. intr-un final au inchis dosarul pentru ca pruncii sunt sanatosi, iar eu am fost totusi destul de inteligenta ca sa le spun ca ori termina cu hartuirea ori fac eu la randul meu plangeri conducerii spitalului)


      copilul tau, david, nu e doar obiectul actului lor medical, care act medical ei au fost obisnuiti sa-l faca fara sa se gandeasca la implicatiile profunde ale fiecarui introduceri in sfera copilului
      copilul tau, david, e un copil care are nevoie de reala protectie, una ce vine secondanta de o profunda constiinta a importantei traversarii unei perioade cat mai in afara traumelor la aceasta varsta

      ............

      oricum, orice ai decide eu am sa te sustin


      Ștergere
    2. Atmosfera de aici e foarte iubitoare si empatica. Nu ma asteptam intr-un spital de stat. Mi se pare ca as strica-o daca as incepe sa fiu autoritara, si ne-ar fi mai rau in urmatoarele zile aici... De asta nu stiu cum sa pun intrebari sau sa emit pretentii fara sa supar, fara sa se considere ca incalc regulile... Tratamentul oricum trebuie sa-l ia acum pana la sfarsit, care o fi el, nu ma pricep, nu pot sa ma bag. Cu restul sper sa ma descurc fara sa ma cert si fara sa ma certe nimeni. O sa-i dau sa suga inainte de analize pur si simplu. Nu stiu, abia astept sa ajung acasa. Sunt pe marginea prapastiei...

      Ștergere
    3. ce stii, cand ar trebui sa va dea drumul? tinem pumnii sa fie cat mai curand oricum! :*

      Ștergere
    4. Cel mai repede marti. Pupici dragi!

      Ștergere
  50. RALUCA, LA NOI A FOST F BUNA O CREMA FACUTA IN FARMACIE, LANOLINA CU NISTATIN.

    RăspundețiȘtergere
  51. sorry de caps. daca vrei iti trimit reteta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca nu e mare efort, trimite-mi-o, te rog. Lanolina simpla am acasa, dar poate ca nistatinul face bine, fiind vorba de o ciuperca.

      Ștergere
  52. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  53. pe ce mail sa iti dau? oricum, cand ajung acasa

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...