Acesta e titlul unui articol citit azi, care mi-a dat de
gandit. Pentru ca deja se stie, daca nu pe blog, cel putin in familie, cat ma
doare sa vad si sa aud plansete neconsolate ale bebelusilor, pe strada, in
parcuri, la mall-uri, la mare, in restaurante, peste tot. Adica serios, ma
doare fizic, simt un bolovan in stomac, imi creste pulsul, respir greu, imi
vine sa plang de neajutorare. Si sunt o ghinionista, pentru ca nu am iesire din
curte in care sa nu ma intalnesc cu asa ceva. Relu imi zice de multe ori
ca el cand merge in parc cu piticul nu prinde asa ceva, eu cred ca nu ii
observa cand nu e cu mine :)). Cand iesim impreuna in oras eu stau crispata
gata de a lua bebelusii aia in brate, nu pot savura nimic.
Cred ca cele mai fara mila intamplari le-am vazut in
mall-uri, in Cluj si Timisoara. Mame care se uitau relaxate printre umerasele
de haine in timp ce bebelusii lor plangeau vineti in landouri elegante cu
dantelute si cu jucarii scumpe atarnand. Din cand in cand veneau la fel de
relaxate la carucior si incercau sa-i forteze in gura micutului ori o suzeta,
ori o sticla cu lapte. Nici nu stiu daca intr-o astfel de situatie mi s-ar
parea mai crud sa vad ca mama e nepasatoare si senina, sau ca mama e nervoasa
pe micul ghem de viata ca ii deranjeaza rutina.
Dar uite ca, desi am citit atatea carti si articole pe tema
nasterii si alaptarii, in care am aflat ca hormonii naturali ai nasterii au
atat de mare importanta in legatura dintre mama si copil, niciodata cand eram
martora la o astfel de scena nu am facut asocierea cu modul de nastere. De
aceea mi-a placut acum acest articol care m-a ajutat sa vad totul ca o teorie
aplicata:
Dintr-o data mi-am amintit The Baby Bond
(de Dr. Linda Palmer), de The Continuum Concept (de Jean Liedloff) si de Cezariana
(de Michel Odent) in care se specifica atat de des cat sunt de importanti
hormonii NATURALI ai unei nasteri NATURALE. Prin nastere naturala nu ma refer
la 99.9% din nasterile vaginale care au loc la noi in tara. Ci ma refer la o
nastere fara inducere, fara stres, fara oxitocina, fara epidurala, fara
epiziotomie, fara apasat pe burta si urlat sa impingi, fara alte calmante si
medicamente, fara ruperea artificiala a membranelor, fara electrozi insurubati
in scalpul bebelusului, fara vacuum si forceps, fara intepaturi, fara masuratori,
fara bagat obiecte in nasul bebelusului, fara decalotari si circumcizii, fara lapte
praf sau glucoza, fara despartire de mama, insa cu reflex natural de expulzie,
cu atmosfera relaxanta, cu lasat cordonul sa pulseze, cu pus pe pieptul mamei
imediat ce iese afara, cu breastcrawl, cu alaptare exclusiva cu colostru, cu
intestin virgin, cu rooming-in, cu co-sleeping, cu bed-sharing, cu kangaroo
care, cu purtat bebelusul pe piept cat de mult posibil,...
Mi-am amintit cum spuneau si ei, si multi altii din alte
articole ce le-am mai citit, ca nasterile artificiale de azi ne fac sa nu
secretam tot cocktailul de hormoni ai iubirii si atasamentului, ne fac sa nu
simtim ca am nascut, ne fac sa credem (in creierul nostru animalic) ca puiul
nostru a murit, si de aceea sa intram in depresii postnatale, ne fac sa nu ne
vina naturala ingrijirea puiului nostru. Sa incepem sa ne gandim la tot felul
de dresaje, sa adoarma singur, sa fie independent, sa putem avea repede viata
de dinainte. Nu mai privim situatia ca pe o experienta extatica. Practicam la
scara mare Cry-It-Out, pentru ca avem impresia ca micul pui, pe care nu ni-l
recunoastem ca fiind al nostru, vrea doar sa ne manipuleze.
Disclaimer: aici nu incerc sa reinviu razboaiele de mama
buna, mama rea. Nu e vorba de asta. Nu judec pe nimeni. Cunosc o multime de
mame empatice, chiar daca majoritatea au avut nasteri medicalizate. Cunosc multe
mame care au nascut prin cezariana si care au fost mai atasate decat cele cu
nastere vaginala (poate si pentru ca cezariana nu include mereu oxitocina
sintetica, ce deregleaza complet hormonii de bonding). Diferenta consta in
faptul ca la o nastere ce a decurs natural hormonii aceia fac toata treaba si
iubirea, conexiunea, atasamentul fata de pui vin natural, animalic,
instinctual. La nasterile noastre, ale restului femeilor :D, fie ele vaginale
sau chirurgicale, daca reusim sa ajungem sa fim atasate de copil si sa il iubim
si sa nu-l lasam sa planga pentru dresaj, etc, totul este dupa mai mult timp,
totul e facut constient, nu din instinct, totul e facut dupa multe lecturi si
lupte interne. Pentru ca primele ganduri vor fi mereu “cum sa il invat sa...”, “cum
sa mai scap si eu un pic”, etc. Dileme, intrebari, cautari de a-l face pe copil
asa cum credem noi ca ar trebui sa fie un nou-nascut. Pe cand o mama ce naste natural-natural
isi savureaza maternitatea si ia drept normale toate manifestarile bebelusului,
intampinandu-le cu acceptare si iubire.
Toate aceste nasteri medicalizate ne fura o experienta minunata. Una care
sa ne implineasca, sa ne faca mame cu adevarat, sa ne conecteze intr-un mod
divin de puiul nostru, sa ne usureze alaptarea si sa nu consideram totul o
munca dificila. Trebuie sa facem ceva sa
schimbam modul in care vad medicii nasterea. Eu am facut un pas in privinta
asta, i-am dat imprumut medicului meu ginecolog cartea lui Michel Odent,
Cezariana. Sunt curioasa daca o citeste, si daca o citeste fara ochelari de
cal... Zilele trecute m-am intalnit cu o amica ce a nascut in acelasi loc in
care am nascut si eu, cu acelasi doctor (care e printre singurii care accepta
nasteri vaginale...). Si mi-a zis ca a vrut foarte mult sa nasca vaginal (bine,
ea a zis natural, dar eu zic ca nu se potriveste termenul), dar ca dupa 12 ore
de la ruperea membranelor i-au facut cezariana, pentru ca dupa 12 ore devine
periculos pentru copil (?!?!?!?). Urasc dezinformarea aceasta, nu imi dau seama
daca ei chiar asa stiu???? Sau pur si simplu se bazeaza pe faptul ca mamele nu
sunt informate sau sunt prea infricosate sa nu le dea dreptate? Come on, la
nivel mondial te lasa 48-72 de ore dupa ruperea membranelor fara sa intervina
deloc. De abia atunci, daca nu ai dilatatie si contractii, ti se face inducere,
deci mai poate dura si o zi, doua, nasterea. Chiar si americanii super-medicalizati
fac asa. Trebuie sa facem ceva sa le aratam ca suntem informate si ca nu ne
lasam asa usor macelarite, si ca ne vrem experientele de nastere inapoi. Vrem nasteri frumoase, armonioase, nu vrem
ca in filme urlete si apasari pe burta. Of...
Si ca sa se vada diferenta dintre viziunea unei mame ce a
nascut “medical” (in exemplul cu mama de la magazine din linkul de mai sus, sau
exemplul propriu de pe acest blog :D), si cea a unei mame ce a nascut natural,
cititi pentru experienta naturala aici:
Si cititi cum priveste o astfel de mama alaptarea, ca fiind
ceva natural: “Si, ia zi, ai lapte?”
Linkuri utile de
pe blog:
Cezariana de Michel Odent – partea 1 (in care aveti linkuri catre urmatoarele 3
parti)
Linkuri utile de pe internet:
Gentle Birth, Gentle Mothering (nu dau un articol anume, cautati prin site, e frumos)
Born at home – film frumos
in imagini
The Fourth Trimester – AKA: Why Your Newborn is Only Happy in Your Arms. «www.babycalm.co.uk
The Importance of Holding Your Baby Soon After Birth
The Importance of Holding Your Baby Soon After Birth
Cărucioare, Marsupii şi Stresul bebeluşilor (unde aveti
link catre celelalte 5 parti)
Exterogestaţia I (unde aveti link catre celelalte 4 parti)
Nu vreau sa se creada ca eu am avut instincte si le judec pe
cele care nu au. Probabil totusi nasterea vaginala si alaptarea mi-au mentinut
un nivel cat de cat ridicat de oxitocina, care sa ajute la conectarea cu
bebelusul. Insa si eu mi-am pus aceleasi intrebari ca majoritatea mamelor, “cum
sa-l fac sa adoarma singur?”, “cum sa-l fac sa doarma mai mult?”, “cum sa-l fac
sa stea in patut sau in carucior?”. Dar am avut norocul ca Alex a plans mult, asa ca n-am avut incotro, a trebuit
sa-l ascult. Si incet incet mi-am dat seama cat de bolnava a ajuns societatea
de azi, sa facem tot posibilul sa ne indepartam copiii de noi, sa-i dresam,
sa-i lasam sa planga. Le admir si le invidiez pe mamele care nu isi pun acele intrebari la inceputul maternitatii, care considera normal sa se dedice 100% puiului lor de la inceput.
Nu imi dau seama care ar fi cauzele:
- Lipsa hormonilor de conectare, cum spun cartile amintite la inceput, si articolul citat primul, din cauza medicalizarii nasterii si alaptarii
- Marketingul, care ar face tot posibilul sa-si vanda patuturile, carucioarele, ursuletul cu muzica de adormit singur copii, biberoanele si laptele formula, etc.
- Societatea si epoca industrializarii, care vrea femeia cat de repede in campul muncii
- Feminismul inteles gresit ca o masculinizare si o abandonare a tot ce e mai feminin.
- Lipsa continuum-ului de cand am fost noi mici - si am citit despre asta si la Speranta Farca. Nu putem fi parinti buni daca noi nu am fost conectati cu mamele noastre, daca noi nu am primit iubire neconditionata si atingere permanenta si satisfacerea nevoilor primare pe parcursul primelor luni, primilor ani.
Sau poate toate... Nu consider ca noi suntem vinovate, dar as vrea sa trecem peste frustrari si complexe si in loc sa ne enervam atunci cand citim un astfel de articol, sa incercam macar pentru fiicele/nurorile/nepoatele/prietenele noastre sa facem sa fie bine. Sa luptam cu sistemul, sa li se permita sa nasca natural, sa li se permita sa fie permanent cu copiii lor, sa fie incurajate sa alapteze, sa nu intervenim din afara cu sfaturi de "lasa-l sa planga", "e rasfatat", etc.
Postări
Auch , nu stii cat de mult mi-am pus intrebarea asta, oare am pierdut ceva , oare simt ceva diferit ptr ei din cauza ca nu i-am nascut natural , oare relatia mea cu ei ar fi diferita ? Oare ,oare,oare?
RăspundețiȘtergereNu stiu daca sunt inevitabile insa intrebarile astea se intorc mereu , si imi pare rau ca nu le pot raspunde tot eu , poate ca sa -mi dezvinovatesc corpul am dat vina pe medici , nu au brut , nu s-a putut , si cand la Iza mi-au spus clar nu , am plans tare mult , am fost si la psiholog , ca sa-mi confirme ca o sa fiu o mama buna si asa , nu stiu ce sentiment au alte persoane fata de asta , dar eu una a m suferit forte mult , acuma parca m-am mai resemnat, insa te handicapeaza o chestie din asta
Ptr fiecare mama care naste cu cezariana, fara motive medicale intemeiate, ar trebui o urmarire psihologica ca sa inteleaga ce s-a intamplat cu adevarat.
Din cauza cezarienelor poate , am incercat sa fac mai mult , sa -i ascult si sa ma ghidez dupa ei , sa-i inteleg ca sa-i pot ajuta , sa le fie bine .
Ai dreptate cu plansul celor mici , eu raman fixata , nu-mi mai vine sa plec de langa , ma gandesc , daca se intampla ceva cu ei ?
Frumos articol .
Dana, cunoscandu-te pot sa spun ca poate din incercarea asta de a invinge inceputul pe care ti l-ai fi dorit altfel, a iesit ceva mai mult decat frumos! Nu-mi imaginez ce ai fi putut avea mai mult nascand natural.
ȘtergereNu stiu alte mame cat de impacate se simt daca ajung la cezariana fara sa-si doreasca asta, eu sigur as fi avut nevoie de psiholog, ai mare dreptate.
iar punem etichete. eu unde m-oi incadra? am nascut vaginal, dar nu am alaptat. sunt rea, sunt buna? atasata, neatasata? come on, mamele sunt mame. invata sa fie ele bune. cate femei nasc natural si apoi il arunca la tomberon? atasamentul si duiosia vin din altceva, nici din nastere naturala, nici din alaptat.
RăspundețiȘtergereOana, am incercat sa nu pun etichete, nu am timp acum sa recitesc, sper ca nu am spus nicaieri ca una ar fi o mama mai buna decat alta. Am simtit ca ating un punct sensibil, de aceea m-am gandit ca ieri, cu referendumul si cu olimpiada, voi scapa ca prin urechile acului necitita :D.
ȘtergereIn cartile pe care le-am amintit doar se spune ca mamele ce nu nasc 100% natural au grija de copil cumva din considerente sociale, sau isi impun anumite eforturi, se pregatesc din timp cu gandul ca vor avea grija de copilul lor. Pe cand la cele care au ocazia sa nasca natural atasamentul acesta vine in mod natural.
Nu pot explica insa exemplul tau cu tomberonul, pentru ca e evident ca acele femei nasc singure.
eu nu cred ca femeile normale la cap aduc copii pe lume, stiind ca o sa-i ingrijeasca din considerente sociale. la oamenii ok nu exista eforturi prea mari, sacrificii sau regrete. exista doar dragoste si atat. sunt mame bune indiferent de felul in care isi aduc copiii pe lume. dupa teoria asta, inseamna ca orice act de adoptie e ratat din start.
ȘtergereIarasi zic, sper ca nu am spus nicaieri ca unele ar fi mame rele sau mame bune.
ȘtergereEu nu cred ca exista vreo legatura intre modul in care nasti si iubirea fata de copil. Nasterea este un moment, o zi, cu bune si rele. Unele poate vor sa simta totul si cred ca asa se vor lega mai usor de copil. Exista si reversul medaliei. Amintiri oribile, temeri pastrate ani de zile, sentimentul ingrozitor ca acel copil te-a facut sa suferi. Am auzit de n-ori in copilarie, cand mergeam la tara, replica "cat am suferit eu pentru tine, ce dureri am suportat nush cate ore si acu uite cum te porti", adresata unui copil sau altuia. Nu mereu nasterea naturala duce la iubire neconditionata.
RăspundețiȘtergereAsa cum nu putem spune ca cezariana rupe legatura dintre mama si copil. Legatura aia se formeaza sau nu indiferent de cat ai suferit sau nu la nastere.Multe comportamente se simt. Multe altele se invata.
Relatia cu copilul tau este una in care ambele persoane invata permanent, ani de zile.
Asa cum tu crezi ca ai ales cea mai buna metoda de crestere a lui Alex, pentru ca aia ti se potriveste si aia te face pe tine fericita, asa alte mame au ales alte variante. Unele bune, altele paote mai putin bune.
Dar sa crezi ca un copil care plange intr-un carucior, intr-un anumit moment sau context, este un copil nefericit sau traumaizat e cam mult spus. Pentru ca nu vezi decat cateva minute din viata lui, asa ca nu poti extinde la modul general.
Roxana, amintirile oribile din cate am citit/vazut/auzit eu in ultima vreme, nu prea au loc la nasterile naturale-naturale.
ȘtergereUite, am vazut un documentar la animal planet cu o gradina zoologica din Marea Britanie in care erau disperati oamenii aia, nu intelegeau de ce girafele isi abandonau puii imediat dupa nastere. Nasteri vaginale, dar asistate de ingrijitori. O girafa a nascut intr-o noapte in ceva tufe, fara sa stie personalul de la zoo. Girafa respectiva si-a ingrijit puiul. De atunci au observat ca daca le lasa sa nasca singure, isi ingrijesc puii. Stiu ca noi nu suntem animale, dar chiar asta spun, ca noi avem ratiune, 9 luni ne pregatim de ceea ce va urma, stim cum ii vom ingriji si ii vom iubi. Si o facem cumva rational, fara sa ne vina instinctiv. Insa legatura aceea animalica mama-copil e dependenta de complexul hormonal pe care noi nu-l avem.
Am recitit primele doua aliniate si nu am vazut sa fi scris eu ca ar fi copilul nefericit sau traumatizat, m-am referit doar la cum mi se pare situatia sau la ce simt eu. Dar daca ma gandesc daca eu cred asta sau nu, nu stiu, pentru ca nu stiu ce ar insemna nefericit. Stiu copii care au fost ignorati si lasati sa planga, dar care in primele 6 luni de viata pareau mai fericiti decat Alex :)). Alex plangea mereu, pe cand acei copii dupa cateva episoade de "training" nu mai plangeau. Totusi, din ceea ce am citit, ei uita experientele in sine, deci nu au amintiri concrete de la varsta asta. Singura chestiune care ii poate afecta pe termen lung este ca li se imprima in creier sentimentul ca asa merita ei sa fie tratati. Nu ma pot exprima tare bine, gasesti despre asta in linkul de mai sus, cu Limbic Imprint.
eu am amintiri oribile de la nasterea naturala. nu as mai trece prin asa ceva niciodata
ȘtergereNici mie nu-mi place sa-mi amintesc nasterea lui Alex, dar eu nu consider ca am nascut natural.
ȘtergereEu una nu inteleg de ce m-as consuma in regrete pentru cum am nascut sau nu am nascut. Pentru cat am alaptat sau nu. LA ce folosesc regretele astea? Sa stai sa analizezi, sa iti imaginezi cum ar fi daca? Nu e muuult mai important sa te bucuri de ce ai acum? De copilul tau?
RăspundețiȘtergereCat de trist mi se pare sa ai sansa, bucuria de a fi mama si tu sa stai sa te gandesti ca paote nu esti o mama destul de buna pt ca ai nascut prin cezariana...Esti o mama buna sau rea pt ceea ce faci acum nu pt cum a iesit copilul din tine
Eu nu ma consum in regrete, dar nu pot sa ma resemnez si sa nu incerc sa fac ceva ca sa schimb modul in care stau acum lucrurile. As vrea sa se ajunga in tara asta ca atunci cand copiii nostri vor deveni parinti, s-o poata face, daca vor, cat mai natural.
ȘtergereSi nu stiu alte mame cum resimt regretele nasterii, dar eu tocmai ca ma vindec incet doar povestind despre asta, incercand sa le spun altor mame ce as face diferit, ca sa nu faca aceleasi greseli, si luptandu-ma sa informez, si mamele, si doctorii.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerePresupunand prin absurd ca toate ideile de mai sus sunt adevarate si ca numai femeile care nasc natural, fara interventii medicale (free birth) cunosc adevaratul atasament pentru copii lor, fara sa "munceasca" pentru a construi o relatie, totul vine usor, etc, etc...ce ai prefera: un "atasament" invatat ca o consecinta a unei nasteri medicalizate sau c-section sau un copil mort???
RăspundețiȘtergerese pare ca autoarea mirificului articol mentionat de tine a preferat un copil mort, caci oh, da....sustinatoarea infocata a conceptului de free birth- Janet Fraser (autoarea articolului) are un copil decedat in urma deciziei de a naste neasistata acasa si a inabilitatii de a-i acorda ajutor in primele momente de dupa nastere. Dar asta nu conteaza nu? ar fi fost mult mai traumatizanta o nastere in spital, cel putin pt mama:((
Nu am citit restul blogului ca sa stiu asta, dar sunt de parere ca mereu extremismul nu e ok. Am dat linkul articolului pentru ca m-a pus pe ganduri acest articol in sine, nu restul blogului sau persoana ce a scris, si mi-a amintit ce am citit in cele 3 carti pe care le-am amintit. Citesc acum ca a stat 5 zile in chinuri acasa si este sustinatoare a nasterilor neasistate. Eu nu am spus nicaieri mai sus ca indemn la nastere acasa dusa la extrem. La ultima consultatie medicala din sarcina mi-am intrebat medicul daca ar putea sa ma lase sa stau in picioare sau in orice pozitie imi doresc si mi-a spus un categoric nu. Deci eu aici incerc sa militez pentru o nastere in siguranta, cu medicii aproape la nevoie (nu le contest meritele atunci cand e nevoie de ei), dar care sa intervina doar cand e cazul. Pentru ca in rest incurca reflexul de expulzie si blocheaza mersul natural al travaliului. De ce trebuie deci sa alegem intre o nastere frumoasa si naturala si una sigura? De ce nu pot avea o nastere frumoasa si la spital? De ce regretele ce le am de la nasterea lui Alex mi se vor dubla acum, cu a doua nastere in aceleasi conditii?
ȘtergereSi cand am spus mai sus despre informarea medicilor e evident ca nu aveam in gand ca vorbesc despre nastere acasa fara moase (freebirth am inteles ca o numeste autoarea). Ma refer doar la anumite amanunte care deregleaza nasterile, de la oxitocina data din oficiu pana la epiziotomie si altele.
Dar, daca e sa vorbim despre nasteri acasa vs. nasteri in spital, dupa cate stiu procentul de decese ale bebelusilor sau ale mamelor in cazul nasterilor acasa e mult mai mic. Eu nu trag neaparat concluzia ca "acasa e mai bine", sunt de parere ca daca in 1-2% din cazuri lucrurile merg rau, atunci merg rau in ambele grupuri, se moare si in spital, se moare si acasa. Probabil procentele sunt mai bune la nasterile acasa pentru ca nu aleg sa nasca acasa decat mame cu sarcini sanatoase, fara risc. Daca vorbim de nasteri acasa planificate, nu accidentale.
http://www.usatoday.com/news/health/2009-09-03-midwife-home-birth_N.htm
Raluca, dar de ce trebuie sa repeti experienta de la prima nastere? Inteleg ca nu a fost prea ok..
ȘtergereExista clinici private unde poti naste. Eva la Brasov e chiar ok, sau la Constanta. Acolo poti stabili cu dr cum vrei sa nasti si sa iti fie respectate dorintele. Dar esti intr-un mediu sigur, unde la nevoie se poate interveni.
M-am gandit la asta, dar ar trebui sa merg acolo din timp, ceea ce poate insemna saptamana 37, cel tarziu 38. Si na, se poate sa am de asteptat pana in saptamana 42 la o adica, deci chiar si o luna. Cu Relu care sa-si ia asa mult concediu (care mi-ar prinde bine dupa nastere), cu mami dupa noi ca sa stea cu Alex in timpul travaliului cand Relu ar fi langa mine. Deci doua camere la un hotel intr-un oras scump, chiar si o luna de zile, mancat zilnic la restaurante :D. Nu ne permitem asa ceva. Plus stresul in ultimele saptamani ca nu esti acasa, plus drumul inapoi acasa 500 km sau 800 km la 3 zile de la nastere, eu lauza slabita si un bebe nou-nascut. Iarna. Mi se pare prea mult. Si partea proasta ar fi sa fac un asa efort si tot sa nu fie bine. Stiu mamici care au avut experiente proaste si la Isis, si la Eva.
ȘtergereProcentul bebelusilor decedati in urma nasterilor acasa (neasistate sau asistate de moase) este mult mai mare decat cel al bebelusilor decedati in urma nasterilor din spitale. Numarul absolut desigur ca este mult mai mic din cauza diferentei numerice intre nasterile acasa si spital, dar procentual, rata este cu mult mai mare.Exista statistici facute, nu vorbesc de dragul de a vorbi:))
RăspundețiȘtergere2 din 3 bebelusi care au murit acasa in urma nasterii efectuate acasa ar fi putut fi salvati daca aceeasi nastere se efectua in spital.
Cei din usatoday de mai sus vorbesc in procente, nu in numere. Si citeaza un studiu. Ai un link la studiul despre care vorbesti?
ȘtergerePrefer studiile publicate in jurnale medicale de specialitate si nu fituici in care poate scrie orice google university absolvent.
RăspundețiȘtergereAm aruncat un ochi pe articolul mentionat de tine, in primul rand e vorba de Canada care are un sistem de midwifes foarte bine pus la punct, de obicei practica in aceeasi facilitate cu medicii si au acces la medical care in cazul unei urgente imediat sau refera pacientele high risk pentru evaluare ulterioara. Alt aspect: se presupune ca moasele iau in grija dau low risk pregnancies pe cand la spital merg high risk care au sanse mult mai mari de complicatii.
Pe langa asta mai adaug ceva: mortality rate aia e total gresit sa fie folosita ca indicator, indicatorul ar trebui sa fie neonatal mortality (mortality rate e prea vaga si include decese la infants pana la 1 an daca nu ma insel), pe de alta parte in cazul unui transfer home birth - spital, cand apar complicatii si copilul poate e mort in burta inca de acasa, decesul se inregistreaza la spital....sunt foarte multe aspecte de luat in considerare, nu e chiar asa simplus de spus negru pe alb ca nasterea acasa e mai lipsita de complicatii decat cea in spital:)). Eu am cochetat cu nasterea acasa si m-am informat extrem de mult pe tema asta sia sta intr-o tara unde chiar poti face treaba asta si ai suport. Din punctul meu de vedere, copilul e mai important decat "MY birth and MY experience" care nici macar nu e a mea ci e a copilului.
PS scuze pt greseli daca exista, scriu de pe telefon.
O sa revin mai tarziu cu linkuri catre studii, acum mi-e greu de pe telefon si mai stau si cu ochii pe doi copilasi:). Nici nu vreau sa-ti poluez topicul:), eu am spus ce aveam de spus.
ȘtergerePai studiul amintit de mine scrie ca e "study published in the Sept. 15 issue of CMAJ."
ȘtergereSi la noi este acum facultate de moase, in cadrul facultatii de medicina, si se face medicina adevarata.
Nu inteleg insa de ce ai impresia ca eu sunt o sustinatoare infocata a nasterii acasa dusa la extrem. Cum am spus si mai sus, sper ca pruncii nostri sa poata naste la spital cum isi doresc ei, nu medicii. Eu ma voi indrepta spre macelarie in noiembrie, asa cum am facut-o acu 3 ani.
Eu nu am sustinut niciodata ca esti o adepta infocata a nasterii acasa:)
RăspundețiȘtergereM-a uimit doar ca ti-ai bazat intregul post pe un articol scris de J.F. care este o extremista sustinatoare a nasterii acasa fara nici un fel de interventii medicale si care culmea are un copil mort in urma acestor practici...si mai sustine on top of that ca ar fi fost mai traumatizata in cazul unei nasteri in spital decat de faptul ca i-a murit copilul la nastere.
Articolul doar m-a ajutat sa fac legatura intre mamele care isi ignora copiii plangand, sau care aleg intentionat sa faca training, cu ceea ce am citit in cele 3 carti despre hormonii de bonding care lipsesc in cazul nasterilor ne-naturale.
ȘtergereAm promis niste studii si statistici, ca sa nu dau impresia ca vorbesc aiurea
RăspundețiȘtergereperinatal death rate de patru ori mai mare la nasterea acasa comparativ cu spital
http://www.health.wa.gov.au/publications/documents/perinatal/13th_report_perinatal_infant_mortality_2005-7.pdf
de 17 ori mai mare in 2009
http://www.sahealth.sa.gov.au/wps/wcm/connect/349eb60047edf25c9d6a9df22c7c1033/Pregnancy+Outcome+SA+2009-Operations-POU-20110815.pdf?MOD=AJPERES&CACHEID=349eb60047edf25c9d6a9df22c7c1033
Anglia - unul dintre cele mai complete studii la momentul actual
http://www.bmj.com/content/343/bmj.d7400
America - riscul in 2005 era de 3 ori mai mare acasa comparativ cu spitalul ca apoi in 2009 sa creasca la 7.7 ori mai mmare
http://www.cdc.gov/nchs/data/nvsr/nvsr55/nvsr55_14.pdf
http://wonder.cdc.gov/lbd.html
Toate linkurile de mai sus sunt statistici oficiale.
Multumesc pentru linkuri, o sa le studiez. Cu atat mai mult mi se pare ca ar trebui atunci ca mamele sa poata naste natural intr-un loc sigur, sa nu trebuiasca sa faca astfel de alegeri riscante.
ȘtergerePersonal am experimentat si o nastere medicalizata (la cererea proprie) si una complet naturala si pot sa va spun cu mana pe inima ca unde am stricat la psihicul meu cu prima nastere am reparat la a doua.
RăspundețiȘtergereDe la prima, desi m-a implinit si am fost mulumita ca amandoua suntem in viata si sanatoase, am ramas cu senzatia ca imi lipseste ceva, ca mi s-a furat ceva. Cine ma cunoaste stie ca am simtit aceeasi indragosteala incredibila pe care simte orice mama normala pentru opilul ei, ca am crescut-o pe A. incercand sa o ascult, sa nu-i minimizez nevoile, adica orice face orice om cu copiii lui.
M-am legat de ea asa cum cu siguranta au facut-o cu copiii lor toate persoanele care au comentat la postarea asta. Pana la urma ne sta in gene sa trecem peste orice greutati si sa mergem inainte. Chiar si peste o nastere-trauma.
Dar va spun cu mana pe inima ca o nastere instinctuala e altfel. Cu totul altfel, sper sa aveti rabdare sa citit ce va urma.
Pe D, nascut de mine si tinut in brate din primul moment, care a facut tot tacamul de breast crawl si compania, nu-l iubesc mai mult, mai putin sau altfel, il iubesc exact la fel de orbeste ca pe A., nascuta in spital si vazuta dupa 7 ore de la nastere. SIngura diferenta e ca ii percep altfel din cauza varstelor si nevoilor diferite pe care le afiseaza dar asta cred ca e, iarasi, firesc.
Dar am avut ocazia sa simt pe pielea mea ce inseamna sa faci de la sine, instinctual, niste lucruri si sa le compar cu sa nu le faci.
Nu stiu cum sa pun in cuvinte, doamnelor, este numai altfel. Implinitor, de departe, inca ma simt puternica, fericita, bine, legata de copii si de sotul meu dupa experienta asta. Nu vreau sa par deplasata, dar tot caut o comparatie potrivita. Imaginati-va o nunta cu un barbat care va atrage si una cu omul pe care-l iubiti cu toata fiinta. Consecinta e ca te casatoresti si te simti bine noptile cu amandoi, va potriviti, toate bune. Dar pana nu il intalnesti pe ala care te atrage pana la nebunie nu stii cat de intens poate fi totul.
E mai intens totul cand nasti fiziologic si urmandu-ti instinctele. Sigur ca pana la urma te poate ajunge aceeasi oboseala de doi lei oricum ai fi nascut si in fond a contat mult in cazul meu ce am invatat din experienta cu celalalt copil cand vine vorba de lasat in patut si alte asteptari, dar...am avut o nevoie animalica sa ma stiu langa copilul abia-nascut a doua oara. Ii citeam asa de bine gesturile incat parca-mi vorbea in gura mare, am vazut curiozitate pentru lumea din jurul lui la o varsta cand ni se spune ca sunt orbi ca niste larve... copilul asta vroia la cateva zile sa vada un ociect rosu mai indeaproape si sa-l recunoasca (au reflexul ala care-i forteaza sa guste tot - ei bine a vrut sa-l duca la gurita, dar nu-l ajutau mainile, abia reusea sa schiteze gestul de aducere spre gura. Dar cand l-am ajutat sa ia lucrul in mana si sa-l aducala gurita am vazut cum se linisteste, parea mai vesel, indraznesc sa spun multumit. Si tot asa cu o gramada de chestii, de aspecte ale vietii cu copil mic.
Am fost mereu mai alerta si o buna bucata de vreme (vorbesc de luni intregi), daca viata ma tinea usor mai putin atenta la el (nu fizic departata deci) era undeva un magnet care ma tragea spre copil si caruia nu-i puteam rezista. Asa, dupa osaptamana in care A. nu a vrut la gradi decat o zi sau doua si m-am impartit tot timpul intre ei, duminica am stat cu D lipit de mine, in pat si eram fericita ca un copil, multumita ca atunci cand iti revii dupa o raceala grea si dormi bine. Am dormit odata cu el, l-am tinut pe mine, l-am mirosit, l-am alaptat, am vorbit cu el, l-am atins... o clipa nu m-am despartit de el, ca in prima zi de nastere. De fapt a fost o zi si jumatate si cand mi-am facut plinul de stat cu bebe m-am simtit vesela. Pana atunci devenisem surescitata, eram parca in sevraj. Asta e bondingul pe care il ratam noi la spital. Si sotul meu e parca mai legat de noi, citeste copilul mult mai usor decat o facea cu primul copilas si in plus ma citeste si pe mine mai repede - de exemplu mi-a anticipat nevoia asta si weekendul ala a tinut-o pe Anda ocupata delierat - si i-a reusit atat de bine - ca eu sa pot sta cu bebelusul sa umplu ce ne-a lipsit.
ȘtergereLa A. asteptam sa se faca 3 ore in maternitate ca sa pot merge din nou la ea. Era de fiecare data un dor imens ca si cum fusesemd espartita de familie cu anii, simteam fizic despartirea aia... La D deja durea cand ma de-conectam de la el.
Si totusi, nu-i iubesc altfel. Dar modul cum am ajuns la dragostea asta a fost diferit. Increderea mea in mine este alta. Daca sunt intrebata daca as mai naste odata asa zic ca da, cu toata gura. Iar eu n-am avut nici prima data un travaliu scurt si aproape lipsit de durere ca alte femei, din contra. Si as trece prin dureri si mai mari, asteptari si mai lungi si as sti in mod clar ce am de facut ca sa nu fim in pericol nici eu nici copilul.
E adevarat, eu am avut free birth si nu pot s-o recomand cu mana pe inima nimanui. EU ma cunosc fizic foarte bine sim-am urmarit atent. Nu sunt o detractoare a tehnologiei (e hobby-ul meu, de fapt)., numai ca inca nu am inventat ceva care chiar sa imite perfectiunea corpului femeii. Niciodata. Iar accidentele de multe ori deriva din frica, din nestiinta, din necunoastere de sine. Uneori din factori complet incontrolabili. EU nu pot sti exact daca acel copilas de care vorbeste mama de mai sus cupseudonim englezesc chiar putea fi salvat. Putea fi o sarcina doomed to failure si femeia putea sa fi stiut dar sa fi preferat ca acele minute cu copilul ei sa fie petrecute in linistea caminului decat intr-o camera bine luminata de spital. Sunt si astfeld e cazuri,de copii cu maflormatii grave, care efectiv se nasc si mor. Din pacate. Dar sunt si multi copii care ies nenorociti din maternitati. Mai tineti minte cazul acela povestit de Simona Tache petrecut la spitalul Universitar?
Mai scrie cieva despre statistici. Statisticile sunt reci si niciodatanu oglindesc realitatea 100%. Statisticile pot fi atat de usor manipulate de un colegiu al medicilor care simte ca i se ia painea de la gura...
Sa nu uitam ca 10% din nasteri sunt problematice cu adevarat si necesita cezariana pentru ca mama si copilul sa supravietuiasca. La restul, daca nu s eintervine cu manevre inutile, posibilitatea ca ceva raus a se poata intampla este,d esigur 0 in fond si cand esti racit poti muri, ne aflam mereu intr-un echilibru dinamic - dar nu este chiar un motiv sa nu incercam sa nastem cum ne simtitm in stare. Cu masuri de precautie. Eu de exemplu aveam douas spitale aproape, unul la 4 minute,altul la 8 pe timp de noapte. Stateam la parter, etc. Nascand asa eu cred ca iti dai seama din timp cand ceva nu merge bine si pana la urma poti chema 112. Oricum, o sa mai cercetez cazul povestit in comentariile de mai sus cand voi mai avea putin timp.
A venit satamana alaptarii. Felicitari Raluca pentru acest articol frumos si plin de informatii utile.
Multumesc, Zoozie, pentru aprecieri si pentru descriere. Am oftat citind, si e evident ca esti cea mai in masura sa poti face comparatie intre cele doua. Si e la fel de evident ca oricat ai incerca sa explici nu-i sigur ca noi intelegem totul, e ca si cum ai incerca sa descrii unor non-parinti cum e iubirea pentru copil, sau unor copii cum e dragostea pentru un partener. Multu!
ȘtergereRaluca, exagerezi rau pe alocuri... Asta e una: "La nasterile noastre, ale restului femeilor :D, fie ele vaginale sau chirurgicale, daca reusim sa ajungem sa fim atasate de copil si sa il iubim si sa nu-l lasam sa planga pentru dresaj, etc, totul este dupa mai mult timp, totul e facut constient, nu din instinct, totul e facut dupa multe lecturi si lupte interne."
RăspundețiȘtergereAici te contrazic, si te contrazic pana in panzele albe. Nu tine doar de hormoni, Raluca, pentru ca oricat de fiinte instinctuale am fi, suntem fiinte emotionale.
Si tot citind ce ai scris tu in ultima vreme, am senzatia ca ti-ai creat in minte imaginea unei nasteri idealizate, pe care o astepti, si ca orice alta nastere, care nu intruneste toate conditiile enumerate de tine nu mai este naturala. Si ca orice element lipsa are repercursiuni ulterioare asupra copilului. Dam conform teoriei haosului, e un adevar in ceea ce spui tu. Insa pe de alta parte, cautarea aceasta a lucrurilor care NU au mers bine si idealizarea unui moment altfel cat se poate de banal, normal si natural privit la nivel mondial nu iti vor face bine. Tie, nu copilului. Vei trai mereu cu sentimentul ca ti-a lipsit "acel ceva", si ca EXACT ala era de cea mai mare importanta.
Remember, o nastere naturala este cel mai bun lucru care se poate intampla pentru mama si bebelusi. Insa, insasi cuvantul "Naturala" descrie imperfectiunea si imensa diversitate a procesului.
Simt ca te incarci cu lucruri care nu sunt ok. Nu ai nevoie de asta. Ai nevoie sa vezi frumusete, optimism, zambete si soare. Nu te mai aglomera si umple de ganduri negre. Educa-te sa observi frumosul. gaseste circumstante atenuante.
In descrierile tale legate de bebelusii care plang am vazut multa incrancenare. Nu ai nevoie de asa ceva, crede-ma. Am tot tacut in ultima vreme, nu am zis nimic, am tot citit toate problemele si framantarile tale, insa trecand peste toate emotiile avute cu sarcina, acum e momentul sa schimbi optica. Nu te mai incarca cu negativism, te rog! Te pup
Poate ar trebui cateva sedinte de terapie, cine stie. Pentru ca daca pentru majoritatea femeilor e suficient ca bebe si mama sunt in viata dupa nastere, eu am si acum multe suparari legate de nasterea lui Alex. In principal chestiuni legate de lipsa de respect fata de mine in momentele alea atat de sensibile. Deci nu am cum sa imi propun dintr-o data sa nu-mi mai pese, sa nu le acord importanta. Nici chestiunilor emotionale din timpul nasterii, nici celor de sanatate. Ma simt prost de cate ori imi amintesc ca nu am avut puterea de a cere mai categoric ce imi doresc. Si dupa cum ma vad la consultatiile medicale, e evident ca nici acum nu voi avea curaj. Sa stiu, de exemplu, cata importanta are lasatul cordonului sa pulseze, sa ii spun medicului ca asta vreau, el sa taie rapid ca trebuie sa scoata placenta prin chiuretaj, desi si cu asta ne intelesesem ca o lasa sa iasa natural... nu pot sa nu sufar, gandindu-ma ca daca eu as fi fost mai puternica, Alex ar fi putut profita de acest lucru. Asta e problema, ca si atunci aveam informatiile. Poate e mai bine sa nu le stim, ca sa nu stim cat de multe avantaje ar fi in unele alegeri. Dar daca am aflat, nu pot sa ignor.
ȘtergereIn citatul pe care l-ai amintit m-am referit la mine si la multe alte prietene si cunostinte pe care am avut ocazia sa le vad la primul copil. Neacceptarea copilului asa cum e, in sensul de dileme si intrebari mereu "e ok sa suga la doua ore?", "e normal sa planga dupa supt?" si altele. Chestiuni pe care nu le-am intalnit la putinele mame pe care le stiu virtual care au nascut natural, si care iau de bune toate manifestarile copilului.
Eu de multe ori incerc sa-mi dau seama cauza plansului aluia din primele luni ale lui Alex. Si nu o fac ca sa ma chinui, ci tocmai ca sa ma vindec, pentru ca daca as gasi o cauza m-as simti mai bine, nu mi-ar fi teama de necunoscut acum, a doua oara. Alex plangea toata ziua, ore intregi, pana la invinetire si pierderea respiratiei. Nu avea cum sa fie asa doar de la reflux, pentru ca nu mai cunosc nici un bebelus cu reflux care sa planga astfel. Citind-o si pe Speranta Farca, si incercand sa-mi amintesc cum am tratat eu angoasa lui de a se fi nascut, mi-am dat seama ca a putut sa se simta respins. Eram atunci pe un forum de mamici si toata ziua citeam si ma intrebam al meu de ce nu e asa ca ceilalti 100 de copii de varsta lui. Stiu, pare dur, n-are rost acum sa-mi caut scuze, probabil o sa ii explic cand va fi mare.
Chestiunile legate de nasteri si de hormoni nu le zic doar eu. Sunt studii stiintifice care atesta ca mamele ce alapteaza sunt mai receptive la plansul bebelusilor lor, din cauza oxitocinei. Stiu ca nu suna bine, dar pare logic. Cam la fel banuiesc ca este si atunci cand vine vorba de hormonii declansati de nastere si de lipsa conectarii de dupa.
Eu sunt mai sensibila la plansul bebelusilor de cand sunt mama. Nu cred ca are a face atat cu maternitatea, cat cu trauma primelor luni, cand auzeam doar plans la mine in brate, plans pe care nu-l puteam alina nicicum. Si imi spuneam ca mai rezist o zi, doar o zi. Si mai dura apoi cateva saptamani sau luni. De aceea cand vad bebelusi care plang si vad ca mamele nu incearca sa-i aline, sau cand vad ca cei mici se linistesc atat de usor cand le zambeste un strain, sau cand sunt atinsi in treacat de mama, nu pot sa nu ma intreb de ce nu-i alina mereu. Daca au puterea asta.
Raluca, eu zic ca o intalnire cu un psiholog nu ar strica. mai ales acum, ianinte de o noua nastere. Poate te ajuta sa scapi de regretele privind prima nastere sau sa le accepti mai usor, sa vezi ca nu conteaza chiar asa de mult cum crezi tu, ca Alex e ok chiar daca i s-a taiat cordonul, etc. Cu atat mai mult cu cat vine o a doua nastere, care la randul ei va avea bune si rele. si trebuie sa o astepti linistita si impacata:)
RăspundețiȘtergereda, cam greu, doar daca voi gasi online :)). ultima data cand am cautat pentru un membru al familiei gasisem in Baia Mare doar psihologi care fac teste pentru scoala de soferi, sau psihologi angajati la marile fabrici, din oficiu cum ar veni. Deci nu din cei care fac terapie.
ȘtergereBuna draga mea,
RăspundețiȘtergereCand am citit, am simtit (si sunt de acord cu Bogdana) ca suntem mai mult decat bio, suntem si psiho, si sociali. Totul e intreg si dinamic, nu putem vorbi de hormoni, de exemplu, in afara emotiilor si a gandirii, asa cum un stimul nu determina doar o reactie, ci mai multe, care determina circular alte reactii.
Cauzele la care te gandesti imi vin si mie in minte, mai putin cea referitoare la CC sau a unei interpretari psihanalitice, potrivit careia 'nu putem fi parinti buni,[...] Eu simt ca nu exista astfel de concepte, toata informatia (chiar daca bazata pe statistici) e teorie, e doar model si putem extrage din fiecare ce ne foloseste noua si astfel sa contribuim, pozitiv, in lume.
Pe mine... pentru mine si in relatia cu puiul, ma ajuta mult (mai ales fata in fata cu mii de teorii) sa incetez sa ma critic sau pedepsesc, sa accept, sa ma relaxez, sa am incredere (pur si simplu), sa ma iubesc.
Pentru ca orice faci, orice decizie iei, esti minunata, esti aici la fel ca puiul tau, miracol, lumina. Si ce bine ca esti, atat.
Cat de frumos ai scris! Cat de talentata esti...
ȘtergereProbabil auto-judecata ce mi-o aplic o fac acum incercand sa imi dau seama cum as putea sa fac de data asta sa fie mai bine. Mi se pare aproape penibil sa am informatiile, sa vreau asta, si sa nu pot sa-mi impun punctul de vedere.
Iti multumesc!
foarte frumos articolul tau dar cel al carui link ni l-ai dat, despre alaptare, "Și, ia zi, ai lapte?” este total pe dinafara, fata aia are un tupeu fantastic sa sustina ca toate femeile care nu au lapte sunt victime ale societatii de consum, ar trebui sa citeasca niste studii inainte sa scrie public. din pacate nu am putut sa comentez pe blogul ei dar m-a deranjat rau ce scrie acolo. as fi vrut sa-i zic ca un raspuns ca eu am vazut cu ochii mei si pisica ce nu avea lapte pentru pui, ca doar asta a fost comparatia pe care a facut-o ea...
RăspundețiȘtergereCred ca a vrut sa spuna ca acele cauze fiziologice sau hormonale sunt in general de 1-2%, cel putin asa sustin Organizatia Mondiala a Sanatatii si statisticile UNICEF. Nu am timp acum sa recitesc articolul, mie mi-a placut mult abordarea pentru o viitoare mamica ce e in dubii "daca va avea lapte". Nu blamez doar societatea de consum, ci in primul rand specialistii (medicii de familie, asistentele de la neonatologie, neonatologii, etc) si lipsa lor (lipsa unor consilieri de lactatie in spitale si a unor psihologi pentru situatiile imediate de baby blues). Deci mi se pare util articolul sa il citeasca o viitoare mama, pentru ca tin minte discutiile de pe un forum pe care activam cand eram insarcinata, toate ne intrebam care vom fi norocoasele ce vom avea lapte. Insa multe au vrut sa alapteze, au avut colostru, dar nu au reusit sa alapteze cu succes si dupa cateva saptamani, o luna, din cauza lipsei sprijinului si a informarii gresite venite tocmai de unde te astepti sa poti sa ai incredere (replici vestite "nu vezi ca n-ai lapte? nu mai chinui bebelusul la san, da-i formula" primite dupa nastere de la o asistenta pe care o consideri priceputa, iti submineaza toata increderea). Societatea de consum doar mai pune pietre la temelie, cu articole facute cam special pentru companiile de formula, care iti spun cum exista suzeta ce imita la perfectie sanul matern, etc.
Ștergere