Acesta e titlul unui articol citit azi, care mi-a dat de
gandit. Pentru ca deja se stie, daca nu pe blog, cel putin in familie, cat ma
doare sa vad si sa aud plansete neconsolate ale bebelusilor, pe strada, in
parcuri, la mall-uri, la mare, in restaurante, peste tot. Adica serios, ma
doare fizic, simt un bolovan in stomac, imi creste pulsul, respir greu, imi
vine sa plang de neajutorare. Si sunt o ghinionista, pentru ca nu am iesire din
curte in care sa nu ma intalnesc cu asa ceva. Relu imi zice de multe ori
ca el cand merge in parc cu piticul nu prinde asa ceva, eu cred ca nu ii
observa cand nu e cu mine :)). Cand iesim impreuna in oras eu stau crispata
gata de a lua bebelusii aia in brate, nu pot savura nimic.
Cred ca cele mai fara mila intamplari le-am vazut in
mall-uri, in Cluj si Timisoara. Mame care se uitau relaxate printre umerasele
de haine in timp ce bebelusii lor plangeau vineti in landouri elegante cu
dantelute si cu jucarii scumpe atarnand. Din cand in cand veneau la fel de
relaxate la carucior si incercau sa-i forteze in gura micutului ori o suzeta,
ori o sticla cu lapte. Nici nu stiu daca intr-o astfel de situatie mi s-ar
parea mai crud sa vad ca mama e nepasatoare si senina, sau ca mama e nervoasa
pe micul ghem de viata ca ii deranjeaza rutina.
Dar uite ca, desi am citit atatea carti si articole pe tema
nasterii si alaptarii, in care am aflat ca hormonii naturali ai nasterii au
atat de mare importanta in legatura dintre mama si copil, niciodata cand eram
martora la o astfel de scena nu am facut asocierea cu modul de nastere. De
aceea mi-a placut acum acest articol care m-a ajutat sa vad totul ca o teorie
aplicata:
Dintr-o data mi-am amintit The Baby Bond
(de Dr. Linda Palmer), de The Continuum Concept (de Jean Liedloff) si de Cezariana
(de Michel Odent) in care se specifica atat de des cat sunt de importanti
hormonii NATURALI ai unei nasteri NATURALE. Prin nastere naturala nu ma refer
la 99.9% din nasterile vaginale care au loc la noi in tara. Ci ma refer la o
nastere fara inducere, fara stres, fara oxitocina, fara epidurala, fara
epiziotomie, fara apasat pe burta si urlat sa impingi, fara alte calmante si
medicamente, fara ruperea artificiala a membranelor, fara electrozi insurubati
in scalpul bebelusului, fara vacuum si forceps, fara intepaturi, fara masuratori,
fara bagat obiecte in nasul bebelusului, fara decalotari si circumcizii, fara lapte
praf sau glucoza, fara despartire de mama, insa cu reflex natural de expulzie,
cu atmosfera relaxanta, cu lasat cordonul sa pulseze, cu pus pe pieptul mamei
imediat ce iese afara, cu breastcrawl, cu alaptare exclusiva cu colostru, cu
intestin virgin, cu rooming-in, cu co-sleeping, cu bed-sharing, cu kangaroo
care, cu purtat bebelusul pe piept cat de mult posibil,...
Mi-am amintit cum spuneau si ei, si multi altii din alte
articole ce le-am mai citit, ca nasterile artificiale de azi ne fac sa nu
secretam tot cocktailul de hormoni ai iubirii si atasamentului, ne fac sa nu
simtim ca am nascut, ne fac sa credem (in creierul nostru animalic) ca puiul
nostru a murit, si de aceea sa intram in depresii postnatale, ne fac sa nu ne
vina naturala ingrijirea puiului nostru. Sa incepem sa ne gandim la tot felul
de dresaje, sa adoarma singur, sa fie independent, sa putem avea repede viata
de dinainte. Nu mai privim situatia ca pe o experienta extatica. Practicam la
scara mare Cry-It-Out, pentru ca avem impresia ca micul pui, pe care nu ni-l
recunoastem ca fiind al nostru, vrea doar sa ne manipuleze.
Disclaimer: aici nu incerc sa reinviu razboaiele de mama
buna, mama rea. Nu e vorba de asta. Nu judec pe nimeni. Cunosc o multime de
mame empatice, chiar daca majoritatea au avut nasteri medicalizate. Cunosc multe
mame care au nascut prin cezariana si care au fost mai atasate decat cele cu
nastere vaginala (poate si pentru ca cezariana nu include mereu oxitocina
sintetica, ce deregleaza complet hormonii de bonding). Diferenta consta in
faptul ca la o nastere ce a decurs natural hormonii aceia fac toata treaba si
iubirea, conexiunea, atasamentul fata de pui vin natural, animalic,
instinctual. La nasterile noastre, ale restului femeilor :D, fie ele vaginale
sau chirurgicale, daca reusim sa ajungem sa fim atasate de copil si sa il iubim
si sa nu-l lasam sa planga pentru dresaj, etc, totul este dupa mai mult timp,
totul e facut constient, nu din instinct, totul e facut dupa multe lecturi si
lupte interne. Pentru ca primele ganduri vor fi mereu “cum sa il invat sa...”, “cum
sa mai scap si eu un pic”, etc. Dileme, intrebari, cautari de a-l face pe copil
asa cum credem noi ca ar trebui sa fie un nou-nascut. Pe cand o mama ce naste natural-natural
isi savureaza maternitatea si ia drept normale toate manifestarile bebelusului,
intampinandu-le cu acceptare si iubire.
Toate aceste nasteri medicalizate ne fura o experienta minunata. Una care
sa ne implineasca, sa ne faca mame cu adevarat, sa ne conecteze intr-un mod
divin de puiul nostru, sa ne usureze alaptarea si sa nu consideram totul o
munca dificila. Trebuie sa facem ceva sa
schimbam modul in care vad medicii nasterea. Eu am facut un pas in privinta
asta, i-am dat imprumut medicului meu ginecolog cartea lui Michel Odent,
Cezariana. Sunt curioasa daca o citeste, si daca o citeste fara ochelari de
cal... Zilele trecute m-am intalnit cu o amica ce a nascut in acelasi loc in
care am nascut si eu, cu acelasi doctor (care e printre singurii care accepta
nasteri vaginale...). Si mi-a zis ca a vrut foarte mult sa nasca vaginal (bine,
ea a zis natural, dar eu zic ca nu se potriveste termenul), dar ca dupa 12 ore
de la ruperea membranelor i-au facut cezariana, pentru ca dupa 12 ore devine
periculos pentru copil (?!?!?!?). Urasc dezinformarea aceasta, nu imi dau seama
daca ei chiar asa stiu???? Sau pur si simplu se bazeaza pe faptul ca mamele nu
sunt informate sau sunt prea infricosate sa nu le dea dreptate? Come on, la
nivel mondial te lasa 48-72 de ore dupa ruperea membranelor fara sa intervina
deloc. De abia atunci, daca nu ai dilatatie si contractii, ti se face inducere,
deci mai poate dura si o zi, doua, nasterea. Chiar si americanii super-medicalizati
fac asa. Trebuie sa facem ceva sa le aratam ca suntem informate si ca nu ne
lasam asa usor macelarite, si ca ne vrem experientele de nastere inapoi. Vrem nasteri frumoase, armonioase, nu vrem
ca in filme urlete si apasari pe burta. Of...
Si ca sa se vada diferenta dintre viziunea unei mame ce a
nascut “medical” (in exemplul cu mama de la magazine din linkul de mai sus, sau
exemplul propriu de pe acest blog :D), si cea a unei mame ce a nascut natural,
cititi pentru experienta naturala aici:
Si cititi cum priveste o astfel de mama alaptarea, ca fiind
ceva natural: “Si, ia zi, ai lapte?”
Linkuri utile de
pe blog:
Cezariana de Michel Odent – partea 1 (in care aveti linkuri catre urmatoarele 3
parti)
Linkuri utile de pe internet:
Gentle Birth, Gentle Mothering (nu dau un articol anume, cautati prin site, e frumos)
Born at home – film frumos
in imagini
The Fourth Trimester – AKA: Why Your Newborn is Only Happy in Your Arms. «www.babycalm.co.uk
The Importance of Holding Your Baby Soon After Birth
The Importance of Holding Your Baby Soon After Birth
Cărucioare, Marsupii şi Stresul bebeluşilor (unde aveti
link catre celelalte 5 parti)
Exterogestaţia I (unde aveti link catre celelalte 4 parti)
Nu vreau sa se creada ca eu am avut instincte si le judec pe
cele care nu au. Probabil totusi nasterea vaginala si alaptarea mi-au mentinut
un nivel cat de cat ridicat de oxitocina, care sa ajute la conectarea cu
bebelusul. Insa si eu mi-am pus aceleasi intrebari ca majoritatea mamelor, “cum
sa-l fac sa adoarma singur?”, “cum sa-l fac sa doarma mai mult?”, “cum sa-l fac
sa stea in patut sau in carucior?”. Dar am avut norocul ca Alex a plans mult, asa ca n-am avut incotro, a trebuit
sa-l ascult. Si incet incet mi-am dat seama cat de bolnava a ajuns societatea
de azi, sa facem tot posibilul sa ne indepartam copiii de noi, sa-i dresam,
sa-i lasam sa planga. Le admir si le invidiez pe mamele care nu isi pun acele intrebari la inceputul maternitatii, care considera normal sa se dedice 100% puiului lor de la inceput.
Nu imi dau seama care ar fi cauzele:
- Lipsa hormonilor de conectare, cum spun cartile amintite la inceput, si articolul citat primul, din cauza medicalizarii nasterii si alaptarii
- Marketingul, care ar face tot posibilul sa-si vanda patuturile, carucioarele, ursuletul cu muzica de adormit singur copii, biberoanele si laptele formula, etc.
- Societatea si epoca industrializarii, care vrea femeia cat de repede in campul muncii
- Feminismul inteles gresit ca o masculinizare si o abandonare a tot ce e mai feminin.
- Lipsa continuum-ului de cand am fost noi mici - si am citit despre asta si la Speranta Farca. Nu putem fi parinti buni daca noi nu am fost conectati cu mamele noastre, daca noi nu am primit iubire neconditionata si atingere permanenta si satisfacerea nevoilor primare pe parcursul primelor luni, primilor ani.
Sau poate toate... Nu consider ca noi suntem vinovate, dar as vrea sa trecem peste frustrari si complexe si in loc sa ne enervam atunci cand citim un astfel de articol, sa incercam macar pentru fiicele/nurorile/nepoatele/prietenele noastre sa facem sa fie bine. Sa luptam cu sistemul, sa li se permita sa nasca natural, sa li se permita sa fie permanent cu copiii lor, sa fie incurajate sa alapteze, sa nu intervenim din afara cu sfaturi de "lasa-l sa planga", "e rasfatat", etc.
Postări
