joi, 10 mai 2012

"Cezariana" de Michel Odent - 2

Schita facuta de mine pentru aceasta carte (pentru ca nu se poate numi review la cat a iesit de lunga), schiță personală pentru păstrarea informațiilor prețioase, are in word 15 pagini :). De aceea am ales sa o impart in 4 postari. Pentru a gasi rapid celelalte linkuri cu detalii din carte, le voi pune aici la inceput, la fiecare postare in parte.

Partea 1 aici

Partea a 3-a aici.

Partea a 4-a aici.

Autorul aduce in discutie si tema “scientificarii iubirii”. Etiologii (cei care studiaza comportamentele oamenilor si animalelor), cerceteaza din plin relatia mamelor cu bebelusii lor. Cercetarile lor asupra maimutelor au aratat dereglari ale comportamentului matern si sexual la maturitate atunci cand a fost perturbat contactul mama-pui de dupa nastere. Cercetarile lui Harlow pe primate sunt cutremuratoare si revelatoare. Cercetand hormonal si oamenii, cercetatorii au ajuns la concluzia ca pentru a aduce un copil pe lume, mama are nevoie de hormonii iubirii. Hormonul oxitocina, eliberat de hipofiza, are rol in contractiile uterului la nastere, in eliminarea placentei, in reflexul de eliberare a laptelui, in ejacularea spermei, in contractiile uterului feminim din timpul orgasmului, care duc sperma mai aproape de ou. Hormonul sintetic oxitocina, injectata venos, nu ajunge la creier. Experimentele pe soareci arata ca daca acesta nu ajunge la creier, mamele nu au un comportament matern. Cand oxitocina a fost injectata direct in creierul unor soricioaice fara pui, acest fapt le-a indus un comportament matern si au inceput sa aiba grija de toti puii din jurul lor. Cand o femeie isi aduce copiii pe lume in mod natural, isi intareste capacitatea de a-i iubi (normal, natura ne pregateste astfel sa facem fata unei perioade dificile, in care egoismul nu isi are locul). Oxitocina sintetica administrata venos are doar capacitatea de a forta contractiile, de a le face mai puternice, de a stresa fatul si de a aduce complicatii nasterii, de la forceps si vacuum pana la epidurala si cezariana.

Oxitocina este hormonul tuturor felurilor de iubire, in functie de alti hormoni implicati in procese. Daca dupa nastere mama si bebelusul s-au privit ochi in ochi, daca s-au atins piele-pe-piele si daca mirosul mamei sau al bebelusului nu este perturbat in nici un fel, prolactina incepe sa se secrete imediat dupa nastere. Michel Odent se intreaba disperat de ce s-a ajuns in ziua de azi sa se perturbe tot timpul primul contact intre mama si bebelus. Si prin perturbarea nasterii si a primelor clipe de viata ale bebelusului autorul se refera inclusiv la momentul crucial de asteptare a eliminarii placentei, moment care e hotarator pentru eliberarea de oxitocina. Si iar imi amintesc cum eu am cerut sa mi se lase placenta sa o elimin natural, dar doctorul se grabea, asa ca mi-a dat de inteles ca asa ceva e periculos (nu stiu cum or fi eliminat femeile placentele inainte de el), mi-a pus perfuzie de oxitocina, ca si cum ar fi acelasi lucru cu hormonul secretat natural, si mi-a facut chiuretaj pe viu. Copilul intre timp era in alta incapere. Halal prima interactiune, halal priviri intre mama si bebelus, halal contact piele pe piele, halal prima alaptare. In prima ora de dupa nastere bebelusul trebuie sa suga colostru, si mai mult, daca e lasat pe burta mamei, el gaseste singur sanul si se taraste inspre el. Mda, eu am cerut si sa-mi fie pus pe burta dupa nastere, dar nu s-a putut, pentru ca s-au grabit sa-i taie cordonul si sa-l spele si sa-l bazaie si sa-l apgarizeze si sa-l infaseze...

Asadar autorul incepe sa afirme ca era cezarienei ar insemna era lipsei oxitocinei, cu tot ce presupune aceasta, lipsa iubirii materne si lipsa alaptarii. Normal ca noi, oamenii, suntem fiinte inteligente si o femeie care a nascut prin cezariana e posibil sa isi iubeasca mai mult bebelusul decat alta femeie ce l-a nascut natural. Nu cred ca intentia autorului e sa intre in polemici. Dar e logic si adevarat ca iubirea aceea animalica, hormonala, nerationala, atasamentul puternic de bebelus, are loc doar in prezenta hormonilor secretati intr-o nastere naturala (nu spun vaginala, spun naturala). El afirma ca o femeie care naste prin cezariana isi iubeste rational bebelusul, stie ca trebuie sa-l ingrijeasca pentru ca e o fiinta inteligenta, dar fara explozia de hormoni care ar fi trebuit sa fie prezenta de la nastere.

Eu mai citisem si in The Baby Bond despre procesele astea hormonale si cum, oricat ar fi de enervant pentru mamele ce isi hranesc bebelusii cu formula, mamele ce alapteaza sunt mult mai receptive si mai sensibile la plansul bebelusului lor si la nevoile bebelusului lor. E legat strict de oxitocina, ca hormon al iubirii si al bondingului, hormon care nu este prezent deloc la mamele ce nu alapteaza. Deci, traducerea mea ar fi: “daca vedeti mame care au nascut prin cezariana si/sau nu isi alapteaza copiii si totusi sunt atasate de copiii lor, sunt dedicate lor, le asculta nevoile, nu ii dreseaza, nu ii ignora, atunci sa stiti ca aceste femei merita admirate. Mult. Pentru ca noua, celor care alaptam, ne vine usor sa simtim asta. Nu depunem nici un efort. Lor nu le e usor si nici natural din punct de vedere hormonal.”   

Michel Odent vorbeste totusi si despre pericolele cezarienei la cerere ca norma. Faptul ca greutatea copilului va ajunge sa nu mai fie limitata de marimea bazinului mamei, bebelusii vor ajunge sa fie din ce in ce mai mari. De aceea o fetita nascuta prin cezariana are sanse mai mici sa nasca natural la randul ei, genele transmise se modifica putin. De fapt acesta este si un motiv invocat de sustinatorii cezarienei: sa facem toti doar nasteri cezariene, ca sa ajungem ca specie niste genii, sa ne fie mai mari craniul si creierul la nastere, sa nu mai fie limitari genetice ale cresterii creierului date de nasterea “pe jos” (!?!?!?). Problema este ca creierul uman se dezvolta doar intelectual, prin neocortex. Asadar, cezarienele la cerere ca norma sunt intr-adevar un cerc vicios, ca involutie a omenirii. Pentru ca un neocortex mai mare face ca o nastere naturala sa devina aproape imposibila.

Pericolele imediate ale cezarienei (deci nu in termeni de involutie a speciei, ci de sanatate a individului), sunt astmul si bolile alergice, dar si alergiile alimentare.  Autorul mai aminteste studii care au aratat ca la un bebelus nascut prin cezariana, plamanii si inima functioneaza diferit. Nivelul de glucoza e mai scazut. Temperatura tinde sa fie mai scazuta in primele 90 de minute dupa nastere. Raspunsurile imunitare sunt diferite. Sistemele care regleaza presiunea arteriala sunt diferite decat cele ale unui bebelus nascut vaginal. Sunt mai anemici. Nivelurile de progesteron si de TSH sunt mai scazute. Totusi, pentru diferitele afectiuni mentionate, trebuie facuta diferenta intre cezariana programata (care are cele mai mari riscuri), cezariana la cald (in timpul travaliului, cand apare o problema ce impiedica nasterea naturala) si cezariana de urgenta (pe fuga, cand deja poate fi prea tarziu). Plamanii copilului sunt dezvoltati complet doar in momentul travaliului, pentru ca el secreta in lichidul amniotic o substanta in momentul in care plamanii i s-au maturizat, care declanseaza nasterea. Asadar, o cezariana programata sau o nastere vaginala provocata sunt extrem de periculoase pentru sistemul respirator al copilului.

Pericolele pentru mama ce naste prin cezariana nu mai sunt atat de mari azi, ca pe vremuri. Totusi, depresiile sunt mai intalnite la mamele ce nasc prin cezariana (de 7 ori!), lucru care ii afecteaza pe termen lung pe copii, intr-un studiu acestia manifestand comportamente violente in pre-adolescenta. Explicatia depresiei post-natale la mamele care nasc prin cezariana si/sau la mamele ce nu alapteaza mi-o amintesc tot din cartea mentionata mai sus a Dr. Laura Palmer, The Baby Bond. Lipsa oxitocinei inseamna, pentru mamiferul om, o cale de a se feri de a iubi ceva ce nu exista, desi fusese asteptat: bebelusul. Asadar pe vremuri mamele carora le mureau bebelusii nu aveau nevoie sa secrete oxitocina, de cine sa se ataseze? Asadar, si in zilele noastre, lipsa oxitocinei e vazuta de catre creierul animalic ca fiind rezultatul decesului bebelusului. Normal ca aceste dezechilibre hormonale induc mamei starea de depresie.

Michel Odent foloseste expresia “alterarea capacitatii de a iubi”, de a se iubi pe sine sau pe ceilalti. Exemple tipice de forme ale “alterarii capacitatii de a iubi”, provocate de clipele de dinainte, din timpul sau de dupa nastere, sunt si infractionalitatea juvenila, sinuciderile (sinuciderile au loc doar la indivizii cu neocortex prea mare, sau prea dominant, pentru ca creierul nostru primitiv nu concepea asa ceva), toxicomania, anorexia mentala si autismul. Niko Tinbergen, unul dintre fondatorii etiologiei, un castigator al premiului Nobel, a ajuns la concluzia ca forcepsul, provocarea nasterii, nasterea sub anestezie, nasterea prin cezariana, un scor Apgar mai mic de 7 si reanimarea la nastere sunt factori considerati ca predispun la autism sau accentueaza simptomele din aceasta boala. A cercetat inclusiv legatura a doua situatii: copiii autisti care nu pot privi in ochi pe cineva, si lipsa contactului vizual cu mama la nastere. Alte studii pe copii autisti au descoperit o clinica unde majoritatea copiilor nascuti aveau aceasta boala. Acolo regulamentele privind nasterea implicau provocarea ei cu o saptamana inainte de termen, si administrarea in timpul travaliului a sedativelor si a analgezicelor. S-au facut inclusiv studii de comparatie intre frati, unde un frate era autist si altul nu. Deci s-a eliminat componenta genetica. Concluziile erau ca factorii de risc pentru autism includeau: cezariana programata (multiplica riscurile de 2.05 ori), cezariana de urgenta (de 1.57 ori), anestezia peridurala, intarzierea primei respiratii, provocarea nasterii. Nu au avut nici o importanta incidenta preeclampsiei, perimetrul cranian, sau dimensiunea copiilor. Concluzia specialistilor a fost ca ceea ce se intampla in timpul nasterii are o importanta deosebita. Provocarea nasterii determina si anomalii ale cresterii creierului in timpul primului an de viata. Si tulburari ale sistemului oxitocinei, hormonul iubirii.

Eu incep sa ma intreb, vazand cat e de periculoasa provocarea nasterii, unde merg la specializari medicii de la noi din tara, care fac asta pe banda. Adica la noi se provoaca nasterea si la mama la care a inceput deja travaliul, si la cea careia i s-a rupt apa, si la cea care inca n-are nici un semn de travaliu. Pentru ei importanta e numai graba, sa termine o data si cu treaba asta... Cunosc atatea mamici carora li s-a provocat sau li s-a grabit nasterea cu oxitocina si/sau prostaglandine! E incredibil! Din motive atat de bizare! Ganditi-va ca in secolul nostru exista doctori care provoaca nasterea doar pentru ca mamicii i s-a rupt apa! Membrane limpezi, totul in regula. Ei inca nu stiu ca trebuie sa astepti 48-72 de ore, sa se declanseze natural travaliul.   

Mi s-a parut incredibil, in timp ce citeam, cat de mult ne-am indepartat de nasterea cu adevarat naturala, si cat de importante sunt toate fazele din nastere, si cat de usor au calcat in picioare medicii tot ce tine de nastere, crezand ca e important doar sa scoata bebelusul afara, indiferent cum.

Anestezia in sine poate perturba in mod serios comportamentul matern. Un experiment din Africa a aratat ca antilopele carora li s-a dat cloroform si eter nu si-au mai ingrijit puii. In alt studiu, oile care au primit la nastere anestezie peridurala nu le dau atentie mieilor nou-nascuti. La cezarienele la caini e nevoie de interventia omului pentru a ingriji si a hrani puii cu biberonul. Mamele primate nu se ocupa deloc de puii lor nascuti prin cezariana. Dupa ce cercetatorii au raspandit pe puii lor secretii vaginale de-ale mamei, acestia au fost acceptati. Cum am spus si mai sus, unde am vorbit de bondingul dat de oxitocina, oamenii nu actioneaza numai pe baza hormonilor, ci si pe criterii culturale. Stiu mamici care au nascut prin cezariana si/sau nu au alaptat si sunt mamici dedicate “puilor” lor. Si stiu mamici care au nascut vaginal si le lipseste altruismul (poate aici problema e ca nu au nascut cu adevarat natural). Dar totusi, e un efort constientizat la mamele cu cezariana, sau o legatura cu copilul ce se intareste in timp, nu o pornire hormonala naturala. Deci trebuie sa invatam din ceea ce vedem ca se intampla la alte mamifere la nastere. 

Autorul mai spune ca etiologii incep abia acum sa priveasca in ansamblu consecintele cezarienelor pe banda, pentru ca pana acum nu au studiat copiii dupa pubertate, si sunt multe boli mentale care apar la om abia in adolescenta. Mai departe, trebuie facute studii si pe adulti, pentru ca autorul constata ca daca 90% dintre bulldogii englezi azi nasc prin cezariana, masculii sufera de afectiuni sexuale si e nevoie de inseminare artificiala in majoritatea cazurilor. Asadar, Michel Odent isi pune intrebari privind particularitatile sexuale la o populatie nascuta prin cezariana programata.

Cultura drogurilor din Statele Unite a aparut in jurul anilor ’70. Aceasta generatie de tineri au fost nascuti in epoca “twilight sleep”, cand mamelor la nastere li se dadea un amestec de medicamente ce continea si morfina. Mai multe studii suedeze au confirmat ca daca mama a folosit anumite medicamente la nastere, exista un risc crescut ca intr-o zi copilul sau sa ajunga toxicoman.

Autorul leaga “alterarea capacitatii de a iubi” si de noul val de interventii estetice, lipsa stimei de sine. Mai ales ca Brazilia ocupa locul doi in lume la aceste operatii. Si China este printre primele locuri. Si daca mai tineti minte din postarea anterioara, aceste tari erau in top si la cezariene. Astfel, autorul vorbeste de o alterare culturala a capacitatii de a se iubi pe sine.

De ce am spus totusi la inceput ca si mamicile ce au nascut prin cezariana au parte de vesti bune? Pentru ca, pe langa siguranta interventiei, explicata la inceputul cartii, autorul explica despre nocivitatea forcepsului, a vacuumului, a provocarii nasterii (si pentru mama, si pentru bebelus). El a ajuns la concluzia ca daca o nastere vaginala nu se deruleaza cum trebuie, natural, o cezariana “la cald”, dupa pornirea travaliului, e de preferat unei nasteri vaginale traumatizante si pentru mama, si pentru copil. Deci daca ar veni Michel Odent in Romania si ar vedea care ne sunt optiunile, nastere vaginala fortata de medici sau nastere cezariana, ne-ar sugera tuturor femeilor sa facem cezariana!!! Abia in ultima vreme in tara noastra au inceput sa apara nasteri cu adevarat naturale, nasteri acasa. Concluzia finala din cartea lui, pe care probabil o voi repeta la nesfarsit, e ca e de preferat o nastere naturala acasa, cu o doula apropiata mamei (preferabil mama ei sau o femeie cu experienta, care la randul ei a nascut natural si cu care mama se simte bine). Daca travaliul nu merge bine, Michel Odent nu recomanda nasterea vaginala provocata si fortata si chinuita. Considera ca cezariana la cald e mult mai sanatoasa pentru toata lumea. Si pe termen scurt, si pe termen lung. 

VA URMA

9 comentarii:

  1. Nu cred ca am citit cartea, insa sigur mi-a povestit-o Irina :D, ca prea imi pare cunoscut tot ce povestesti tu. Insa m-am apucat sa scriu aici din alt motiv.

    Citind de Harlow mi-am amintit ce experimente groaznice a facut el, de-a lungul timpului. Si ma tot gandesc cum naiba au ajuns oamenii sa faca experimente (si nu de orice fel, din astea incredibil de dure) pentru a demonstra cele mai simple si firesti lucruri. Tot consumerismul ne mananca de vii :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, eu de la tine am aflat prima data de Harlow, si am plans pentru maimuticile alea. Dar vad ca altora nu li se face mila de copii crescuti astfel...

      Ștergere
  2. Raluca, iti multumesc mult pentru ca vorbesti despre aceasta carte. Eu am nascut acasa cu moasa (locuiesc in Olanda) si desi m-am documentat cat am putut (la momentul respectiv) in privinta nasterii naturale, nu a fost suficient. Moasa mi-a rupt membranele, ea mi-a spus cand sa incep sa imping, si eu am ascultat-o. Desi nu simteam nevoia. Si am tot impins 2 ore, contractiile nu erau suficient de puternice, in cele din urma s-a lasat cu epiziotomie si apasat pe burta. Pe moment mi s-a parut ok, am zis ca ce bine ca se pricepe. Dupa un timp am mai citit si acum la aproape 3 ani dupa prima nastere si fiind gravida din nou, tot citesc. N-am incetat niciodata sa ma gandesc la experienta nasterii, si sunt frustrata, ma simt "furata" si inselata, am avut incredere in moasele olandeze si de fapt ele (cel putin unele) par la fel de grabite ca si obstetricienii de care tot aud.
    Imi cer scuze ca refulez aici, dar simt nevoia. Si tare as vrea ca a doua experienta sa fie "cum trebuie".
    Ozana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ca ai povestit aici despre experienta ta! Ce mare dezamagire, sa ai o moasa care sa se comporte ca un medic... E evident ca in ea aveai mare incredere, aveai garda jos, credeai ca iti ofera o experienta de nastere naturala...

      Ma bucur totusi ca mai sunt ca mine, femei nemultumite de prima experienta, si care vor sa se implineasca cu ajutorul celei de-a doua nasteri. Cei din jur nu prea ma inteleg. "Ai nascut natural, la privat, ce mai vrei? Ce nu-ti convine?" Ei nu realizeaza cat de mult suferi cand increderea iti e incalcata, cand te vezi furat si grabit in experienta care ar trebui sa fie cea mai minunata din toata viata...

      Ștergere
  3. M-ai intrebat la comentariul de la postul trecut de ce simt ca am esuat pe undeva... Postul asta explica exact de ce. Stiu ca fizic am facut tot ce s-a putut si chiar mai mult. Dar psihic, ma doare ca n-am putut sa-i ofer copilului ce e mai bun pe lumea asta. Inclusiv o trecere lina si pasnica, din lumea lui in lumea noastra. Pe undeva din cauza asta resimt cel mai tare senzatia de "esec". Robbie fiind primul copil, eu nu eram pregatita psihic sa stiu ce urmeaza, corpul meu cu atat mai putin. Asa ca in momentul in care a venit cezariana, in saptamana 41.6, niciunul din hormonii normali care sunt secretati si care ii spun corpului sa se pregateasca nu exista la mine. Desi experienta a fost extraordinara pentru o cezariana, practic m-am trezit cutitarita, dupa care mi s-a pus pe burta ceva mic si urlator de mama focului. N-aveam nici cea mai vaga urma de instinct matern, tot ce visam era sa dorm putin si sa il faca cineva sa taca pe ala mic ca nu mai suport... Din cauza lipsei acelorasi hormoni a durat 4 zile pana a venit laptele, timp in care toate asistentele si cadrele medicale ma inebuneau sa pun copilul la san intr-una, eu ca n-am lapte, ele ca daca nu-l pun nu vine. Normal, acum stiu mai bine, dar atunci le uram cu pasiune. Mi-a luat foarte mult sa simt legatura aia afectiva cu copilul, si a fost ceva impus la inceput, contrar a tot ce simteam. Pana la urma s-a intamplat si totul a fost ok, dar cand imi aduc aminte ca nu mi-am idolatrizat copilul din prima secunda, ma simt vinovata. Cele doua nasteri ale mele au fost diametral opuse, desi identice ca procedura. Inca sunt convinsa de faptul ca in saptamana 37.6 cand am avut-o pe Emi, daca nu faceam cezariana, o nasteam natural in aceeasi zi. Ea a putut sa coboare putin, am simtit-o (Robbie n-a reusit sa intre pe canal aproape deloc). In dimineata operatiei, la dus, m-am trezit cu colostru. Si imediat dupa, am inceput sa am contractii. Din alea adevarate, am stiut clar ca vine bebe. Fiind al doilea copil, corpul deja stia care e treaba si incepuse sa secrete tot arsenalul de hormoni. Asa ca Emi s-a nascut zambind (spre deosebire de Robbie care urla ca un disperat si dadea frenetic din maini, semne clare ca era ingrozitor de speriat), n-a plans tare, doar cat sa stim ca are voce, s-a nascut roz si durdulie, si de pe burta mea s-a tarat singura la san unde s-a proptit vreo ora molfaind linistita. Am avut colostru din primul moment si alaptatul a fost un vis, toate bucatile de puzzle s-au asezat unde trebuie. Acuma, dupa cativa ani, nu ma pot impiedica sa cred ca felul in care s-au nascut si-a lasat amprenta asupra personalitatii lor, Robbie e ingrozitor de sensibil, are niste insecuritati imense, inca ii e frica ca-l abandonam in secunda in care nu ne vede pe unul din noi si-asa mai departe; Emi e un copil independent, linistit psihic si foarte stapan pe sine. Nu are insecuritati in ce priveste atasamentul familiei, si daca nu ne vede stie instinctiv ca vom veni intotdeauna inapoi la ea. Puteti spune ca sunt paranoica, dar asta e parerea mea, hormonii secretati in timpul nasterii nu ajuta doar la procesul fiziologic, au un impact imens in ce priveste psihologia copilului, a mamei si a legaturii dintre ei.
    Scuze ca m-am intins din nou cat o zi de vara :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, multumesc mult mult ca ai povestit asta. E evident ca ii afecteaza. Tu poti compara cu ambele cezariene. Eu vin cu "naturala" si spun ca al meu a fost foarte afectat, a plans in primele 6 luni zilnic ore intregi, degeaba il leganam si ii cantam si incercam sa-l linistim. Si e foarte clingy si needy si eu cred ca a fost foarte afectat de prima zi si prima noapte, cand a stat in plansetele altor copii, in plansetele lui probabil, la neonatologie. Cand am citit in Continuum Concept cat de mare importanta are sa fie alaturi de mama de la nastere am plans mult. Nu e vorba ca atunci cand am nascut nu stiam. Stiam. Dar probabil grabirea aia, impinsul cand nu e momentul, chiuretajul placentei (cand si mai sus spune ca eliminarea naturala a placentei are un mare rol pentru secretia de oxitocina), m-au facut sa accept ce mi-au zis ei: ca nu ma pot ocupa de el in prima zi, ca sunt prea slabita. M-am bazat ca mi-l aduc daca plange. Dar nu cred ca mi l-ar fi adus, de fapt nu cred acum ca nu a plans. O fi plans si s-o fi resemnat repede. Ceva traumatic s-a intamplat cu el, din moment ce a fost atat de afectat de asta. Saracutul pui.

      Si am simtit dragostea aia nebuna, hormonala, abia in a treia zi, dupa prima noapte dormita impreuna cu el. Pana atunci m-am simtit doar "usurata" ca am nascut.

      Ștergere
  4. Sa mai spun ca sunt rascolita rascolita... !?
    Intr-un fel ma simt mai bine cand vad ca nu sunt singura care n-a simtit dragostea aia nebuna din prima clipa.
    Am nascut prin cezariana, programata ...riscul cica era tensiunea, dar si teama mea de travaliu si nasterea naturala l-a facut pe dr sa ma sfatuie in directia C. Am ratat alaptarea cu gratie... habar n-aveam pe ce lume traiesc si nu aveam pe nimeni in jur experimentat ca le-am spus tuturor ca eu ma descurc singura, n-am nevoie de ajutor sa nu se deranjeze... Nu m-a invatat nimeni in spital cum sa pun copilul la san. Am fost atat de naiva incat am crezut ca alaptarea tine pur si simplu de vointa ta, il pui sau nu la san...eu plecase cu ideea clara, sa nu aud de lapte praf. Ma chinuiam si nu mergea nicicum, nu reusea sa prinda sanul si plangeam impreuna, amandoi. Neonatologu, o tipa, a venit sa ma asigure ca n-am lapte... degeaba ma chinui. Am suferit din cauza asta mult si bine si n-am fost in stare de mare lucru mult timp, ma apuca plansul din senin numai cand ma gandeam la lapte. E cel mai mare esec al vietii mele chiar daca unora li se pare absurd sa ma cramponez de asta toata viata.
    Dragul de el, cand il aduceau de la baita era cu ochi bulbucati de socul prin care trecea, plus drumul pana la salon era intr-un carucior plin cu copilasi care-si urau unul in ceafa celuilalt :(( Era asa de speriat de fiecare data... abea dupa 10 minute se relaxa si inchidea ochisorii.
    Si eu sper din suflet ca data viitoare sa-mi iau revansa, nu stiu daca am vreo sansa cu nasterea ca aici cand aud de prima cu cezariana urmatoarea din oficiu e tot C, dar tot raman cu golul acela in suflet ca primului copilas nu am reusit sa-i ofer ce-i mai bun pe lumea asta si am fost atat de slab pregatita...
    Si iubitul meu mic este foarte sensibil si nu se dezlipeste de noi prea usor. Pe deasupra evita si copii, il are pe tata si unchiul, in general adultii, cei mai buni prieteni de joaca si nu are nevoie de altcineva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Renate, si eu am pornit hotarata ca tine de vointa. Citisem despre pozitii, probleme, dar ca si tine, nu voiam deloc sa ma gandesc la posibilitatea sa nu-l pot alapta. Deci "esecul" asta de care zici sigur a fost hormonal, oxitocina si prolactina nu se puteau secreta in mediul spitalicesc romanesc, iar el era prea afectat la randul lui de ce i se intampla.

      Se mai schimba vremurile si doctorii. Deja se poate face VBAC in multe locuri in tara, desi Michel Odent spune ca la VBAC cu atat mai mult sansele de reusita sunt reale doar daca nasterea are lor acasa, in conditii de relaxare totala.

      Uite un exemplu superb aici: http://mofturisicopilarii.blogspot.com/2010/04/un-asa-fost_19.html (VBAC acasa, deci HBAC). Cauta pe blogul asta si etichetele "VBAC" si "nastere", vezi ca la nastere sunt mai multe pagini, mergi pe ele daca dai jos pe "postari mai vechi".

      Pupam iubitul mic sensibil. Eu sper din suflet sa ii putem vindeca cu multa iubire.

      Ștergere
  5. http://www.independent.co.uk/news/science/new-insights-into-the-mystery-of-autism-could-it-be-caused-at-birth-by-salt-in-the-nerves-9112720.html

    Autismul se pare ca ar fi cauzat de concentratii mari de chloride. Care concentratii mari sunt date de oxitocina mica. Dar uite ca ei nu trag concluzia, ca Odent, ca oxitocina sintetica scade oxitocina naturala si de aici cazurile multe de autism. Ci mintea incalcita ii duce sa dea diuretice gravidelor inainte de nastere pentru a scadea nivelul de chloride... Nu vrem nicicum sa avem incredere in mama natura.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...