Zi grea

Una dintre cele mai grele zile din ultimele luni. Si (o fi o coincidenta?) a fost exact ziua cand am fost mai multe ore singura cu Alex.

De dimineata si pana acuma seara tarziu a dormit doar o data, o jumatate de ora, de la 11:30 la 12:00. Era terminat de somn si la 16-17, si am incercat sa-l adorm pana la 18. A incercat si taica-meu o data (care venise intr-o mica pauza acasa pe la ora aia, apoi a plecat iar). Am incercat in toate felurile, cu tzitzi, scuturat, in carucior afara, in carucior inauntru...

Toata ziua nu si-a gasit locul. Se tragea ca vrea pe jos, apoi dupa 2 secunde plangea ca vrea sa umble tinut de manute. Dupa inca 3 secunde, incepea sa planga rau rau sa-l iau in brate. Fara sa tina cont de faptul ca in urma cu 5 secunde din brate se ceruse jos cu aceleasi manifestari. Probabil ca ceva il durea si tot avea impresia ca poate el sa schimbe situatia daca face ceva... Si inca ceva. Orice nu-i reusea incepea sa planga tare tare, ca si cum s-ar fi lovit rau. Si daca de oboseala se dezechilibra cand se catara pe scaun, se lasa jos si plangea isteric. Daca avea impresia ca vreau sa plec de langa el (desi nu aveam intentia asta, dar doar treceam pe langa el sa stau in partea cealalta) incepea plansul isteric. Din orice nimic care de obicei poate l-ar fi facut doar curios, acum plangea rau rau.

Poate avea legatura cu faptul ca de ieri iar vrea sa umble mult dus de manute? A avut o perioada lunga, cred ca vreo doua luni, de cand nu mai vrea. Atunci, cand pe la 6 luni parca, el umbla dus numai de palma, aveam impresia ca va umbla in curand. Apoi repede a stiut sa se ridice singur. Si a inceput sa mearga de-a busilea foarte repede, inclusiv in sus pe scari. Ei, de atunci, de cand a prins viteza cu busileala, nu a mai vrut deloc in picioare. Daca il puneai in picioare undeva, se punea in fund si incepea sa busileasca. De asta m-a surprins ca acuma eu voiam sa-l pun jos in fund si el tinea picioarele tari si drepte sa stea in picioare. Si incepea sa umble. O fi frustrat ca nu-i reuseste si de aici nervii? Prea mi se pare coincidenta faptul ca acum vrea sa umble si exact acum are plansul si nervii si oboseala si nu poate dormi. Bine, iar e canicula, deci nu mai stiu motivul nesomnului...

Oricum, a fost foarte foarte greu, si fizic si mai ales psihic. Nu ma asteptam fizic sa poata face ceva intr-o zi care sa ma oboseasca mai tare decat rutina noastra zilnica. Sunt terminata. Iar psihic, cand in brate la mine se dadea pe spate sa ma vada mai bine si incepea istericalele, si "mammmm" spus nervos, si ma lovea... Mi-am dat seama ca e nervos ca nu stiu ce vrea. Dar dupa ce am incercat tot ce ar fi putut sa isi doreasca, mi-am dat seama ca de fapt nici el nu stia ce vrea...

La un moment dat am inceput sa ma rog sa imi dea Dumnezeu putere sa rezist pana vine Relu. Chiar am simtit ca sunt la capatul puterilor. Peste 5 minute a aparut Relu, l-a luat (chiar daca si pentru el joia e un cosmar, ca e ziua cea mai lunga de lucru) si l-a dus la plimbare. N-a stat sa manance, nimic. Eu m-am prabusit pe un fotoliu stresata ca nu imi vine in minte o modalitate mai eficienta de a imi recapata puterile in timpul scurt cat stau baietii la plimbare. Ma tot gandeam daca nu cumva facand altceva mi-as reveni mai rapid si mai sigur. Dar a fost destul de ok.

Si Alex la Relu a fost cuminte. Avea si el nevoie de o schimbare. Asta ca sa nu spun ca s-a plictisit sa ma vada tot pe mine toata ziua... Cand a revenit acasa si la mine in brate a inceput iar sa maraie si sa planga si sa nu-si gaseasca locul. Nici pe jos, jucandu-ma cu el, nici in brate... Deci chiar cred ca s-a saturat de mine :)).

Na, maine este o noua zi. Doamne ajuta! Si sa nu uitam sa cerem ajutoare Superioare si pentru noaptea care vine, ca nu putem spune ca noptile ne relaxam...