Ingrasarea in sarcina

Un subiect sensibil pentru mine :)). Nu voi vorbi aici despre ce e normal si ce nu, grafice si statistici. Voi vorbi doar cat m-a durut pe mine aspectul acesta.

Din postarile anterioare s-a putut trage concluzia ca in 2009 de la un regim de 700 de calorii pe zi format din legume crude, fructe crude, lapte crud, oua, uneori ciorba de legume, uneori nuci si seminte, etc. (putinele mancaruri gatite fiind pregatite sanatos, nu prajite) am ajuns exclusiv la paine si cartofi timp de mai mult de 2 luni de zile.

La piscina nu am mai mers din momentul in care am aflat de sarcina, din cauza clorului, despre care citisem ca “ajuta” la pierderile de sarcina, si la o sarcina obtinuta atat de miraculos chiar voiam sa am grija sa nu am nimic ce sa-mi reprosez in cazul in care se intampla ceva. Imi pierdusem serviciul acela aflat la distanta mare :)), asa ca acum mergeam zilnic pe jos doar vreo 2-3 km in total.

Imi planificasem ca voi face mult sport acasa. De fapt inainte sa raman insarcinata, la cat de control freak eram (si sunt :D), imi imaginam ca in momentul in care aflu despre prima mea sarcina, imi creez un meniu fix, pe zile, care sa includa toti nutrientii necesari, strictul de calorii, retete concrete ce sa le stiu din timp pe zile, si sa nu calc niciodata pe alaturi. Stiam ca pot face asta, stiam ca daca am cateva zile la dispozitie pot sa calculez un astfel de meniu si sa gasesc alimentele potrivite. Stiam ca am ambitia necesara sa nu cad in nicio pofta si sa nu ma abat de la meniu. Imi planificasem cum voi avea grija de pielea mea, cu ce creme naturale ma voi da, cum ma voi masa. Imi planificasem ce sporturi am voie sa fac in fiecare trimestru, ce dvd-uri imi voi face pentru fiecare exercitiu fizic, si aveam in cap cum le voi imparti in fiecare saptamana. Si, asa cum inainte de sarcina cu Alex mergeam la sala si la inot chiar si in 31 decembrie seara, dupa ce terminam curatenia si mancarea, si chiar si in 1 ianuarie cand toata lumea se infrupta cu mancare, stiam sigur ca si in timpul unei sarcini m-as tine de programul fix. Imi planificasem si ce carti sa citesc in sarcina, ce site-uri sa frunzaresc, ce cumparaturi sa fac, tot tot tot.

Mi-a spus cineva recent ca toate se intampla cu un scop, si sa ma gandesc care e scopul pentru care mi s-au spulberat acum in a doua sarcina planurile de nastere cat mai naturala. Singurul lucru care mi-a venit in minte este ca nu se va intampla ce imi doresc ca sa mi se dea putin peste nas, sa nu cred eu ca oricine poate. Si mai am cateva situatii in minte la care le-am gasit niste explicatii. Ei bine, sunt sigura ca paream prea infumurata cu planurile mele pentru sarcina lui Alex :)))), si ca daca le-as fi putut duce la bun sfarsit, as fi fost apoi foarte neintelegatoare cu toate femeile insarcinate care nu se pot abtine de la anumite mancaruri :)).

In primul trimestru cu Alex, pana in saptamana a 13-a, cand am mers la controlul endocrinologic, pusesem deja 13 kilograme. Daca ma uitam la un fruct sau la o leguma mi se facea rau imediat. Puteam manca doar paine si cartofi, foarte rar putin ou sau branza. La inot renuntasem. Progesteronul care da oboseala si somnolenta in primul trimestru, plus greturile ametitoare, ma faceau sa pic pe o canapea in momentul in care ajungeam acasa de la serviciu si sa nu pot face nimic. De-abia puteam face dus din cauza ingrasarii bruste, asa ca de cremuit pielea nici nu se mai punea problema. De citit nu aveam niciun chef. Eram o epava. Gafaiam de la urcatul unui etaj, semn ca inima nu reactiona tare bine la ingrasarea brusca. Nu voiam sa risc nici cu gimnastica prenatala (daca mi-as fi gasit resurse de energie) pentru ca mi se intarea burta chiar si cand ridicam un obiect de pe jos.

La control am primit euthyrox pentru hipotiroidism. M-am mai ingrasat 2 kilograme (deci, usor de tinut minte, 15 kilograme pana in saptamana a 15-a), si apoi m-am oprit o perioada, pana prin ultimele doua luni. In saptamana a 15-a imi trecusera si greturile si am putut reveni la salatele mele dragi (de care in mod normal mi-e o pofta asemanatoare cu setea de apa pe canicula). Pe cand m-am trezit din ceata si oboseala si ameteala primului trimestru, atat de grasa, mi-am dat seama ca nu mai pot face sporturile dorite, nu ma puteam urni din loc deloc, oboseam prea tare si stiam ca nu e bine sa fortezi ritmul inimii in sarcina. Am mers pe jos, am facut niste exercitii usurele de pe youtube, cat sa nu devin si mai imobila. Dar eram dezamagita de mine. Noroc cu bucuria sarcinii mult asteptate care mai atenua din suparare.

In sarcina cu Alex am avut o singura data ceea ce se numeste pofta de sarcina. A fost bizar si haios. Eram singura intr-o alimentara de cartier. Mi-am cumparat popcorn, eram la final de greturi cand incepusem sa pot consuma treptat si alte uscaturi in afara de paine si cartofi. Si la iesire am vazut frigiderul cu sucuri si bere. Si sticlele de sprite stateau aliniate una langa alta, cu condensul scurgandu-se pe ele. Am crezut ca imi cade stomacul in podea, asta a fost sentimentul. Tremurand m-am cautat de bani, nu stiam daca mai am suficienti. Aveam. Am mers acasa cu popcornul si cu sprite-ul si m-am trantit intr-un fotoliu puf. A intrat Relu in casa fix in momentul ala si a ramas masca ce a ajuns sa ma vada consumand. Ca o explicatie, nu numai ca nu mai mancasem zahar de vreo 3 ani (si nici nu am mai incercat apoi o perioada lunga :)) ), dar in viata mea nu mi-au placut carbogazoasele (nici suc, nici bere, nici sampanie, nu puteam consuma, ma pisca limba si ma durea burta), nu pot bea baturi reci, si nu bausem niciodata in viata mea Sprite, ca sa putem gasi explicatia poftei, deci nici macar nu stiam ce gust are ca sa-mi fie pofta :)). Culmea e ca m-am simtit foarte bine dupa el, desi inca eram in perioada in care daca beam o gura de apa imi era rau :)))).

Acum, in sarcina a doua, nu am mai avut pofte de sarcina. Dar in primele saptamani de greturi imi gaseam mult mai greu ceva pe plac. Simteam nevoia de mancare, simteam ca mi-ar atenua starea de rau macar cateva minute, dar la orice ma gandeam mi se facea si mai rau. Vreo doua zile m-am simtit bine cu saratele homemade, apoi nu am mai suportat vreo 2 luni gustul si mirosul de branza, cas sau cascaval. Paine nu voiam tot timpul. Na, a fost mai dificil de gasit mereu alimentul care sa ma satisfaca si sa ma ajute sa-mi treaca putin starea de rau. In plus cred ca ficatul nu prea e sanatos (iar) pentru ca daca mancam oua ma simteam rau in celalalt sens, deci nu greata-de-sarcina-rau-de-masina, ci rau-de-ficat-ca-pe-vremea-operatiei-mele.

M-am ingrasat acum 10 kilograme in primul trimestru, tot mult mi se pare, cand bebe e o boaba de orez. Mai ales ca am pornit sarcina de mult mai sus decat data trecuta :D. Aveam 9 saptamani cand lumea deja ma felicita pentru sarcina, pentru ca imi crescuse burta, de ingrasare. Noroc ca acum am haine “de grasa”, nu ca in sarcina cu Alex cand o data la 2 saptamani chiar si in primul trimestru trebuia iar sa gafai in cabine de proba incercand alte haine, de la chiloti si sutien pana la pantaloni si bluze... (de unde apareau alte ganduri triste, ca celelalte gravide cunoscute au trebuit doar sa-si modifice putin nasturele de la pantaloni candva in ultimul trimestru, deci pe coapse intrau fara probleme...) Si acum, ca si in sarcina cu Alex, ma simt prost cand vad ce burta mare am la 4-5-6 luni, cand cunosc atatea femei insarcinate care nu si-au modificat corpul, in afara burtii, deloc in timpul sarcinii, au ramas frumoase si atletice, si care la 4 luni jumate inca aveau abdomenul plat, iar la 9 luni aveau burta ca a mea la 5 :D.

Problema de acum este ca ingrasatul a continuat si dupa trecerea greturilor, chiar daca afara e vara :d, chiar daca eu mananc putin de tot si foarte dietetic. Acum mi-am dat seama ca in sarcina cu Alex m-am oprit din ingrasarea aiurea cand am luat euthyrox, nu cand mi s-au oprit greturile. Deci e evident ca tiroida mea isi spune cuvantul. Analizele fiindu-mi inca in limitele admise (chiar daca inspre margine...), nu am vrut sa iau euthyrox, nici nu am fost la medic. I-am zis lui Relu de cate ori imi faceam analizele, ca nu as vrea deloc (dupa stresul cu analizele de toxoplasmoza) sa incep  acum cu drumurile regulate lunare la Cluj la endocrinologie. Plus stresul de dupa nastere, cand stiu cat de greu a fost data trecuta sa renunt la pilule (ca doar ele sunt pe viata...). Deci am ales sa imi fac analizele foarte des aici la Baia Mare si sa fiu pe faza daca ele o iau razna. Chiar daca eutyroxul mi-ar fi salvat niste nervi legati de ingrasare :)).

Deci stiu ca eu am “circumstante atenuante” pentru ingrasarea asta masiva din timpul sarcinilor, chiar si cand mananc sanatos si putin, dar tot ma doare. Si ma doare mult cand citesc/aud discutii pe tema, pe alte bloguri sau in grupuri de femei reale sau virtuale:

-          “de ce cred toate femeile insarcinate ca trebuie sa manance cat pentru doi?” (de parca exista vreo femeie care se apuca de mancat chiar daca nu-i trebuie, in ideea ca e gravida)

-          “de ce nu se pot abtine de la pofte?”  (uneori nu sunt pofte, sunt senzatii acute de foame de parca n-ai fi mancat de o saptamana si lesini pe loc de rau daca nu bagi ceva solid in gura repede)

-          “de ce sunt femei care profita ca sunt insarcinate si baga in ele ca spartele, fara oprire?” (as vrea sa vad femeia care se bucura ca pune multe kilograme pe ea, pe care tot ea se va lupta sa le dea jos; e evident ca cele care mananca mult nu pot altfel).

Bine, dar faptul ca ma simt prost la astfel de discutii nu e ceva nou. De cate ori nu auzeam si in liceu vorbe „pe la spatele meu“, de genul „nu se vede cat e? De ce nu tine si ea un pic de regim?”. Eu care rabdam foame mereu, ajunsesem in liceu la un moment dat sa mananc doar o data pe zi, dimineata, vreo 300 de calorii (deci ma indreptam inspre anorexie, bulimia nu m-a atras niciodata din cauza ca mi-e groaza sa vomit :D). Probabil ca o femeie sau o fata slaba, care vede ca ea poate manca atat de mult fara sa se ingrase, crede cand ne vede pe noi astea mai plinute ca noi probabil mancam de 3 ori mai mult decat ea, altfel nu-si explica diferenta de greutate. La fel si o femeie gravida care nu a avut niciodata greturi care sa treaca doar cu mancare, sau pofte teribile, sau probleme de tiroida, si ea le va privi pe cele ce se ingrasa mai tare ca pe niste fiinte fara putere, fara ambitie. Apoi daca eu nu aveam ambitie inainte de sarcina in ce priveste alimentatia si sportul... :D

Na, vorba unei prietene dragi, sa nu ma stresez cu asta acum, important e ca am mai fost „aici“ si am reusit sa slabesc la loc in 2 ani si ceva aproximativ jumatate din greutatea pusa in sarcina cu Alex :)), cat sa arat cat de cat prezentabil, deci stiu ce am de facut dupa nastere ca sa ajung iar macar acolo. Sper ca tiroida asta a mea sa nu se lupte atat de mult impotriva mea.