10 februarie

Am scris macar la titlu data pe care vreau s-o sarbatoresc, in cazul in care nu mai apucam sa incep postarea chiar in data de 10 februarie. Alex m-a cam sabotat cu adormitul lui asa tarziu :D.

Ciclul meu menstrual in anul 2008 era de vreo 100 de zile (more or less). Anovulatoriu dupa parerea medicilor. Eu spun ca exista ovulatie, dar aparea doar o data la 3 luni si perioada de dupa, faza luteala cand ar fi trebuit sa se implanteze ovulul, dura prea putin din cauza progesteronului scazut.

In decembrie 2008 am avut cea mai mare depresie din viata mea, cu multe multe probleme si necazuri pe toate planurile. Faptul ca stiam ca am probleme de fertilitate de atata vreme deja, imi amplifica oricum depresiile. Tot in decembrie am fost la Cluj la endocrinolog, care vazandu-mi analizele a tras concluzia clara ca imi pierd vremea ca nu vreau sa incep tratamentele hormonale cu medicamente de diabet pentru sindromul meu ovarian polichistic si cu medicamente de tiroida pentru anticorpii mei tiroidieni si cu medicamente de stimulari ovariene. Mi-a spus ca o ovulatie e absolut imposibila cu acele analize de sange.

La inceputul lunii ianuarie am avut ciclu menstrual.

In 9 februarie eram la piscina la care umblu si acum. Mergeam zilnic la sala acolo, stateam aproximativ doua ore la sala, apoi o ora sau mai mult la piscina, si apoi vreo 20 de minute in sauna. Stiu, ajungeam acasa pe la 10 seara.

Inainte sa intru la sauna am mers pana la toaleta. La baie am vazut ca am spotting, adica o pata mica rosie de sange. Am fost super incantata, pentru ca eram sigura ca asta inseamna ca imi vine ciclul, si ar fi insemnat un ciclu menstrual de vreo 33 de zile, ceea ce era o minune fata de ciclurile mele anterioare. Asa ca ma asteptam ca in ziua urmatoare sa imi vina.

In 10 februarie am uitat complet de faza de la piscina si totul a decurs normal pana seara. Seara Relu a mers la culcare si eu am ramas sa ma uit la televizor. Ma uitam la o telenovela turceasca(?!), O mie si una de nopti. Devine si mai ciudat imediat :D, pentru ca m-a afectat mult ceva din film, incat am inceput sa plang. Dintr-o data m-am vazut cumva din afara, si am zis un wtf??? Asta nu sunt eu, ce se intampla? Si apoi intr-o sutime de secunda mi-am amintit de spotting, apoi mi-am amintit de cum citisem de atatea luni deja ca exista un spotting la nidare, la fixarea embrionului in culcusul uterului. Am inceput sa fiu foarte emotionata dar incercam sa ma opresc, sa nu cumva sa ma entuziasmez degeaba.

Am mers la baie si am facut un test de sarcina. Aveam in casa unul, facusem atatea altele in anul ce trecuse... Stiam cum arata un test negativ si stiam ca daca apare cat de cat o liniuta, chiar si slaba de tot, e un semn de sarcina.

Nici nu stiu cum au trecut acele minute, cum incercam sa ma stapanesc. Cum incercam sa nu imi fac iluzii. Si apoi am vazut ca parca parca se vede si a doua liniuta! Nu eram foarte sigura ca o vad bine, as fi vrut sa mai fac un test mai tarziu.

Am mers sa-l trezesc pe Relu, dar nici nu stiam ce cuvinte sa-mi aleg. I-am spus cat de repede am putut tot si el a sarit din pat. A luat masina si a mers la farmacie sa mai cumpere doua teste: unul pentru atunci seara si unul pentru a doua zi dimineata, sa fim si mai siguri.

La al doilea a iesit parca si mai tare liniuta. Nu am putut dormi toata noaptea. Oscilam intre fericire suprema si ingrijorare si planuri ce am de facut in ziua urmatoare. Trebuia sa-mi contactez medicii sa ii intreb ce am de facut, daca trebuie sa iau un tratament de sustinere a sarcinii din cauza progesteronului meu scazut.

Ginecologul mi-a raspuns ca nu imi poate da progesteron decat daca stie sigur ca sunt insarcinata. Asa ca mi-a spus sa imi fac analiza de betaHCG. Eu mi-am facut si progesteronul. Dar rezultatele veneau doar peste doua saptamani si jumatate. Asa ca dupa lupte multe cu mine insami am luat decizia sa Il las pe Dumnezeu, care mi-a dat aceasta minune, sa hotarasca cat timp mi-o lasa in grija mea. El a facut asa o minune atunci cand doctorii credeau ca e imposibil, cum as fi putut eu acum sa nu am incredere in El?

Cand am scos rezultatele de la analize dupa aproape 3 saptamani, erau perfecte. Progesteronul era exact cat trebuia sa fie pentru saptamana aceea de sarcina, si betaHCG-ul indica exact varsta sarcinii de atunci.

Endocrinoloaga mi-a spus ca e absolut imposibil sa fiu insarcinata si de atunci nu mi-a mai raspuns la telefoane sau mailuri. Normal ca am schimbat-o...

Eram asa nervoasa pe mine ca am aflat de sarcina asta asa devreme. Cumva mi se parea ca alte femei afla cand incep greturile. Si stiam din perioada cand cercetasem atat despre lipsa de progesteron, ca exista multe avorturi spontane in lume de care femeile nici nu stiu, asa numitele avorturi menstruale. Adica oul se instaleaza in uter doar pentru cateva zile si apoi cand ar fi momentul menstruatiei, aceasta apare, eliminand oul. Si femeia nici nu stie ca a fost insarcinata. Din cauza asta imi era asa de ciuda ca am aflat de sarcina asa de repede, la o zi de la implantare, incat riscurile sa aiba un final nefericit erau foarte mari...

As fi vrut sa le spun parintilor doar mult mai tarziu, cand as fi inceput sa am greturi si alte semne, ca sa fim siguri si sa nu le dam sperante. Dar pentru ca voiam sa intreb despre situatia mea si un medic ginecolog, cumnat al unei prietene bune de-a mele, trebuia sa-i spun si prietenei. Si mi s-a parut ca as vrea ca mami sa stie prima dupa Relu. Asa ca in dimineata de 11 februarie am sunat-o sa-i spun. Nu stiu ce a simtit atunci, ea stia de problemele noastre. Nu stiu daca emotiile si ingrijorarea erau mai mici decat dorinta de a ma incuraja pe mine.

Eram in continuare foarte ingrijorata si imi venea sa plang de fiecare data cand ma gandeam ce ma voi face daca voi pierde sarcina. Pana cand Relu m-a linistit. Mi-a spus ca el e foarte fericit ca am reusit sa raman insarcinata, chiar daca toti doctorii spuneau ca nu pot. Pentru el asta este o izbanda. Si daca am reusit o data, vom reusi de cate ori va trebui, pana cand vom avea sufletelul nostru langa noi. Asa ca de atunci m-am linistit si am inceput sa ma gandesc zilnic doar ca la inca o zi binecuvantata de Dumnezeu in care eu sunt impreuna cu sufletelul mic din burtica. Eram aproape sigura ca nu va fi bine, dar sufletul meu se agata de speranta aceea mica, ce imi spunea ca Dumnezeu face minuni, Dumnezeu poate orice. In fiecare zi Ii multumeam Domnului ca m-a mai lasat o zi sa fiu insarcinata, sa traiesc asa o minune. In fiecare zi de sarcina din 10 februarie pana in 15 octombrie, ca in 16 dimineata la 4 deja ma gandeam la altceva :D.

Asa ca pentru mine 10 februarie e o zi foarte importanta. Acu doi ani pe vremea asta, noaptea tarziu, traiam minunea vietii mele, traiam clipe de vis, eram cea mai fericita din toata viata mea de pana atunci! Nici nu stiam eu atunci ce fericire ma asteapta!

Iti multumesc, Doamne!