duminică, 11 septembrie 2011

“To meat” or not “to meat”? – partea a II-a

De ce nu i-am dat pana acum carne lui Alex?

Pentru ca am sperat sa il cresc ca si mine, ovo-lacto-vegetarian. Cel putin pana cand ar cere, pana cand as vedea ca vrea el, ca e tentat, ca are nevoie.

Dilema “lasa-l pe el sa aleaga, nu alege tu in locul lui” o intorc pe toate partile. Mi se pare ca daca nu ii dau acum carne, ci i-o voi oferi cand va intelege, ii dau puterea in mainile lui. Daca acum ii dau carne e ca si cum as hotari eu in locul lui. Nu va mai putea considera ca el nu a mancat niciodata carne. Mi se pare ca poate lua o decizie numai cand stie ce e aceea, de unde vine carnea, ce consecinte are consumul carnii.

Motivul numarul 1 al meu, mila fata de animale, se transmite si asupra lui. Daca un om poate creste sanatos si fara carne, de ce as ajunge sa omor animale pentru el? As simti ca si cum am adus pe lume inca un criminal de animale.

Ca sa nu mai spun ca la postarea mea anterioara am uitat un motiv, cel ecologic. Fermele de animale sunt cei mai mari poluatori ai planetei.

Motivele mele legate de digestia ingreunata poate se regasesc si la el. Din moment ce eu cred ca unii dintre noi suntem facuti carnivori, alti vegetarieni, de unde stiu din ce grup face parte el? Sotul meu e carnivor, eu nu... Si mi se par niste senzatii pe care numai el le poate deosebi, daca se simte bine mancand carne sau nu. Nu cred ca la mine erau vizibile din afara diferentele.

Acum urmeaza parerile mele despre alimentatie :D. Nu imi plac extremele. Nu sunt de acord cu fraza “carnea e necesara, nu se poate trai fara carne”, si nici cu fraza “toti suntem vegani la origine”. Pentru ca oricat mi s-ar parea de etica gandirea veganilor, oamenii nu sunt facuti sa fie vegani. Sa nu uitam ca la origine am fost vanatori de animale si culegatori de fructe, frunze si seminte. Noi, oamenii mari, putem deveni vegani, si daca suntem informati, putem chiar sa traim bine. Dar noi suntem mari deja, cresterea oaselor si dintilor s-a produs in altfel de alimentatie. Probabil vitamina B12 mai avem in corp de pe vremea cand mancam carne. Insa experimente vegane pe un copil mic mi se par greu de sustinut.

Din 2006-2007, de cand am inceput sa-mi cercetez bolile hormonale si sa ma preocupe mai mult sanatatea, am descoperit multe site-uri despre raw vegani. Minunate, adevarate comori de informatii despre sanatate. Am aflat multe lucruri acolo ce nu le-as fi gasit altundeva. Mi se pare ca orice om, omnivor, vegetarian sau vegan, ar trebui sa invete de la raw-vegani despre hrana sanatoasa. Chiar daca nu urmeaza ca la carte, eu cred ca pe langa gratarul de porc sau felia de branza, ce poate fi mai sanatos pentru organism decat o salata verde, niste nuci hidratate si tot felul de superfoods care sa inlocuiasca suplimentele de vitamine sintetice? Trebuie sa ne gandim ca daca dieta lor e facuta sa le fie suficienta, inseamna ca noi, care mai consumam ceva pe langa, nu am avea decat de castigat din “furtul” anumitor retete sanatoase.

Dar in lumea raw-vegana sunt si multi sarlatani, multi “guru” care fac propaganda la raw-food-ism extrem, care fac experimente pe “discipolii” lor, care ii blameaza pe alti raw-vegani ce nu sunt 100%. Eu in astfel de oameni nu pot sa am incredere, care merg pana in panzele albe doar ca sa nu isi schimbe teoria. De aceea, chiar daca ii citesc in continuare pentru descoperirile ce le fac si pentru retetele ce le ofera, recunosc ca am incredere totala doar in 2 oameni din internetul raw-food-ist: Kevin Gianni si Shazzie. L-as trece si pe Mercola in enumerare, dar el nu e raw-food-ist si nu tot timpul sunt de acord cu el. Insa si el ofera multe informatii pertinente in domeniu.

In schimb cei doi sunt incredibil de sinceri, cu riscul sa-si piarda “discipolii”. Am cartea lui Shazzie, “Evie’s Kitchen”, unde ea scrie despre alimentatia fetitei ei. A studiat in amanunt lucruri care nici acum nu sunt pe deplin cunoscute in mainstream, cum ar fi necesitatea vitaminei K2 si a vitaminelor A si D. Cartea ei abunda in informatii importante pentru orice parinte. Multi raw-food-isti dau ca surse de fier nucile si semintele. Ea da alte surse, pentru ca e de parere ca acidul fitic din nuci inhiba absorbtia fierului. Si alte sinceritati pe tema cresterii sanatoase a copilului.

Ma enervez cand citesc raw-food-isti care ofera mamicilor informatia ca “spirulina e o sursa buna de vitamina B12”. Spirulina e un superfood, dar nu numai ca nu are B12, ea chiar are un asa numit B12-analog, care se comporta ca o vitamina B12, ocupa locul acesteia in digestie, si blocheaza absorbtia altor B12 care ar intra in corp. De aceea Shazzie si David Wolfe recomanda pauze de spirulina in alimentatie, ca sa fii sigur ca in acele pauze absorbi B12 din surse adevarate (oua, lactate, peste, carne sau suplimente!). Sursele de B12 din lumea vegetala sunt foarte mici, si e nevoie de un intestin foarte sanatos (pentru factorul intrinsec) ca sa absorbi oricum si acea mica parte. Cum am spus, noi adultii avem in general B12 suficient din copilaria “carnivora”. Dar ce ne facem cu puii astia mici? (Dilema B12 nu apare intr-o dieta vegetariana, pentru ca B12 este suficient in laptele crud si in oua.)

Iarasi stiu ca betacarotenul se transforma in vitamina A. Dar numai un organism sanatos poate face asta. Stiu ca ALA se transforma in EPA si DHA (omega3). Dar numai un organism sanatos poate face aceasta transformare. De aceea inul nu e o sursa asa de buna de omega3 ca si pestele sau chia sau fitoplanctonul marin. Intr-adevar si pestele il face din fitoplancton, la fel cum vaca face B12 din iarba. Dar se pare ca organismul uman nu mai e asa sanatos ca pe vremuri si nu mai reuseste sa faca aceste transformari.

Shazzie recomanda suplimente pentru B12, pentru D, pentru K2, pentru DHA, pentru calciu, fier si colina. Asa cum si la D avem optiuni: D2 (vegan, sintetic, se absoarbe greu), D3 (vegetarian cand e din lana de oaie, omnivor cand e din piele de vita, sintetizat din natura, se absoarbe mai bine) sau ulei din ficat de cod (omnivor, natural, se absoarbe cel mai bine).

Sau ofera alternative vegetariene, din cand in cand ii da fetitei kefir din lapte crud de vaci care pasc iarba libere :D si oua crude de la gaini care pasc iarba libere :D. Si ea spune ca din experienta ei (si pun pariu ca se intalneste cu multi oameni dornici sa fie sanatosi), cei mai sanatosi copii ce i-a vazut crescand au fost raw-vegetarieni, si cei mai bolnavi au fost cooked-vegani. Probabil pentru ca daca in hrana vie ai nutrienti multi, in cea gatita se cam pierd, si atunci se simte si mai tare lipsa unor nutrienti din produsele animale in alimentatie. Plus ca un vegan care mananca gatit poate sa fie si un om care consuma cartofi prajiti, ciocolata, rahat :D, soia, fast food “de post” etc. Shazzie considera ca oamenii au fost intr-adevar facuti sa manance raw, dar nu vegan. Ea a ales veganismul din considerente etice.

In general se considera ca un vegan sau un vegetarian e mai sanatos decat un omnivor pentru ca intr-adevar, in randul primilor sunt mai multi oameni constienti de o dieta sanatoasa. Marea majoritate au ajuns sa consume vegan sau vegetarian pentru o boala poate. Asa ca trec de la junk omnivor la vegan sau vegetarian sanatos. Nu e de mirare ca se simt mai bine. Insa eu cred ca si in dietele omnivore pot fi oameni sanatosi, daca nu mananca junk, daca mananca mai rar carne, si tot timpul gatita sanatos, si din surse naturale. Fara hrana procesata din comert, fara E-uri, fara zahar si alte chimicale. La fel cum cred ca si in dieta vegana sau vegetariana poti gasi multi oameni nesanatosi, care consuma junkurile amintite mai sus.

DAR cred cu tarie ca daca exista o boala in organism, e nevoie de o dieta asemanatoare cu un post, in care nu prea isi au locul produsele animale. Deci chiar cred ca dieta raw-food poate vindeca aproape orice boala. Dar dupa ce te vindeci, nu cred ca iti fac atat de mult rau produsele animale sanatoase.

Si mai cred cu tarie ca alimentatia nu e totul. Da, o alimentatie naturala conteaza enorm, fie ca e vegana, vegetariana sau omnivora. NATURALA. Dar pe langa asta, la fel de mare importanta are miscarea, statul mult in aer liber, poluarea (mai mult lipsa ei), si stresul (lipsa lui). Deci chiar cred ca mancarii i se acorda mult prea multa importanta, si ma refer aici si la mine!

Concluzia mea vad ca e cam la fel cu concluzia lui Kevin Gianni dupa The Great Health Debate, o dezbatere telefonica cu mai multi profesionalisti din domeniu, si omnivori, si vegani. Mi-au placut la nebunie concluziile lui dupa fiecare seara. Sper sa va faceti timp sa le cititi, sunt absolut minunate si omul are perfecta dreptate. Si dupa ce le cititi, veti avea si mai mare incredere in el, chiar daca e aproape raw-food-ist.

Coconut Oil Does Raise Cholesterol : Great Health Debate Night 1 Snack Bites

Do the Blue Zones Tell Us What to Eat? : Great Health Debate Night 2 Snack Bites

Most Cultures Eat Fermented Foods So Can They Really Be Bad? : Great Health Debate Night 3 Snack Bites

Have You Seen a Squirrel with Crooked Teeth? : Great Health Debate Night 4 Snack Bites

Maybe You’re Not Getting Enough Protein (Plus, Meat Eating Monks!) : Great Health Debate Night 5 Snack Bites

At 57, This Dude is Ripped : Great Health Debate Night 6 Snack Bites

Quick and Painless Death For Factory Farmed Animals? : Great Health Debate Night 7 Snack Bites

7 Common Lessons We All Can Learn From the Great Health Debate : The 7 Things I Learned This Week (Special Edition!)

Was the Great Health Debate a Success or a Failure? : My Thoughts and Grades

Top 12 Blog Posts from You : The Great Health Debate Final Wrap Up

Si alte comentarii de dupa Great Health Debate:

Dr. Alan Goldhamer’s Comments on The Great Health Debate : GHD Expert Rebuttals and Commentary

Dr. Gabriel Cousens’ Great Health Debate Commentary, Criticism and Clarification (Part 1) : Exclusive Renegade Health Video

Dr. Gabriel Cousens’ Great Health Debate Commentary, Criticism and Clarification (Part 2) : Exclusive Renegade Health Video

Meat Eaters and Vegans Both Don’t Want to Listen to Science They Don’t Agree With… (Commentary on Dr. Cousens’ Commentary) : Renegade Health Exclusive Article


Buuun. Si acum, dupa ce am spus ca sunt raw-food-isti de la care imi iau doar informatia ce imi convine, fara sa-i cred 100% (cei pe care ii citesc pe langa Kevin Gianni si Shazzie), la fel sunt omnivori pe care ii citesc cu atentie, invat ce imi convine si dau la o parte cu ce nu sunt de acord. Dar nu am gasit omnivori in care sa am incredere 100% :D. Cei care se apropie cat de cat sunt Mercola si Fundatia Weston A Price. Am mai spus aici putin despre WAP. Nu sunt de acord cu ei cand citesc articole care recomanda inceperea diversificarii bebelusilor cu carne si intarcarea prematura. Dar consider ca daca sunteti omnivori, acestea sunt cele mai sanatoase principii de hrana sanatoasa: http://www.westonaprice.org/basics/principles-of-healthy-diets. In introducere veti afla cine e Weston Price si cum de a ajuns lumea sa aiba atata incredere in el. De fapt, pe baza muncii lui, sunt multi oameni de stiinta azi care demonstreaza refacerea smaltului dintilor, eliminarea cariilor doar prin dieta! Principiile sunt intr-adevar foarte bune si sanatoase pentru un omnivor. De exemplu, am crescut in ultimii ani cu ideea ca un ulei vegetal e sanatos (nici nu mai vreau sa amintesc epoca “margarina e sanatoasa”), dar nu ne-am gandit ca uleiurile care nu ar putea iesi dintr-o presa au nevoie de produse chimice de sinteza pentru extractie. Nu ne-am gandit ca balanta ce inclina inspre omega 6 face ca acel ulei sa fie inflamator pentru organism. Si cate si mai cate principii sanatoase, enumerate in linkul anterior.

Si apropo de vindecarea cariilor cu dieta WAP, desi sunt mii de cazuri cunoscute (stiu ca citeam despre ele in urma cu cativa ani, dupa ce auzisem niste interviuri radio cu tipa ce a creat Tooth Soap), in ultima luna am citit cu placere postarile de pe blogul acesta: http://www.mommypotamus.com/i-kissed-toothpaste-goodbye/ , http://www.mommypotamus.com/can-a-weston-a-price-diet-reverse-tooth-decay/ . Si aici http://www.mommypotamus.com/are-you-a-caveman-gapster-or-wapfer/ a sintetizat foarte bine diferenta dintre dieta WAP si cea Paleo.

Si ca sa nu mai fac o noua postare despre dinti, cum am promis aici, mai dau un singur link ca sa dau toate informatiile despre sanatatea dintilor: http://www.yourreturn.org/Articles/Early_ChildHood_Caries_Cured.htm.

Cum am spus si acolo in comentarii, trebuie o dieta bogata in calciu, fosfor, vitaminele A, K2 si D. In general dieta Weston A Price e renumita pentru sanatatea dintilor. Si e plina de grasimi cunoscute ca fiind “rele”. Prima mea idee a fost ca va trebui neaparat sa-l pun pe Alex sa manance carne ca sa aiba dinti sanatosi. Dar nu e musai, iar postarea aceasta http://rawfoodsos.com/2011/08/13/ancestral-health-symposium/ (de la paragraful cu paleo si vegetarianismul) demonstreaza ca se poate manca sanatos si daca esti vegetarian. Ideea e sa ai parte de vitaminele si mineralele spuse mai sus si sa elimini zaharurile procesate si cerealele cu gluten. Si junkul, normal :D. Nu stiu daca s-a observat ca nu spun nimic despre soia, cu care nu prea sunt de acord. Eu oricum nu consum datorita hipotiroidismului, dar daca as ajunge sa ma gandesc la asta, singurele produse de soia care nu fac rau organismului sunt cele fermentate.

Partea proasta la readucerea in lumina reflectoarelor a mancarurilor animale grase e faptul ca oamenii se bucura asa de tare ca acum sunt iar considerate sanatoase, incat le includ la fiecare masa, le mananca in exces. Asa cum spun si expertii ce le considera sanatoase, baza trebuie sa fie hrana vie, mancarea vegetala. Si din cand in cand trebuie consumate carnuri grase, organe, supe de oase, untura, unt, oua, etc. Din surse naturale, nehormonizate. Altfel facem mai mult rau decat bine. Cand vad mamici disperate ce se fac daca bebelusul nu consuma carne zilnic, de la cateva luni, nu reusesc sa inteleg. Am avut in jurul meu mamici care insistau cu carnea desi bebelusul o voma de fiecare data. Disperate ca daca nu consuma carne nu are de unde sa-si ia proteinele. Carnea este ok in alimentatia omului, dar nu zilnic. Si nu de 3 ori pe zi, si nu la aperitive, felul 1, felul 2 sa nu mai stim sa gatim fara carne. Unii au parte chiar si la desert, de o prajitura cu untura :)).

Asadar, dupa atatea framantari si atata studiu, am ajuns la concluzia ca un copil poate fi crescut foarte sanatos fara carne, deci vegetarian. As avea in minte meniuri peste meniuri ultra-sanatoase si suficiente din punct de vedere nutritional. DAR asta daca acel copil mananca! Alex imi da de furca cu nemancatul lui. Asa ca am ajuns sa ma gandesc sa-i ofer carne nu pentru ca nu ar putea creste cu mancare vegetariana, dar mai ales pentru ca poate carne ar manca! Poate seamana cu taica-sau si simte nevoia de carne iar eu nu i-o ofer. Poate are anumite deficiente care ii dau aceasta lipsa a poftei de mancare, si poate acestea s-ar rezolva cu consumul de carne. Dar nu as vrea ca lucrurile sa degenereze, si daca ajung sa-i dau carne, sa incepem sa-i dam carne prajita in teflon, carne hormonizata, junk cu carne. Nu as vrea sa alunec pe panta compromisurilor, doar din dorinta de a-l vedea mancand. Sa nu se creada ca eu acum ii ofer doar frunze de salata :)). Dar daca ii dau ou de exemplu, atunci ori ii dau galbenus crud amestecat cu ceva, ori i-l dau fiert, ori in tot felul de caserole la cuptor. Nu ii fac omleta sau ochiuri, intr-adevar. Dar daca i-ar placea oul, cum ne place noua, parintilor lui, amandurora, ar manca si gatit sanatos, nu?

Asa ca de cateva saptamani trec prin aceasta lupta interna legata de carnea din alimentatia lui. Si e drept ca nici nu-mi e la indemana o carne nehormonizata, ai mei cumpara pui umflati din magazine. Deci si cand ma hotarasc, va trebui sa caut si sa cercetez. Oricum, apropo de omnivori si vegani, daca as avea de ales intre a-i oferi copilului carne sau a-i oferi zahar, as alege prima varianta fara sa clipesc! Un om care consuma zahar are de suferit enorm, fie ca e omnivor sau vegan.

Inchei cu niste citate pro-vegetarianism sau pro-veganism, ca sa inchidem cercul, sa nu lasam ca ultima concluzie ca e nevoie de carne :)).

“Animalele sunt prietenii mei. Eu nu imi mananc prietenii. “
George Bernard Shaw

“Hrana ta sa fie leacul tau!”
Hipocrate

“Daca abatoarele ar avea pereti de sticla, toti oamenii ar fi vegetarieni. “
Paul McCartney

“Organismul uman nu are nevoie de laptele de vaca, tot asa cum nu are nevoie nici de laptele de caine, nici de laptele de cal sau de cel de girafa. “
Dr Michael Klaper

“Cum poti sa mananci ceva ce are ochi? “
Will Kellogg

“Pune intr-un patut un copil mic, un mar si un iepure. Daca el va manca iepurele si se va juca cu marul, eu iti cumpar o masina noua. “
Harvey Diamond

“Nimic nu va aduce beneficii mai mari sanatatii umane si supravietuirii pe Pamant precum evolutia catre dieta vegetariana. “
Albert Einstein

“Oamenii spun adesea ca oamenii au mancat dintotdeauna animale, ca si cum asta ar fi o justificare pentru a continua aceasta practica. Urmand aceasta logica, nu ar trebui sa incercam sa oprim oamenii sa ucida alti oameni, de vreme ce asta se intampla de la inceputul timpurilor.“
Isaac Singer

“Apoi a zis Dumnezeu:"Iata, va dau voua toata iarba ce face samanta de pe toata fata pamantului si tot pomul ca are rod cu samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra." “
Biblia, Facerea 1:29

“… daca el cauta cu adevarat sa traiasca o viata mai buna, primul lucru de la care se va abtine va fi folosirea carnii caci … folosirea acesteia este pur si simplu imorala, intrucat implica savarsirea unui act contrar moralei de a nu ucide.” / “Omul poate trai sanatos fara sa omoare animale pentru hrana; de aceea, consumand carne, participa la stingerea unei vieti numai pentru a-si satisface apetitul. Si a te comporta astfel este imoral.” / “Atata timp cat exista abatoare, vor exista si campuri de lupta.”
Lev Tolstoi, 1828-1910

“Maretia unei natiuni si progresul ei moral pot fi masurate prin felul in care sunt tratate animalele.”
Gandhi, 1869-1948

“Daca un om aspira la o viata mai dreapta, primul sau act de abstinenta va fi de la ranirea animalelor.”
Albert Einstein, 1870-1955

“Atata timp cat oamenii masacreaza animale, se vor omori si unii pe altii. Cu siguranta, cel care sadeste samanta omorului nu poate culege bucurie si dragoste.”
Pitagora, ~Sec. VI i.e.n.

“Nu am nici o indoiala ca o parte a destinului rasei umane, in evolutia sa treptata, este a renunta sa mai manance animalele.”
Henry David Thoreau, 1817-1862

“Daca omul vrea libertate de ce sa tinem pasarile si animalele in custi? Intr-adevar, omul este stapanul animalelor, pentru ca le depaseste in brutalitate. Noi traim din moartea altora. Suntem locuri de inmormantare pentru animale! De la o varsta frageda, am renuntat la carne, si va veni o zi cand oamenii ca mine vor vedea uciderea unui animal asa cum vad acum uciderea unui om.”
Leonardo da Vinci

"Nu exista o diferenta fundamentala intre om si animalele superioare din punct de vedere al facultatilor mentale... Animalele inferioare, ca si omul, simt placere si durere, fericire, suferinta."
Charles Darwin

"Necunoasterea a ceva mai bun nu usureaza suferinta unui animal. Dorintele sale fundamentale raman, iar frustrarea acelor dorinte neimplinite alcatuiesc cea mai mare parte a suferintei lor. Sunt atat de multe exemple: vaca de lapte careia nu i se permite sa-si creasca vitelul, gaina din custile din ferme care nu va pasi sau intinde aripile niciodata, purceaua care nu isi poate construi niciodata un culcus sau sa rame dupa mancare in resturi, etc. In cele din urma, noi impiedicam dorinta fundamentala a animalelor - de a trai."
David Cowles-Hamar

"Oamenii - care inrobesc, castreaza, taie, experimenteaza pe animale - au o predilectie de inteles in a pretinde ca animalele nu simt durerea. O diferenta acuta intre oameni si 'animale' e necesara daca trebuie sa le supunem vointei noastre, sa munceasca pentru noi, sa le purtam, sa le mancam - fara nici o urma de regret sau vina. E necuviincios din partea noastra, care de multe ori ne purtam atat lipsit de inima fata de alte animale, sa afirmam ca numai oamenii pot sa sufere. Comportarea animalelor ne ofera asemenea pretentii inselatoare. Ele ne sunt prea asemanatoare."
Dr. Carl Sagan & Dr. Ann Druyan

"Omul este un animal imblanzit, care, de-a lungul secolelor, a dominat celelalte animale cu inselaciunea, violenta si cruzimea."
Charlie Chaplin

"Doar pentru placerea de a avea o data gura plina cu carne, noi privam un suflet de soare si lumina si de acea bucatica de viata si timp pentru care se nascuse pe lume sa se bucure.”
Plutarh

"Nu imi place sa mananc carne pentru ca am vazut cum se ucid mieii si porcii. Am vazut si simtit durerea lor. Simteau ca se apropie moartea. Nu am putut sa rabd. Am plans ca un copil. ... Am simtit moartea mielului."
Vaslav Nijinski

"Fundamental, nu sunt un conservator. Cand ultima balena va fi ucisa, ceea ce se va intampla cu siguranta, suferinta balenelor va inceta. Nu va fi o pierdere a balenelor, ci a omenirii. Nu ma ingrijoreaza eliminarea unei specii - asta-i nebunia omenirii - ci am numai o singura grija, suferinta pe care o inducem deliberat asupra animalelor cat timp traiesc."
Clive Hollands

“Pentru noi, zootehnia moderna, cu cat mai putin stie consumatorul despre ce se intampla inainte ca bucata de carne sa apara pe farfurie, cu atat mai bine.
Atunci, ne gasim oare intr-o situatie corecta din punct de vedere etic? Cum justificam faptul ca ezitam sa le spunem oamenilor ce se petrece [intr-o ferma], nefiind foarte mandri de aceste lucruri si nedorind sa ii determinam sa devina vegetarieni?”

Peter Cheeke, PhD

"Tu doar ce-ai luat cina, si oricat de bine ar fi ascuns abatorul la o distanta de mile, pentru a ne proteja, toti suntem complici."
Ralph Waldo Emerson

"Cruzimea a blestemat familia umana de-a lungul timpului. E aproape imposibil pentru cineva sa fie crud cu animalele si bland cu oamenii. Daca li se permite copiilor sa fie cruzi cu animalele de companie, ei invata usor sa obtina aceeasi placere din suferinta oamenilor. Asemenea tendinte pot duce foarte usor la crima."
Fred A. McGrand

"Compasiunea fata de animale e intim legata cu bunatatea caracterului si se poate afirma cu siguranta ca cel crud fata de animale nu poate fi un om bun."
Arthur Schopenhauer

"Abia atunci cand omul are compasiune fata de toate fiintele vii, se poate numi nobil."
Buddha

"Am avut un profesor minunat in ce priveste comportamentul animalelor - cainele meu Rusty. El m-a invatat ca animalele au personalitate, minte si sentimente."
Jane Goodall

"Sa nu ne ranim supusii nostri frati [animalele] este prima noastra datorie catre ei, dar sa ne limitam la atat nu e destul. Avem o misiune mai inalta - sa le fim de ajutor de cate ori au nevoie... Daca exista oameni care exclud oricare dintre creaturile lui Dumnezeu de sub adapostul milei si compasiunii, vor exista si oameni care se vor comporta asemanator cu tovarasii lor."
Sf. Francisc de Assisi

"Priveste adanc in ochii oricarui animal si pentru un moment fa schimb de locuri: viata lui ti se va parea la fel de pretioasa ca a ta si tu ai deveni la fel de vulnerabil ca el. Acum zambeste daca tu crezi ca toate animalele merita respectul si protectia noastra, pentru ca, intr-un fel, ei sunt noi si noi suntem ei."
Philip Ochoa

"Cea mai inalta datorie a omului este de a cruta animalele de cruzime."
Emile Zola

“Dar cum sa evitam sa omoram muste, purici? Prin fiecare miscare pe care o facem, distrugem fara sa vrem vietile unor fiinte pe care nici nu le observam. Asta spune mereu lumea, incercand sa justifice in acest fel cruzimea fata de animale. Dar cei care pun problema astfel uita ca scopul omului nu este de a fi perfect in vreo privinta. Sarcina care ne revine este numai de a incerca sa ne apropiem de perfectiune. Acelasi lucru e adevarat si in cazul compasiunii fata de animale. Noi, oamenii, nu putem trai fara sa provocam moartea altor fiinte. Dar putem sa actionam cu un grad mai mic sau mai mare de compasiune. Cu cit mai multa compasiune aratam fata de toate animalele, cu atit mai bine este pentru sufletele noastre.”
Lev Tolstoi

"Nu am devenit vegetarian pentru sanatatea mea, ci pentru sanatatea gainilor."
Isaac Bashevis Singer

"Acum ma pot uita la voi in liniste; nu va mai mananc."
Franz Kafka (pestilor din acvariu)

"Obiectivul nostru este de a ne elibera din aceasta inchisoare largind cercul compasiunii, pentru a imbratisa creaturile vii si toata natura in splendoarea sa."
Albert Einstein

"Ori de cate ori ii auzi pe oameni spunand 'Nu trebuie sa fim sentimentali,' poti subintelege ca sunt pe cale de a comite acte de cruzime. Si daca adauga 'Trebuie sa fim realisti,' inseamna ca vor profita de pe urma lor."
Brigid Brophy

"A deveni vegetarian inseamna sa pasesti in curentul ce duce spre nirvana."
Buddha

"Fie ca tot ce are viata sa fie eliberat din suferinta."
Buddha

"Toate fiintele tremura inaintea voilentei. Toate se tem de moarte, toate iubesc viata. Priveste-te in altii. Apoi pe cine mai poti rani? Ce rau mai poti face?"
Buddha

"Iubeste animalele: Dumnezeu le-a dat gandire rudimentara si bucurie netulburata. Nu le deranja bucuria, nu le hartui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra impotriva intentiei lui Dumnezeu. Omule, nu te mandri cu superioritatea fata de animale; ele nu au pacat, dar tu, cu maretia ta, pangaresti pamantul prin existenta ta si iti lasi urmele prostiei dupa tine - aceasta, e adevarata pentru aproape fiecare dintre noi!"
Fiodor Dostoevski

"Chiar si in viermele ce se taraste in pamant straluceste o scanteie divina. Cand omori o creatura, Îl omori pe Dumnezeu."
Isaac Bashevis Singer (autor, premiul Nobel 1978)

"In fermele cu custi gasim asemanarea cu Auschwitz....Sa-ti inchizi mintea, inima si imaginatia de la suferinta celorlalti inseamna sa incepi a muri incet si inexorabil. Acei crestini care isi impietresc mintea si inima fata de protectia animalelor si raul pe care cauta sa-l combata, ignora invataturile spirituale fundamentale ale lui Hristos."
John Baker, Episcop de Salisbury

"Cruzimea fata de animale e ca si cum oamenii nu-L iubesc pe Dumnezeu."
"...e ceva atat de groaznic, atat de satanic in a chinui pe cei ce niciodata nu ne-au ranit si care nu se pot apara, care sunt total in puterea noastra, care nu au arme nici de aparare nici de atac, incat nimeni, decat cei foarte tari pot indura doar gandul la aceasta."

John Henry Cardinal Newman

"Daca exista oameni care exclud oricare dintre creaturile lui Dumnezeu de sub adapostul milei si compasiunii, vor exista si oameni care se vor comporta asemanator cu tovarasii lor."
Sf. Francisc de Assisi

"Sunt in favoarea drepturilor animalelor ca si in favoarea drepturilor omului. Aceasta este calea unui om complet."
Abraham Lincoln

"Sufletul e acelasi in toate fiintele vii, desi corpul fiecareia e diferit."
Hipocrate

"Animalele impart cu noi privilegiul de a avea suflet."
Pitagora

"Non-violenta conduce la cea mai inalta moralitate, care reprezinta tinta evolutiei. Pana nu ne oprim din ranirea tuturor fiintelor vii, suntem inca salbatici."
Thomas A. Edison

"Omul este singurul animal care poate ramane in termeni prietenosi cu victimele pe care intentioneaza sa le manance pana cand le mananca."
Samuel Butler

“[...] prefera carnii si sangelui dobitoacelor, legumele: ele sunt hrana inteleptului si cea a eroilor, spune Homer”
Pitagora

"Animalele traiesc din ratiunile lor proprii. Ele n-au fost create pentru oameni, asa cum negrii n-au fost creati pentru albi, sau femeile pentru barbati."

Alice Walker

sâmbătă, 10 septembrie 2011

“To meat” or not “to meat”? – partea I

Intrebarea nu e legata de mine :D. Eu stiu sigur ca nu imi doresc sa mai pun vreodata carne in gura. Si pentru asta va trebui sa fac o mare paranteza despre mine (de fapt toata postarea de azi e o paranteza :)) ), ca sa se inteleaga ca nu am ales aceasta cale din motive de sanatate, ci pentru ca doar asa s-a putut :D. Deci ca sa povestesc despre trairile ce le am legate de alimentatia lui Alex, daca sa-i dau carne sau nu, trebuie sa-mi explic motivele pentru care eu nu mananc.

Motivul nr. 1 si cel mai important: mila fata de animale.

De cand am fost mica am iubit animalele. Ma jucam la tara cu ele. Asa ca atunci cand se taia puiul pe care eu il vazusem crescand toata vara vesel prin curte, eu nu eram in stare sa mananc nimic. De Craciun ma afundam in perna sa nu aud strigatele disperate ale porcului, din ce in ce mai inecate de sangele din gat. De Paste nu stiu cine mai are inima sa manance din mieluselul acela inocent, care plange exact ca un bebelus dupa mama lui si dupa viata, dupa viata ce abia si-a inceput-o, din care el traieste doar un anotimp, doar o primavara, nici nu stie cum arata iarna... Ca sa nu mai vorbesc de plansul oii dupa puiul ei. Infiorator. Heart-breaking! Sa simti ca mama ca iti e luat puiul si e omorat si tu nu poti, nu ai puterea sa-l salvezi! Daca ati auzit cum plange o oaie cand e taiat mielul ei, sigur stiti de ce vorbesc!

Cand am crescut mai mare, din acelasi motiv puteam consuma carne doar daca nu avea aspect de animal. Daca nu ma gandeam de unde provine. Vorba aia, daca abatoarele ar avea geamuri, ar fi mult mai multi vegetarieni in lume. Sau daca ar trebui noi sa ne omoram animalele pentru hrana zilnica, probabil ca am manca mai constient, o data, de doua ori pe saptamana, nu am trata cu atata lipsa de respect aspectul asta, cu consumul haotic de 3 ori pe zi, 7 zile din 7 si cu aruncatul la gunoi a carnii care a fost sacrificata pentru noi.

Asa ca ajunsesem sa pot manca doar file de peste, sau snitele din piept de pui. Uneori chiftele. Sau parizer :D. Daca vedeam pe o masa un porc intreg, un iepure intreg, un spate de miel, un pui intreg, un peste cu ochi, mi se facea rau. Daca cei din jurul meu de la masa incepeau sa roada pe oase, imi imaginam ca asist la un ospat al leilor de pe Animal Planet, dintr-o antilopa careia inca ii zvacneste capul in disperarea de a scapa cu viata sau a muri mai repede, sa scape de chin. Asa ca recunosc ca ma lua cu lesin si ameteli, motiv pentru care eu nu mai particip la mesele familiei de multa vreme. Si ei se bucura ca lipsesc, pentru ca nu prea imi puteau suporta privirile :)).

Mi se parea ca e asa barbar si fara pic de mila. E ca si cum ti-ai manca animalul de companie. Ca si cum eu mi-as injunghia labradorul sau mioriticul ca sa ma infrupt din muschii lor, care muschi acum ii ajuta sa vina aproape de mine sa ii mangai. Pentru mine toate animalele sunt posibile animale de companie, posibile fiinte care sa-mi ofere dragostea lor, si eu la fel lor. Fiinte care au toata increderea in ingrijitorul lor, ca in parintele lor. Care nu-mi pot imagina ce gandesc atunci cand persoana cea mai de incredere pentru ele ridica mana cu un cutit asupra lor.

Si macar daca acest lucru barbar ar fi pentru supravietuirea noastra. Dar se poate trai foarte bine si fara a omori un animal. Si macar daca omorand un animal (care e puiul cuiva, sau mama cuiva) ar fi suficient pentru indastularea noastra pe viata... Dar nu, sfarsirea vietii unei fiinte se repeta si pentru masa de pranz, si pentru cina, si apoi in ziua urmatoare inca un animal trebuie sa moara pentru micul dejun, si asa mai departe. Mi se pare ceva incredibil unde a ajuns omenirea... Deci imi omor labradorul ca sa ma satur la o masa, si apoi ce urmeaza? Intra in uitare, pentru ca eu trebuie sa trec la alt animal sa-l omor...

La capitolul asta vreau sa va rog din suflet sa urmariti acest documentar: http://www.ecomagazin.ro/video-cruzimea-oamenilor-fata-de-animale-earthlings/ . Mi se pare ca, omnivor, carnivor, vegetarian sau vegan, toti trebuie sa vedem acest documentar (narat incredibil de frumos de Joaquin Phoenix!). Nu pentru a va lasa de carne, nu. Aici nu e vorba numai de omorarea animalelor pentru carne. E vorba si de experimentele pe animale, si de blanuri, si de omorarea din pura distractie sau rautate. Chiar cred ca trebuie sa stim ce se intampla in lume pentru a alege eventual in alimentatia noastra carnea din animalele crescute cu drag, omorate cu respect. Si pentru a alege sa fim impotriva chinuirii animalelor in orice mod. Nu numai din constiinta umana, dar si pentru sanatatea noastra. Pentru ca un animal crescut in conditii mizerabile si batjocorit va avea carnea plina de hormoni ai stresului si hormoni ai fricii.


Motivul nr. 2: nu mi-a placut niciodata carnea

Eu toata viata am crezut ca nimanui nu-i place, dar toti o mananca pentru ca trebuie. Cand ajungeam, rar de tot, la un restaurant, si vedeam ca portia de carne e mai mare decat cea de cartofi (spre deosebire de acasa, unde era invers), credeam ca sunt zgarciti si saraci, si vor sa inlocuiasca portia dulce de cartofi cu carnea aia scarboasa :)). Cand mi-am dat seama ca nu e asa, si ca altii chiar o mananca de placere, am rarit-o si am ajuns sa o consum doar cand chiar mi se parea o mancare buna.


Motivul nr. 3: mi-e greata de carne

Mi-e greata de carnea cruda. Motiv pentru care cat timp am stat singura studenta la Cluj nu mi-am gatit deloc cu carne, fara sa-mi dau seama de acest lucru :)). Deci chiar nu strigam sus si tare ca eu nu mananc carne. Dupa ce am devenit constient vegetariana mi-am dat seama ca, desi stiam face orice fel de mancare (chiar si sarmale :D), niciodata nu mi-am facut ceva cu carne cand a trebuit sa gatesc doar pentru mine.

Acum, de cand chiar m-am lasat total de carne, nu-mi pot imagina sa pun mana pe carne cruda. Mi-e greata si de pungile din supermarket, mai ales daca au acolo capete de animal. Sau mai rau, pestii aia care isi dau sufletul in punga si se zbat (si copiii se distreaza de ei :(...). Cand mergem la cumparaturi, mami si Relu stiu treaba asta si isi pun carnurile departe de obiectele cumparate de mine, departe de ochii mei. Si nici nu se pune problema sa trebuiasca vreodata sa pun mana pe o punga de carne.

Mi-e greata cand vad carne. Probabil din cauza motivului nr. 1. Dar pe langa mila, recunosc ca mai am si sentimentul de greata ca si cum as vedea un cadavru, ca si cum as manca dintr-un cadavru. Mi-e greata cand simt miros de carne. De cand am fost mica, la fiecare Craciun cand se prajeau jumarile eram aproape de o hepatita din cauza mirosului gretos. Motiv pentru care toate zilele de Craciun de dupa prepararea mancarurilor eu puteam manca doar dulce: prajituri cu lapte. Toate zilele de sarbatori. Bine, mai pe la adolescenta adaugam si vinul acestui meniu :)).

De sarbatori si mami gatea tot felul de mancaruri cu carne. Si mie mi se facea rau rau rau din cauza mirosului. Si nu mai puteam face curatenie, nu mai puteam sa ma misc de la geam, de la aer curat, din cauza greturilor. Cea din timpul sarcinii e mic copil fata de greata de mirosul de carne gatita. Asa ca acum de cand ne-am mutat la casa, avem un noroc imens cu soba de afara. Si ai mei toti rabda frig iarna pe langa ea ca sa nu faca mirosuri prin casa :D. Probabil din cauza ficatului meu mai slabit am aceasta sensibilitate.


Motivul nr. 4: nu ma simteam bine dupa ce mancam carne

Cand mancam felurile de carne amintite mai sus (care nu aveau aspect de animal), ma simteam ingrozitor. O digestie groaznic de dificila. Ma simteam grea, burta imi ramanea plina ore intregi. Uneori imi era rau. Alta data ragaiam asa doar putin aer, de multe ori, si tot nu imi eliberam stomacul de greutate. Simteam ca am un bolovan in mijlocul stomacului. De fiecare data imi parea rau ca am mancat si ma gandeam ca nu merita gustul acela de moment, care nici nu-mi placea asa mult, chinul de dupa mancare.

Poate ca nu am destul acid in stomac? Nu stiu, eu chiar cred ca unii nu suntem facuti sa mancam carne, in timp ce altii nu ar putea trai fara ea. Eu fac parte din prima categorie. Asa ca in momentul in care am luat decizia sa nu mai mananc carne vreodata m-am simtit cea mai fericita si mai libera din toata viata mea. Mai ales ca pana cand am facut public acest anunt, chiar daca acasa nu mancam carne, in “deplasare” eram fortata sa mananc. “Hai, nu-ti fie rusine, ia si un pic de ficat pe langa friptura aia!”, “Hai mai ia un pic!”, “Cum sa iti dau numai cartofi? De ce sa nu-ti pun si carne?” “Ti-am prajit cartofii in uleiul in care am facut carnea, ca sa ai totusi si tu un pic de gust de carne, chiar daca nu vrei sa mananci”. Traim intr-o tara in care daca mergi la cineva acasa si nu mananci carne esti cel mai bizar om (pe locul doi ar fi refuzul bauturilor alcoolice, care nu e inteles nici macar cand esti gravida, sau alaptezi, sau esti cu masina :)) ). Traim intr-o tara in care in momentul in care am ramas gravida toate cunostintele mele m-au intrebat “si o sa-i dai carne?”. Asta era cel mai important... Asa ca dupa ce am spus tuturor ca nu mai mananc carne, a mai durat doar cativa ani :)))) in care in vizite eram intrebata constant daca totusi nu mi se face pofta de carnea lor. Apoi liniste, acum sunt lasata in pace, si Doamne ce bine e! Mai ales ca trebuie sa recunosc, in anii cand mancam carne aveam incredere doar in carnea gatita de mama mea. Restul... hmmm sa nimeresc din greseala ceva zone grase, sau cu zgarciuri, sau tot felul de pielite, sau zone crude in sange... Acesta este si motivul pentru care putina carne ce o mancam inainte trebuia sa fie curata, la vedere :)). Nu in ciorbe sau in sosuri, unde n-o puteam cerceta. Eram foarte pretentioasa :)).


Decizia a venit la cateva saptamani/luni dupa operatia de colecistectomie. Adica mi-a fost scoasa fierea, din cauza unor pietre care se blocau acolo pe canale si eram amenintata cu icter mecanic. Acum imi pare rau ca am facut operatia asta, in conditiile in care poate as fi putut scapa de pietre cu un tratament naturist, iar apoi le-as fi putut preveni prin dieta. A trai fara fiere e diferit, e greu. Nu ai niciodata destula ca sa te ajute la o masa, pentru ca nu se strange nicaieri. Picura continuu din ficat. Motiv pentru care imi e foame foarte des. De fapt eu abia acum, dupa operatie, stiu ce e senzatia de foame! Inainte mancam doar pentru ca imi placea ceva, sau pentru ca cei din jurul meu mancau. Desi eram cea mai grasuta din grupul meu, mancam rar si fara pofta sau remuscari, sentimente de obicei intalnite la oamenii grasi. In studentie ajungeam chiar sa mananc o data la 3 zile un iaurt, sau o conserva cu porumb dulce. Daca tot nu-mi era foame, imi placea mai mult sa-mi cumpar mancare rar, alimente preferate. Aveam noroc ca, intre cafele si tigari, se mai gasea o prietena sa-mi aminteasca de faptul ca nu am mai mancat de cateva zile.

Ei bine, dupa operatie a fost ingrozitor. Chiar si doctorul mi-a spus atunci ca in primul an ma voi ingrasa 10 kilograme, lucru pe care l-a intalnit in cariera la toate persoanele pe care le-a operat. Acest fapt se datoreaza si acestei senzatii de foame, dar si dereglarilor hormonale. Eu abia cand mi-am studiat, ani mai tarziu, dereglarile hormonale, am vazut ca multi hormoni nu se mai secreta normal din cauza unui ficat care nu functioneaza cum trebuie. Si un ficat fara fiere nu e un ficat performant...

Pe langa foamea continua, 24 de ore din 24, am mai trait un mic cosmar dupa operatie. Timp de 3 ani si cateva luni, zi de zi m-am simtit rau. Imi era greata, imi venea sa vomit, ameteam, ma luau palpitatiile, ma panicam din cauza stresului “ce ma fac eu acum in autocarul asta aglomerat daca trebuie sa vomit?”. Zi de zi sa traiesti cu greturi e greu. Dimineata din pat saream si deschideam geamurile larg ca sa pot respira aer curat, pentru ca orice miros imi genera stari de rau. Mersul la baie (mai ales dupa altcineva :)) ) era un cosmar. Seara daca nu eram la 1 fix in pat, mi se facea rau de oboseala, asa ca adio nunti de noapte si discoteci! Dimineata daca ma trezeam mai devreme pentru a merge la un examen, ma dotam cu distonocalm, metoclopramid si multe gume de mestecat ca sa pot sa ma concentrez. Greata imi era provocata si de la trezitul devreme, si de la stres si emotii. Drumurile Cluj-Baia Mare erau spaima mea. Desi trenul era mai scump decat autocarul, si orarul mai nepotrivit, ajunsesem sa ma folosesc de CFR, pentru ca pe autocar sau microbuz era jale...

In fiecare seara adormeam cu sticluta de metoclopramid la cap, pentru ca de mult prea multe ori ma trezeam din somn cu senzatii de voma. Am umblat pe la toti doctorii posibili, si in Baia Mare, si in Cluj, nici unul nu mi-a gasit problema sau remediul. Cand am primit de la o doctorita de interne Xanax, mi-am dat seama ca ei nu au cum sa ma inteleaga. Am incercat si homeopate, dar au fost apa de ploaie, probabil unicul medic care recomanda homeopate in Baia Mare nu prea se pricepea. Doamne, ca numai acum cand privesc inapoi ma mir prin ce ani grei am trecut :D.

In timp, cu regim alimentar constant, fara abateri, si un stil de viata mai odihnitor, mai sanatos, fara tigara, cafea, alcool, cu mult sport, ma simt cat de cat normala acum. Nu ma voi simti niciodata la fel de sanatoasa si plina de energie si putere ca “in tinerete”. Dar ma simt normala.


De ce am povestit atatea despre operatia mea? Nu numai ca sa va sfatuiesc sa incercati orice alt remediu inainte de o interventie chirurgicala, ci si pentru ca dupa acea operatie nu am mai putut manca nimic cu carne, imi era greata chiar si de putinele carnuri ce le consumam pana atunci. Deci are legatura cu postarea :D. Si are legatura cu acest weekend. Pentru ca daca maine americanii comemoreaza 10 ani de la prabusirea turnurilor gemene, si eu “aniversez” 10 ani de la operatia de colecistectomie. Primul lucru care l-am auzit prin ceata cand ma trezeam din anestezie era ca au fost lovite turnurile gemene. Deja imi imaginam cum e razboi, toata lumea fuge sa se adaposteasca, si eu chiar atunci sunt ametita si imobilizata si fara putere :D.

Si, legat de postare, aceasta “aniversare” mie imi aminteste ca peste cateva saptamani/luni, prin iarna, se implinesc 10 ani de cand nu am mai pus gura deloc pe carne sau peste. Operatia mi-a pus capac :)). Cea mai implinitoare decizie din viata mea, care ma mir ca nu am luat-o mai devreme...

In postarea urmatoare voi discuta parerea mea despre carnea in alimentatie (surpriza, nu cred ca e nociva! :)) ) si trairile mele legate de Alex si consumul de carne.

miercuri, 7 septembrie 2011

Infasat vs. neinfasat

Din punct de vedere istoric, in ultimii ani a fost urmata linia:

1. infasat strans sarmaluta – care pana la urma incet incet a fost abandonata din cauza displaziei de sold (dezvoltata de la stransul picioarelor drepte), a riscului crescut de SIDS (pe langa circulatia sangelui proasta, acest risc crestea si din cauza somnului adanc indus, si din cauza imposibilitatii miscarii, in cazul unei obstructii respiratorii), a deficientelor de circulatie a sangelui si multe alte motive. Motivele pentru care s-a inceput infasarea nu le cunosc, probabil erau mai usor de manevrat copilasii asa.

2. liber total, dormind pe spate – in urma riscului de SIDS amintit mai sus s-a ajuns la a pune copilul pe spate in pat, fara paturici si infasari. Problemele totusi apareau de la reflexul Moro, de la faptul ca bebelusul simtea nevoia atingerii. Asa ca multi astfel de copii se linisteau daca erau pusi pe o parte sau pe burta, sau daca erau infasati, sau li se dadea o paturica sa o stranga, sa simta ceva aproape. Sau, logic, daca stateau in bratele mamei.

3. infasat mai lejer – a aparut Harvey Karp sa ne spuna ca bebelusii fericiti sunt cei infasati. Nu infasati strans, pentru a nu avea probleme de sanatate, deci sa poata sa-si miste piciorusele in voie, sa le indoaie, uneori chiar si mainile sa fie afara. Dar el sustinea ca astfel bebelusul nu e asa speriat de mediul extern, pentru ca are impresia ca este inca in burtica mamei, unde nu avea atata spatiu de miscare.

Parea logic tot ce citeam. Eu nu am prea putut aplica nici dormitul pe spate din cauza refluxului lui Alex, dar si din cauza unui reflex Moro foarte exagerat. Chiar si cand il puneam pe spate mai ridicat, pe masa de infasat, sa-i schimb scutecelul, se speria ingrozitor si plangea, daca nu venea cineva sa-l tina de maini. Tot dadea cu mainile in aer, intr-o impresie foarte reala ca se prabuseste in gol. Cand nu aveam pe cineva langa mine, ii legam o camasa de-a mea de masa de infasat, sa se tina de ea strans. Acum, privind inapoi, imi dau seama ca a fost un copil mai sensibil decat altii (nu cunosc cauzele, nu am avut o sarcina sau o nastere stresante) si ar fi avut nevoie la propriu de un al patrulea trimestru. Pe care eu i l-am oferit, dar cam intrigata si putin speriata ca “nu e ca alti copii”.

Nu am putut nici sa-l infasez. E mai calduros decat mine, noaptea ii era suficienta pijamaua, desi eu ma inveleam pana la umeri. Si nici acum nu suporta ceva peste el, ceva care sa simta ca i-ar infrana miscarile.

Asa ca noi din cauza refluxului oricum am abordat tehnica de somn pe piepturile noastre. Dar nu stiu daca nu ar fi avut reflux ce as fi ales pentru el. Ce i s-ar fi potrivit din ceea ce citesc. Ce aleg parintii cu bebelusii plangaciosi? Asa zisele colici, care de multe ori nici nu se refera la gazele intestinale, ci la un plans greu de consolat?

Recent am citit un alt articol pe tema aceasta, care m-a pus pe ganduri. Aici http://www.icea.org/sites/default/files/09-10%20%28Reduced%29.pdf la pagina 7, puteti citi un articol al lui Nancy Mohrbacher, consultant certificat de lactatie. In mare ea spune ca:

- bebelusii infasati par mai calmi si dorm mai mult, dar sunt niste studii recente care au descoperit ca afecteaza negativ alaptatul.

- Infasatul in primele zile de viata este asociat cu intarzierea primei alaptari (in principiu tocmai pentru ca dorm mai adanc), cu bebelusi care sug mai putin (poate pentru ca nu-si pot folosi manutele) si cu scaderea greutatii nou-nascutilor.

- Infasarea in primele luni de viata e asociata cu alte probleme de sanatate

- Isi pune intrebarea daca bebelusii infasati sunt intr-adevar mai fericiti, cum sustine Karp? Sau pur si simplu se inchid in ei? Ea spune ca e evident ca un bebelus calm duce la niste parinti fericiti, dar voia sa studieze totul in amanunt, din perspectiva bebelusului.

- Bebelusii infasati se trezesc mai greu si dorm mai mult. Acest lucru duce la scaderea cantitatii de lapte supte.

- Autoarea sustine ca studiile date de Karp, in care bebelusii infasati erau mai fericiti, ii compara pe acestia cu bebelusi separati de mame in incubatoare si cu bebelusi carora li se dadea o suzeta sau li se facea un masaj. Nu au fost comparati in acele studii cu bebelusi tinuti in brate de mamele lor.

- Se descrie un studiu in care bebelusii care imediat dupa nastere au fost lasati pe pieptul mamei lor, piele pe piele, au fost comparati cu bebelusii dusi la neonatologie si infasati (cu mainile afara) si apoi adusi mamelor. Grupul celor infasati s-a confruntat cu probleme, au supt mult mai tarziu, nu au stiut sa suga bine si laptele s-a stabilizat mult mai tarziu la mame. (Ca o paranteza, legat de ceea ce am spus aici cu ce-mi doresc la a doua nastere, ma intristez de cate ori imi dau seama cate compromisuri am facut la maternitate, doar pentru ca nu am avut curaj sa le tin piept angajatilor de acolo... Cat mi-am dorit sa mi-l puna in brate dupa nastere! Si asa, daca nu mi l-au dat, dupa ce a supt putin la vreo ora de la nastere (infasat strans), a dormit fara sa suga mai mult de 24 de ore... :( ...)

- Cand infasatul este combinat cu alti factori de stres, rezultatele sunt mult mai rele (aminteste de un studiu rusesc in care bebelusii au fost si separati de mame). In acea cercetare, bebelusii care au fost tinuti piele pe piele si-au reglatat optim temperatura. Bebelusii care au fost infasati in primele 2 ore au avut cea mai mare scadere in greutate. Bebelusii infasati tinuti la neonatologie aveau temperatura mult mai scazuta si au consumat mai putin lapte. Bebelusii infasati de la neonatologie au scazut cel mai mult in greutate, chiar daca li s-a dat si formula. Cercetatorii au banuit urmatoarele motive pentru rezultate: prin limitarea miscarilor, bebelusii infasati sunt mai stresati (lucru care contribuie la scaderea in greutate) si bebelusii infasati primesc mai putina atingere de la mama (lucru care s-a demonstrat stiintific la bebelusii prematuri ca duce la scadere in greutate).

- Autoarea ofera alternative pentru infasatul copiilor: invelirea lor cu o paturica si mai ales contactul piele pe piele cu mama. Aminteste studii care arata ca si in conditii de frig, un bebelus tinut piele pe piele pe mama, cu o patura peste amandoi, isi regleaza mult mai bine temperatura si este mai incalzit decat un bebelus infasat. Daca mama nu e disponibila, si tata poate face acelasi lucru cu rezultate foarte bune.

- Contactul cu mama e foarte important si din alte motive. Pe langa incalzirea bebelusului, ii dezvolta reflexul de supt. Si sunt studii chiar si pentru bebelusii prematuri care sustin acest lucru.

- Contactul cu mama duce la o cantitate mai mare de lapte matern supta in primele 24 de ore, lucru care apara impotriva icterului.

- Mai apoi autoarea trateaza infasatul dupa stabilizarea alaptarii, obicei obisnuit deja pentru a calma bebelusii plangaciosi, dupa metoda lui Karp. Ea spune ca desi infasatul ocazional poate fi de ajutor uneori, infasatul regulat in primele luni a fost asociat cu mai multe probleme de sanatate: risc crescut de probleme respiratorii (da un studiu care a demonstrat ca bebelusii infasati au un risc crescut de a dezvolta pneumonie sau alte infectii respiratorii), risc crescut de displazie de sold, risc crescut de SIDS din cauza pozitiilor impuse de somn (da un studiu in care se spune ca bebelusii infasati culcati pe spate au un risc de 12 ori mai mare de SIDS decat bebelusii neinfasati care dorm pe burta!) si un risc crescut de supraincalzire (care uneori poate fi fatal).

- Asa ca autoarea spune ca dupa ce a revizuit aceste studii (disponibile in articol, in pdf), si-a schimbat parerea despre infasat. Nu-l mai considera un mijloc bun pentru incalzirea copilului (corpul mamei face o treaba mult mai buna) si nu-l mai considera un mijloc bun pentru succesul alaptarii (multi experti in alaptare recomandau infasatul pentru a tine mainile bebelusului departe de san si astfel sa se poata face o mufare mai corecta). Ea afirma ca miscarile mainilor bebelusului sunt reflexe care il ajuta sa se hraneasca. Si daca bebelusul e tinut burta pe burta pe mama, aceste reflexe nu-l mai deranjeaza, pentru ca ele sunt de fapt dorinta puiului de animal de a se agata de mama lui. Asa ca ea recomanda infasatul numai cand alte metode de linistire a copilului nu au functionat.


Foarte multe informatii noi si importante. Apropo de dormitul prea adanc, in The Baby Bond am citit ca nu prea e sanatos dormitul pe burta la copii pentru ca dorm prea adanc si nu se mai trezesc sa suga, si riscul de SIDS creste. Intr-adevar, si Alex dormea mai bine cand era pus pe burta, dar asta tarziu, dupa 6 luni. Dormitul pe burta pe pieptul parintelui nu creste riscul de SIDS si nu interfereaza cu alaptarea, pentru ca bebelusul nu doarme asa adanc (si mai simte si mirosul laptelui :)) ).


Buun. Apoi, a venit domnul Karp cu un raspuns frumos. Il puteti citi aici http://www.icea.org/sites/default/files/Summer%202011.pdf la pagina 26.

El sustine ca infasatul contribuie la succesul alaptarii cumva pe ocolite :)). Adica, desi studiile spun ca bebelusii sug mai putin si nu sug bine, totusi daca prin infasare se opresc din plans, atunci mama e mai relaxata si produce mai mult lapte. Si un bebelus care se opreste din plans cu ajutorul infasarii contribuie la scaderea stresului in familie, la scaderea depresiei parintilor, nu duce la intarcare prematura (din cauza ca mama nu mai e stresata de plans, nu crede ca laptele ei nu e bun, etc.), nu duce la shaken baby syndrome (adica pe scurt, parintii disperati de plansul copilului nu-l scutura de nervi, lucru care apoi duce la acest sindrom cu consecinte grave).

El mai spune ca nu recomanda infasatul strans al picioarelor, deci riscul de displazie de sold nu apare. Si aminteste multe studii care arata cum bebelusii infasati sunt mai calmi si plang mai putin.


In acelasi link de mai sus, doamna Nancy (mai usor de tinut minte decat numele de familie :D), la pagina 30, ii raspunde direct domnului Karp. Ea spune ca nu ar trebui promovat infasatul strict din considerente de traditie, pentru ca sunt multe obiceiuri abuzive care sunt traditionale in orice cultura. In plus, aminteste din nou de contactul piele pe piele cu mama, care pe langa incalzirea optima, ajuta si la pregatirea hormonala a corpului mamei pentru alaptare si la intarirea legaturii dintre mama si copil. Sa nu uitam de kangoroo care la bebelusii prematuri, o practica ce salveaza vieti, si face miracole, imposibil de facut intr-un incubator.

Nancy mai spune ca desi Karp incurajeaza infasatul lejer, nu cu picioarele stranse, multi aud doar de la prieteni “infasatul calmeaza copiii”, fara sa citeasca sau sa aiba parte de consiliere, si astfel ajung sa infaseze copiii prea strans, lucru care am amintit deja ce efecte negative poate sa aiba. Si aminteste un studiu care a demonstrat ca infasatul nu are nici un efect negativ sau pozitiv in calmarea copiilor. Iar in alt studiu s-a ajuns la concluzia ca pentru a calma copiii cele mai de succes metode au fost: tinutul in brate (87%), alaptatul (82%), plimbatul (67%) si leganatul (63%).

Si imi place cum incheie doamna Nancy: "My own philosophy can be simply described as “do what works and don’t do what doesn’t work.” Although this may sound obvious, in my experience many new parents persist with interventions that aren’t working, particularly those that come neatly packaged and well marketed."

Concluzia mea: daca puteti sa-i tineti piele pe piele, burta pe piept :D, asta ar fi prima varianta de incercat, cea mai naturala. Daca nu puteti, si bebelusul e agitat si plangacios, puteti incerca sa-l infasati lejer, sa vedeti daca se linisteste. In plus, puteti sa-l plimbati, sa-l tineti in brate, sa-l leganati. Daca aveti de ales intre un bebelus infasat, dar cu probleme de alaptare, si unul neinfasat si o mama disperata, eu recunosc ca as alege prima varianta. Dar totusi mi s-a parut interesant de impartit aceasta informatie, pentru ca nu multa lume stie cat de mult interfereaza cu alaptatul tehnica aceasta de infasare in maternitati (si acasa). Si poate multi au auzit de Karp si aplica metoda lui la litera, fara sa li se potriveasca. Deci, vorba lui Nancy, alegeti ce vi se potriveste voua si bebelusului. :)

duminică, 4 septembrie 2011

Sambata trecuta in Maramuresul istoric

Maramuresului istoric noi, cei din Baia Mare, ii zicem Maramuresul “de peste deal”. Este o alta lume, cum bine stie oricine. Acela e Maramuresul de care stie tot mapamondul. Si chiar daca Baia Mare nu prea are vreo legatura cu acel Maramures (desi e resedinta de judet), recunosc ca sunt mandra ca pot spune ca traiesc in Maramures, si cumva, prin alianta, sa fiu asociata cu acel Maramures. Maramuresul e frumos, mai ales daca ti-l aduci aminte cum era pe vremuri :D. Acum au invadat portile stralucitoare de inox, opulenta si kitch-ul. Sunt mai rare persoanele imbracate in port popular, desi acu vreo 3 ani cand am mers acolo marea majoritate a oamenilor erau inca imbracati in frumoasele si valoroasele porturi populare.

De obicei, din cauza hipotiroidismului, sunt reticenta la nou, la surprize, la schimbari de planuri. Ma panichez si ma stresez. Dar weekendul trecut tiroida mea se pare ca a functionat perfect :)). Pentru ca Relu trebuia sa mearga la unul dintre mecanicii lui preferati, din Sighetu Marmatiei si voia sa-l ia si pe pitic cu el. Singuri nu aveam cum sa-i las atatea ore fara tzitzi :)), mai ales la somn, mai ales pe masina, mai ales in aceste saptamani in care Alex trece printr-o anxietate pe care am zis ca o s-o descriu intr-o zi. Asa ca rapid am hotarat o mini-excursie, sambata, 27 august, pana la Sighet. Stiu ca pentru multi asta e natural, sa sari in masina si sa mergi undeva, dar va spun ca de cand cu tiroida asta a mea “stricata”, sunt ca o baba speriata de orice ma ia pe nepregatite.

Ma ajuta mult in ultimele saptamani, de cand am venit din concediu, faptul ca vad ca lui Alex ii place sa mergem. Inainte de Grecia nu reactiona bine la drumuri, la iesiri din cotidian, la musafiri la noi acasa. Acum il vad plictisit daca intr-o zi nu iesim din curte si nu vine nimeni la noi. Vrea sa fie inconjurat de cat mai multi oameni, si daca sunt si copii cu atat mai bine. Si ar vrea sa mergem zilnic undeva, nu conteaza unde, si pe jos, si cu masina, indiferent de programul lui de somn. E mai fericit si mai linistit daca doarme pe unde apuca pe drumuri decat daca stam acasa sa doarma. Asa ca poate poate ma va schimba el in bine din punctul asta de vedere, sa ies si eu mai mult (din rutina).

In drum spre Sighet ne gandeam unde sa mancam de pranz. Optiunile erau:

- Pastravaria Alex din satul Mara, care are cascade spectaculoase (dar Alexul nostru dormea cand am trecut prin Mara, si in plus la o pastravarie cred ca e mai dificil sa gasesc ceva fara... peste :D)

- Manastirea Barsana unde cea mai descurcareata si mai gospodara Maica Stareta din tara asta a deschis si un loc de luat masa, pe langa ca de 3 ani de cand am fost ultima data a facut un drum nou catre Manastire! Si construieste cladiri noi. Si curtea Manastirii e mereu pusa la punct. Si in fiecare sezon e plin de flori, dupa anotimp. In 2009, cand am fost acolo cu burta mare :D, era primavara si era plin de lalele. Dar nici aici nu cred ca ar fi fost o oferta variata de mancare. Si nu era o terasa frumoasa la locul de luat masa.

- Casa Iurca din Sighet. Din moment ce in Sighet aveam de stat mai mult, si stiam ca la Casa Iurca se mananca foarte bine, si au o terasa interioara frumoasa tare, era clar ca aceasta era optiunea noastra.

Dar nu am luat in considerare ca ar putea fi rezervata :). Asa ca dupa ce am pierdut vremea la mecanic si eu am dat o raita printr-o galerie comerciala din Sighet, ne-am trezit ca era trecut de ora 15 si noi nu mancasem :D. Cand am ajuns la Casa Iurca si am vazut ca e rezervat si nu ne primesc, mi s-a facut si mai foame :)).

Noroc ca Relu si-a amintit de o alta locatie frumoasa, de cand a mai fost el in Sighet. El, clujeanul, da :D.

Hotel Marmatia.

Masina noastra era la mecanic, asa ca am imprumutat de la el o autoutilitara care scartaia din toate incheieturile, scutura bine si nu avea aer conditionat. Spun toate acestea ca sa se stie ca am fost tratati bine chiar daca ei banuiau ca suntem niste mecanici :)). Am parcat in fata Hotelului si am vazut pe toata cladirea semne ca locatia e rezervata. O doamna matura pe scari. A mers Relu si a intrebat-o daca totusi nu putem sa servim masa acolo. Doamna a zis ca se poate, sa mergem inauntru. Pana cand am ajuns si eu la intrare, doamna respectiva transmisese inauntru, asa ca ne-a intampinat un chelner care ne-a intrebat unde vrem sa mancam, inauntru sau afara. Am ales, normal, afara. Ne-a dus dincolo de terasa unde se tinea nunta, pe iarba, si am ajuns in partea cealalta a pajistii, la niste mese la umbra, inspre padure, langa locul de joaca pentru copii! Aer curat, briza racoroasa, o vedere superba, Alexucul fericit ca la locul de joaca erau niste fetite imbracate ca niste printese (pentru nunta), locul frumos, mobilierul elegant, hotelul frumos, chelnerul foarte prompt si serviabil. Apa plata la butelie de sticla. Mancarea foarte buna. Alex a mancat foarte mult! Ne-am luat amandoi ciorba de legume pentru ca Relu era sigur ca piticul va pofti ce mananca el, nu are incredere in gusturile mele :)). Si la felul doi el si-a luat balmos. A mancat morosanul mic muuuult balmos, incat l-a lasat pe taica-sau cam flamand :)). (Drept urmare, duminica a facut si Relu un balmos la noi acasa la ceaun, ca sa isi aline pofta :)) ).

Deci recomandam Hotel Marmatia :). A, am si uitat sa spun ca am avut si fundal sonor tematic maramuresean :D. La nunta cantau muzica populara, normal. Si mie imi vine sa dansez cand o aud, asa ca ma tot scuturam la masa :)).

Poze drept dovada:


(intrarea la Manastire)







(noi ne cam iubim toata ziua :D)



(nu dati cu piatra pentru costumatia mea, dar cand am pornit de acasa pe caldura aia stiam ca mergem la un mecanic in Sighet, nu mi-a trecut prin gand ca ajungem intr-o Manastire... Relu a vazut-o din departare la un moment dat pe Maica Stareta, si se cunoaste cu ea, dar i-am spus sa nu mergem acolo, sa nu se mire cum vine sotia lui la Manastire :D)





(da, un loc incredibil de relaxant in care sa bei cafeaua de dimineata pe care ai facut-o pe fuga inainte de a iesi pe usa: umbra, adiere racoroasa, liniste, flori frumoase, miros de fan... Cred ca am mai scris ca am inceput sa beau cafea in unele dimineti, de cand a reinceput Alex sa se trezeasca la ora 6 :)) )



























Hotel Marmatia





dincolo de mesele noastre doar paduri si dealuri



pe internet la umbra, la aer curat :D



aperitivul :D



Tati, sunt flamand, hai mai aproape cu painea aia cu smantana pana vine ciorba!



Balmos





pe drum inapoi, din mersul masinii am incercat sa pozez un alai de nunta traditionala in Ocna Sugatag


Si un filmulet cu muzica moroseneasca ce ne-a insotit masa de pranz:

vineri, 2 septembrie 2011

Despre Babywise

Ati simtit vreodata ca doar dupa ce dati de putin “rau” va dati seama cat va e de bine in general? :D

Eu am simtit asta ieri. In ultimele saptamani, ultimele luni poate, nu am avut nici o nemultumire, nici un “nerv”, nici o revolta interioara... Poate pentru ca am ales sa imi petrec timpul doar cu lucruri placute, ca doar viata e scurta :D. In mediul virtual cu oameni dragi, in viata reala cu oameni dragi si cu multe activitati in aer liber. Pentru firma lucrez cu cea mai mare placere si implinire. Ei si azi, cand am simtit pentru cateva minute asa o tensiune in piept, o greutate, mi-am dat seama ca pe vremuri asta era senzatia constanta. De neputinta de a schimba ceva in bine (de la politicieni ce fura tara, pana la distrugerea iremediabila a planetei, sau abuzuri asupra oamenilor). Si abia azi mi-am dat seama ce usoara si sanatoasa ma simt de ceva vreme. Si ce bine e fara tensiunea aceea. Si ce fericita si calma si implinita si “zen” m-am simtit in ultima vreme! Chiar e minunat sa poti sa te simti asa extraordinar in mod constant, ca o stare de fapt! Sa fii euforica, iubita si iubitoare luni la rand...

Merita oare sentimentul de greutate apasatoare? Eu nu cred. Chiar daca atunci cand esti naivo-fericit in cercul tau, asta inseamna ca in lume se intampla multe rautati, din moment ce nu poti schimba nimic, nu cred ca merita. La concluzia asta am ajuns ieri, cand am simtit acea presiune fizica, palpabila, pe care nu o mai simtisem de multa vreme. Sunt egoista gandind asa? Sigur :D.

Sa ma explic. Eram si eu intr-un grup de multe mame pe facebook. Si in timp m-au cam deranjat unele chestii (training de cry-it-out pentru somn si altele pe tema), am incercat sa spun ce am mai citit si eu, mamicilor nu le placea o astfel de parere, asa ca am tacut o perioada. Apoi nici nu am mai intrat deloc sa citesc. Mi-am gasit un cuibusor caldut si bun cu mamici ca mine :D in care sa ma simt bine. Am vazut ca nu are sens sa-ti pierzi timpul si nervii sa explici cuiva ceva. Pfff si ce bine mi-a fost o perioada! Ca n-am mai citit aberatii parintesti...

Azi mi-a aparut o notificare ca a scris o cunostinta de-a mea. Curioasa, am intrat. Dar nici n-am apucat sa ajung la postarea ei, ca mi-a atras atentia un cuvant pe pagina: “Babywise”! Hai mai, imposibil! Cum Babywise? Mai este cineva pe lumea asta care sa nu stie cat e de nociva acea tehnica? Cartile de Babywise pe care multe librarii din state refuza sa le comercializeze pentru ca reprezinta tehnici de abuz explicate? Care au fost la moda prin anii ’90, dar de atunci s-a aflat cat sunt de nocive??? Eu cand mai citeam de Babywise, o faceam asa, mai mult pentru cunostinte istorice, eram absolut sigura ca acele metode au fost abandonate de pretutindeni!

Si aici mamica sustinea ca fiecare poate sa-si aleaga ce i se potriveste, si ca la ei functioneaza de minune. Ce puteai sa-i spui? Am iesit din grup si gata. Am sperat ca imi voi recapata zenul :D. Veneam dupa o zi destul de grea cu un Alex cuminte, dar diareic, si singura cu el pana seara. Relu l-a luat sa ma relaxez si mi-am recapatat 99% din zen cu activitati sportive :D. Pentru restul de 1% a trebuit sa ma exprim in scris aici :D.

Stiu ca mi s-a mai reprosat ca eu cred ca le stiu pe toate, sau ca numai eu stiu ce e bine... Eu nu cred ca e asa. Nu sustin niciodata ca le stiu pe toate. Dar atunci cand e fara dubiu ceva doar alb sau negru, fara nuante de gri, de ce cautam scuze parintelui? De ce tot aud placa aia ca o mama sigur isi iubeste copiii? Si cand ii abuzeaza? Si cand ii arde cu cutitul? Si cand ii bate? Mi s-a mai reprosat si faptul ca sunt categorica si intoleranta. Si ca nu vad nuante de gri. Unde ar fi nuanta de gri la o bataie de exemplu? Daca e saptamanala e ok si daca e zilnica nu? Sau poate unii ar zice ca si zilnica e ok, dar numai o data pe zi...

Stiu ca degeaba i-as fi spus ceva mamicii de azi. Nici nu mi-a trecut prin cap, la cat era de hotarata ca asta e cea mai buna cale de parenting. Asa ca ma simt datoare sa scriu aceasta postare in speranta ca domnul Google ii va ateriza aici pe toti cei care sunt in dubii, daca Babywise e ok sau nu.

Pentru ca atunci cand aflu de un parinte ca foloseste o metoda de educatie abuziva, eu ma gandesc ca pot fi doar 3 situatii: nu stie ca aceasta ii face rau copilului (deci nu are informatia), nu crede ca aceasta ii face rau copilului (are informatia, dar nu a receptat-o) sau pur si simplu nu-i pasa. Eu vreau sa ajung cumva cu informatia la cei din primul grup. Pentru ca acestora de multe ori instinctul le spune ce e bine, dar informatiile de pe net, de la vecini, prieteni, rude, sunt coplesitoare. Si in primele luni ale copilului esti in stare sa faci orice doar sa nu fi considerat de cei din jur un parinte ratat (ca nu-ti doarme toata noaptea, ca nu se ingrasa repede sau alte targeturi de comparatie).

Nu, nu ma cred o persoana importanta prin faptul ca vreau sa informez (si asta mi s-a reprosat :D). Dar cand Alex era mic si plangea mult si dormea putin din cauza refluxului, Relu a citit pe ceva forum de metoda de adormire Ferber (cry-it-out). Si asa era expusa informatia, incat nu iti dadeai seama ca de fapt tu esti un parinte egoist ca vrei sa dormi, ci aveai impresia ca nu esti un parinte bun daca nu-ti inveti copilul sa adoarma. Si el doar asa poate sa invete, prin plans controlat. Relu era foarte incantat de cum o sa-l invatam noi pe Alex sa doarma. Si sa nu uitam ca e un tata empatic, dedicat, iubitor, care nu avea nimic impotriva sa doarma Alex PE EL, pe pieptul lui, in fiecare noapte din primele 5 luni de viata! Ii facea placere! Deci nu voia sa-i aplice lui Alex cry-it-out din cauza ca nu mai putea suporta nesomnul lui Alex sau somnul cu pretentii al lui Alex. Nu! Voia sa exersam cry-it-out pentru ca marea majoritate a articolelor de mainstream la copii iti insufla impresia ca asta face un parinte iubitor, care tine la copilul lui! Trebuie sa-l inveti sa adoarma! Altfel ce fel de adult va fi el???

Eu ca mama simteam ca nu as putea face asta. Dar atunci, la inceput, nu am avut energia de a cauta ceva pe net ca sa-l contrazic. Reamintesc faptul ca al meu pitic dormea putin si plangea cam 90% din timpul in care era treaz. Si asta fara sa putem vreodata sa-l lasam jos, ca voma in jet artezian. Deci consolat continuu el plangea isteric de se invinetea si se ineca... Repet lucrurile astea ca sa ma scuz pentru lipsa de timp sau chef sa caut informatii pe net in primele lui luni de viata.

Asa ca m-am bucurat cand mi-a zis din acel articol ca metoda Ferber e periculoasa, poate fi chiar mortala, daca se aplica inainte de a avea copilul 8 luni. Bine, ar fi trebuit sa li se aprinda tuturor cititorilor un beculet, ca daca e periculoasa pana la 8 luni, nu are cum sa fie ok nici dupa... Asa ca i-am zis lui Relu “no, o lasam atunci pana dupa 8 luni”. Respirand usurata in sinea mea de mamica iubitoare, care dupa ce vedea ca nu reuseste sa-si consoleze micutul plangacios, nu si-ar fi putut imagina ca l-ar putea lasa vreodata sa planga intentionat.

Reiau ideea, ca postarea devine asa lunga incat orice vizitator google se va pierde in cautarea baby wise-ului... Deci am vrut doar sa subliniez ca nu tot timpul cei care aplica o metoda dura o fac informati. Unii chiar cred ca asa e bine. Asta e publicul meu tinta :D.



Bebelusii plang ca sa ne comunice o NEVOIE. Nu plang ca sa ne manipuleze. (Bine, nu stiu ce dobitoc o fi ajuns la concluzia asta prima data si cum a ajuns asa propagata. Ce specie nu are incredere in puii ei, ce specie isi pedepseste puii si se razboieste cu ei? Si noi ca oameni, de cand avem tendintele astea sa credem ca ii facem ca sa ii abandonam imediat? Sa fie independenti de mici?) Pentru ei plansul este singura forma de comunicare daca parintii nu recunosc semnalele pe care le transmit pentru fiecare nevoie. Asa ca, dragi parinti, ascultati-va instinctele! Ele nu gresesc! Ele va spun sa va luati copiii in brate cand plang, si sa-i mangaiati si sa-i alinati. Nu dureaza mult, e vorba de primele luni din viata copilului vostru! E temelia lui pentru viata. Marea majoritate a mamelor se pregatesc din timpul sarcinii sa ofere ce e mai bun copiilor lor, asa ca nu inteleg de ce dupa nastere deja astia micii le incurca viata si trebuie sa se debaraseze de ei...

S-a demonstrat ca bebelusii dresati cu Babywise cresc foarte greu in greutate, se dezvolta greu.

http://www.drmomma.org/2009/10/babywise.html

In articolul de mai sus, pe langa o suita de informatii despre Babywise (merita citit, e cel mai complet!), este descris un caz al unei mamici careia ii venea sa isi aline copilul, dar nu putea sa isi asculte instinctul pentru ca avea impresia ca Ezzo, autorul Babywise, stie mai bine... Cand a ajuns cu copilul de doua saptamani la control, acesta nu se dezvoltase si era asa de deshidratat incat nu mai putea produce nici lacrimi! Lor li se spusese ca daca asculta de ceea ce spune cartea, bebelusul va dormi toata noaptea la 8 saptamani (serios acum, de ce ai vrea asta, cand s-a demonstrat ca ei se trezesc noaptea tocmai ca o metoda de supravietuire!), va plange mai putin ca alti copii si chiar va avea un risc redus de ADHD. Si cum ei isi doreau sa faca ce e mai bine pentru bebelus, au aplicat metoda!

Cartea se numeste “On Becoming Babywise”, publicata la o editura crestina, Multnomah/Questar. Exista si volumul “Babywise II” pentru varsta 5-15 luni. Autorul, Gay Ezzo, este un predicator evanghelist. El, impreuna cu membrii familiei lui, detin “Growing Families International”, o asociatie bisericeasca pentru parinti (nu e non-profit) din California. Principiile lui Ezzo pot fi insumate in fraza: “A creste copii buni nu e o chestiune de noroc, ci consta in aplicarea corecta a principiilor lui Dumnezeu”.

Asociatia GFI are o linie de produse in continua expansiune. Dr. Robert Bucknam, un pediatru din Denver, este listat ca fiind co-autor. Pentru cei din biserici, apar ca autori doar Ezzo si sotia lui. Pentru cartile vandute in afara bisericilor, referintele teologice au fost scoase.

Majoritatea personalului medical din America, a consultantilor de lactatie si a expertilor in dezvoltarea copilului vorbesc peste tot despre cat de periculoasa este aceasta metoda.

In 1997, aproximativ 100 de medici, incluzand experti renumiti, si 20 de membri ai Academiei Americane de Pediatrie (AAP), au trimis o scrisoare de atentionare la AAP, legat de sfaturile emise de Ezzo. Chiar si AAP a trimis apoi o rezolutie pentru investigarea Babywise si efectele ei asupra sanatatii copiilor. Tot intr-o publicatie AAP, Dr. Matt Aney, un pediatru din California, a scris un editorial in care a povestit cum a revizuit personal zeci de dosare medicale ale nou-nascutilor cu probleme de sanatate (de la lipsa cresterii in greutate si pana la deshidratare si simptome de depresie) care s-au dezvoltat dupa ce parintii au urmat sfaturile din Babywise.

Cea mai mare controversa apare din faptul ca Babywise reprezinta o intoarcere in timp cand manualele de crestere a copiilor (azi discreditate) invatau mamele sa stea cu ochii pe ceas, si nu pe semnalele copiilor lor, pentru a determina cand sa ofere sanul sau sticla. Dupa ce toata lumea deja stia ca un copil trebuie hranit la cerere, acum Academia Americana de Pediatrie a simtit nevoia sa mai specifice o data (din cauza cazurilor multe de Babywise) ca orarele impuse de parinti pun copiii intr-o situatie riscanta in care nu cresc in greutate si se deshidrateaza.

Ezzo nu e de acord. A patentat chiar si un termen, "Parent Directed Feeding (PDF)". El continua sa sfatuiasca hranirea dupa ceas, sugerand ca nou-nascutii alaptati la cerere sunt “confuzi”, “inconfortabili” si “nesiguri” (exact ce ziceam mai sus, te face sa te simti un parinte bun doar daca ii urmezi sfatul, pentru binele copilului tau!). Ezzo recomanda renuntarea la mesele de noapte la 8 saptamani de viata. Dupa 3 luni cu programul lui garanteaza 9-11 ore de somn continuu pe noapte. Pe langa somnurile lungi de zi.

Reamintesc linkul acesta http://www.askdrsears.com/topics/sleep-problems/8-infant-sleep-facts-every-parent-should-know (daca nu aveti rabdare, sariti direct la NIGHTTIME PARENTING LESSON #3). Copiii trebuie sa se trezeasca noaptea!

Un bebelus de 8 saptamani in general mananca 30% din lapte pe timpul noptii. Asa ca e logic de ce bebelusii crescuti cu metoda Babywise nu cresc bine.

Iar daca vrei sa alaptezi, Ezzo te invata ca daca alaptezi prea des iti va SCADEA productia!!! Si ca se va compromite sanatatea copilului! Ei, asta, cumulat cu faptul ca nenea Ezzo e un predicator cu multi adepti, i-a facut pe multi parinti sa ii cada in plasa! Ei chiar voiau ce e mai bun pentru copiii lor!

Asta cand credeam ca traiesc in niste vremuri cand toata lumea stie ca daca bebe suge des, se face lapte! (De fapt cei care ma intreaba daca mai am lapte nu cred ca stiu asta :D)

Dr. Katherine Dettwyler, un profesor de antropologie la Universitatea A&M din Texas, una dintre cele mai importante autoritati globale in perspectivele bioculturale in hranirea nou-nascutilor, spune ca nou-nascutii sunt facuti sa manance des si in ritmul lor!

Legat de somn, bebelusii care se impotrivesc metodei Babywise, sunt lasati sa planga o ora in patutul lor. Chiar si timpul de joaca e structurat, cu portiuni in continua crestere controlata in care copilul isi petrece timp singur in camera de joaca. Ezzo ii amageste pe parinti spunandu-le ca focusul mental, creativitatea si capacitatea de atentie sunt inapoiate daca nu se respecta timpul structurat de joaca.

Dupa ce bebelusii implinesc 6 luni, parintii sunt instruiti sa inceapa masuri disciplinare, pedepse, cum ar fi strangerea puternica a mainilor bebelusului si lovirea lor. Sau izolarea in patut pentru “infractiuni rebele”, cum ar fi faptul ca se prostesc, sau chiar se joaca cu mancarea in scaunul de masa. Ezzo le explica parintilor ca folosirea durerii si disconfortului pot fi unelte esentiale de disciplina.

Dupa varsta de 2 ani si jumatate, daca au un accident de pipi sau kk, trebuie ei sa se curete si sa isi spele hainele si ce au murdarit.

Desi studiile stiintifice povestesc de cat e de importanta apropierea dintre parinti si copii (logic, nu? Ca doar animalele nu-si abandoneaza puii in alta vizuina sau pe alta craca, si nici omul n-a facut-o pana in secolul trecut si a crescut omenirea numai oameni stabili psihic si emotional...), Ezzo isi convinge adeptii ca prea mult leganat sau prea mult tinut in brate este nociv pentru copil. (Deci nici macar nu merge pe ideologia parintilor ce-i cunosc eu, care isi lasa copiii sa planga ca nu mai pot de oboseala sau s-au saturat, nu, te convinge ca ii ruinezi viata, sanatatea si viitorul copilului daca nu faci cum zice el).

Dar se pare ca cu fiecare editie Ezzo mai imblanzeste putin tonul, ca sa ii poata cuceri pe parinti. Editiile din 93 si 95 sunt renumite pentru afirmatii medicale bizare de tot. De exemplu, daca mama isi va hrani copilasul mai des decat orarul stabilit de Ezzo, ea va dezvolta o boala hormonala care va duce la depresie post-partum (!?). Bine, in carte sunt date multe referinte la studii facute chiar de asociatia lui (cica), dar nepublicate nicaieri... Si ei mai sustin ca peste 100 de medici din tara sunt de acord cu ei, dar nu amintesc nici un nume.

In ultimele editii Ezzo chiar a citat din unul din cei mai mari critici ai lui, scotand cuvinte din context. Aceasta, Kathleen Auerbach, spune ca a vazut multe familii care au incercat tehnica de hranire la programul lui Ezzo si a descoperit doar parinti deprimati si indurerati si bebelusi care de-abia supravietuiau si se inchideau in ei psihologic. Ea isi aminteste de un bebelus care dupa 2 luni de Babywise nu numai ca era subnutrit, dar nu voia sa aiba contact vizual cu mama lui, ii evita privirea.

Astfel, parinti care ar fi vrut sa faca bine, au parte de ghinion sa dea de Ezzo, sau probabil pe linie religioasa ajung la el. Planul lui Ezzo e plin de informatii gresite si de ura pentru copii.

Da, programul “functioneaza”, intr-adevar, pentru ca bebelusul se resemneaza si nu mai cere lapte, se obisnuieste cu putin. Se resemneaza si nu-si mai cheama mama, stie ca ea nu va mai veni pentru ca el nu merita (si va ramane toata viata cu sentimentul de desconsiderare de sine). Se resemneaza si nu isi mai dezvolta curiozitatea, pentru ca nici un copil nu vrea sa-si supere parintii.

Daca versiunea pentru magazine nu contine explicatii pentru tehnica Babywise, versiunea pentru biserici le contine: un parinte nu trebuie sa intervina cand plange copilul pentru ca nici Dumnezeu nu a intervenit cand Hristos era pe Cruce. Si mai spune ca in timpurile biblice o mama nu avea timp sa stea langa copilul ei, asa ca acesta crestea singur (?!).

Oricum, Institutul de Cercetare Crestina a spus de multe ori ca organizatia lui Ezzo are tendinte de secta, incluzand autoritarism, izolare, punere in pericol fizic si emotional si tehnici dure. In plus, adeptii organizatiei nu au voie sa povesteasca despre ce se intampla la intalnirile lor cu nimeni din afara organizatiei.

Ce ar fi trebuit sa-i puna pe parinti pe ganduri e faptul ca organizatia a publicat tot felul de brosuri in care ii indemna pe acestia sa nu-si bata copiii in public si sa se asigure ca vecinii nu aud cum plang copiii. Si sa-si instruiasca pruncii sa nu spuna nimanui ce se intampla acasa.

Consiliul de Prevenire a Abuzurilor asupra Copiilor din Orange County California a ajuns la concluzia ca materialele organizatiei contin elemente de abuz asupra copiilor si a avertizat populatia.

Exista sociologi care cerceteaza forumurile asociatiei, unde se intalnesc parintii care pun intrebari despre Babywise. Acestia au fost socati cand o mama era speriata daca totusi face ce e bine pentru copilul ei, dupa ce acesta, din cauza plansului continuu neconsolat, isi pierduse vocea si avea sange in gat! Sau era un parinte care isi izola copilasul in patut pentru ca acesta nu a folosit limbajul semnelor pentru bebelusi ca sa comunice ca a terminat de mancat!

Linkul dat mai sus, din care am spicuit informatiile astea, contine zeci de referinte, si legate de babywise, si legate de cresterea sanatoasa a copilului.


Aici http://www.drmomma.org/2009/12/babywise-linked-to-babies-dehydration.html este un articol din revista Academiei Americane de Pediatrie legat de pericolele pe care le implica Babywise (oprire din crestere, deshidratare, scaderea laptelui matern, intarcare prematura involuntara). Este de fapt opinia lor oficiala legata de fenomen. Este descris putin si programul de masa Babywise, in care daca bebelusul nu mananca la ora programata, este lasat sa planga de foame pana la programarea urmatoare, ca sa se invete minte pe viitor.

Aici o abordare ironica http://www.drmomma.org/2010/08/on-becoming-elderwise-caring-for.html a modului in care s-ar aplica Babywise batranilor (si de fapt modul in care natural au invatat acesti bebelusi ca trebuie sa se comporte cu cei slabi).

Aici http://www.drmomma.org/2010/01/pediatric-nurse-and-former-ezzo-parent.html e povestea unei asistente pediatrice, care a urmat sfaturile lui Ezzo pana la imbolnavirea copilului.

Aici http://www.drmomma.org/2010/01/confessions-of-failed-babywiser.html e povestea unei mame de 3 copii, care abia la al treilea copil si-a dat seama ca nu face bine aplicand Babywise. Dupa ce cu toti copiii a ajuns la medic pentru ca erau infometati. Dupa ce i-a scazut laptele din cauza programului de supt. Dupa ce pe toti i-a batut si i-a disciplinat in tot felul de moduri abuzive.

Un articol mai plictisitor despre “mafia” creata de Ezzo, spusa de un fost subaltern de-al lui http://www.drmomma.org/2009/12/adventure-in-ezzoland.html .

Despre metodele de educatie crestina: http://www.drmomma.org/2009/12/train-up-child-in-way-he-should-go.html.

Aici http://www.drmomma.org/2010/01/case-for-cue-feeding.html in cateva paragrafe de la mijloc e explicat sistemul endocrin prin care daca un bebelus suge la program, nu numai ca scade lactatia, dar si copilul creste greu in greutate.

Stiu ca multi parinti dau ochii peste cap cand mai spun cate ceva de rau despre cry-it-out. Credeti-ma, Babywise este ceva mult mai diabolic. Si este blamata de toti specialistii: http://en.wikipedia.org/wiki/On_Becoming_Baby_Wise#Criticism

Un site special cu informatii despre Babywise: http://www.ezzo.info/

Este o tehnica de abuz asupra copiilor. Abuz fizic si abuz emotional. Chiar imi doresc o lume in care daca exista monstri care isi abuzeaza parintii, sotiile, copiii, animalele, macar sa nu propage in public tehnicile lor asupra altor oameni slabi care sa le adopte.

Si acum, inapoi la “zenul” meu :D. Care de acum inainte va trebui “ajutat”, pentru ca a inceput toamna cu ploi de multe ore si zile...

Edit 11 ian 2013:


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...