vineri, 30 decembrie 2011

2011

Nela m-a emotionat mult cu postarea ei despre realizarile anului 2011. Chiar daca nu am cu ce ma lauda, mi-am dat seama, incercand sa-mi amintesc intamplarile din 2011, ca ma ajuta mult sa vad pentru ce sunt recunoscatoare. Mi-am dat seama ca am avut un an minunat, si daca nu fac retrospectiva asta, nu constientizez.

Ce inseamna 2011 pentru mine?

Uitandu-ma prin blog, am vazut ca am terminat 2010 si am inceput anul 2011 cu problemele de sanatate ale tatalui meu. Urmate de operatii. Ii multumesc lui Dumnezeu, acum totul e bine, mai ales avand in vedere prin ce a trecut luna aceasta.

In februarie eu am implinit 30 de ani in ziua in care bunica mea a implinit 90 de ani. M-am focusat pe frumoasa aniversare a bunicii mele ca sa nu imi dau seama ca am schimbat prefixul :)).

Anul acesta au nascut 3 din cele 4 cele mai dragi prietene ale mele din viata reala :D (sper ca nu gresesc tare :)) si nu uit pe cineva important :D, a patra a nascut in 2009 cu mine :D). Au mai nascut si alte fete dragi si m-am bucurat mult la fiecare. Dar recunosc ca emotiile cele mai mari le-am avut acolo unde am trait din plin, la cele 3 prietene: Ioana, Anca si Anca. (Ultimele doua Anca imi sunt si finutze) Asa ca am fost nasi la doua Botezuri anul acesta. Am poze doar de la cel din august :D.

In 20 mai am deschis Kiddy Shop. Care e marea mea realizare, e prima data cand lucrez cu atata daruire si dragoste si imi place atat de mult!

In iunie tatal meu a implinit 60 de ani.

In iulie am fost la nunta baiatului nasilor nostri de la Timisoara si ne-am pozat cu Tandarica :D.

Tot in iulie am fost in minunata excursie in Grecia, la acelasi hotel care ne-a fermecat in 2008.

Notabil in aceasta excursie e ca a invatat sa adoarma la san, neplimbat. Se pare ca la fiecare excursie in Grecia invata ceva important, la cea de anul trecut a invatat sa suga oriunde, fara sa fie nevoie sa-l plimb si sa-l adorm intai :D. De-abia acum realizez parca, incet incet, ca am scapat de plimbatul ala non-stop. Si acum imi mai spune cateodata "p(l)imba-ma, mama", dar e vorba de 2 minute si foarte rar, nu un supt de o jumatate de ora, uneori si mai mult...

In decembrie am avut parte de o experienta trista si pe care n-o vom uita curand. Inca nu ne vine sa credem.

Tot in decembrie, Andreea de la Bebster a fost atat de draguta incat mi-a spus sa scriu un articol despre cosleeping. Asa ca am inceput cu ei o colaborare ce se arata a fi frumoasa :).


Ce inseamna 2011 pentru blog?

Am inceput, spre supararea mamei mele, sa nu ma scriu pe blog atat de personal, ci sa merg mai mult inspre informare. Am facut asta pentru ca:

- tot mai multe gravide si mamici prietene ma intrebau cate ceva, si nu doream sa ma repet in mailuri

- am inceput sa am dusmani virtuali, asa ca tenta personala a blogului ma facea mai vulnerabila

- daca scriu pe o tema in mod obiectiv, fara sa dau exemple de la mine, sau contraexemple de la altii, daca traduc un articol consacrat, e un risc mai mic sa isc scandaluri. Nu imi plac certurile si nu le consider constructive, pentru ca cei care ataca sigur nu-si vor schimba parerea daca iti pierzi timpul explicandu-le. Cei care asteptau de fapt un imbold sau o confirmare invata suficiente din articole.

- consider ca in limba romana sunt foarte putine articole despre cum sa-ti cresti copilul cu dragoste, si foarte multe cum sa-l cresti spartan. Asa ca eu cred ca merita si tabara parintilor care vor sa-si creasca puii cu dragoste niste articole care sa le confirme trairile si instinctele.


Ce inseamna 2011 din punct de vedere al relatiilor mele cu oamenii?

De cand am deschis Kiddy Shop, relatia mea cu partenera mea de afaceri, Diana, a ajuns la inaltimi nebanuite :D. Eu ma temeam ca vom incepe sa ne certam. In schimb, ne intelegem mai bine decat oricand. Ea era oricum una din cele 2 cele mai apropiate prietene ale mele. Dar acum, cand vad cat de bine ne intelegem in afacerea asta, recunosc ca sunt surprinsa foarte placut.

Ea e foarte harnica, si lucreaza din greu, fara sa se intrebe vreodata daca nu cumva munceste mai mult decat mine. Si face totul din umbra. Imi rabda toate panicile si toate stresurile si face si pe psiholoaga cu mine :D. E ingrijorata mereu sa nu ma stresez :)), tot timpul se teme ca nu cumva de la un stres legat de firma sa nu mai am laptic pentru Alex :D. Este incredibil de buna la suflet si de intelegatoare. Di, iti multumesc ca ma rabzi, si sper sa ne pensionam impreuna si sa bem cafele si sa mananc eu din torturile tale raw :)). Mai stii, poate ne si incuscrim :D. Ii multumesc mult si lui Tomi ca te accepta asa cum esti, adica dedicata total muncii, pe toate planurile. Si ca nu se enerveaza pe mine :D. Mai ales cand pe la 1-2 noaptea, dupa ce povestim de business pe messenger, mai stam la povesti si pe teme personale :)).

Tot la relatiile cu oamenii intra si relatia cu Alex :D. Care s-a imbunatatit incredibil de mult :D. Oricum era ea buna, dar acum ne iubim mai mult decat oricand. Si ne intelegem foarte bine. A avut o perioada scurta de tantrumuri, chiar inainte sa isi dea drumul la vorbit. Dar am observat ca de cand imi ascult instinctul (si copilul) si nu mai plec urechea la stupiditatile celor din jur, suntem foarte fericiti.

Din punct de vedere virtual, am gasit niste mamici incredibile, care m-au sustinut de multe ori cum nu mi-as fi imaginat ca se poate intampla intre oameni care nu se cunosc personal. Ma simt linistita, inteleasa, simt ca am locul meu.

In plus, am fost martora la gesturi altruiste minunate, si m-am simtit mandra ca am ajuns sa cunosc astfel de oameni. Si aici nu ma refer numai la prietenele mamici, ci chiar si la cateva mamici din campania de testare Boba. Love is everywhere, sa stiti!

Am ajuns sa fiu prietena buna cu Diana. Ceea ce e undeva intre vis si realitate, e un motiv de mandrie, e un mare castig pentru mine ca mama. M-a linistit si m-a distrat de atatea ori! Ca sa nu mai zic cat de frumos vorbeste despre mine (1, 2). Nici nu as fi visat asa ceva. O admiram si o admir atat de mult, incat chiar si doar aceste doua postari ale ei daca le-as fi zarit eu din 2010, le-as fi considerat cele mai mari realizari ale anului 2011!

Am ajuns sa fiu prietena buna cu Alexandra. Si sa ne distram, sa facem glume pe tema "vegetarian <-> WAP", sa ii cer sfaturi legate de sanatate, sa ne impartasim tot ce gasim interesant pe teme de crestere a copilului. Cine ar fi crezut ca voi ajunge sa ma imprietenesc asa de bine cu lady "lotiuni de corp solide", asa cum o stiam eu? Chiar si acum imi aduc aminte cum am intrat in vorba. Pe un grup de mamici de pe facebook, o mamica draga mie a dat linkul de pe blogul meu cu sursele de fier. Si Alexandra a sarit ca sursele vegetale de fier nu sunt cele mai bune optiuni. Iar eu am raspuns ca sunt de acord, dar ca am specificat in articol ca acelea erau cele mai bune combinatii pentru vegetarieni. Ei si de aici, vazandu-ne noi una pe cealalta cat de bine informate suntem :)), ne-am imprietenit. Si ce ma bucur cand mai vad pe cineva asa pasionat ca mine in tot ce tine de sanatate si cresterea copilului!

Am avut numai de castigat anul acesta din prietenia cu MoniQ, pe care o admir enorm si cand o vad cat de inteligent scrie, nu stiu cum sa-i multumesc ca vorbeste cu mine :)). Este o femeie si o mama deosebita, si am avut numai de invatat de la ea.

Simona m-a sustinut cum nu mi-as fi imaginat, si ne-am apropiat atat de repede incat am fost surprinse amandoua.

Mi-e teama sa nu uit pe cineva cu impact major asupra vietii mele in 2011 si sa supar pe cineva. Imi cer anticipat scuze. E ora 1:34 noaptea :D. Dar nu pot sa nu o amintesc pe cea care scrie atat de frumos despre toate trairile unei mame, si care m-a ajutat mult sa imi pun ordine in sentimente si in ganduri. Si, cu riscul sa intru intr-o sectiune unde sigur uit pe cineva, trebuie sa amintesc ca am avut multe de invatat si de la Nela anul acesta.

Vad ca nu am scris pe blog, dar in toamna aceasta le-am intalnit personal pe Rox si pe Ralu', care sunt incredibile si m-au facut sa ma simt minunat!

V-am zis ca sunt sigura ca uit ceva / pe cineva important? :D Ma mai gandesc pana la Revelion :).

Va multumesc mult pentru anul acesta incredibil!

Edit: da, am uitat de colaborarea din august pentru qbebe.

10 comentarii:

  1. Raluca, hai ca mi-au dat lacrimile, asa, de dimineata!
    Iti multumesc mult, mult, pentru cuvintele frumoase! Esti o scumpa si sunt de-a dreptul onorata sa-mi vad numele in postarea ta, printre atatea mamici faine!
    Sunt mandra ca te cunosc si crede-ma ca pentru mine esti enciclopedie. Nu stiu cum ai timp sa citesti atatea, sa fii atat de informata!

    Te imbratisez cu mare drag si iti doresc un 2012 plin de frumos, asa, ca sufletelul tau!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga de tine, Ralu ... iti multumesc din suflet pentru aprecieri! Eu ma simt norocoasa sa te fi cunoscut, esti o persoana minunata si imi doresc sa ajung vreodata sa te imbratisez la propriu, strans, strans, strans!!
    S-aveti un an nemaipomenit de frumos in 2012, sa va implineasca si cele mai indraznete visuri!

    RăspundețiȘtergere
  3. Fetelor, va pup si va imbratisez si va multumesc!

    V-am zis ca uit ceva important :)). Inainte sa rasfoiesc blogul pentru inspiratie, aveam in cap asa: pentru mine 2011 = kiddy shop, mamici dragi cu care ma simt bine, Alex vorbeste, Alex nu mai trebuie plimbat sa adoarma si... faptul ca in octombrie trebuia sa ma intorc la serviciu, dar am intrat in concediu fara plata, pentru a mai sta cu Alex.

    Cu ocazia asta mi-am amintit ca si in aceasta dilema m-am sfatuit (pe langa familie) cu mamici dragi prietene, care imi sunt alaturi oricand cu un sfat bun (Monis, Mariamirabela si Dana mamica de urbankid). M-au ajutat in multe dileme medicale si Dana, mamica de prichinduta, si Rox, si Mimi. Va multumesc tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Stii doar ca m-ai emotionat peste putinta! :) Iti multumesc, pentru mine prietenia cu voi e o bucurie greu pe pus in cuvinte!
    In 2012 sa ai doar lacrimi de fericire pe obraji si sufletul plin de bucurie. Te imbratisez cu putere, poate intr-o zi ne vom cunoaste personal, toate, la un pahar de zmuti proaspat, la umbra unei margini de padure :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Un an plin. :) Cu bune, cu rele... cu multa iubire! :) Un 2012 precum vi-l doriti!

    RăspundețiȘtergere
  6. MoniQ, iti multumesc din suflet! De-abia astept! Marginea de padure am ochit-o deja, intr-o poza frumoasa!

    Gena, intr-adevar nu se compara cu anul vostru, ati trecut si voi prin agonie si extaz! Prin multa iubire si multa munca si extenuare. Dar m-a ajutat rememorarea asta, eu chiar credeam ca am avut parte de un an plictisitor in cel mai bun caz. Te pup! Sa aveti si voi un 2012 mai linistit, cu fericire, iubire si sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  7. La multi ani, Raluca, sa aveti un an frumos si bun ca sufletele voastre! Si sa ramai aceeasi mamica plina de rabdare, model pentru mine! Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  8. Vai Maria, ce frumos mi-ai scris! Multumesc mult! Si pentru voi 2012 sa fie un an fericit! Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  9. hai ma raluca, pai nici nu stiu acum daca sa ma simt incredibil de prost ca am ratat postarea asta sau incredibil de bine pentru ce ai scris :)

    ok, aleg varianta doi si ma simt minunat si all giddy inside :D
    love you, my orthorexic sister :*

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...