Hmmmm acuma cand am rostit cuvantul weekend mi-am dat seama ca parca ieri am scris despre weekendul trecut, cel cu nunta. Incredibil ce zboara timpul!!!
Sa vad cata energie am ca sa scriu, ca azi a fost dificil puiul mamei. Nu stiu daca drumul de ieri l-a afectat asa tare (trebuie sa iesim mai des!) sau ecplisele astea de luni si sori, dar nu a dormit! A sarit peste doua somnuri de-ale lui, si asta nu s-a mai intamplat niciodata. Tot timpul dupa un somn sarit, la celalalt adormea dus dus repede! Acum nu. Si acuma seara, cand sa-l culc (nu mai dormise de la amiaza) de-abia am reusit. Toata ziua, la fiecare incercare, si a mea si a lui Relu, cum ii picau ochii, cum se scutura tot ("stai! cum sa dorm eu?"), si incepea sa maraie, si incepea sa rada. Vorba lui Relu: "oare nu au fost tuica deja merele alea de i le-ai dat?". S-a comportat ca un drogat! Eu am avut aseara o pofta de dulce si mi-am implinit-o (ceea ce fac foarte rar, o data la cateva luni/ani). Sa il fi afectat chiar asa zaharul din tzitzi?
Na, sa revin la weekend.
Vineri dupa-masa ma tot conversam cu Miha prin sms-uri si apoi prin apel direct. Pana atunci nu am stiut sigur daca ne intalnim, ca puiucul ei mic a fost tot racit, si eu am fost super speriata, ca de bombe, de o alta raceala. Eu am ramas traumatizata dupa prima aia raceala a lui Alex, cand i s-a oprit respiratia. Asa ca vineri a fost Miha si la doc, si apoi mi-a tot zis cum i-a spus doc ca mai e puiul racit, dar ea zice ca nu mai pare. Na, trebuia eu sa iau decizia daca as considera riscant sa ne intalnim. Dar cum era sa ratez asa o sansa? Mai ales ca Miha era asa de entuziasmata si abia astepta sa vina! Eu chiar credeam ca ea nu stie cat de lung e drumul pana la Cluj si cat de greu e pe autobuzele tarii noastre. Asa ca am hotarat sa ne vedem sambata la amiaza.
Am trimis mailuri si mesaje private celorlalte doua clujence cu dovlecei (Kiki si Cecilia) si celor doua mamici din Alba Iulia (Anco si Meli). Fetele din Alba Iulia mi-au raspuns repede ca luate asa pe nepregatite nu pot. Anco era chiar de asteptat, cu doi pui, iar Meli nu avea cand face rost de o masina. Apoi sambata pe drum le-am sms-uit pe clujence, ca eram sigura ca nu au fost pe langa calc. Adevarat, erau plecate din Cluj. Iar, cu mare parere de rau si din partea lor, si a noastra, ca nu am planificat mai din timp intalnirea.
Pe drumul de Cluj, normal, puiul nu a papat. Am ajuns la mall, locul intalnirii. Si l-am mai pus o data la tzitzi, sa vedem. Depasise deja cu aproape o ora ora mesei lui. Si de obicei daca trec 5 minute ma "cearta" de numa! In masina, pe bancheta din spate, daca incercam sa-l inclin la tzitzi incepea sa urle si sa se agate de mine ca sa se ridice sus, zici ca il inclinam peste o oala de apa in clocot. Cel putin asa arata fata lui in momentele de "chin"!
Chiar am niste probleme cu alaptatul si nu stiu cum sa le rezolv!!!
1. nu suge daca eu stau jos (nici acasa)
2. nu suge daca plecam undeva de acasa (am incercat in picioare in mall-uri, deci nu era indeplinita si nr. 1 de mai sus)
3. nu suge daca nu-i e somn (pana acum doar inainte de a dormi un somn bun; dar de vreo saptamana l-am prins la inghesuiala ca suge si exact in momentul cand se trezeste din somn, dar numai pana cand isi revine)
Dau premiu cui imi rezolva problemele. Nr. 2 mi se pare cea mai grava, ca ne impiedica sa mergem in tot felul de drumetii.
Intr-un final, dupa vreo 6-7 ore de nesupt, mananca daca incerc in camera la socrii mei, dupa vreo 20 de minute in care il plimb sa cunoasca toate amanuntele camerei. Dar asa mi-e de frica pe caldurile astea de deshidratare! Nici nu mananca solide, nici nu bea apa. Sunt 6-7 ore in care eu sunt terminata de griji. Daca il pun la tzitzi iese scandal. Nici nu-mi vine sa plec la drum... Cu fiecare drum de Cluj slabeste in medie 250 grame. De deshidratare. Si noi ne facem planuri sa mergem in Grecia prin august. CUM?
Sa revenim. Dupa incercarea ratata de la mall de a-l alapta, am intrat in mall si am sunat-o pe Miha. Si ea era in taxi, venea spre noi. Ce sincronizare! Ne-am intalnit in fata mall-ului, Relu iesise primul pe usa, si Miha a inceput sa faca semne inspre el! Chiar m-a distrat ca l-a recunoscut. Bine, Relu era la "volanul" caruciorului Alexutului :)). Miha era cu Joshulinul scump intr-un carrier, impingand de caruciorul unde avea toate cele trebuincioase. Cand l-am vazut pe Josh, pe care il cunosteam asa de bine, parca ii cunoasteam de ani de zile (:D) fiecare trasatura, a fost ca si cum nu ne-am fi vazut cateva zile doar! In rest, totul a decurs asa firesc si cu Miha si cu Josh, de parca ne-am vedea zilnic :)). De parca ne-am cunoaste de nu stiu cata vreme. Ceea ce e, in parte, adevarat!
Miha ne-a zis ca ii e foame, asa ca am urcat la locul de masa. Nici nu mai stiu ce si cate am povestit. A, ba da, mi-am amintit ca se mira cate poate manca un vegetarian aici in tara, ca acolo e dezastru, trebuie sa alegi carnea din mancarea facuta pe carne...
Oricum, Joshulinul era un scump!!! Ma uitam din cand in cand la Relu si il surprindeam cu un zambet asa fain cand se uita la micul samurai :x! Era incantator! Cred ca asta e cuvantul cel mai potrivit!
Puiul scump face bravo si bate din palme si rade!!! Are un ras de iti vine sa dai averi cand il vezi, te cucereste pe loc! Apoi ne-a aratat Miha ca daca ea face din gura asa ca un tzucat, cu zgomot, Josh se prapadeste de ras si o si imita! :)))
Eu ii cam faceam pofta samuraiului mic cu salata mea bulgareasca. Dar era nervos rau la fiecare imbucatura de a mea :)).
Iar apoi, cand l-a pus in picioare pe scaun si pe jos, a fost foarte fericit. Si fericirea lui trecea in cea mai mare revolta daca Mihaela incerca sa-l ia in brate sau sa-l puna in carucior :)).
Freza lui era "aranjata" de vant, asa ca Miha a tot cautat o crema sa i-o aranjeze!
De Alexu meu ce sa zic? Era deja nervos de foame de pe drum :D. Se uita curios la micul samurai (care parca nu era asa de curios de Alex :)), deh, el e mai mare :)) ). Se intindea fascinat la freza lui. Il studia. Daca Josh radea, radea si Alex. Si tot povestea el acolo ceva, la fiecare "cuvant" mai adauga si un "ha", asa ca si cum ar zice "aha!". Daca Josh maraia, maraia si el. Reciproca nu era valabila :)). Ca al meu s-a pus pe marait la un moment dat, de a trebuit Relu sa-l ia sa-l plimbe pe acolo pe terasa mare (mare noroc cu terasa mare), si cu caruciorul, si in brate, si pe gat... Chiar i-am spus Mihaelei cat ma enervau pe mine inainte parintii astia cu copii maraiti care deranjeaza lumea... ei acuma am ajuns si eu asa :)).
Nu a vrut nici solide, nici apa. Si am incercat si in masina, si pe terasa. Macar asa am mai fi putut prelungi intalnirea, ca nu i-ar fi fost foame...
Na, o fost foarte fain. Nici nu mai stiu cate am povestit. Mihaela e asa de simpatica, si asa de vorbareata, nici nu am apucat o secunda sa ma gandesc "oare ce sa povestesc". Nici vorba, totul a decurs, cum am zis, ca si cum ne-am fi intalnit zilnic.
Dar s-a si terminat brusc, fara sa ne programam "mai stam 10 minute", deci fara sa apucam sa ne terminam povestile si sa ne luam la revedere cum trebuie. Pentru ca nu te mai puteai intelege cu Alex. Sau sa fi zis "nu te mai puteai intelege DE Alex" :D. Ca el a inceput sa-si cante, cu voce tareeeeeee. El isi canta cand ii e somn :D. A trebuit sa plecam rapid, cu feelingul foarte puternic ca pe langa ca Miha a facut asa mare efort sa vina sa ne vada, am mai si fost super nesimtiti si am lasat-o singura in mall in Cluj, cand mai avea de stat cam o ora pana sa mearga la autogara...
Pe drum spre apartamentul socrilor Relu a zis ca o sa se intoarca dupa ea, macar s-o duca el la autogara, sa o ajute, sa nu se streseze cu taxi-uri. Dar planurile ne-au fost dejucate tot de Alex. Pentru ca in momentul in care am intrat la socri, s-a pus bichonul lor pe un latrat din ala cum numai cateii mici se pricep. Si nesomnul, cumulat cu foamea, si cu sperietura ca dintr-o data a intrat undeva cu 4 persoane noi care vorbeau tare in jurul lui, si catelul mic latrand cu foc, l-au facut pe Alex sa se puna pe un plans de neconsolat! Da un plans rau rau, cu lacrimi, cu urlete, cu suspine, cu buzica de jos rasfranta, na, tot tacamul, ca iti venea sa plangi doar vazandu-l. Plansul a continuat pentru ca socrii si cumnaticile strigau unii la altii sa potoleasca latratul catelului. Relu mi l-a pasat si mi-a zis sa fug repede cu el intr-o camera si sa stau singura cu el sa-l consolez. S-a linistit puiul mic intr-un final. Dar uite ca asa nu am mai sunat-o pe Miha sa-i propun sa se intoarca Relu dupa ea.
Am reusit intr-un final sa-l alaptez. Dar nu si sa-l adorm, chiar daca ii era somn. Adormea in bratele mele si apoi imediat se trezea. Asa ca am iesit din camera si i-am lasat pe socri si pe cumnatici sa se desfasoare cu dragostea pe Alex :D.
L-am prelungit pe amaratu mic cat am putut de mult, ca sa se bucure si bunicii de la Cluj de el. Cand am vazut ca nu se mai poate cu nesomnul lui, am pornit inapoi spre casa. Show-ul de plans de pe masina a fost scurt, pentru ca a adormit saracutul. S-a trezit si apoi pana la Baia Mare a trebuit sa fac entertainment ca sa nu maraie (de foame din nou, oricat am incercat sa-i dau piureul de legume...).
Cand am ajuns acasa, a fost fericirea de pe lume! I-a vazut pe catei, a inceput sa se bucure si cu chipul si cu vorba! Nu mai contenea cu zambetele si rasetele! Apoi in casa cand am intrat si pana cand am ajuns la noi in camera, tot o vorba a tinut-o, si tot oftand a placere! In camera noastra s-a pus direct sa suga! Am stiut ca nu va adormi, dar deja era alt copil, super incantat ca e in universul lui. Apoi seara au venit ai mei de la tara, si el a reinceput seria de manifestari de bucurie, ca si cum ar zice "no, acuma totul e in regula"!
Eu aseara m-am pus pe dulciuri, pentru ca asa mi se intampla cand imi scade glicemia in ultimul hal. Deja toata tremuram. De la Cluj am pornit flamanda, asa ca pe cand am ajuns acasa fructele ce la pap de obicei la cina nu au fost suficiente. No, ce sa facem, m-oi invata minte. Vorba lu' mami, inainte sa apara Alex tot timpul ma gandeam la aspectul asta si imi puneam cu mine un fruct, ceva, de luat cand imi scade glicemia. Acum ma gandesc doar la scutece si jucarii :)). Si am crezut ca imi voi lua de la o alimentara din Cluj, dar ne-am pus rapid pe masina si nu am mai putut opri de Alex...
Azi dimineata s-a trezit foarte devreme. Si toata ziua i-a fost dereglat somnul. De fapt, de cateva zile pot spune ca il adormim foarte greu. Si spun la plural pentru ca dupa ce incerc eu o ora, vine si Relu si-l ia la plimbat. Si dupa ce adoarme, nu mai doarme profund, asa ca pe cand il punem in patut se trezeste! Dupa ce incercam asta de vreo 3-4 ori renuntam, ca e foarte chinuitor. Azi dupa cateva incercari m-am asezat cu el adormit in brate pe fotoliu, nu am mai avut curaj sa-l pun in patut. Si m-am bucurat ca nu s-a trezit chiar si asa, ca mi s-a mai intamplat o data saptamana asta. Nu stiu ce o fi cu somnul asta... ca era oricum greu si inainte, dar acum dintr-o data e mai greu. Si cu alaptatul, inainte ajunsesem la performanta ca daca isi inchide ochii si e adormit putin, ma lasa sa ma asez pe un colt de pat cu el la san. Acum nuuuu, si daca eu cred ca doarme profund la tzitzi, daca ma asez si nu ma mai plimb, e scandal! Nu stiu ce o fi de doarme asa de superficial.
Puteam azi sa introduc un aliment nou, ca am facut 4 zile de caise. (Bine, oricum nu a papat nimic solid tot weekendul...) Dar nu am avut chef, mai ales ca a venit peste noi o furtuna cum nu a mai vazut orasul Baia Mare (eu am mai trait una de cosmar, dar la tara). Si oricum, parca ziua nu par asa urate ca noaptea... A fost oricum, o furtuna mare mare, vant mare, tunete si fulgere, grindina, apa multa, si a tinut si mult pentru o ploaie de vara, cam o ora. Aleea de langa noi e distrusa, era o vale acum in locul ei care dizloca bucatile de asfalt si le ducea la vale! A intrat apa in case pe la termopane, asta n-am mai inteles-o...
Ce sa mai scriu? (Ca oricum am scris prea mult) Dar nu stiu, as umple pagini intregi daca as scrie zilnic cat ne minunam (si eu cu Relu, si eu cu mami) cat e de frumos Alex, cat e de minunat, cat e de scump, etc. Il sorbim din priviri toata ziua si ne miram de ce minune a aparut in viata noastra! Doamne ajuta la toata lumea sa aiba copii, si sa fie sanatosi!
Postări
