sâmbătă, 24 martie 2012

Broadway Hotel - Budapesta

Inainte de a merge in Budapesta, Relu cauta prin booking.com oferte speciale. Si la Cluj gasise o oferta speciala tot prin booking.com. Si la fel a fost si la Budapesta. Un pret bun pentru cateva zile. La un hotel central. Broadway Hotel.

Am facut un screenshot la locatia prin google maps:


Balonul rosu e strada hotelului. Dar hotelul e mai in dreapta, deci tot pe O Utca (O St), mai inspre bulevardul galben. Bulevardul galben duce inspre gara, inspre Dunare, inspre podul catre Buda si catre Insula Margareta. Pe jos se poate ajunge printre stradute la Dunare si pe scurtatura (Dunarea se vede in stanga hartii), direct la podul cu lanturi. Acolo in dreapta, pe bulevardul galben se vede Oktogon, care e o intersectie mare, si o mare statie de tramvaie, autobuze, metrouri,... Noi ajungeam la Oktogon in vreo 2 minute de la iesirea din hotel, si luam orice mijloc de transport ne doream. Dar ne-am plimbat si pe jos mult. Pana la gara centrala si la cele mai apropiate mall-uri erau aproape 10 minute de mers pe jos si la fel pana la Dunare. Si inspre Gradina Zoologica si inapoi la hotel am mers tot pe jos si am facut mai putin de o jumatate de ora. Deci chiar e o pozitie minunata. 

Camerele sunt foarte frumoase. Noi am prins o oferta la apartament, deci aveam si living unde planuiam sa stam la internet dupa ce se culca Alex. Planurile nu au fost bune, pentru ca Alex adormea pe la 2-3 noaptea :)). Am facut poze camerei imediat ce am intrat, era asa frumoasa, cu mult albastru... Mi-ar fi placut sa am in continuare acele poze. Dar un eveniment nefericit mi le-a facut pierdute impreuna cu multe alte poze si filme ce nu le downloadasem de cateva luni de pe iphone :((((... Si multe numere de telefon... Asa ca profit sa va spun, daca am numarul vostru de telefon doar de vreun an, de cand aveam iphone-ul 4, sa mi-l mai dati o data va rog... Cand am intrat in tara nu a mai vrut sa treaca inapoi pe orange de pe reteaua Ungariei. Am schimbat SIM-ul si tot nu recunostea retelele. Si nici dupa formatarea care mi-a sters tot de pe el :((((( nu s-a rezolvat... Iertati aliniatul trist, dar tocmai mi-am amintit cate poze faine facusem cu telefonul si in camera...

De aici de pe site-ul lor, unde vedeti albastrul ala frumos, poza cu livingul, cu dormitorul albastru si bucataria alba dintre cele doua poze, acela e apartamentul in care am stat (acuma vazand pozele mi-am amintit ca totusi patul era parca prea inalt :D). Si daca o bucatarie in concediu mi se pare ca nu e necesara, totusi ne-am folosit de ea pentru ca am curatat fructe, am luat cine tarzii care sa ne mentina energia apropiata de cea a lui Alex, etc. Avea si filtru de cafea, si cana fierbator de ceai, si aragaz cu cuptor (si oale, tigai), chiuveta, farfurii, tacamuri, frigider, congelator,... 

Dar Relu s-a gandit la mine cand a ales hotelul si a cautat sa aiba piscina :D. Uite-o. Era superba. Apa isi schimba culorile si te relaxai imediat. Aveau un jacuzzi cu apa fierbinte, in care in prima seara au stat Relu cu Alex de m-am mirat ca au rezistat. In piscina apa este aproape rece, asa ca nu l-am bagat pe Alex. Era o sauna uscata mare mare si una umeda. E prima data cand fac sauna umeda, pe pietre, cu aburul iesind de sub o piatra centrala. Foarte frumos. 

Micul dejun e ok. Cafeaua este absolut UAU! Ceva incredibil... Oamenii serviabili, saritori, peste tot. La micul dejun familii cu foarte multi copii (minim 3), toate familiile vesele si pline de viata. 

Parcarea e subterana, cam stramta. Asa ca ne-am bucurat ca am deprins mersul tramvaielor, sa nu mai scoatem masina prin oras. Desi in mod evident in Budapesta se circula mult mai lejer si mai civilizat decat in toata Romania.  

Piscina ziua, la plecare:



Locul de luat micul dejun:

Ultima poza, din masina, intrarea la hotel:

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...