sâmbătă, 17 martie 2012

Romanii anti-iubire

Nu stiu de unde si de cand ni se trage, pentru ca eu am crescut in alta tara de fapt. Ok, au facut si parintii mei greseli, ca oricine, dar daca eu la 5-6 ani spuneam ca nu pot merge pe jos, ma luau in brate, daca spuneam ca nu vreau sa dorm singura, dormeam cu ei, sau venea mami la mine. Nu-i vedeam niciodata dandu-si ochii peste cap ca iarasi ii deranjez cu ceva in existenta lor. Asta cu datul ochilor peste cap si strambatul din buze o vad zilnic pe strada acum, chiar si cand bebelusul din carucior indrazneste sa ceara ceva si sa isi deranjeze mama din dialogul cu o alta colega de impins carucioare. Si la bazinul unde mergeam la inot veneau familii cu copii mici si ii vedeam cum se enerveaza parintii unul pe celalalt pentru ca unul dintre ei trebuie sa "se sacrifice" si sa se joace cu cel mic, in timp ce celalalt sa se relaxeze. De unde atata incrancenare? Chiar nimeni nu isi mai doreste copii in lumea asta? Si daca nu-i doresc, de ce ii fac?

Mi-au venit in minte aceste intrebari ieri. Alex m-a scos in oras la plimbare. La noi in cartier am dat de o haita de caini vagabonzi nervosi, fugeau si maraiau pe trotuare si pe strazi. Desi pana atunci ne plimbasem de manuta, in momentul in care i-am vazut ca se apropie in goana de noi, l-am luat in brate si incercam sa-mi dau seama daca eu dupa un vaccin anti-rabic mai am voie sa alaptez. In momentul acela trece pe langa noi un domn mai in varsta, pe care se pare ca nu-l interesa stresul meu. Nu. Pe el il durea rau de tot faptul ca eu imi "rasfat" copilul. Asa ca, intre latraturile de caini, el a inceput sa vorbeasca cu Alex batjocoritor: "da' te dor picioarele, mai?". A avut noroc ca eu nu reuseam sa fiu atenta la el, mi-am concentrat atentia sa ies din haita de caini si sa merg cat mai departe.

Serios? Asta conteaza? Chiar daca nu aveam cainii langa mine, un copil nu poate fi obosit? Nu poate fi suparat? Speriat? Chiar am ajuns o natiune care isi dreseaza copiii, ca sa nu-i deranjeze pe parinti sau pe altii din jur? Stiu ca nu ar trebui sa generalizez, dar o fac tocmai pentru ca nu e prima data cand mi se intampla ca oamenii sa il ia la rost pe Alex de ce are pretentia sa fie iubit si ascultat de mama lui. Sunt curioasa daca domnul acesta ar fi luat-o la intrebari pe o femeie care sta la o terasa in timp ce iubitul ii aduce ceva, cand putea de fapt sa-si ia si singura. Ar fi intrebat-o daca o dor picioarele? Of, in tara noastra nu numai ca e interzis sa-ti iubesti copilul, dar e permis tuturor sa se ingrijoreze ca nu cumva sa fie iubit vreun copil. N-ati observat ca imediat ce ati ramas insarcinate asta a fost grija tuturor? "Vezi, sa nu-l iei in brate, sa nu se invete!", "Vezi, sa nu ii dai tzatza de cate ori cere, ca atunci asa va cere mereu.", "Mai lasa-l si sa planga, altfel se rasfata!", "Nu dormi cu el, ca nu mai scapi apoi de el niciodata din pat!" si cate si mai cate... Of, Doamne, si bebelusii sunt oameni. Cu un om mare nu ne-am purta asa. De ce s-o facem cu un bebelus care nu intelege nimic? Cu un bebelus care se simte in siguranta doar la mama lui?

Editez  pentru ca mi-am amintit ca in tara asta copiii deranjeaza peste tot cu prezenta lor. Chiar si in locatiile child friendly. Cum sa nu deranjeze pe strada in bratele mamei lor? E un peisaj ce zgarie ochii. Sunt curioasa daca atunci cand merg intr-o Biserica acesti oameni pot privi catre o icoana sau o statuie cu Maica Domnului cu pruncul in brate, sau le vine sa-i tina morala?

29 de comentarii:

  1. Ia invata-l tu pe Alex ca la intrebari din astea sa raspunda cu "da' te doare creierul, mai?". Si pana invata el, intreaba tu. Sa vezi ce-o sa te lase in pace.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca daca aveam mult timp de stat la povesti, il intrebam daca asa a procedat el cu copiii lui, si daca da, atunci ii doresc sa nu ajunga niciodata la pat, la cheremul lor :D

      Ștergere
  2. :))) foarte tare ideea cu icoana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D o sa inceapa sa picteze icoane cu Isus in alta camera, plangand...

      Ștergere
  3. Eu am ajuns sa fiu total lipsita de delicatete fata de marlania stradala si sa raspund obraznic si impertinent :D.
    Si eu ma intreb de ce oare fac romanii copii pe care mai apoi sa nu mai stie pe unde sa-i uite, e tot un soi de moda, stii si tu ca dupa o nunta urmeaza o avalansa de lume care tot intreaba "cand faceti copii?" (btw, e o intrebare care pe mine ma isterizeaza), e posibil ca un cuplu tanar sa si cedeze la presiunea sociala fara sa fie neaparat pregatit pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu daca e atat presiunea sociala, ca doar cate fac ei tocmai in ciuda societatii... Mi se pare mai mult un "to do" ca sa ai cui sa-i comanzi, si "sa aiba cine sa te ingrijeasca la batranete", deci tot din motive egoiste :D.

      Ștergere
  4. Noi nu ajungem la intrebari "de ce in brate?" pentru ca toti se lovesc de ... suzeta. :D
    Stiu si eu discutiile de ce da / de ce nu / pana la ce varsta ... suzeta dar daca din motivele xyz Rares are suzeta nu vad de ce trebuie sa "ii doara creierul" pe cei din jur si sa il ia la intrebari de ce tine suzeta; plus indemnuri sa renunte la ea.
    Mi-a placut reactia lui Rares cand cineva binevoitor a apelat la varianta "da-mi mie suzeta ta". Dupa ce l-a studiat o vreme, Rares i-a oferit, cu generozitate, suzeta. Probabil ca a ajuns la concluzia ca persoana respectiva chiar avea nevoie de ea :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce scump si generos!

      Uite, in Budapesta erau multi copii marisori cu suzeta. Alaptatul e normal pana la intarcarea naturala, care are loc atunci cand ei si-au indeplinit nevoia de supt si isi pierd reflexul de supt, candva intre 2 si 7 ani. Dupa 7 ani nu mai stiu sa suga. Eu consider ca daca al meu cere tzitzi pentru alinare, e normal ca si un bebelus obisnuit cu suzeta sa o ceara, pana la intarcarea naturala, pana la pierderea reflexului de supt.

      Ștergere
    2. :) Multumesc pentru raspuns !

      Ștergere
  5. Mda, tone de oameni de astia 'amabili' si fara treaba. Tot o chestie de educatie si asta, mai exact de lipsa ei. Nici un pensionar nu considera ca e nepoliticos sa-si dea cu parerea despre oricine si orice. Au contraire. Daca patesti ceva pe strada nu se uita nimeni, dar la sfaturi necerute imediat se inscrie oricine la vorba.
    Eu o intind cat de repede la fazele astea, ca sa nu aud si sa nu ma enervez. Daca momentul nu-mi permite, atunci sunt exact cum zice Moniq. Mai zilele trecute veneam cu Iulian din parc si el trecea prin fiecare baltuta rezultata din zapada ce se topea. Multa lume a comentat diverse, dar destul de soft. Insa la final a trecut pe langa noi o doamna cu un 'minunat' pechinez in lesa (nu am nimic major cu cainii, dar urasc pechinezii, probabil si din cauza ca au o anumita categorie de stapani...) care il ia direct pe Iulian: "pana si cainele meu ocoleste baltile!". Moama, am scos fum pe urechi instantaneu. Imi si imaginez ce ar fi zis aia daca eram singura pe strada si m-as fi luat de cainele ei....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))) ce tare ai fost cu stapanii de pechinezi :))))

      Ooo ce nervi mi-a facut doamna aceea doar citind, nici nu-mi pot imagina cum te-ai enervat tu. Cred ca as fi luat-o la rost cum isi plimba pechinezul fara ghete, cum se poate asa ceva? Daca ar avea ghete ar putea umbla pe oriunde :))

      Ștergere
    2. Da, replicile ar fi diverse. Insa daca incepi, e ca si cum ai incerca sa (te) explici, ceea ce insemna ca ai incerca sa schimbi ceva la omul ala. Ceea ce, asa cum stim, este imposibil. In plus este o irosire enorma de energii din partea mea. Asa ca incerc sa le folosesc in folosul meu si al copilului decat al unor necunoscuti enervanti. Drept urmare replica favorita in ultima vreme este: "Doamna (domnule), te-a intrebat cineva ceva????" pe un ton care nu lasa loc la nici un comentariu in plus. Si pana iti revina aia / ala din soc, deja ma indepartez suficient ca sa nu mai aud elucubratiile ulterioare ;).
      Pe vremuri credeam ca daca incerci sa ai un dialog, chiar ai putea schimba ceva in oameni. Din pacate, acum nu mai cred. Nu mai am timpul sa cred. Cel putin referitor la categoria de oameni de care vorbim aici.

      Ștergere
    3. Din pacate ai dreptate, si nu numai referitor la categoria asta de oameni...

      Ștergere
  6. Se pare ca analog cu rasismul a aparut notiunea de "childism":

    "The more that we’re wounded, the more angrily we make our demands. The more adults feel “beleaguered and without power,” she noted, the more rage they vent at their kids for not making them feel valued, respected, even loved."

    Read more: http://ideas.time.com/2012/03/02/does-america-hate-children/#ixzz1pSEIdWJR

    RăspundețiȘtergere
  7. De multe ori ma gandesc si eu ca mai bine tac si-mi vad de treaba. Problema a fost in momentul in care am realizat ca nu doar eu sunt lezata ci si copilul. Ei, pentru el poate fi o problema pe care sa nu stie sa o gestioneze emotional.
    Am ales calea de a replica ceva de cate ori copilul poate fi afectat. Ceva la modul: "e copilul meu, nu-i treaba ta! " , "ba are voie si daca lui ii place si eu ma bucur"... etc. Ideea e ca cel mic sa nu ramana cumva cu ideea proasta auzita ci cu parerea mea :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, a cam venit si vremea aia din pacate. Pana acum a fost mai usor, cu copiii mai mici...

      Ștergere
    2. Ionela, eu incerc, ca sa nu simta copilul tonul meu certaret cu binevoitorii, sa vorbesc cu el, linistindu-l, sa nu-i dau atentie omului strain. "Nu-l baga in seama pe nenea, Alex, glumeste" (daca e cineva pe care nu-mi permit sa-l jignesc mai tare :)))) dar oricum sper ca se prinde ca nu a zis ceva bun ), sau "nu stie nenea ce vorbeste, vorbeste prostii, nu il baga in seama". Asa nici nu ii dau satisfactie omului, care poate chiar avea chef sa se certe cu oameni necunoscuti pe strada, altfel nu vad de ce ar agata in lume :))

      Ștergere
  8. Și mie mi-a plăcut aia cu icoana :))!
    Eu nu mai pot cu "stradalii" ăștia. Așa că îi taxez tocmai din motivul despre care vorbește Ionela: că nu aș vrea să-i las nici o secundă impresia copilului că "binevoitorul" ar avea dreptate.
    Bine că nu te-au mușcat câinii!
    Anca

    RăspundețiȘtergere
  9. Voiam sa scriu si un raspuns "politicos" la interventii de soiul asta (gen "ma scuzati, cu cine vreti sa vorbiti?") , da' recunosc ca:
    - de obicei, oscilez intre "pe tine cine te-a-ntrebat ce?" si "dumneata alta treaba n-ai?"
    - cea mai intensa reactie a avut-o o persoana de sez incert pe care am informat-o ca, din punctul meu de vedere, parerea ei pur si simplu nu conteaza.
    (dar eu sunt, desigur, o bestie needucata :) )

    Nu te mai supara din cauza tuturor tristilor care se trezesc vorbind.

    RăspundețiȘtergere
  10. * sex incert.

    Si mie mi s-a parut foarte buna observatia legata de icoana. Merita spusa.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ah, nu pot raspunde direct sub mesajul tau, Mamiţuni :D. Ai dreptate, "tristi" este descrierea perfecta...

    Apropo, ca tot ne-am intalnit, am ras in hohote la raspunsul tau de la mateicelmic. Atunci am si share-uit postarea pe FB, ai fost formidabila :)).

    RăspundețiȘtergere
  12. Bravo, darga Raluca!! Exact aceleasi observatii le-am facut si eu, inainte, pe vremea mea, nu se facea atata caz de copiii peste tot (child-friendly & bla-bla-bla), dar copiii erau cu adevarata agreati si bine-vazuti aproape peste tot (pe mine mama ma lua peste tot cu ea, ca nu avea cu cine sa ma lase, si nu ne-a dat nimeni niciodata afara nici din biblioteci, nici din muzee, nici din biserici, etc.)!!! Am citit si postarea cu ceainaria si nu-mi pot reveni din indignarea care m-a cuprins....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai cum altfel sa invete copiii despre lume? Uite si un articol care o sa-ti placa: http://homeschooling.urbankid.ro/2012/03/19/cercul-vicios-al-izolarii-copiilor/

      Da, si cand eram eu mica, noi cei mici eram agreati peste tot. Mi se par parintii de azi atat de incrancenati fata de cei din generatiile anterioare... atat de nervosi si stresati. Si cand te gandesti ca parintii nostri lucrau si sambata, si nu aveau masina de spalat, si cate si mai cate. Dar aveau alte idei si alte asteptari.

      Ștergere
  13. Abia acu' am dat de articolul asta si mi-am adus aminte de experienta tare trista pe care am avut-o in Romania cu copiii, nu stiu daca mi-ai citit posturile atunci, dar m-am lovit in fiecare zi de asta. Si copiii mei, nascuti si crescuti intr-o lume croita special pentru ei, s-au trezit "persona non grata" absolut peste tot pe unde am fost cu ei... Groaznic... De genul asta: http://familiagaina.blogspot.ca/2010/05/poveste-de-vacanta-part-vi.html... si multe pe care nu m-am mai obosit sa le scriu, dar mi-au lasat un gust amar, iar dorinta de a ma intoarce (in vizita) in Romania care oricum erea infima, a devenit aproape inexistenta, nu pot sa iubesc o tara care nu-mi iubeste copiii!
    Va pup, si daca nu dau atatea semne de viata, sa stii ca te citesc tot timpul!

    RăspundețiȘtergere
  14. Acum am citit postarea! Of, cata dreptate ai! Cum ies din tara, fie inspre vest (Ungaria), fie inspre sud (Serbia, Macedonia, Grecia), fie turisti din toate tarile in Grecia, TOTI zambesc copiilor, si se joaca cu ei. Chiar am spus cred la postarea despre Ungaria ca ma dureau deja maxilarele neobisnuite cu asa ceva, de cum trebuia sa zambesc inapoi. La noi in tara, si daca eu zambesc unei familii cu copii, mi se arunca inapoi priviri nervoase si contrariate. O tara de incrancenati si nefericiti...

    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  15. http://jurnal-de-mutunau.blogspot.ro/2013/01/chiar-nu-le-putem-avea-pe-toate.html

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...