Despre intoleranta

Mi se spune ca sunt intoleranta. Banuiesc ca e un termen subiectiv. Eu m-as considera intoleranta daca nu as suporta homosexualii, daca as comenta cand as vedea o tipa in fusta mini la scoala, la munca, la Biserica, daca as barfi pe cineva ca, stiu eu, isi spala vasele altfel decat o fac eu. Ocazii in care nu sufera nimeni.

Dar nu ma consider intoleranta ca am ceva impotriva abuzului, fie ca e el asupra animalelor, asupra femeilor, asupra batranilor, asupra copiilor. Chiar daca cel asupra copiilor e cel mai acceptat. Ce inseamna ca "sunt impotriva"? Nu cred ca ne putem ascunde preferintele, e evident ca ne place muzica diferita, feluri diferite de mancare, stiluri diferite de imbracaminte... sau de parenting. Asta inseamna ca daca merg pe strada si vad un copil batut ma doare. Asta e, ce pot sa fac? Pot sa ma schimb? Chiar e asa de grav sentimentul meu? Mai grav decat fapta parintelui care loveste?

Dar fie, daca sunt care ma considera intoleranta din cauzele astea, e ok. Serios ca nu ma deranjeaza eticheta asta :D.

Nu am putut scrie direct despre ce am citit saptamana trecuta. Pentru ca m-a tulburat, dar nu mi-am gasit cuvintele. Si decat s-o dau in bara, mai bine m-am abtinut.

Da, consider ca e normal ca mama sa faca tot ce e mai bine pentru copilul ei. Si chiar cred ca unui copil ii e mai bine sa planga in bratele mamei decat singur. Chiar daca acum se spune ca uite, vezi, a functionat! Nu e mai bine acum ca nu plange? Dar oare de ce nu plange? Intrebarea asta ne-o punem? Eu dupa 45 de minute de plans as fi lesinat cred. Si intr-adevar nu as mai fi plans apoi. Ce folos?

Dar nu, nu asta m-a tulburat cel mai tare. Dovada ca nici nu am comentat la blogul respectiv. Si nici postarile mele de atunci incoace nu i se adreseaza mamicii respective. La fel cum nici atunci cand scriu despre alaptare nu ma adresez mamicilor ce nu mai alapteaza, si tot sunt acuzata ca le scot ochii cu lucrul asta... Cel mai tare m-au mirat comentariile. Si nu ma refer la cele in care lumea o compatimea pe mamica, in loc sa spuna ceva de copil. Nu, ma refer la cele de genul aaa, pai si al meu suge sa adoarma, la 3-4 luni, deci nu e normal? aaaa pai si al meu are cateva saptamani si nu doarme toata noaptea, sau nu adoarme singur, deci nu e normal? vreau si eu sa-l invat sa adoarma. Mi s-a parut periculos unde s-a ajuns. O mamica se mandreste cu tehnica prin care si-a invatat copilul sa adoarma, si alte mamici extenuate preiau informatia fara sa cerceteze ce inseamna asta. Si mi-am dat seama ca despre cry-it-out nu prea exista informatii in romana. Asa ca m-am pus pe tradus, si mai am cateva in draft, cu riscul sa plictisesc. Nu le scriu pentru mamica respectiva, nu le scriu sa enervez lumea. Le scriu sa fie, la o cautare pe google despre plansul controlat sau despre CIO, ca o alta mamica ce e in dubii, daca sa-si asculte instinctul sau anturajul, sa mai aiba o informatie. Nu consider ca am insultat pe cineva cu asta.

Si stiu ca orice mama poate sa greseasca. Si eu am gresit de mult prea multe ori. E evident ca mi-am invatat lectiile pentru al doilea. Cand voi ajunge la alte dileme si imi voi invata lectiile pentru al treilea :D, si asa mai departe. Dar decat sa dai o palma copilului, mai bine mergi in alta camera si dai un pumn intr-o perna. Decat sa-l lasi voit sa planga pana la epuizare, mergi si te descarci in alta camera si apoi revii la el, sau chiar plangi alaturi de el, de ce nu?

Culmea e ca in postarea asta chiar scrisesem ca dupa ce citesti o carte despre rezolvarea "problemelor" de somn la bebelusi, oricat ar fi de blande metodele promovate, tot ajungi sa aplici si metode dure. Pentru ca iti intra in cap ca faptul ca adoarme doar cu ajutorul tau, si ca se trezeste noaptea, sunt niste probleme care trebuie rezolvate. Si daca nu merge cu calea blanda, ajungi sa aplici metode dure. Culmea ca in postare chiar dadusem un astfel de exemplu.

Alina a raspuns aici in comentarii tot ce as fi putut si eu spune pe subiect, asa ca daca si dupa asta nu se intelege care e de fapt scopul demersului "contra"... ca nu e nimeni contra mamicii care a facut treaba asta, ci contra propagarii ideii asteia ca metoda ideala.

Stiu ca as putea fi data de exemplu negativ. Mi s-ar putea bate obrazul, "vezi, daca nu ai ales metoda asta, uite unde ai ajuns...". Asta e, imi asum actiunile si merg mai departe. Am ales cum sa-l cresc pe Alex dupa instinct si inima. Daca m-am straduit sa aplic niste metode tot timpul a iesit rau. Asa ca am ales sa-l ascult. Chiar daca asta a insemnat ca pana in concediul din iulie, el a fost plimbat/dansat/leganat prin camera ca sa adoarma si ziua, si seara. Si in general in pozitia oblica, la san, care e cea mai grea la bicepsi :D. Chiar daca acum (dupa aproape 2 luni de vis, in care a adormit la san in timp ce eu stateam jos, pe fotoliu), a ajuns iar, cu ocazia unei raceli, sa nu poata sta la orizontala deloc din cauza nasului infundat, si sa nu poata sa suga. Deci adio adormit pe fotoliu, adio somn in pat. Adormit plimbat, somn pe mine la verticala vreo 15-20 de minute, dupa care, ca sa-si implineasca somnul totusi, il luam intr-un carrier la plimbare prin oras, sa mai poata sa se odihneasca.

Mi-a spus o prietena "a, pai bineee, daca sunt bolnavi capatam puteri si facem orice pentru ei". Si de unde stim atunci cand plang cand sunt bebelusi ca nu o fac pentru ca-i doare ceva, pentru ca-i deranjeaza ceva? Daca vedem un muc in nas dintr-o data se schimba datele problemei?

Asa ca stiu ca muuulte mame isi dau ochii peste cap la faptul ca eu trec peste orice nevoi si probleme de-ale mele ca sa-l ascult pe el. Si nu m-am mandrit niciodata cu asta, sa ma dau drept mama perfecta, pentru ca nu stiu inca rezultatul, cum va fi el cand va fi mare. Dar nu pot sa-mi inabus instinctele, si ele asta imi spun, sa fiu alaturi de copilul meu.

Am citit undeva o aluzie cum ca noi, mamele "intolerante" nu avem o relatie buna cu mamele noastre. Mama mea e cea mai blanda femeie. Nu am auzit-o vreodata ridicand vocea. E sotia ideala, gospodina ideala, mama ideala, colega de serviciu ideala. Sare in ajutor oricui, nu poate gandi de rau despre nimeni. Si asta ar putea garanta oricine o cunoaste, pentru ca toti o indragesc. Nu are dusmani :D. Ca mama s-a sacrificat pentru familie, si chiar daca atunci cand eram mai mica o certam pentru asta, presimt ca in ceea ce-l priveste pe Alex ii calc pe urme fara sa ma fi gandit. Si ea e surprinsa, pentru ca la cum ma cunostea inainte, credea ca-i las ei copilul si plec in lume :D. Dar nu e in firea mea sa-i calc pe urme si la partile de femeie ideala, sotie, gospodina... Mai cunosc o singura mama si femeie ca ea in lumea asta. Nu dau link, ca nu as vrea sa ajunga la tine pe blog toata lumea, Nela, dar stii ca la Buni ma refer :D. Ce relatie am cu mama mea? Suntem best friends. Si cu asta cred ca am spus totul. Si ea trece in continuare peste confortul ei personal pentru noi, copiii ei, la fel cum si eu trec peste confortul personal pentru Alex. Dar asa suntem noi, nu e musai sa fie toata lumea la fel. Am multe prietene in viata reala care s-au intors la serviciu repede dupa nastere si sunt in continuare mame perfecte din punctul meu de vedere, mame mult mai bune decat mine. Care nu alapteaza, care nu dorm cu copilul, care nu-si poarta copilul. Le iubesc, le admir si ele imi fac viata mai frumoasa. Copiii lor sunt fericiti si sunt crescuti cu dragoste, fara metode.

Si de multe ori ma gandesc de ce imi pierd timpul, de ce nu mi-l dedic mie, familiei, prietenilor dragi reali, prietenilor dragi virtuali, afacerii mele? Da, stiu ca fac greseala asta, si vad ca le e mai bine celor care trec peste toate astea si sunt indiferente fata de restul lumii. Dar asta sunt eu. Si faptul ca din cand in cand am feedback, ma contacteaza mamici din viata reala sau virtuala care au dat din greseala de un articol de pe blogul meu, si si-au dat seama ca e mai bine sa-si asculte instinctul in locul soacrei/vecinei/etc., si ca acum sunt atat de fericite alaturi de copiii lor, ma face sa merg mai departe cu drag, in ciuda faptului ca deranjez pe unii.

Da, mi s-a mai spus ca sunt intoleranta legata de alimentatie. Am afirmat ca nu imi place sa stau in parc cu alte mamici pentru ca ele isi lasa copiii sa planga, ii bat, le dau croissante cu ciocolata, branzoici si cola sa manance, inca de cand sunt in landou, deci banuiesc ca sub 6 luni. Deci din moment ce eu am vrut sa nu vada Alex copii care mananca asa ceva, pana cand va merge le gradinita si va cere el singur, mi s-a spus ca sunt intoleranta si ca le acuz prin afirmatia mea pe mamele care dau asa ceva copiilor. Nu am reusit sa inteleg, pentru ca eu nu le acuzam pe mamele respective. Am motivele mele pentru care nu vreau sa-i dau zahar cat de mult timp pot, cat e in controlul meu situatia. Suntem o familie de diabetici si problemele mele de infertilitate au fost legate si de rezistenta la insulina. Asta ma face o intoleranta? Daca ai sti ca paharul ala de cola zilnic dat bebelusului tau ii face rau, pahar pe care il cere pentru ca vede la ceilalti din parc, nu ai evita sa mai mergi acolo? Nu ti-ai da intalnire doar cu mame care iti impartasc opiniile?

S-a ajuns ca atunci cand se scrie despre ceva controversat, fie ca e vorba de mancare nesanatoasa (McDonalds, Danonino,...), fie ca e vorba despre beneficiile laptelui de mama, sa sara in sus cei care nu sunt de acord, sa eticheteze ca esti intolerant. Nu am scris niciodata ceva de rau despre mamele care dau lapte praf copiilor. Dar asta nu ma poate opri sa informez mai departe pe viitoarele mamici de beneficiile laptelui matern fata de laptele praf. Ca daca pot alege, sa aleaga in cunostinta de cauza. Inteleg ca exista situatii cand nu se poate alapta, si nu ma leg de ele. La fel cum inteleg ca exista situatii cand ai un copil mai mare care mananca dulciuri alaturi de cel mic, deci e mai greu sa-l tii pe bebelus departe de zahar. Dar atata vreme cat eu nu mananc biscuiti, sa mi se spuna ca sunt intoleranta ca nu ii cumpar lui biscuiti? Acuzatiile astea de intoleranta, mame perfecte, etc, fac sa pierdem din vedere tabloul general, informatiile oferite, problemele de la care s-a pornit. Cum am zis mai sus, sunt mai rea eu ca informez despre Babywise, decat omul care il practica? Na, sa revenim la problema noastra...

Nu imi plac scandalurile, nu ma bag in ele, am vrut doar sa explic situatia, si sa explic aparitia pe blog a atator articole traduse. Mi s-a parut ca pentru mamele care cauta pe net solutii pentru CIO e bine sa stie si efectele. Am crezut ca daca nu-mi spun parerea pe subiect, ci doar traduc niste articole documentate, nu se va interpreta iar ca sunt intoleranta. Dar daca tot n-am scapat :D, acum a venit si explicatia si cuvintele mele. Sunt sigura ca nu am reusit sa imi amintesc sa spun tot ce as fi vrut pe subiect. Dar consider ca raspunsurile Alinei din postarea catre care am dat link, spun totul. Si mai consider ca Ama a scris foarte bine pe tema asta a parentingului. Frumos, din suflet, fara pic de intoleranta sau acuzare.