Plans controlat – cura miraculoasa, dragoste dura sau neintelegere periculoasa?

Articol tradus de aici: http://babycalm.wordpress.com/2011/09/12/controlled-crying-miracle-cure-tough-love-or-dangerous-misunderstanding/

(Nota mea: am spus ca mai am in draft cateva si voi continua sa traduc de cate ori voi gasi articole interesante care sunt disponibile doar in limba engleza.)




Se estimeaza ca 25% dintre bebelusi sufera de perioade prelungite de plans excesiv si aproape 60% dintre bebelusi inca se trezesc regulat noaptea la varsta de 9 luni (4). Nu e de mirare astfel ca atat de multi parinti cer ajutor pentru somnul bebelusului lor. Pentru majoritatea dintre acestia, acest ajutor va veni in forma dresajului (antrenamentului) pentru somn care implica episoade dirijate de plans. “Plans controlat”, “Cry it Out”, “Plans pana la epuizare”, “ridica, pune jos”, “linistire spatiata”, sau orice termen nou ales de ultimul expert pentru a face intregul proces sa sune nou sau mai bland, aceste metode sunt o solutie temporara pentru o problema, solutie care poate cauza mai mult rau decat bine.

Metoda lasatului bebelusului sa planga pentru o perioada predeterminata de timp pentru a-l invata sa adoarma (sau sa se “calmeze singur” cum e la moda in acest moment sa se spuna) a fost introdusa de Dr Emmett Holt in cartea lui din 1895, “The Care and Feeding of Children”. Aceasta idee a fost apoi popularizata de Dr Richard Ferber (lucru care a dus la aparitia termenului “Ferberizare”) in cartea lui din 1985, “Solve Your Child’s Sleep Problems”. De atunci multi autori pe tema ingrijirii copiilor au prins trendul lasatului bebelusilor sa planga pentru o perioada crescuta de timp pentru a-i incuraja sa adoarma si sa nu se trezeasca noaptea, cea mai faimoasa autoare fiind Gina Ford cu cartea “The Contented Little Baby”.

Plansul controlat functioneaza? Nu putem contesta acest lucru, oricum depinde de asemenea de definitia dumneavoastra a cuvantului “a functiona”. Face bebelusii mai tacuti pe parcursul noptii? Da, in general da. Garanteaza nopti dormite in totalitate pe termen lung? Nu, de fapt multi bebelusi dresati sa doarma au o regresie catre treziri regulate undeva intre 9 luni si 1 an (3) (nu e o intamplare faptul ca acest lucru coincide cu anxietatea de separare). Garanteaza “bebelusi multumiti”? Aici multi sustinatori din toata lumea ai cresterii blande a copilului ar spune in grup un rasunator NU. Alt lucru de luat in considerare este de asemenea DE CE functioneaza? Si poate cea mai importanta analiza dintre toate – Care este somnul NORMAL al bebelusilor?

Sa incepem cu o intelegere a ceea ce este somnul normal al bebelusilor. Cand un bebelus este in uter, el imprumuta ritmurile circadiene (ciclurile naturale somn/stare de veghe) ale mamei lui, pe masura ce melatonina ii este transmisa prin placenta. Dupa nastere, este pe cont propriu si corpului lui mic ii ia un timp ca sa fie in stare sa faca ceea ce mama lui a facut. De fapt ii ia cel putin 4 luni pentru a se apropia de acel target si chiar mai mult – pana la varsta de 4 ani pentru a obtine intr-adevar acelasi efect. Aceasta nu este totul, bebelusilor nu numai ca le lipsesc reglatorii hormonali de somn ai unui adult – dar ciclurile de somn ale lor sunt mult diferite. De fapt somnul lor este foarte simplistic, compus din doua stari de baza (somn adanc linistit si somn alert activ) si are aproximativ jumatate din lungimea starii de somn a unui adult. Acest lucru e de inteles din punct de vedere biologic, le tine pe odraslele noastre delicate mai vigilente, daca un animal de prada le-ar ameninta viata – dar veti intreba ce animal de prada va veni si ii va infuleca in camera lor? Natura poate fi desteapta, dar nu suficient de desteapta incat sa ne ajute sa evoluam atat de repede, deci – pentru moment – inca posedam aceleasi reactii innascute care ii tineau in siguranta pe predecesorii nostri vanatori-culegatori (Nota mea: natura este mai desteapta decat noi si acum, si ne mentine instinctele de aparare, pentru ca nu se stie cand poate aparea un pericol si in ziua de azi, sau in ce zona se naste bebelusul, sau cand exista o situatie fara tehnici moderne de aparare...). Imaginati-va atunci ca un bebelus parcurge un ciclu de somn de doua ori mai repede ca un adult, acest lucru inseamna ca se trezesc CEL PUTIN de doua ori mai des decat noi pe parcursul noptii, de fapt intra intr-o faza de somn usor o data la fiecare 25 de minute. Aceasta inseamna ca exista posibilitatea sa se trezeasca complet la fiecare 25 de minute daca ceva ii alarmeaza – dar trebuie sa ne amintim ca acesta este un lucru BUN, joaca un rol vital in preventia Mortii Subite a Bebelusului, ii tine bine hraniti si intr-o stare buna de homeostaza (Nota mea: din dex: homeostaza = proprietate a organismului de a mentine, in limite foarte apropiate, constantele mediului intern).

Atunci de ce presupunem ca bebelusii “ar trebui sa fie capabili sa doarma toata noaptea la 12 saptamani” (sau chiar mai repede, dupa parerea unor experti!)? Pentru inceput acest lucru e GRESIT, un bebelus nu va “dormi toata noaptea” – se VOR trezi. De MULTE ori nu ne vor alerta pe noi, ca parinti, este adevarat (de ce sa plangi daca nu vine nimeni?). Este NORMAL ca un bebelus sa se trezeasca – DE MULTE ORI – noaptea!

Acum, sa aruncam o privire la motivele pentru care bebelusii ar putea sa planga pe parcursul noptii. Bebelusii tot timpul plang dintr-o anumita cauza, ei nu au conexiunile necesare in creier pentru a ne manipula. Uneori ei plang pentru ca le e foame, alteori sete, uneori le e frig, alteori le e cald, uneori se simt inconfortabil, uneori au nevoie sa li se schimbe scutecul, uneori au nevoie de contact uman, uneori sunt speriati, uneori sunt ultra-stimulati... uneori, ei bine, cine mai stie, pentru ca toti bebelusii sunt diferiti!

Plansul controlat/CIO pune in lumina o neintelegere grosolana a creierului unui bebelus mic si a dezvoltarii neurofiziologice a lui. CIO porneste de la presupunerea ca bebelusii mici pot sa formeze obiceiuri si pot sa gandeasca logic si rational, dar singurul lucru este ca... ei nu pot! Cand un bebelus se naste, creierul lui este incomplet, nu numai ca este mai mic decat al adultilor, dar marea majoritate a celor 100 de miliarde de neuroni nu sunt conectati inca in retele. Bebelusii pur si simplu nu gandesc ca si noi – neocortexul – locul gandirii logice – nu se formeaza pana dupa varsta de 3 ani. Pana atunci creierul unui bebelus este foarte primitiv – focalizat pe supravietuire si emotii de baza. Acestea fiind spuse, experientele timpurii pot sa aiba, si au, un mare impact asupra legaturilor din creierului unui nou-nascut. Creierul unui bebelus are de doua ori mai multe sinapse (conexiuni) decat va avea nevoie in final copilul. Daca aceste sinapse sunt folosite repetitiv, ele sunt reinstaurate. Daca nu sunt folosite repetitiv, sunt eliminate – asadar putem cauza schimbari permanente in structura creierului copiilor nostri, si bune, si rele. Privarea unui bebelus de dragostea si contactul de care are nevoie in copilarie deterioreaza neuroplasticitatea creierului, schimband legaturile in partea de creier responsabila cu relatiile, lucru care afecteaza experienta individului cu relatiile pana in viata adulta. Cercetarile asupra impactului atasamentului timpuriu confirma ca ingrijirea calda, sensibila, este esentiala dezvoltarii sanatoase a creierului si in mod ironic acesti copii carora le-a fost permis sa fie atasati ca bebelusi sunt aceia care CU ADEVARAT se pot linisti singuri cand sunt copii mari si adulti!

Si atunci de ce plansul controlat/CIO “functioneaza”? Modul cel mai usor de a raspunde la aceasta intrebare este sa ne imaginam ca suntem suparati sau ca suferim noi insine. Imaginati-va ca plangeti, plangeti pentru alinare de la o persoana iubita, si ea va ignora, desi numai pentru un minut sau doua inainte sa va aline scurt (cu vorbire si contact vizual limitate) si apoi va paraseste din nou, plangeti timp de inca 2 sau 3 minute, ea intra si cu jumatate de inima va alina inainte sa plece din nou, si lucrul acesta continua timp de cateva ore. Acum intrebati-va, v-ati mai obosi sa continuati sa plangeti dupa persoana iubita? Sau in final ati ceda, v-ati inchide in dumneavoastra, si ati impinge emotiile dureroase inauntru? Raspunsul tehnic aici este sa discutam Teoria de Neajutorare Invatata, a lui Martin Seligman. In mod accidental descoperita in 1965 in timp ce cerceta relatia dintre frica si invatare, Seligman a observat urmatoarele: cainii inhamati (legati) din experimentul lui au invatat sa fie neajutorati (sa stea pe loc si sa accepte) cand Seligman suna dintr-un clopot in timp ce ii curenta. Apoi Seligman ii permitea catelului neinhamat sa se miste, si suna din nou din clopot. Cainele se oprea si nu se misca, invatase sa fie neajutorat si nici nu incerca sa evite stimularea dureroasa, invatase ca era inutil sa fuga de socurile electrice, la fel cum este inutil pentru un bebelus sa continue sa planga atunci cand nimeni nu-i ofera ceea ce are cu adevarat nevoie.

Plansul controlat functioneaza? Da, daca vreti ca bebelusul dumneavoastra sa invete neajutorarea si sa stea in patul lui fara sa-si comunice nevoile, atunci da, intr-adevar va va oferi multe nopti de somn neintrerupt!

Consecintele negative ale plansului controlat sunt mai multe. Le voi lista mai jos:

• Bebelusii pierd atingerea stimulatoare

• Bebelusii nu mai primesc suficienta hrana

• Niveluri crescute de cortizol *** si daune neurologice

• Puls crescut, tensiunea sangelui crescuta si temperatura crescuta

• Voma

• Risc potential de Moarte Subita a Bebelusului (SIDS)

• Fenomen de neajutorare invatata

• Efecte potentiale asupra alaptarii

• Efecte potentiale asupra atasamentului sigur

• Episoadele de plans persistent la bebelusi dau un risc de 10 ori mai mare de ADHD (1)

• Plansul persistent la bebelusi duce la copii mai putin inteligenti (un IQ cu 9 puncte mai scazut la varsta de 5 ani) (2)

• Plansul controlat si CIO la un bebelus mic duc la un copil mai agitat si mai dificil de linistit pe cand ajunge la varsta de 10 luni (3).

Aceste lucruri ar explica atunci de ce Asociatia Australiana de Sanatate Mentala a Copilului (The Australian Association of Infant Mental Health - AAIMHI) afirma:

“Plansul controlat nu este compatibil cu ceea ce bebelusii au nevoie pentru sanatatea lor emotionala si psihologica optima, si ar putea avea consecinte negative neintentionate. Nu au existat studii, cum ar fi studii in laboratoare de somn, dupa cate stim, care sa evalueze nivelurile de stres psihologic la bebelusii care indura plansul controlat, sau impactul lui emotional sau psihologic asupra copilului in dezvoltare.”

Voi lasa comentariul final aici Doctorului Paul Fleiss * care recapituleaza totul atat de bine:

”Ideea, des auzita in aceste zile, ca bebelusii pot si ar trebui sa invete sa se “linisteasca singuri”, fara nici o interactiune fizica sau emotionala cu parintii lor, este incorecta. Cel mai bun si cel mai eficace mod pentru ca un copil sa invete sa adoarma singur in tacere dupa ce a experimentat o trezire nocturna, este ca parintii sa-i fi demonstrat cand era bebelus ca se poate bizui pe ei si ca sunt disponibili. Altfel, supararea emotionala pe care bebelusul a suferit-o ca un rezultat al evenimentului traumatizant care l-a trezit din somn in primul rand, poate fi combinata cu teroarea si frustrarea sentimentului ca e abandonat si nedorit. Daca un bebelus invata ca mama lui va veni la el oricand se trezeste in suparare si oricand plange dupa ea, este mai posibil sa se dezvolte intr-un copil sigur pe el, care va avea abilitatea de a-si evalua si administra singur trezirile fara sa-i implice pe parinti in mod nenecesar. Nu se poate accentua suficient ca privarea bebelusului sau copilului de sprijin emotional atunci cand are nevoie si cand il doreste, poarta riscul crearii unui copil instabil emotional si in final a unui adult instabil emotional. Numai efecte bune pot aparea din imbratisarea copilului de cate ori simte nevoia.”

* = Abordari gresite ale trezirii nocturne
Pasaj din Sweet Dreams: A pediatrician’s secrets for your child’s good night sleep, Lowell House, 22-28
By Paul M. Fleiss, M.D., M.P.H., F.A.A.P., 2000

** = cand un bebelus secreta in mod continuu cortizol, acest lucru poate avea un efect asupra raspunsului lui la stres mai tarziu in viata (ca adulti pot ori sa secrete prea mult cortizol, ori prea putin, cand sunt stresati – si nici una din situatii nu e dorita; prea mult cortizol poate duce la anxietate si depresie – prea putin poate duce la ambivalenta si la detasare emotionala).

Bibliografie:

1) Wolke, D, et al, Persistent Infant Crying and Hyperactivity Problems in Middle Childhood, Paediatrics, 2002

2) M R Rao, et al; Long Term Cognitive Development in Children with Prolonged Crying, National Institutes of Health, Archives of Disease in Childhood 2004

3) Stifter and Spinrad, The Effect of Excessive Crying on the Development of Emotion Regulation, Infancy, 2002.

4) Scher “A Longitudinal Study of Night Waking in The First Year”, 2006, Child Care, Health and Development.