Azi am fost la Napradea

Azi am fost intr-o vizita scurta pana la Napradea, satul copilariei mele. Satul unei copilarii de poveste si a unei adolescente libere. Satul care are un miros specific ce nu-l regasesc nicaieri in alta parte. Satul care ma calmeaza si ma relaxeaza, si ma face sa ma simt in sfarsit ACASA.










Nu voiam sa merg pentru ca eram satula de drumuri cu masina si ma gandeam ca Relu vrea sa-si petreaca acasa ultima zi de concediu. Dar m-au lamurit el si mami sa tragem o fuga. Aseara m-am bucurat si mai tare cand am aflat ca va fi acolo si verisoara mea draga Anca (ce mi-a fost mereu ca o sora si care e de fapt si finuta noastra), care a venit din Irlanda, impreuna cu noul membru al familiei, finutul nostru Matei! De aseara am inceput sa am emotii pentru intalnirea cu Matei!

La Napradea, Alex era entuziasmat de catelusa care latra urcata pe cusca proprie. Dar s-a speriat de zgomotele facute de porcii matusei-vecinei noastre, si de intunericul grajdului cand am vrut sa-i aratam vacuta, si de zgomotul gainilor si al cocosilor... Na, a inceput maica-mea si matusa-mea sa-mi spuna ca eu sunt de vina ca nu am venit cu el acolo de mic :D. Da, recunosc :D. Cum el era asa plangacios cand era mic nu aveam nici un chef sa mergem nicaieri cu el. Plus ca il adormeam asa de greu si acasa, nu aveam nevoie de stresuri in plus...

Dar cu gainile si cocosii s-a imprietenit pana la urma, dandu-le de mancare.

Apoi am mers la casa bunicii mele, unde am copilarit, sa ne intalnim cu Anca si Matei:




(cu bunica noastra, care are 90 de ani)




(poza asta merita pusa macar pentru faptul ca piticul mananca din proprie initiativa)


(noi cu minunile noastre... ce stiam noi in copilarie si in adolescenta ca vom ajunge si noi mame :D)

Cand l-a luat maica-mea in brate pe Matei, eram curioase daca Alex va fi gelos. Intrebat daca vrea sa-l ducem pe bebe acasa la noi, Alex a raspuns "DA". Apoi, daca vrea si el un bebe, "DA". Apoi, daca ii da lui bebe tzitzi lui, incantat a raspuns "DA". :x



Si am luat si eu minunea mica in brate!!! :x :x :x




(in curtea in care am copilarit impreuna, acum ne tinem pruncii in brate... emotionant)




Pe langa toate aceste emotii pozitive, mai am cateva mai stresante. De maine Relu merge iar la servici. Alex s-a obisnuit asa de mult cu el, incat daca dispare un minut il striga. Daca nu e in zona, incepe sa fie disperat. Cum se trezeste dimineata, nici nu deschide ochii, si striga "tadaaaa". Daca azi a avut un cosmar la pranz in bratele mele in masina, s-a trezit plangand si strigand "tadaaaaa". Cand a vazut ca Relu nu e in masina (eu ramasesem la Napradea cu piticul in masina sa doarma in continuare), a plans ingrozitor, disperat. Acuma seara, cand sugea ca sa adoarma, s-a ridicat dintr-o data si a inceput sa-l strige pe Relu. Altfel nu a vrut sa adoarma.

In plus, se pare ca si in Grecia, si aici, Alex nu vrea sa mamance solide de la mine sau cu mine. Numai impreuna cu Relu, ce mananca taica-sau sa-i ofere si lui. Ca o paranteza, asta nu e de bine, pentru ca inseamna ca ori va ajunge Alex sa manance porcarii, ori va ajunge Relu sa manance mai sanatos... eu speram sa ma ia pe mine de model :)).

Deci ziua de maine va fi grea. Relu va veni acasa seara si pana atunci piticul va suferi mult mult... Sunt chiar curioasa cum se va schimba in rau de maine incepand, cum il va afecta in comportament suferinta aceasta.