sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Biscuiti - retete de Elena Pridie

Cu dedicatie pentru niste prietene dragi, scriu doua retete de biscuiti din cartea Elenei Pridie, "Copilul vegetarian".

Biscuiti de casa I

125 g faina de orez, 250 g faina ovaz, 1 lingura ulei de masline, aprox. 125 ml apa

Pentru a se obtine faina de orez, se da orezul prin rasnita electrica (de tipul celei folosite pentru cafea) pentru a se obtine o pulbere fina de tot (nota mea: este de vanzare faina de orez la plafaruri).

Pentru a se obtine faina de ovaz, se dau fulgii de ovaz prin rasnita electrica, de asemenea pentru a se obtine o pulbere fina de tot.

Se amesteca bine cantitatile indicate, atentie la apa - nu se pune toata dintr-o data ci in functie de cum cere compozitia. Este posibil sa mai fie nevoie, sau sa nu fie nevoie de toata. De asemenea e posibil sa mai fie nevoie de putin ulei. Aluatul este destul de vartos si se desface de pe degete. Se intinde o foaie pe planseta presarata cu faina, foaia fiind cat mai subtire, de preferat de circa 1 mm. Se decupeaza forme de biscuiti patrate sau rotunde (cu ajutorul unui pahar) care se aseaza in tava mare de la aragaz in care s-a pus o hartie pergament. Se da tava la cuptor, la foc potrivit si se lasa pana se rumenesc putin. In circa 25 de minute sunt gata.


Biscuiti de casa II

125 g faina de ovaz, 50 g faina de mei decorticat, 125 g faina de orez, 1 lingura ulei de masline, aprox. 125 ml apa

Pentru a se obtine faina de mei, se da meiul prin rasnita electrica si se obtine o pulbere fina, galbuie (nota mea: se gaseste la plafaruri faina de mei). Se amesteca bine toate ingredientele, apa punandu-se treptat. La nevoie se mai adauga. Aluatul se framanta bine pana se ia usor de pe maini. Se intinde o foaie cat mai subtire si se decupeaza biscuiti. Acestia se aseaza in tava mare de la aragaz in care s-a pus o hartie pergament. Se da tava la cuptor, la foc potrivit si se lasa pana se rumenesc putin. In circa 30 de minute sunt gata.

Nota mea de final: in retetele astea de biscuiti noi putem adauga multe alte ingrediente, deci pot fi altfel de fiecare data:
- arome: scortisoara, cuisoare, vanilie, roscove,
- nuci si tot felul de alune si seminte macinate,
- fructe uscate (stafide, caise, curmale, smochine, papaya, ananas, banane),
- fructe proaspete (banane, mere , prune, cirese, fructe de padure,...)
- indulcitori: miere, agave, stevia
- adaosuri non-vegane care sa faca niste biscuiti mai "grasi", cum ar fi: oua, smantana, lapte, unt.

4 comentarii:

  1. eu am gasit si faina de vaz in supermarketul de visavis. si vreau sa notez ca in general in 6-7 minute biscuitii mei sunt gata la foc mic asa ca nu plecati de langa cuptor :).

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce vigilenta! Ce repede ai obsevat ca nu spusesem nimic de faina de ovaz :D.

    RăspundețiȘtergere
  3. merci ptr retete Ralu
    am vazut aici de toate felurile de faina
    numa trebuie sa colind magazinele sa le gasesc
    te anunt cand fac

    merci

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu placere! :-*

    Intre timp m-am mai gandit ca ar fi buni si cu adaosuri ne-dulci, gen boia, branza, pasta de rosii etc.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...