Intarcarea lui Alex

In aceasta perioada atat de aglomerata am finalizat o postare inceputa mai demult in Drafts.

Nu am scris despre intarcarea lui Alex din trei motive: la inceput nu am stiut daca s-a intarcat sau mai urmeaza un supt, apoi n-am mai avut timp din cauza lui David, apoi a fost un subiect mai dureros pentru mine. Dar daca n-am scris unii au presupus ca alaptez in tandem. Din pacate nu, nu am aceasta experienta. Si cum primesc atatea mesaje in care sunt intrebata daca Alex mai suge, iar daca nu, cum s-a intarcat, m-am gandit sa scriu aici.

De la inceputul sarcinii am avut dureri cand sugea. De fapt mereu inainte de menstruatie ma dureau sfarcurile cand sugea si aveam lapte mai putin. Asa ca atunci cand am avut impresia ca sunt insarcinata si mi-am facut testul (iar la 4 saptamani, ca la Alex, am stiut de la inceput), mi-a fost clar ca durerile premenstruale de fapt acum erau dureri de supt in sarcina. Voi reveni alta data cu resurse pentru mamicile care alapteaza in timpul sarcinii, mi-am salvat multe informatii bune.

Durerile s-au intensificat. Zilnic credeam ca mai rau nu ma poate durea, si apoi devenea si mai dureros. Cand sugea imi tasneau lacrimile, imi siroiau pe obraz, strangeam din dinti la propriu si abia asteptam sa termine. Incercam sa nu ma vada. Pentru ca nu mi se parea corect pentru el, alaptarea fusese pana atunci o experienta atat de frumoasa pentru amandoi, un moment de reconectare, de dragoste, de mangaieri si rasete. Nu era vina lui ca ramasesem insarcinata sau ca ma doare. Speram sa imi treaca durerea si speram ca el sa nu sesizeze.

Nu stiu daca din cauza asta, ca m-a vazut ca sunt altfel, plus scaderea laptelui, dar a inceput treptat sa isi piarda reflexul de supt.

Mi-am gasit niste notite intr-un document:

20 martie 2012 (mai putin de 5 saptamani de sarcina, Alex avea 2 ani si 5 luni. Se implinea fix o luna de cand incepuse sa manance si altceva pe langa lapte matern, pentru ca as putea spune ca Alex a fost alaptat aproape exclusiv pana la 2 ani si 4 luni):

„Ma asteptam sa-mi scada laptele doar pe la jumatatea sarcinii, cum am citit. Dar deja a scazut mult mult. Trebuia sa ma gandesc ca in sarcina eu reactionez ca in perioada luteala, dintre ovulatie si menstruatie, cand e progesteronul marit, cu sfarcuri dureroase si lapte putin. Acum au trecut vreo 3 ore de cand a supt ultima data (mare lucru, ca de obicei nu ma lasa atata, dar am fost tot pe afara si a primit o jucarie noua) si alta data imi puscau sanii la asa o perioada lunga fara supt. Acum nu, sunt goi goi :(. Ce mila mi-e de pitic. Si nu, mancare solida mananca mai putin decat inainte. Asa facea si inainte de cicluri, cand imi scadea laptele. Mancare solida tot timpul mananca foarte putin atunci cand laptele meu e putin. Cred ca el trebuie sa fie fericit, multumit si in pasa buna ca sa manance ceva solid. Si aseara mi-a zis ca nu mai vrea din tzitzi stang, ca nu mai este lapte. Niciodata nu a mai patit asa :(  “

21 martie 2012 (5 saptamani de sarcina):

“Sunt putin trista. O noapte de nesomn, o trezire prea matinala, suptul lui Alex cel putin o data la o ora din ambii sani, golire totala, dureri de sfarcuri... Si mai ales tantrumuri peste tantrumuri...

In plus, oricat caut pe net despre milk supply in pregnancy, marea majoritate a femeilor spun ca nu au simtit nici o diferenta in prima jumatate a sarcinii, aveau lapte garla ca pana atunci. De ce chiar eu, cu un Alex asa dependent de tzitzi, sa trec prin asa ghinion de la inceput??? Asta din pacate poate insemna ca pe la mijlocul sarcinii nu voi mai avea deloc deloc deloc. Offfff :((((((( ce a fost in capul meu???????????”

 

25 martie 2012:

„Inca nu am 6 saptamani si de azi mi-au inceput greturile. Durerile de sfarcuri tot mai mari...“

2 aprilie 2012: (6 saptamani si un pic de sarcina)

“Somn, oboseala, greturi, iubire cat incape pe langa toate astea.

Pentru prima data, azi mi-a zis de doua ori ca nu mai este tzitzi, ca nu mai este lapte in tzitzi, si m-a trimis jos sa mananc, ca sa se faca lapte :(. Nu stie piticutul ca nu mai functioneaza asa lucrurile... Offf :(((“

 11 aprilie 2012 (7 saptamani de sarcina)

„Mi-e rau de nu mai pot.

Alex mananca putine solide si suge mult. Si da, ma dor in continuare ingrozitor sfarcurile.”

24 mai 2012: (14 saptamani si ceva, Alex avea 2 ani si 7 luni)

„Alex de vreo 5 nopti nu se mai trezeste noaptea sa suga!“

[De la inceputul sarcinii am spus ca incepuse sa isi piarda reflexul de supt. Noaptea nu mai putea face vid cand stateam culcati unul langa altul. Eu nu i-am propus sa ma ridic in fund si sa-l tin in brate, eram extenuata de la hormonii din trimestrul intai, si imi era foarte foarte greata toata ziua si toata noaptea. El nu mi-a propus, poate nu stia ca ar exista aceasta posibilitate. Incerca saracutul sa suga asa culcat si nu putea si se enerva, maraia nervos in somn, apoi se intorcea pe partea cealalta si adormea. Peste vreo ora iar incerca sa suga, iar numai tocaia acolo in gol fara sa poata scoate lapte, din moment ce nu se atasa corect, iar imi intorcea nervos spatele. De la o vreme nu s-a mai trezit. ]

29 mai 2012: (15 saptamani de sarcina)

“[...]Si citind asta mi-am dat seama ca eu tot asteptam sa imi mai treaca din durerile de sfarcuri, dar de vreo 2 zile durerile au crescut in intensitate incredibil de tare, desi imi imaginam ca nu se poate sa ma doara mai tare (si sa suport...). Acum ma dor oricum toata ziua, si cand ma ating cu mainile peste haine, si cand mi se ating de haine, este crunt. Deci din ce citesc la Hobo mama, asta ar fi un semn ca a scazut laptele aproape de tot. Sunt multe mame care abia acum experimenteaza primele dureri de sfarcuri. “

La inceputul lui iulie am fost in concediu la mare, in Grecia. Deja sugea doar la somn dar era foarte nervos pe mine pentru ca nu mai avea lapte sau nu-l mai putea scoate. Si eu eram cu nervii in pioneze, de la hormonii de sarcina, de la stresul cu toxoplasmoza (si necazul, si alegerile ce trebuia sa le iau), de la nervii ca nu reuseam sa ma relaxez deloc in ultimul concediu in 3, in care Alex era singurul important si ar fi trebuit sa-i aratam asta, de la imputinarea laptelui, de la nervii lui Alex fata de mine. Si cel mai tare de la aversiunea fata de supt. Da, de ce mi-a fost cel mai frica nu am scapat. Citisem despre ea la alte mame “naturale” care alaptau in sarcina si nu-mi venea sa cred ca ajungi sa nu-l mai suporti la san pe puiul pe care cu cateva saptamani inainte il adorai si il sorbeai din priviri. Citeam cum mame AP ajung sa isi doreasca sa-l arunce pe copil de la san, ajung sa ii numere copilului cat timp mai poate sta in locul ce inainte aducea doar bucurii amandurora. Daca vreti sa cititi mai multe cautati pe google “breastfeeding agitation” (agitatia mamei, nu a copilului) sau “nursing aversion”. A inceput cu niste gadilaturi la baza coloanei in timp ce el sugea. Am reusit sa le ignor, dar gadilaturile au escaladat in asa hal incat ma gadila aproape tot corpul cand el sugea, cel mai mult la sfarcul respectiv, dar senzatia era peste tot. Ma simteam tintuita pe scaun, sa nu ma pot ridica atunci cand o multime de insecte ma gadila pe spate. El deja isi pierduse tehnica de supt de tot, nu mai sugea, doar statea cu sanul in gura si ca sa-i picure ceva isi misca limba, ma simteam ca si cum cineva ar zgaria tabla cu unghiile mele. El era nervos ca nu vine lapte, eu eram nervoasa ca sta fara sa suga. El imi spunea nedumerit ca nu mai stie sa suga. Eu il grabeam, sa nu mai stea atat cu sanul in gura fara sa suga. Daca durerea am reusit sa mi-o ascund fata de el, intorcand capul cand imi izbucneau lacrimile, la aceasta zgariere a creierului nu am rezistat, ii ziceam ca ma deranjeaza stilul lui de supt si tot incercam sa-l invat cum sa suga.

In concediu deci sugea doar la somn, in rest era prea nervos pe mine pentru ca nu mai era lapte. Dar intr-o seara dupa ce m-a gadilat vreo 20 de minute fara sa suga si fara sa adoarma, i-am spus ca facem pauza ca nu mai pot (el la san adormea pe vremuri in 1 - 5 minute). Nici lui nu ii mai facea placere suptul, dar era nervos ca nu putea adormi. Nu adormise niciodata altfel decat sugand si/sau plimbat. L-am plimbat la somn multe saptamani in sarcina, asta nu era o problema, dar in acea seara nu a functionat. Am pus un film sa mai treaca vremea si Alex a adormit intre noi. Ne-am speriat atat de tare incat i-am verificat respiratia, nu ne venea sa credem. De atunci in general adoarme usor, strans in brate de cineva drag. A continuat sa scada frecventa supturilor.

19 / 20 iulie 2012 (22 de saptamani si un pic, Alex avea 2 ani si 9 luni).

“Dupa concediul in Grecia in care  a supt foarte putin, acuma ma si doare iar cand suge, nu e numai aversiunea mea si gadilaturile. Dar acuma seara mi-a zis ca nu mai e lapte deloc deloc, si m-a pus sa-l plimb.”

Apoi sarea cateva zile fara sa suga, 2-3-4-5.  A supt in saptamana internationala a alaptarii din 2012 o singura data, i-am facut o poza pentru mine, de amintire. Ultima lui poza la san, lacrimez cand o vad mereu. Dormea fericit sugand. Deja mi se parea atat de putin pana la nastere incat aversiunea imi scadea de dragul lui si de speranta ca vom ajunge la tandem. De ce voiam tandem cand peste tot am citit cat e de greu? Ca sa nu ma simt vinovata pentru intarcarea lui inainte de vreme. Am vrut din tot sufletul pentru el o intarcare naturala, decisa de el.

La inceputul lui septembrie 2012 a supt ultima data. La varsta de 2 ani si 11 luni. Eram la tara si avusese un mare tantrum. Mi-a cerut tzitzi asa pe un ton pus pe cearta, parca sa ma provoace, sa vada daca ii dau. Cum sa nu-i dau cand cere? L-am alaptat ultima oara pe canapeaua din casa noastra. Cred ca a fost a doua oara cand am dormit acolo cu el si sunt si acum surprinsa cat iubeste satul acela chiar daca in total nu cred ca a stat acolo mai mult de 3 saptamani adunate toata viata lui. Plange de dor cand nu mergem des. Mereu si acum imi insira aproape zilnic de cine si de ce ii e dor acolo. Poate ca si el simte ca acolo a supt ultima data.

Eu nu stiam ca a fost ultima data. Dar ma simteam prost oricum ca nu am avut lapte si ca nu am fost mereu vesela cand a stat la san. Nu ma asteptam ca cel mai mare tzatzofil din lume sa abandoneze suptul asa. Eram sigura ca va suge in gol ani de zile si daca n-as mai avea lapte. Sa nu uitam ca la 2 ani si 4 luni a inceput sa guste cate ceva aproape zilnic, o data pe zi. Sugea si de 50 de ori intr-o zi. La 2 ani si 5 luni ai lui am ramas insarcinata.

Ca sa nu ma simt atat de vinovata, o prietena mi-a recomandat sa discut cu el si sa-i spun ca dupa ce se naste bebe laptele va reveni si el va avea iar lapte mult. Asa am facut si m-a ajutat mult, m-am simtit un pic mai bine, cat de bine se putea in situatia respectiva. Si el a fost de acord, mi-a zis ca va suge iar cand vine David. Si culmea e ca nu i-am spus ca pana atunci sa nu suga, dar nu mi-a mai cerut niciodata, desi am fost disponibila mereu si eram acasa cu el toata ziua.

Dupa ce am nascut, in noiembrie, nu a zis nimic. Eu nu l-am intrebat, pentru ca in prima zi eram franta, in a doua zi aveam impresia ca nu am destul pentru David, si toata prima luna de viata David si-a petrecut-o cu sanul in gura, cam 23 de ore din 24. Noaptea era cel mai greu pentru ca stateam in fotoliu cat el sugea/suzeta, nu putea face asta cand eram culcati. Cum sa-i propun eu, in aceste conditii de oboseala, lui Alex, sa suga? Daca ar fi cerut, i-as fi dat, dar asa am tot amanat, pe cand m-as fi simtit mai bine.

La o luna au fost bolnavi amandoi. Intai Alex, luase de la fratele meu. Cea mai grava boala a lui de pana acum, si eu imi faceam mari procese de constiinta, stiind cat de usor trecea el peste toate racelile de pana atunci, cu brate si tzitzi, fara medicamente, fara lipsa de energie. Era prima raceala cu tuse. Alex nu bea lapte de cand s-a intarcat. Foarte rar, o data la cateva luni, bea “cafeluta” care are si lapte in ea (+roscove si miere). M-am muls si i-am oferit intr-un pahar mic un pic de lapte, am sperat sa-l ajut cumva. Dar ma si temeam ca va vrea sa suga si astfel il voi tine periculos de aproape de David. A gustat. Noi in general bem lapte de la doua vaci, una de aici de langa Baia Mare, si una cea a matusei mele de la Napradea. Dupa ce a gustat, Alex m-a intrebat strambandu-se “de la ce vaca ii laptele asta???”. Eu, pierduta, am ingaimat ceva, si el a zis ca nu mai vrea, ca nu-i place deloc.

A urmat internarea in spital de la fix o luna de viata a lui David. Alex a fost foarte afectat, foarte foarte afectat. Nu stiu cum ar fi fost daca s-ar fi reintors la san, poate si mai greu. Dupa ce am revenit am lasat  balta ideea de a-l intreba daca mai vrea.

Cateva luni am incercat sa-l studiez, sa vad daca are vreo jena cand alaptez, sau daca arata vreo gelozie. Nu, el se comporta ca si cum i-as da lui David o gura de apa dintr-un pahar, nu i se pare nimic neobisnuit, bebelusii sug tzitzi, nu se jeneaza ca imi vede sanii, nu ii asociaza nicicum cu trecutul lui, nu ma studiaza nici pe fata, nici pe ascuns, nu e nervos cand alaptez, ba chiar il lasa pe David in pace cand e la san, fara sa-i fi spus eu vreodata asta. Imi spune de multe ori cand David maraie ca poate vrea tzitzi, ma indeamna sa-i dau lui David tzitzi, vorbeste despre alaptarea lui David sau a altor copii. Rade in hohote cand il vede pe David ca se joaca cu tzitzi. Recent l-am intrebat daca mai tine minte ceva de cand sugea si el tzitzi. Mi-a zis ca nu  isi aminteste gustul, nu isi aminteste decat ca ii placea. Si ca, desi nu e dulce, e bun si pe post de desert. L-am intrebat daca ii pare rau ca nu mai suge si a spus ca nu, ca doar bebelusii sug (si stiu sigur ca nu i-a spus nimeni asta).

Cateodata, ca sa nu ma simt asa vinovata, ma gandesc ca poate el era pregatit, poate era pe cale sa se intample oricum. Altfel cum se poate sa fi renuntat asa usor? As fi putut paria pe orice ca ii e mai draga tzitzi decat mine. Am citit undeva, dar n-am timp acum sa caut linkuri, ca in medie diferenta dintre frati in societatile vechi in care nu se foloseau contraceptive, dar in care ovulatia era intarziata de alaptare, babywearing si cosleeping, era de 3 ani. Si la noi diferenta e de trei ani si o luna si Alex a fost alaptat, purtat si “coslipuit” la cerere, fara bariere. Si noi nu ne-am ferit deloc, nu am folosit nicio metoda contraceptiva pentru ca stiam ca ne mai dorim un copil. In antropologie se spune ca dintre copiii mai mari doar unii renunta la supt in timpul sarcinii materne, cei care sunt pregatiti pentru asta. Ma refer la situatiile in care copilul nu e indepartat de mama. Astfel, unii vor suge in tandem cu fratiorul mai mic, altii nu. Dar daca biologic vorbind suntem creati sa capatam un frate mai mic cam cand implinim 3 ani inseamna ca si greutatea acestei schimbari o fi ceva ce puiul de om are nevoie pentru maturizare. O mica desprindere de mama si petrecerea timpului si cu restul membrilor tribului. Si, in cazul nostru a avut loc si renuntarea la supt. Nu bea lapte, nu foloseste deloc niciun biberon (nici nu m-as fi gandit), nu are suzeta, nu isi suge degetul sau altceva. A ramas totusi cu un obicei din timpul sarcinii. La inceputul sarcinii a vrut sa se joace cu sanul liber, sa-l butoneze. Insa pe mine ma durea, asa ca imi baricadam bine sanii in sutiene. Am citit in cartea Adventures in Tandem Nursing ca ei fac asa in speranta ca valul de oxitocina provocat va aduce un val de lapte in gurita. Ei bine, daca sanul liber imi era ascuns, in timp ce sugea imi butona nasturii sau mecanismele de inchidere de la sutienele de alaptare. Acum cand adoarme e musai sa invarta nasturii de la o perinita. ♥

30 dec. 2012 - desi mai vorbeste despre tzitzi referitor la David, in raport cu el tzitzi nu era amintita, de parca n-ar fi supt niciodata, a uitat total. Alaltaieri (28) totusi a zis dintr-o data, dupa ce m-a mangaiat pe tzitzi,
"mai tii minte cand papam tzitzi si dormeam?"
puiul mamei ♥ ♥ ♥