miercuri, 24 aprilie 2013

David la 5 luni +






MAMA
David din prima zi de viata a socat pe toata lumea pentru ca daca incercam sa-l las din brate plangea “maaaaammmmm”. De aceea e greu sa-mi dau seama cand pot trage concluzia ca imi spune MAMA! La Alex a fost un moment destul de clar definit, de aceea m-a si emotionat pana la lacrimi, cum nu ma asteptam. Acum cred ca pot afirma ca David spune MA-MA pentru ca a inceput sa spuna asta si cand nu plange. Si nu spune cand e la pieptul meu, ca sa trag concluzia ca incearca sa invete consoanele. Spune Ma-ma cand are impresia ca nu sunt atenta la el, ori ca e pe pat langa mine, ori ca e pe genunchii mei. Si incepe asa ca un mosulet sa faca la inceput doar din buze “mba-mba-mba” fara niciun sunet, apoi spune tare “ma-ma” sau uneori inspre “mba-mba”.


Pofticios
E interesat de mancare. Cu un pic inainte de 5 luni a inceput sa ma observe cand mananc si sa fie nervos, vrea sa isi bage mainile in toate oalele si canile mele, ma admira cum mestec. Ne pregatim :D. Nu e inca pregatit pentru ca inca nu sta singur in fund, inca nu poate apuca obiecte cu degetul mare si cel aratator, apuca cu toata mana. Nici nu m-as gandi la cereale, din moment ce acum probabil toata lumea stie ca organismul nostru e pregatit sa secrete amilaza, enzima ce ajuta la digestia cerealelor, doar dupa ce ne ies primele masele. Ma uitam acum in urma la ce am scris la Alex referitor la semnele ce arata ca e pregatit pentru diversificare. Dar sigur ma voi apuca sa restudiez linkurile ce mi le-am pus aici in comentarii. Cu Alex m-am stresat mult :)). Cand am mers in concediu la 10 luni si un pic i-am sterilizat borcanase cu mancare sa ii duc. Normal ca nu a mancat nimic. Cand am mers in concediu la 1 an si 7 luni nu m-am mai stresat, am mers doar cu tzitzi, si a fost super asa, alaptat aproape exclusiv :)). Poate toata lumea stie deja ca Alex a inceput sa guste cate ceva mai des decat o data la 2 saptamani cand a implinit 2 ani si 4 luni. Asa ca eu eram acum decisa sa nu ma mai stresez cu David. Sa ii pun in mana ceva ce are voie la inceput, si sa-l las sa molfaie. Cu gandul ca pe cand ii va veni pofta de mancare, tarziu, ca la Alex, va avea voie sa manance din mancarea noastra. Asta mi s-ar fi parut ideal. Sa se joace doar cu mancarea pana pe la 1 an, 2,... Dar se pare ca fiecare copil  vrea sa fie challenging :)), David mi se pare mult mai pofticios, pe Alex nu l-a interesat niciodata mancarea, nu a bagat nimic in gura de curios. David e foaaaarte nervos daca nu ii dau o cana in timp ce eu beau dintr-una. Si apoi devine nervos ca nu isi da seama ce sa faca cu ea. Asa ca acum iar imi va da de lucru cu diversificarea, sa reinnoiesc cunostintele, ce au voie la inceput. :))

E clar ca va fi mai greu decat la Alex, pentru ca Alex nu baga nimic in gura, nici alimente, nici pietre in parc, nici carti, toate cartile lui Alex arata impecabil, el doar le rasfoia :)). David deja a molfait o carte de retete :)), orice prinde baga in gura. Si cand mananc eu e nerrrrrvos rau ca nu papa si el. Daca ii dau in mana un vas asemanator cu al meu se bucura pret de 5 secunde, apoi e si mai nervos, isi da seama ca l-am pacalit. Imi fura coaja de banana, imi da cu mana peste lingura cu smantana, imi prinde bolul meu si il trage inspre el. Alaltaseara i-am dat o ridiche rosie in mana sa ma lase sa mananc, si eu mancam una si speram sa fie fericit daca vede ca are aceeasi „mancare“. Stiam ca nu o poate rontai, deci intestinul lui permeabil ramanea cat de cat virgin (in sensul ca in afara de lapte matern au ajuns in sistemul lui digestiv pana acum doar Protectis probiotice si uneori vitamina D). A lins-o, a supt-o, si cand si-a dat seama ca n-o poate manca s-a enervat si mai tare decat la inceput. Nu ne va fi la fel de usor ca la Alex, e clar. Nu cred ca David va intreba, cum face Alex, atunci cand primeste ceva de la straini, daca are zahar (grrrr nu incep subiectul ca cat de naspa mi se pare ca un strain sa-i dea mancare unui copil; recent lui Alex i s-a intins o placinta, intr-o statie de autobuz, o placinta pe care tanti o tinea in mana ei mai mult ca sigur murdara...). David probabil va fi copilul care va urla ca vrea si el ce mananca ceilalti din jurul lui :)).

Curios
Dar mai mult decat pofticios de fapt e curios. El e mereu pe antebratul meu stang. Si orice lucru iau in mana stanga, el incepe sa pipaie cu manuta lui intoarsa in spate, sa isi dea seama ce am in mana. Si se uita la mine in extaz ca pipaie si el ceva :)). Apuca cu mana orice sa duca la gura sa cunoasca. Jucariile sunt plictisitoare, asa ca punga de ceai verde sau bolul de portelan sunt mult mai frumoase. Pe pet-ul de apa se enerveaza rau ca nu isi da seama cum facem noi gal-gal :)), il roteste in brate degeaba. 

Apuca orice cu manutele, pipaie tot ce prinde. E in extaz cand pune mana pe Alex, se uita la mine si zambeste cu fiecare celula. Cand il pup pe burtica (intrebarea ar fi "cand nu-l pup?", Doamne, cred ca-l agasez, il pup de sute de ori pe zi, fara sa exagerez) imi prinde capul si obrajii si se joaca cu mine razand in hohote.
 
Am primit saptamana trecuta un mail:
"hi Raluca, your baby is 22 weeks old! Baby will soon be able to grip her own bottle, but she's still not ready to drink from it unsupervised. "
David e avansat, i-a facut manere de vreo luna deja. Si sigur sigur sigur nu poate "bea" nesupravegheat, nu s-au lungit chiar asa... :))

Somn diurn David
De vreo trei saptamani a inceput sa-si faca un fel de program de somn. Pana acum avea intre 1 si 10 somnuri pe zi, de cate 5-10 minute. Acum are 1-3 somnuri pe zi, unele dureaza chiar si o jumatate de ora. Se trezeste la 8 dimineata si pentru noapte adoarme la 1 noaptea. Ziua adoarme plimbat si alaptat din mers, e pe finalul unei lungi greve a suptului. Pe muzica, ori cantata de mine, ori de pe un cd. Doarme la mine in brate mereu. De curand se trezeste la orice soapta sau zgomot, deci e un pic mai greu cu joaca cu Alex.
De doua ori mi-a adormit in brate in timp ce il pupam pe fata, roata pe frunte, obrajori, barbie,... Zambea si tinea ochii inchisi, torcand de placere si a adormit. Au fost niste momente atat de frumoase incat nu m-am putut hotari daca asta e cel mai placut mod de a adormi un bebelus, sau la san. Si pentru el care e cel mai placut mod? Si de ce as renunta la a-l adormi asa frumos? El nu simte ca il adorm natural, asa cum cere el. Pentru ca nu ai cum sa simti continuum-ul altfel decat asa cum e el, normal, nu ai cum sa simti non-durerea, non-tristetea, non-abandonul, non-disperarea, non-consolarea. De ce la Alex incercam sa-l pun in pat dupa ce adormea? Esuand si trezindu-l. De ce citeam despre cum trebuie dezvatati sa adoarma la san, cand asta e cel mai natural, mai usor si mai sanatos mod de adormire, si pentru ei, si pentru noi? Asa mi-ar placea sa fi avut atunci intelepciunea de acum de a-mi asculta instinctul... Recomand tuturor parintilor ca atunci cand isi planifica tot felul de tehnici de adormire a bebelusului si de a-l face sa adoarma singur, sa nu mai adoarma la san sau plimbat, sa se gandeasca bine bine de tot daca asta e chiar dorinta lor, cand isi privesc in ochi bebelusul perfect, sau e o idee impusa de societate, de vecini, de prietena de pe forum, de revista pentru mamici... Ganditi-va cat va chinuiti si voi si bebelusul adoptand tot felul de tehnici, cand e atat de frumos si de usor sa-l adormi la san si sa astepti sa se dezvolte in ritmul lui. Sigur va veni o vreme in care va adormi altfel, garantez. O sa discut probabil in alta postare despre cum e la al doilea copil. Totusi va dau ceva de citit pe tema asta, daca sunteti pe aici in vizita si sunteti proaspeti sau viitori parinti dornici de un pic de somn bun:

Somn nocturn David
Pe la 1 noaptea dintr-o data devine leguma. Doarme dus. Il pun in pat si doarme langa mine pana dimineata la 8, cu vreo 2-20 treziri. Cand sunt 2-3 treziri, sunt pentru tzitzi, cand sunt mai multe nu vrea sa suga, se tot screme sa faca beshinutze :D. Cand sunt cele 2-3 treziri normal ca nici nu le simt, ii pun tzitzi langa gura si dormim amandoi mai departe. Daca se trezeste cumva noaptea de tot, de exemplu vrea cateodata sa ragaie, sau se trezeste plangand speriat, sau il schimb pentru ca s-a udat de pipi, adoarme usor la loc. Doar il pun in pat langa mine si inchide ochii. Spre deosebire de somnurile de zi, cand vrea musai sa-l plimb in timp ce suge. La Alex a fost mult mai greu, pana la 6 luni il plimbam si noaptea vreo 40 de minute dupa fiecare supt. Si nu il puteam alapta culcata. 

Postarea aceasta am scris-o in weekend dar nu am apucat s-o urc. De atunci am avut doua nopti in care am dormit 4 ore, cu vreo 3 treziri totale, si cu un singur somn, scurt, pe zi, si plansul de care credeam ca am scapat. Are niste gaze atat de puternice, sa speram ca in timp i se va maturiza tubul digestiv. Mi se pare interesant ca aceste perioade dureroase sunt ciclice, intercalate cu saptamani de vis. As fi curioasa sa stiu cauzele. 

Babywearing
Va veni o postare dedicata babywearingului de 2-5 luni. Dar pana atunci pot spune ca nu mai suporta nici un carrier, desi de dimineata de la 8 pana noaptea la 1 e la mine in brate mereu, exceptie facand doar momentele cand ii schimb scutecul (si inca vreun minut dupa, sa ii mai fac o poza :))) ). Abia de o saptamana am reintrodus uneori (nu oricand) marsupiul SSC (Boba si Ergo) si slingul. In rest, fac bicepsi :D. Nu suporta sa stam jos, nu suporta sa ne plimbam aiurea. Cel mai fericit e cand lucrez ceva cu el in brate. Dar tare putine pot lucra la nivelul meu, fara sa ma aplec. Pentru ca simt presiunea pe genunchi cand ma aplec cu el in brate. Mare noroc ca a inceput sa accepte port-bebe-urile! Sambata am reusit sa aspir prin casa cu el in Boba. Alta viata!

Greutate
De ce simt presiune? :D Pentru ca la 5 luni domnul meu are zece kilograme si jumatate, acum cred ca e la 10.6 kg. Da, alaptat exclusiv. Stiu, un doctor mi-ar spune ca nu e bine nici asa, sa-l pun pe formula, pentru ca nu am cum unui asa urias sa-i dau din laptele meu toti nutrientii de care are nevoie. As rade daca n-ar fi de plans.

Plans
Nu prea mai plange in ultima vreme, a avut acu’ vreo luna o noua explozie de colici dupa o perioada de pauza. Dar acum ne e bine. Cu mentiunea de mai sus, ca din weekend, de cand am scris postarea, iar avem o perioada mai dureroasa. Darrrr plange scurt si scump din alte motive, se sperie foarte usor. Chiar ma gandeam sa repetam examenul de inimioara din spital, nu cumva sa aiba ceva afectiuni. Incepe sa planga speriat si tresare si daca eu spun un cuvant dupa o perioada de liniste. Nu mai vorbesc de altii, de zgomote, de aparitii bruste... Dar recunosc ca imi vine sa-l mananc in momentele acelea, cum isi stramba intai boticul, inainte sa explodeze in plans, sunt terminata de drag ce mi-e :)). Alex nu facea din astea :)), el plangea direct, fara preaviz :)))).

Izolare
Vom incepe sa iesim si noi in lume. Pe principiul „ori la bal, ori la spital“, eu am iesit din curtea noastra, de cand ne-am intors cu nou-nascutul de la Oradea, de doua ori: cand am mers la internarea in spital, si cand am mers la Botez. De 2 ori. Pentru ca micul David urla cand era treaz afara, si cum doarme putin... fugeam rapid din curte in casa cand se trezea din somn. Am incercat sa-l scot treaz. Nu. Am incercat sa-l scot in carucior. Nu. Am incercat sa-l scot in brate. Nu. Imbracat gros. Nu. Imbracat subtire si cu cover peste carrieri, sau imbracat subtire si in sac in carucior. Nu. Nu. Nu. Nu. Acum, de vreo saptamana, de cand a inceput sa devina curios si cu manutele, e curios si afara sa vada natura si lucrurile noi (iar e diferit de Alex; nu numai ca cu Alex ma plimbam din primele zile dupa nastere prin oras in wrap ORE intregi, dar Alex plangea la orice lucru nou mult de tot; se concentra atat de tare la o persoana noua sau o jucarie noua, incat dupa “intalnire” plangea de extenuare si suprasolicitare...). Si chiar aproape mi-a adormit intr-o zi prin curte, la piept. Nu stiu daca acum accepta sa iesim afara pentru ca a devenit curios sau pentru ca iesim doar in pijamaua pe care o poarta in casa, overall subtire din bumbac, un singur strat. Pentru ca A VENIT PRIMAVARA!!! Hmmm oare acum, dupa asa o lunga izolare, voi avea eu curaj sa ies din curte? Nici nu stiu daca am haine “de oras” care sa-mi fie bune :)).

Alex
Cand i-am spus lui Alex ca David implineste 5 luni de cand s-a nascut, m-a imbratisat emotionat si mi-a zis ca sunt 5 luni de cand am dormit prima data departe unul de celalalt... De pe la 4 luni Alex a inceput sa-l bage in seama, ba ii e drag, ba nu. Pana atunci l-a cam ignorat :D.  

“Sport”
Alex isi putea tine capul de la nastere. David si-l ridica atunci cand statea pe pieptul meu, inca din maternitate, dar in rest nu prea. La Botez inca nu isi tinea bine capul (la 3 luni). La o saptamana dupa Botez deja isi tinea capul perfect si un pic si spatele. Alex a putut repede sa se miste si sa se rostogoleasca, desi nu prea statea la orizontala decat tot asa un pic dupa schimbul scutecului, ca David. David s-a rostogolit de pe burta pe spate o singura data, cand ii faceam un pic de masaj. A fost si el foarte surprins de "experienta". In rest nu prea il pun pe burta, mi se pare chinuitor atunci cand esti grasunel :D. Nu isi putea ridica destul de sus capul si mi se parea ca nu ii place. Nu imi pun problema ca la 18 ani n-o sa stie sa se intoarca de pe burta pe spate, asa ca nu l-am mai pus pe burta. M-am gandit ca o sa ajunga pe burta in momentul in care se va putea rostogoli de pe spate. De pe spate are tentative de rostogolire doar cand e dezbracat complet. Nu stiu daca il strang scutecele si hainele sau simte mai bine podeaua daca e descult si dezbracat. Cand il puneam pe burta pentru cateva secunde avea tentative de a se deplasa cu ajutorul picioarelor si mainilor, ca soldatii in transee. Inca de la nastere, doar ca fara sa isi ridice nasul din podea. Poate se ajuta de cap sa se impinga in fata. Mi-a amintit de filmele cu breast crawl, stiti voi, cele in care noul nascut se taraste de pe abdomen spre sani ca sa suga prima data.
De vreo doua saptamani incearca sa se ridice in fund. De vreo saptamana reusea sa se ridice, dar cadea in nas :D. Sambata a stat prima data vreo 15 minute in fund (nesprijinit, desigur) dupa ce s-a ridicat el singur din plan semi-inclinat (nu de pe burta, cum e ridicarea in fund “oficiala”). De atunci vrea zilnic sa stea un pic in fund. Poate sare peste fazele cu rostogolitul si mersul de-a busilea, cine stie?

Desi nu ader la toate ideile acestui blog, totusi mi s-a parut interesant articolul impotriva pusului bebelusului pe burta.


Sambata am profitat de primavara-vara si am fabricat niste vitamina D, ocazie cu care am facut un remake al primei poze de antet al blogului:



8 comentarii:

  1. Foarte frumos creste... si apropo de 5 luni si 10 kg...si fetita mea a luat in greutate bine in primele luni de viata si cand mergeam la vreun consult medical, fiecare medic tine sa ma faca sa ma simt prost, ca bebelusul meu este supraponderal, sa-i mai tai din portii, si ea grasunica era alaptata exclusiv la cerere...eh!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai asta era, nu e voie la cerere... Trebuie pus la regim strict. of...

      Ștergere
  2. Super! Multumim pentru vesti! oricum sunt, sunt minunati... ca sunt!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaa! Ti-am mai zis cat te admir ca ai putut sa vezi asta de la primul copil, din primele clipe. Eu am fost mai incuiata.

      Ștergere
  3. hehe, welcome back! ma gandeam ca ultimele doua postari au fost exceptii, dar vad ca ti-ai intrat din nou in mana :))
    pupici si salutari de peste mari si tari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumeeeesc! Am mai taiat putin din timpul pe Facebook, era ca o gaura neagra fara nici o amintire scrisa in final. Pupici dragi! M-am gandit si la tine cand am vazut tricourile cu Don't worry, be happy, pentru hakuna matata, stii tu :D.

      Ștergere
  4. Stii de ce a plans David? Dupa Alex! Vrea si el la Napradea!!!
    (asa dulce a fost Alex: am oprit masina si l-am oprit pe tatal tau daca vin si "juniorii" iar Alex a venit repede si ne-a facut cu mana :X)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a zis mami ca tati nu era asa sigur cine sunteti, dar i-a zis Alex ca a fost Nina :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...