Sunt scrierile lui Michael Thompson in acord cu Attachment Parentingul?

Am spus ca a doua mea postare despre Michael Thompson va fi de fapt despre Attachment Parenting si Helicopter Parenting. Despre granita dintre aceste doua stiluri de parenting, ceea ce le diferentiaza. Pentru ca ceea ce am citit ca ne transmite Thompson sunt chiar diferentele dintre cele doua. Si nu imi place ca lumea din jur are niste conceptii gresite in ceea ce priveste AP-ul si multi cred ca ceea ce recomanda el e departe de ceea ce parintii AP ar aplica. De aceea cand am inceput sa citesc ce scrie Michael Thompson am sesizat din start ca sunt exact distinctiile, ceea ce diferentiaza AP-ul de stilurile de parenting cu care e confundat.

Eram ingrijorata daca Michael Thompson respecta copilul sau doar e alt autor care vrea sa-l dreseze ca sa nu deranjeze viata parintilor. Si citind ce afirma prin articole (abia astept sa-i citesc si cartile), mi-am dat seama ca este in acord cu principiile AP. Si am vrut sa lamuresc ce este acest Attachment Parenting, pentru ca multa lume crede ca e un parenting neglijent, in care il lasi pe copilul rasfatat sa faca ce vrea, sau un parenting posesiv, in care, din contra, il tii lipit de tine. Unul in care nu-ti pasa de copil sau unul in care il cocolosesti. Multi ar spune ca e si neglijenta, si rasfat, desi e doar respect.

Ei? Deja din propozitiile anterioare va puteti da seama de contradictii si de exagerarile celor care nu stiu ce este AP.  [Incepusem sa scriu aici despre AP, insa s-a lungit prea mult postarea, asa ca am decis sa scriu separarat aici, si in postarea actuala sa punctez doar de ce citind despre Michael Thompson mi-am amintit despre confuzia dintre Attachment Parenting si Helicopter Parenting.]

Asadar mi se pare ca Michael Thompson puncteaza (probabil fara sa se gandeasca la asta) exact chestiunile ce diferentiaza attachment parentingul de helicopter parenting in primul rand. Cum? Scriind despre:

• acordarea libertatii baietilor. Libertate ce eu o vad in spiritul continuumului descris de Jean Liedloff, cu multa miscare in natura unde ei intuiesc pericolele, nu in spatii inchise ce ii agaseaza si care le cresc anxietatea.

• trimisul lor in tabere atunci cand sunt pregatiti. Asa cum si in parentingul continuumului, baietii se joaca toti impreuna departe de parinti cand sunt mari. Invatand de la baietii mai mari.

• acceptarea manifestarilor lor fizice, dorinta lor de miscare si competitie. Despre acceptarea jocului mai “baietos” si eliminarea comparatiilor la nivel scolar cu fetele.

Am gasit si diferenta dintre AP si parentingul permisiv:

• Multa lume considera ca un parinte AP se da peste cap ca sa ii stopeze copilului sau plansul. Asta pentru ca parintii AP nu isi lasa copiii sa planga singuri in renumitele, crudele si nocivele antrenamente pentru somn. De aici confuzia. Dar un parinte AP, cum am scris si in postarea anterioara, ii accepta copilului si plansul si nervii si orice emotie. Incearca sa i le verbalizeze, ii arata ca il intelege, e alaturi de copil pana cand acesta se calmeaza si pana cand acesta gaseste singur o solutie la problema sa, daca situatia e de asa natura. Michael Thompson afirma ca motivul pentru care baietii aleg solutii violente la problemele cu care se confrunta este din cauza ca nu au o “alfabetizare” emotionala, abilitatea de a exprima ceea ce simt. Si aceasta inabilitate apare din cauza ca societatea si parintii se comporta altfel cu baietii. Nu consideram normal ca baietii sa planga, sa iubeasca, sa vorbeasca, sa explice. Asa ca ei devin “rai” cand sentimentele le sunt ranite si spera ca astfel sa isi poata comunica durerea, daca altfel nu stiu sau nu au curaj. E nevoie de curaj dupa ce toata copilaria li s-a spus sa nu planga, sa fie tari, si sa nu se planga de nimic, sa nu ceara apropiere si imbratisari, sa nu discute ce simt, pentru ca oricum nimeni nu-i asculta. Am scris si in prima postare despre Michael Thompson ca bebelusii baieti plang mai mult decat fetele si sunt mai vulnerabili la dereglari de atasament fata de parintii lor. Au nevoie de iubire, imbratisari si confirmari. Multi isi exprima supararea prin furie si evitare,  prin inchidere in ei. Trebuie sa intelegem ca furia unui baiat este de obicei frica si anxietate.

Ah, si am mai gasit ceva ce se potriveste cu tema aleasa de mine (ma refer la diferentele dintre AP si alte metode de crestere a copiilor cu care e confundat, descoperite in scrierile lui Michael Thompson). 

• In postarea anterioara scrisesem cum se considera de multe ori ca AP ii indeparteaza pe tati.  Si Michael Thompson recomanda ca barbatii sa le modeleze baietilor comportamentele, sa isi petreaca timp cu ei. Dar in acelasi timp, intr-un mod ce imi aminteste de Conceptul Contintinuum, ne recomanda sa le dam posibilitatea baietilor sa aiba grija de copii mai mici decat ei. Cate se pot invata astfel! Cata empatie, dar si cata incredere in ei, cel putin prin prisma faptului ca ii credem in stare de asa ceva! Antropoloaga Margaret Mead si-a exprimat admiratia pentru societatile care isi cresc copiii sa fie "tati buni" si Michael Thompson e de acord cu ea, afirmand ca daca nu am uita de acest scop, cele mai bune instincte ar fi transmise din generatie in generatie.

[Ca o paranteza, intr-o zi pe plaja un copil sub 1 an plangea, in timp ce parintii isi doreau ca el sa intre in apa rece sau sa se joace in nisip. Probabil avusesera niste idei puternice despre cat de frumos ar trebui sa fie primul concediu cu copilul. Micul meu David, ultra-empatic, se uita speriat in jur si voia sa planga. “Alexandru cel Mare” insa a inceput sa ma intrebe “dar de ce nu-l iau in brate?”, “dar de ce vor sa-l bage in apa?”, “dar de ce nu se joaca cu el?”, “dar de ce nu-i explica?”, “dar de ce nu il plimba un pic pe mal sa se obisnuiasca cu marea?”. Mi-a venit sa-l mananc si i-am spus ca stiu sigur ca el va fi un tata excelent.]

Fara sa stie deci, Michael Thompson a atins chiar un subiect sensibil pentru mine, si poate cu aceasta ocazie lumea nu va mai confunda AP-ul cu toate cele enumerate in postarea precedenta.

Va reamintesc ca Michael Thompson e adus in Romania de Otilia Mantelers si de emisiunea Totul despre mame. Vor fi doua zile de conferinta, in 21 si 22 septembrie 2013. Detalii amanuntite despre ce contine fiecare sesiune si cat costa puteti citi aici. Va puteti inscrie aici.