Care puncte din planul de nastere mi-au fost indeplinite la Maternitatea Pelican, Oradea?

Maternitatea Pelican a postat un status pe Facebook despre cum decurge nasterea la ei. Eu le-am comentat acolo ca e chiar mai bine :D.

Nu mai stiu daca am zis in postarile precedente candva ca pentru mine cel mai important a fost copilul. Eu eram de acord si sa trec printr-o nastere “clasica” atata timp cat stiam ca el e mai bine, ca nu ii e fortat gatul la expulzie, ca nu e luat de langa mine, ca nu e lasat sa planga, ca nu i se da lapte praf, etc. Asa ca si aici, daca as fi putut nota importanta fiecarui punct, cele referitoare la David aveau un punctaj mult mai mare decat cele referitoare la mine.

Plan de nastere 

(cel fara explicatii e aici) 

In cazul in care nasterea decurge normal,

Nu vreau:

• Inducerea nasterii prin oxitocina, prostaglandine, dilatare manuala a colului – nu a fost cazul, dar oricum discutasem cu medicul si aprobase ca imi indeplineste aceasta dorinta.

• Monitorizare electronica interna a bebelusului – nu a fost cazul. Asa cum ne-am inteles la controlul de la 38 de saptamani, imi indeplineste orice dorinta atata timp cat considera ca nu suntem in pericol eu sau bebelusul. In momentul in care el considera ca e nevoie de o anumita procedura si eu n-o doresc, mi-a zis ca imi respecta decizia dar ma pune sa semnez ca refuz procedurile medicale indicate.

• Monitorizare electronica continua, care sa ma imobilizeze la pat tot timpul travaliului – m-a monitorizat vreo 20 de minute si ma durea mai rau in momentul acela sa stau culcata. Asa ca atunci cand o asistenta si-a dat seama ca nici macar nu inregistra bine din cauza ca am tinut mana pe un electrod (ups), Relu le-a zis sa nu ma mai tina asa culcata! Tinuse minte ca doare mai tare asa :D. Si nu m-au mai monitorizat apoi. Era chiar la internare. Nu stiu daca nu cumva m-ar mai fi monitorizat daca as fi stat mult. Sa nu uit ca m-am internat pe la 4 jumate parca, si am nascut la 6.

• Epidurala sau orice alte calmante de durere (adica sper sa nu vreau :)) ) – nu a fost cazul. Nici nu cred ca era atunci noaptea niciun anestezist prin zona :)). Am intalnit o doamna anestezista draguta in ziua urmatoare.

• Sa mi se spuna sa imping chiar daca mie nu imi vine – mie iar nu mi-a venit :)). Tot am sperat sa simt si eu nevoia sa imping, cum spun toate femeile care nasc pur natural. Nu. In timpul expulziei chiar ma ridicam in sus pe scaun in timpul contractiilor, imi venea sa inchid genunchii sa nu ma mai doara. Ma durea mai tare in acea pozitie de nastere. Prietena mea neonatolog, care mi-a fost si doula fara sa stie :D imi tot spunea sa imping, eu ii ziceam ca nu simt inca nevoia. Doctorul ginecolog i-a spus la un moment dat sa ma lase sa fac ce vreau. Cum povestesc eu acum pare ok, dar era un haos acolo de la racnetele mele, imi amintesc totul ca prin vis. Totul s-a petrecut foarte rapid. O singura data mi-a zis doctorul sa imping, chiar cand David era gata sa iasa, deci fix un impins ca sa ii iasa capul. Pentru corp nu am mai impins, cum vedeam in toate filmele de nastere, ca iese intai capul, se sta un pic si abia la urmatoarea contractie iese tot corpul. David a iesit dintr-un impins cu totul. N-am fost sigura ca tin bine minte, dar i-am intrebat pe doctorii gine si neonato si au confirmat ca asa a fost.

• Sa fiu grabita cu nasterea, sa mi se impuna limite de timp (gen "daca nu nasti in 3 ore, facem cezariana/rupem membanele,..".)  – nu am fost grabita. La internare aveam dilatatie 4 (hehee, cu Alex mersesem direct cu 10). Dupa monitorizare doctorul ginecolog a scos pe toata lumea din salonul meu, sa ma lase in pace, singura cu sotul meu. Dupa vreo 5-10 minute sotul meu a strigat-o pe prietena noastra sa mergem in sala de nasteri. De la dureri suportabile ajunsesem intr-un timp asa scurt la racnete in 4 labe pe jos. M-au dus cu scaunul cu rotile la etajul superior in sala de nasteri si aveam dilatatie completa. Dar m-ar fi lasat deci in salon singura cu sotul cat as fi vrut. Acum, in timp ce scriu, ma intreb de ce nu am profitat sa nasc singura in salon. Dar oricum nu as fi putut, sigur veneau la mine la cum urlam ca o nebuna...  De cate ori ma intreb de ce nasterile mele sunt asa rapide si ultra-dureroase si eu ultra-urlatoare, imi amintesc de conversatia cu prietena mea neonatolog din ziua urmatoare. I-am spus ca nu inteleg, m-am pregatit psihic mult sa am o nastere in care sa simt ca detin eu controlul. Nu durerea. M-am pregatit sa-mi impun sa-mi imaginez cum ma deschid, cum suntem eu cu David o echipa, sa mi-l imaginez cum iese, sa-mi imaginez fiecare contractie un val care ma ajuta sa il am mai repede in brate pe puiul meu, sa tin gura deschisa ca sa se relaxeze toate sfincterele organismului. Nu-mi era teama, deci nu de asta m-a durut asa tare. Nu intelegeam de ce eu nu pot avea o nastere din aceea zen cum vezi pe blogurile de natural parenting. O nastere in care mama geme, nu urla ca un animal. Si prietena mea m-a linistit povestindu-mi experientele ei. La primul copil a avut un travaliu mai lung, cu contractii mai suportabile, a putut sa se relaxeze, sa se concentreze asupra copilului, asupra nasterii. La a doua nastere travaliul a fost foarte rapid, dar incredibil de dureros, a simtit ca o rupe cineva in doua, si cel mai ingrozitor a fost faptul ca a simtit ca nu detine controlul. A urlat si nu a mai stiut de ea. Asa ca daca voi mai naste in viata asta va trebui sa ma interesez cum pot face sa am travaliul mai lung, mai calm. Nu travalii de 2-3 ore.

• Epiziotomie (pentru evitarea ei, as vrea sa nasc in alta pozitie decat pe spate, sa fiu lasata sa imping doar cand am reflexul de expulzie) – la controlul de la 38 de saptamani am discutat despre epiziotomie. Mi-a spus domnul doctor ginecolog ca daca nu e nevoie nu ma taie. Un pic nu mi-a placut replica, pentru ca aceeasi replica mi-a dat-o primul doctor la nasterea lui Alex, desi era decis sa-mi faca, el taie pe toata lumea. Acum insa situatia era alta decat la prima nastere pentru ca aveam un tesut cicatriceal. Un tesut care intr-adevar era posibil sa impiedice dilatarea completa. Muschii aceia cusuti aiurea dupa o taietura nenecesara (grrrrrrr) nu mai puteau sa se intinda in mod natural. In plus, prima mea epiziotomie a fost un rateu si in ceea ce priveste refacerea ei. Dupa vreo 2-3 luni de la nastere mie inca imi atarnau ate din cusatura, nu se resorbisera. Rana nu s-a vindecat bine, la 3 luni de la nastere inca sangeram de la cusaturi. La 3 ani de la nastere inca o simteam cand ma ridicam din pat sau cand stateam in fund. Nu pot sa ma mir, maica-mea si-o simte acum, la 31 de ani de la ultima nastere. Asa ca doctorul ginecolog, auzind ce probleme am, mi-a zis ca e foarte posibil sa trebuiasca taiata iar, dar mi-a zis ca o va coase bine, va curata acolo orice noduli care poate exista de data trecuta. In timpul expulziei mi-a zis ca trebuie epiziotomie. Relu m-a intrebat de cateva ori daca sa-l lase sau sa-l opreasca. Si-a luat rolul in serios, stia ca daca eu sunt pe alta planeta el e acolo ca sa-mi apere drepturile si dorintele. Eu am zis, intre doua urlete, ca daca asa iese copilul mai repede, sa ma taie. Nu mai stiu de ce m-a taiat moasa. Il tot intreba pe medic cum sa tina foarfecele, eu m-am speriat ca nu se pricepe :)) si am zis „dar nu poate sa o faca domnul doctor?“. Moasa mi-a raspuns razand ca a mai facut la viata ei multe, dar era o foarfeca noua. Sa nu uitam ca eram a treia nastere din aceasta clinica. Multi participanti la nastere erau poate la prima lor nastere in aceasta clinica noua, poate nu erau de serviciu la cele anterioare. Din cauza asta un pic erau panicati, si asta l-a stresat un pic pe Relu, sa vada ca din toata sala doar doctorul ginecolog e calm :)). Asa, revin la epiziotomie. M-a cusut domnul doctor in timp ce David inca era pe pieptul meu. Dupa vreo cateva zile nu am mai simtit-o deloc. Nu o simt nici acum. Asa ca operatiunea epiziotomia 2 pentru repararea epiziotomiei 1 o declar un succes.

• Forceps, vacuum –  nu a fost cazul. Asa cum ne-am inteles la controlul de la 38 de saptamani, imi indeplineste orice dorinta atata timp cat considera ca nu suntem in pericol eu sau bebelusul. In momentul in care el considera ca e nevoie de o anumita procedura si eu n-o doresc, mi-a zis ca imi respecta decizia dar ma pune sa semnez ca refuz procedurile medicale indicate.   

• Sa fiu apasata pe burta pentru a impinge copilul – nu am fost apasata pe burta. In dreapta mea, dupa ce am urcat sus pe masa/scaun a stat mereu prietena mea neonatolog-doula, iar la umerii mei si un pic in stanga a stat Relu. Moasa a stat mereu in fata mea, langa medic.

• Sa fie prins bebe de cap, intors si tras sa iasa afara – am povestit la controlul de 38 de saptamani si a zis ca nu face asa ceva. Sper ca nu a facut, eu eram pe alta lume. Hai ca poate imi amintesc sa-l intreb pe Relu. Update: am intrebat doctorii si se pare ca nu a fost oricum cazul, David a iesit cu totul dintr-un impins, nu din doua contractii cum se intampla de obicei.

• Chiuretaj si tragerea placentei – domnul doctor a ramas surprins sa afle ca la prima nastere mi s-a facut chiuretaj la cateva minute de la nastere, fara sa se astepte expulzia placentei. Acum nu mi-a facut chiuretaj, a tinut de cordon, poate un pic a tras de el cand era deja desprinsa placenta, sa o ajute sa iasa.

• Testele de permeabilitate a membranelor anusului si esofagului, testele de reflexe ale bebelusului care implica suferinta lui. – am vorbit cu prietena mea neonatolog si nu i s-au facut. Iupiiii! Tot ce a tinut de bebelus a fost foarte important pentru mine sa imi fie indeplinite dorintele. In rest, mie putea sa mi se intample orice. Moralul meu depindea de ceea ce i se intampla lui David. Probabil nu toata lumea stie ca se introduc bete pe gat si pe fund, si ca sa i se testeze reflexele e lasat sa cada un pic pe spate pe masa de neonatologie, sa se sperie. Nu am vrut asa ceva.

• Vaccinuri – la internare mi s-a dat o foaie prin care semnam daca sunt de acord sau nu sa i se faca vaccinurile HepB si BCG. O abordare frumoasa pentru cei ce nu doresc sa vaccineze. Sunt pusi sa semneze deci toti parintii, indiferent de optiunea lor. In plus, asa clinica este aparata legal daca apare vreo reactie negativa datorita acestor vaccinari. Indiferent de alegere, personalul medical nu iti pune intrebari si nu te face sa te simti prost.

• Vitamina K (daca se indeplinesc urmatoarele conditii: nu e in risc de hemoragie, nu are nevoie de o operatie, nu e prematur, cordonul i-a fost lasat neclampat cat timp a pulsat, nu am primit oxitocina in timpul nasterii, nu a fost scos cu forcepsul sau cu vacuumul deci nu are rani la cap, nu a primit antibiotice, eu am colostru) –  la internare mi s-a dat o foaie prin care semnam daca sunt de acord sau nu sa i se faca injectia de vitamina K. Fara sa trebuiasca sa explic cuiva ceva.

• Picaturi in ochi – am vorbit cu prietena mea neonatolog si nu i s-au facut.

• Baie a copilului (vreau sa ramana cu vernixul pe el) – am vorbit cu prietena mea neonatolog si nu i s-a facut. Vernixul i l-am sters dupa mai mult de o saptamana. Sapun/gel de dus inca nu a intalnit.

• Lapte praf, glucoza, suzeta – am vorbit cu prietena mea neonatolog si nu i s-au dat. Mai important, personalul medical se comporta cu respect pentru dorintele mele. La Alex mereu trebuia sa spun tuturor asistentelor ca nu doresc sa i se dea, mereu trebuia sa ma scuz parca pentru asta, mereu ma intrebau de ce vreau sa-l alaptez, sa merg sa ma odihnesc si sa-mi las copilul la neonatologie. Mereu trebuia sa stau de paza la neonatologie, si o data chiar am surprins o ingrijitoare luandu-l in brate sa-i dea lapte praf din aceeasi sticla din care le daduse si celorlalti. Am batut atunci in geam disperata, aratandu-i ingrijitoarei camasa mea de noapte uda de colostru. Si am fost foarte suparata cand mi-am dat seama de cate ori a mai fost Alex la neonatologie fara sa fiu eu de paza :((, cand mai mult ca sigur tuturor li se dadea lapte praf... Era obligatoriu la orele de vizita, fie ca aveai vizitatori sau nu, sa iti duci bebelusul la neonatologie. Aici la Pelican nu numai ca sunt respectate dorintele mamei, dar m-am simtit incurajata de caldura personalului medical. De cate ori veneau la mine si il gaseau pe David mereu la san, nu primeam, cum m-as fi asteptat, replici gen “poate nu se satura”, “mai puneti-l in patut, sa nu se obisnuiasca si sa va odihniti”, etc. Nu, toate asistentele si doctoritele erau topite dupa Davidul cel lipicios, si spuneau mereu ca acolo langa mama ii e lui cel mai bine. How cool is that?

• Lampa UV decat daca se determina prin analize ca icterul nu e fiziologic si bilirubina nu scade in timp prin fototerapie naturala (tinut la lumina solara) – nu a fost cazul. David nu a avut deloc icter.

• Sa primeasca bebelusul antibiotice sau orice alte medicamente fara analize concrete care sa releve nevoia de asa ceva. – nu a fost cazul.

• Cateter pentru urina la mine, decat daca situatia e foarte grava si nu reusesc sa urinez – nu a fost cazul.

• Sa fiu despartita sub nicio forma de bebelus in primele ore de dupa nastere. – la vreo trei ore de la nastere l-au luat sa-l imbrace, inca era tot dezbracat, invelit cu un scutec finet, langa mine. Am avut incredere ca era acolo prietena mea. Daca nu ar fi fost ea, as fi cerut sa fie imbracat langa mine. Atitudinea personalului medical ma facea sa ma simt in siguranta sa cer orice imi doream ca sa ma simt bine acolo. Nu as fi avut impresia ca deranjez sau ca sunt obraznica.

• Sedative dupa nastere, nici daca ajung la cezariana – nu a fost cazul.

Daca ajung la cezariana, sa se respecte toate cele de mai sus referitoare la bebelusul nascut pe cale naturala  (fara picaturi, fara vaccin, fara verificarea permeabilitatii, fara baie, fara lapte praf sau glucoza, ...) – nu a fost cazul.

Sunt dispusa la discutii daca doctorul doreste urmatoarele, desi as prefera sa nu:

• Sa-mi grabeasca nasterea cand stagneaza de prea multa vreme prin ruperea membranelor, prin desprinderea sacului amniotic sau prin clisma. – Clisma si sweeping nu mi s-a sugerat. Insa mi s-au rupt membranele la un moment dat, chiar daca am avut o nastere ultra rapida si ultra dureroasa. Poate pentru ca urlam ca nebuna si doctorul s-a gandit ca asa va tot iesi David afara. Si cam asa a fost. Adica nu mi s-au rupt membranele la dilatatie 1 ca sa mi se porneasca niste contractii, cum se intampla de obicei in spitale. Mi s-au rupt membranele cand David era deja in vagin cu sacul amniotic intact. Dupa rupere au urmat vreo 2 contractii si apoi acea singura contractie pe care am impins, moment in care a tot iesit de tot afara. Doctorul mi-a spus ca ar dori sa mi le rupa, cumva a asteptat de la mine confirmare ca ii dau voie totusi. Eu am urlat (ridicandu-ma si mai sus pe masa/scaun) ca o sa ma doara apoi si mai tare :D. Dar am acceptat in ideea sa iasa mai repede.

• Sa fiu rasa in zonele intime. – nici vorba. M-am aranjat cu un trimmer asa cum fac mereu. La controlul de la internare moasa l-a intrebat pe medic cam socata daca nu ar trebui sa ma rada ea. Medicul i-a spus repede ca nu, si i-a spus ca asa e mai bine, prin ras se creeaza porti pentru microbi. Pam-pam.

• Monitorizarea externa electronica a bebelusului, desi prefer auscultarea intermitenta eventual cu un stetoscop, care sa nu ma fixeze pe spate cand poate nu-mi doresc asta. – am spus mai sus ca am fost monitorizata un pic.

• Sa ma hidrateze cu perfuzii. Nu as vrea, pentru ca glicemia crescuta asa scade pragul de durere, si pentru ca dupa aceea bebelusul are o scadere mai mare in greutate si hipoglicemie. Dar daca se considera ca nu mai am putere de impins, inteleg. – nu a fost cazul.

• Sa-mi dea oxitocina dupa nastere in cazul in care am hemoragie mare (si remedii naturiste/homeopate aduse de mine de acasa nu functioneaza suficient de repede). Daca e nevoie de oxitocina, prefer dupa ce bebelusul nu mai e atasat de mine. – aici a fost singurul punct in care mi-am impus punctul de vedere desi era diferit de al lor. Bine, nu a fost cazul de hemoragie, dar voiau sa-mi puna doar asa, mecanic, “preventiv”. Citisem prea mult ca sa cedez. Citisem prea mult despre cum se pericliteaza atasamentul mama-bebelus prin aceasta perfuzie de oxitocina, chiar si post-partum. Si de cat de periculoasa e chiar si pentru succesul alaptarii. I-am spus medicului ca daca nu am PPH (post-partum hemorrhage) prefer sa nu primesc oxitocina. “Si nici ergomet? Dar cum asa? Si atunci cum o sa se opreasca sangerarile???”. Cum li s-au oprit tuturor femeilor din lumea asta inainte de pitocin si ergomet...  Doctorul a fost repede de acord, fara sa strambe din nas, fara sa ma faca sa ma simt prost, dar mi-a spus ca vrea sa fie foarte atent la hemoragie. Perfect. Moasa a fost mai disperata, dupa nastere povestea speriata si stresata cu toti cei din jurul meu, ca ea nu a mai vazut niciodata nastere dupa care mama sa nu primeasca oxitocina sau ergomet! Am ignorat, imi era usor sa ignor totul din jurul meu cu puiul la piept, mai ales ca stiam ca am acordul medicului. Davidul mic a inceput sa suga inca de pe masa de nastere. Dupa ce m-am mutat in pat, tot acolo la terapie intensiva, a supt continuu aproape 2 ore. Ma durea uterul aproape ca la nastere cand sugea mai tare. Dupa cele 2 ore m-au dus in salon. Prietena mea neonatolog le tot sublinia tuturor celor din jur cat de bine e cand nu intervii si lasi copilul la mama. Uite cum a supt doua ore, nu a fost nevoie de tehnici de alaptare, nu si-a pierdut copilul reflexele de supt, nu a trebuit nici el, nici eu, sa invatam nimic. Uite cat e de alert si atent, cu ochii deschisi. Uite cat e de sanatos, ce tonus are. In salon a venit ginecologul sa ma controleze iar si le-a luat la intrebari pe asistente care mi-au dat ergomet. Nimeni nu-mi daduse nimic. Dar el chiar nu se astepta sa sangerez MAI PUTIN si mai sanatos fara interventii. Prietena mea ii tot spunea ca „vinovat“ e suptul lui David, care prin boost-ul de oxitocina naturala mi-a fortat vasele sanguine sa se inchida. La doua zile de la nastere, inainte sa pornim spre Baia Mare, mi-a facut o ecografie si a ramas masca de cat de bine arata uterul, cum isi revenise.  

• Sa-mi coase fisurile perineului, desi prefer sa se vindece natural daca ruptura nu e grava. – daca era ruptura as fi cerut asa ceva. Dar la taietura nu am avut ce face.

• Sa-mi ofere antibiotice, dupa ce imi explica pentru ce doreste sa-mi administreze asa ceva. – nu a fost cazul.

Vreau:

• Sa mi se dea voie sa ma plimb in timpul travaliului – da, am avut voie.

• Sa mi se dea voie sa stau in orice pozitie imi doresc in travaliu si in expulzie – in travaliu da. In expulzie recunosc ca voiam sa incerc in ce pozitii se poate sta pe masa/scaunul nou pe care il aveau, citisem ca se poate folosi in tot felul de pozitii, si in genunchi, si pe vine. Dar doctorul mi-a spus sa urc si sa ma asez ca in scaun. Nu eram culcata pe spate, ci semi-inclinata. Daca as fi gasit o pozitie in care m-as fi simtit confortabil sunt sigura ca asa as fi stat si nu mi-ar fi impus nimeni altfel. Insa din pozitia in patru labe din sala de nasteri de pe jos :)), pana pe spate pe scaun, m-am miscat intre vreo  4 contractii. Nu puteam in timpul unei contractii nici sa gandesc, nici sa ma misc, doar sa urlu si sa ma minunez ca nu mor. In pozitiile intermediare de la podea pana pe scaun m-am tot intrebat daca as vrea sa raman asa, daca ma simt mai bine. Dar nu. In fiecare pozitie ma durea ingrozitor. Si in pozitiile verticalizate (in genunchi dar nu in 4 labe, sau pe vine) ma durea cel mai tare, probabil David presa foarte tare asa si ar fi iesit prea rapid si dureros.

• Sa fiu lasata sa mananc si sa beau apa in travaliu daca asta imi doresc (la prima nastere nu am avut astfel de nevoi, dar nu as vrea datorita interzicerii sa ajung la perfuzii) – nu a fost cazul. A, ba da, am baut putina apa.

• Sa fiu lasata sa fac dus daca si cand simt nevoia si in travaliu, sa fiu lasata sa stau in cada cu apa daca si cand simt nevoia. – aveau cada in sala de nasteri dar cred ca o folosesc doar pentru travaliu, nu si pentru expulzie. Nasterea in apa e mai scumpa, deci ma gandesc ca mi-ar fi fost oferita optiunea, dar daca am ajuns acolo urland si tinandu-ma de bare si stand pe podea, cred ca nu s-a mai gandit nimeni la apa. In camera este baie cu dus si am fost lasati singuri acolo eu cu Relu, deci daca simteam nevoia unui dus sigur il puteam face.

• Cat mai putine examene vaginale. Daca membranele sunt rupte sau fisurate, prefer deloc pentru evitarea infectiilor. – un examen la internare, dilatatie 4. Peste putin timp, cand am inceput sa urlu in salon si am fost dusa in sala de nasteri, nu tin minte sa mi se mai fi facut control vaginal (poate totusi o fi fost unul in care au ajuns la concluzia ca am ajuns la dilatatie completa?), doar rupte membranele direct, zic asta pentru ca era la iesire capul lui David, deci nu se poate numi control :D. Oricum, in durerile mele nu am sesizat.

• Sa iasa bebe singur, sa se roteasca singur, pentru a evita traumatizarea coloanei vertebrale. – eu asa cred ca a fost. Nu retin mare lucru :D. Oricum, nu a fost ca la Alex un moment in care sa fie cu capul afara si sa ma puna cineva sa mai imping o data. Traiesc cu amintirea ca pe o singura contractie a iesit cu totul, desi pare imposibil.

• Daca sotul e in stare, sa i se permita sa fotografieze si/sau sa filmeze. – nu ne-am gandit la asta decat dupa ce a aterizat pe pieptul meu. Dar sigur nu ar fi avut nimeni ceva impotriva.

• Cordonul sa fie clampat doar cand nu mai pulseaza. Si mai mult de atat, as prefera sa ii fie taiat de fapt doar dupa ce iese placenta. – din cauza analizelor pentru toxoplasmoza din sangele ce trebuia luat din cordon, acesta a fost clampat dupa vreun minut, cand nu mai pulsa vizibil, dar inca era rosu. Placenta se desprinsese deja (da, asa repede), dar asta tot nu ma face sa ma simt mai bine ca nu am avut posibilitatea sa-i ofer acele celule stem lui direct.

• Copilul sa fie pus pe pieptul meu imediat ce iese din vagin, pentru cat timp imi doresc eu. In prima ora prefer sa il tin piele-pe-piele. – asa a fost. A fost luat dupa vreo 10 minute, pentru vreo 30 de secunde, sa mi se schimbe mie camasa de travaliu insangerata, si lui finetul ce-l acoperea. Dar acest lucru a fost facut in aceeasi incapere cu mine (felicitari neonatoloagelor care probabil au cerut ca masa de neonatologie sa fie pusa in sala de nasteri), si sotul meu a fost langa el mereu in acele secunde. In urmatoarele 3 ore am stat lipiti unul de altul, pana cand mi-a fost luat timp de vreo 3 minute pentru a fi imbracat si masurat.

• Orice teste ale copilului sa fie facute pe pieptul meu, si sa fiu intrebata de fiecare procedura daca o doresc. – asa a fost. Pentru ca de fapt, discutand inainte cu dr. neonatolog, a stiut ca nu vreau nici un test. L-a urmarit cum respira, cum sa misca, cum priveste in jur si cum suge din primele minute si astfel i-a evoluat starea fara sa-l desparta de mine si fara nicio procedura invaziva, care sa-l supere cumva pe noul venit pe lume.

• Daca e nevoie sa fiu despartita de copil, acesta sa fie mereu sub supravegherea sotului meu. – nu a fost cazul, decat pentru cateva secunde in aceeasi incapere cu mine, caz in care da, sotul meu a fost mereu langa el.

• Daca e nevoie sa fiu despartita de copil, sa-mi fie adus oricand e nevoie pentru alaptare, sau sa ma mulg sa ii trimit lapte. – nu a fost cazul.

• Daca e nevoie ca bebelusul sa fie incalzit, daca e prematur sau prea mic pentru varsta gestationala, prefer sa incerc intai kangaroo care si doar daca nu se poate acest lucru, sa ajunga intr-un incubator. – nu a fost cazul. Dar dr. mea neonatolog era foarte deschisa la kangaroo care, si mai cunosc inca o dr. neonatolog de la Pelican care e fan babywearing si stie importanta unui wrap.

• Pentru eliminarea placentei sa fiu lasata sa ma ridic la verticala si sa fiu lasata sa incerc s-o elimin singura, chiar daca va dura mult, daca nu apare hemoragia post-partum.  – am eliminat-o singura, nu a fost nevoie sa ma ridic. Foarte repede, la cateva minute dupa expulzie. Dr. ginecolog imi spusese ca ma lasa o jumatate de ora fara sa intervina, si eu m-am speriat pentru ca stiu multe mame care au eliminat absolut natural si sanatos placenta la 2-3 ore de la nastere. Eram decisa sa imi dau un boost de oxitocina alaptand bebelusul mult din primele minute, dar oricum a iesit repede.

• Sa se extraga sange din placenta pentru analizele de toxoplasmoza.  – cred ca pana la urma a luat sange din cordon pentru ambele eprubete pentru analizele de toxoplasmoza, si din placenta a luat doar pentru stem. Poate ca daca nu era totul atat de rapid si atat de incert (ne stresam ca dupa lasarea cordonului atasat sa ramana sange pentru eprubeta de biochimie), am fi putut sa luam celule stem din sangele lasat in cordon dupa eprubeta de biochimie, si in eprubeta de hematologie sa luam doar din placenta.

• Sa se extraga sange din placenta pentru celule stem. – da.

• Rooming-in pe toata perioada spitalizarii. – da. Ba chiar am primit doar aprecieri, nici o critica sau o ridicare din sprancene, pentru faptul ca l-am tinut mereu pe David in pat cu mine, si ziua, si noaptea.

• Sa ma externez cat se poate de repede si eu si bebelusul (chiar in ziua nasterii daca suntem in stare).  – au fost de acord, mi-au zis ca ei m-ar sfatui sa stau pana in ziua urmatoare, dar m-ar fi lasat daca as fi vrut. Mai ales ca am nascut dimineata. Insa sotul meu si mama mea au insistat ca se descurca sa-l adoarma pe Alex in prima noastra noapte departe unul de celalalt. Nu as fi vrut sa asocieze Alex prima noastra noapte departe cu nasterea lui David. Insa nici nu stiam cum va fi, cum va dormi David, de cate ori se va trezi. Daca as fi nascut la Baia Mare si as fi avut posibilitatea sa ma externez in aceeasi zi as fi facut asta. Puteam sa fac bonding cu David si acasa cu toata lumea. Insa asa am preferat sa-i ascult pe toti si sa stau in spital 24 de ore de la nastere, pana a doua zi dimineata deci. Pentru ca nu stiam cum incapem toti 4 intr-un pat dublu normal (spre deosebire de cel imens de la Baia Mare), nu stiam cat sunt eu de “invalida”, etc. Nu a fost foarte grav, Alex a avut un mic tantrum, care totusi era chiar normal avand in vedere faptul ca avea un nou fratior. L-a strans maica-mea tare in brate, i-a zis ca si ei ii este dor de mine si de David si totul a fost ok. Dimineata a venit cu Relu sa ma ia acasa, vesel. Saracutul doar peste o luna a trecut apoi prin trauma separarii mai de lunga durata, fix cand era si el bolnavior si avea mai mare nevoie de mine.

• De la expulzie pana la externare sa poata sta cu mine si copilul mai mare, si sotul. – au putut sa ma viziteze de cate ori au vrut. Dar nu cred ca s-ar fi putut sa stea mult, sau sa doarma peste noapte. Eu atunci eram singura mamica internata in toata sectia, nu stiu cum e cand sunt doua mamici intr-un salon.

• Sa fie imbracat cu haine duse de mine, sa i se puna scutece duse de mine, si daca e nevoie de crema de scutec, sa fie una dusa de mine. – pana la urma m-am gandit ca pot accepta si hainele lor si scutecele lor, stiind ca nu stau acolo 5 zile, ci cel mult o zi. Insa i-am spus timida asistentei care a venit sa-i schimbe primul scutec ca nu as vrea sa-l stearga cu servetele umede chimicalizate, ci doar cu apa. Si desigur, fara nicio crema. Asa a facut, zambitoare si binevoitoare, nu m-a facut sa ma simt ciudata. A adus pansamente sterile si tava cu apa. Ba chiar le-a transmis dorinta mea asistentelor de pe urmatoarea tura, deci eu nu a mai trebuit sa specific treaba asta.

• Sa nu i se dea nimic fara sa fiu intrebata (de ex baneocin pudra pe buric, etc) – nu i s-a dat nimic.

• Daca se pot face analizele de boli de metabolism, daca nu, ii contactez eu direct. – aici a avut loc prima mea suparare din viata lui David, si de fapt prima lui suparare. El nu a plans nici cand s-a nascut (!), insa in a treia zi de viata, inainte sa mergem spre Baia Mare, am oprit pe la maternitate sa ii fac analizele de metabolism. I le facusem si lui Alex, voiam egalitate, mai ales din cauza hipotiroidismului meu. Alex a plans un pic cand i le-a luat din calcai, dar asistenta nu ma lasase sa stau langa el, asa ca acum am sperat ca daca il tin pe David in brate si ii mai si dau sa suga nu va plange (nu numai ca nu s-au uitat fetele de la maternitate ciudat la mine cand am scos sanul, dar chiar ele mi-au recomandat asta). Insa a fost o experienta ingrozitoare. La un moment dat i s-a oprit respiratia de plans. Sangele lui nu picura oricat l-au intepat. Am vrut sa renunt, dar mi-au spus apoi ca cele doua carduri cu care incepusera sunt obligatorii de la stat. Nu stiu cat sunt de obligatorii din moment ce ma externasem fara ele. Tot speram ca doar un pic mai e si macar sa stim din timp daca are hipotiroidism. A fost groaznic. A urlat si a plans multa multa vreme. M-am enervat si pe personalul medical pentru ca nu mi-au spus de cele doua carduri ca sunt pentru statul roman. Ori nu le faceam deloc, ori nu le faceam de la inceput, si cand ar fi plans copilul ne-am fi oprit la cele scumpe. SAU, mai bine, de stiam de ele ca sunt pentru hipotiroidism si fenilcetonurie (fix astea doua boli ma interesau din oferta cu multe boli data de analiza scumpa tare, peste 600 ron), nu mai faceam analiza scumpa, care era aproape cat un salar de-al meu de dinainte de CIC-uri, in situatia in care deja stricasem prea multi bani. Nu il mai chinuiam in plus doar ca sa fiu impacata ca l-am verificat de la nastere, la fel ca pe Alex, sa nu cumva sa aiba hipotiroidism. Sunt sigura ca David a fost pana atunci un copil pur, care s-a nascut in dragoste, nu a plans deloc, si nu a fost separat deloc de mine. Dar atunci eu am stricat tot si nu am fost acolo pentru el, sa decid ce e mai bine. Am lasat iar sa intervina in viata mea partea asta alopata care ma face sa cred ca am ceva sub control, sau care imi da de inteles ca am nevoie de anumite informatii, cand nu e asa. Si partea asta a adus iar numai durere si stres, asa cum face de obicei in viata mea cand ma incred in ea. David a tot adormit dupa ultimul plans, dupa ultima analiza, ca dupa o partida de cry-it-out. O doctorita imi spunea acolo “lasati ca a trecut, nu tine minte” si eu stiam ca nu e asa. Am citit prea multe ca sa cred asta. Am ajuns la apartamentul in care stateam in Oradea si in timp ce lumea ducea ultimele bagaje spre masina am tras cel mai hohotit plans din viata mea, cerandu-mi iertare. Am simtit cel mai ratat moment din viata mea de mama a lui David si m-am intrebat cum se simt parintii care traiesc cu tot felul de vinovatii legate de copiii lor. Cum uita, cum se iarta, cum se impaca cu gandul ca nu pot da timpul inapoi cateva ore sa ia alta alegere. Pentru prima data in viata am fost in situatia in care as fi vrut sa dau timpul inapoi, chiar prima data cand am simtit ca vreau sa fie iar dimineata, sa fac alte alegeri. Tot drumul spre Baia Mare am plans, Relu tot incerca sa-mi spuna ca daca nu pot schimba nimic de ce ma macin atat, a trecut, sa speram ca ies bine analizele. Eu am simtit ca am ratat rolul de a-l proteja pe micul David, chinuit si asa toata sarcina cu jeturile de cortizol din sangele meu. Analizele au iesit bine, o foaie cu niste date scrise cu gri, rece, seaca, o foaie care imi zgaria inca un pic sufletul amintindu-mi cum am distrus un inceput aproape perfect. Cum degeaba am mers la Oradea sa nasc daca am intarziat doar chinul lui cu 2 zile, nu l-am eliminat complet, asa cum as fi sperat eu.  Ce mi-o fi trebuit? Nu stiu... Poate invatati ceva macar voi din experienta mea. In niciun caz nu as repeta sa fac analizele scumpe, din moment ce sunt unele gratuite oferite de stat pentru cele doua cele mai intalnite boli metabolice. Sau daca le vreti musai pe cele multe scumpe, insistati sa nu va mai chinuie copilul si pentru cele doua de la stat, din moment ce cele doua boli sunt incluse in cardul din analizele scumpe.  Memoria nu mi-e tare buna, cred ca au fost 8 buline de umplut cu sange pentru cele doua analize oferite de stat si 4 buline pentru cele peste 40 de analize de screening metabolic pentru nou-nascuti.

• Daca ajung la cezariana, sa ma insoteasca sotul in operatie, si dupa ce iese copilul, sotul sa fie mereu langa el. – nu a fost cazul.

• Daca ajung la cezariana si mai este timp, prefer anestezia epidurala. – nu a fost cazul.

• Daca ajung la cezariana, sa mi se dea imediat ce e posibil sa-l alaptez. Pana cand e posibil, bebelusul sa stea in bratele sotului meu. – nu a fost cazul.

• Daca ajung la cezariana, toate medicamentele ce mi se dau sa fie compatibile cu alaptarea – nu a fost cazul.

• Daca ajung la cezariana, prefer sutura dubla a uterului si sutura la exterior. – nu a fost cazul.

• Daca ajung la cezariana, bebelusul sa respire intai singur si abia apoi sa i se clampeze cordonul. Daca e posibil sa se scoata placenta intreaga, atunci sa nu i se clampeze deloc cordonul timp de cateva minute. Sa fie scos din uter cu tot cu placenta atasata. Daca placenta nu se poate scoate intreaga, atunci copilul sa fie tinut cateva secunde sub nivelul placentei  pentru a primi o doza mai mare de sange inainte de clampare. – nu a fost cazul.

• Daca ajung la cezariana, evaluarea bebelusului sa fie facuta daca e posibil pe pieptul meu, sau pe picioarele mele, iar daca nu, pe cel al tatalui. – nu a fost cazul.

• Daca ajung la cezariana, bebelusul sa fie cu noi tot timpul, de cand se naste. Daca trebuie sa mearga la terapie intensiva, tatal sa poata sta oricand si oricat cu el pana eu imi revin si pot sa stau si eu. – nu a fost cazul.

• Daca e nevoie de resuscitare, aceasta sa se faca langa mine, cu cordonul intact, neclampat, pentru ca bebelusul sa beneficieze cat mai mult de oxigen. Daca e vorba de o cezariana, atunci bebelusul ce trebuie resuscitat impreuna cu placenta sa fie pus pe picioarele mele.  – nu a fost cazul.

• Dupa expulzie sa fie cald bine in camera in care stau, pentru a nu stimula adrenalina, deci pentru a putea elimina placenta mai usor.  – era cald.

• Sa mi se tina la frigider sangele recoltat pentru toxoplasmoza si pentru celulele stem pana la venirea curierilor. – totul s-a rezolvat fara niciun stres cu analizele, chiar daca am nascut sambata si a trebuit sa tina sangele pana luni, cand eu nu mai eram in clinica, sa il dea curierului.

Imi doresc, dar inteleg daca medicul considera ca exagerez:

• Sa fie o atmosfera calma si calda in sala de travaliu si de nastere. Prin asta ma refer si ca singura care striga pe acolo sa fiu eu :D, si luminile sa fie mai stinse putin, ca sa simt ca am intimitate. – era multa lume, inclusiv brancardieri, si toti erau destul de stresati si confuzi. Eram a treia nastere naturala, dar prima pentru grupul acesta de medici si asistenti. Protocolul era ingrozitor, daca trebuia cineva sa iasa din sala, sa aduca ceva din afara, trebuia sa intre prin nu stiu ce sala intermediara si sa-si schimbe hainele. De cate ori aveau nevoie chiar si de un finet sterilizat trebuiau sa treaca prin asta. Toate lucrurile necesare erau sterilizate si impachetate individual in vid (inclusiv tampoanele din vata si pansament pentru lauze). Dar daca o asistenta punea mana pe pachet trebuia o alta asistenta sa ia cu atentie lucrurile dinauntru, pentru ca se presupunea ca asistenta ce a pus mana pe exteriorul ambalajului nu mai are manusile sterile. Tot personalul era usor stresat din cauza respectarii acestui protocol. Si toti aveau aceeasi dilema, de ce se pune problema sterilizarii la o nastere vaginala, care numai sterila nu e si nu ar trebui sa fie. O nastere vaginala are marele avantaj de a nu fi sterila, da bebelusului bacterii sanatoase in canalul vaginal, la expulzie, si apoi la contactul cu mama. L-am intrebat si pe sotul meu cum i s-a parut aceasta nastere fata de cea a lui Alex si mi-a zis ca desi e bucuros ca am putut sa nasc cum e mai bine pentru David, a avut un sentiment de nesiguranta, dat de prea multa lume in sala de travaliu (erau asistente sterile si alte asistente care aduceau din afara daca trebuia ceva, asa imi aduc aminte) si de panica lor generala sa respecte regulile cu care doar acum se acomodau.

• Din acelasi motiv de mai sus, mi-as dori cat mai putina lume in sala de travaliu si de nastere. Ideal ar fi doar eu, sotul, moasa, ginecologul, si eventual neonatologul. – nu a fost asa, dar nu am simtit ca m-ar deranja cineva sau mi-ar fi jena de cineva, eu de fapt eram constienta doar de prezenta sotului meu, a neonatoloagei care a avut si rol de doula, statea in partea dreapta langa mine, a doctorului ginecolog si uneori a moasei. Moasa nu a fost asa prezenta cum ma asteptam, si nici nu m-am conectat cu ea, am simtit toata nasterea ca doctorul e ca un fel de moasa calma si calda, el ma linistea ca nu trebuie sa imping daca nu-mi vine :)).

• Tot pentru intimitate si reducerea stimularii neocortexului, as dori sa mi se puna intrebari cat mai rar. – Am fost intrebata de epiziotomie si de ruperea membranelor, nu am simtit ca asta m-ar fi adus din ceva lume de vis in cea reala, poate asta e un semn ca nu eram dusa de tot.

• Sa fiu imbracata cu hainele ce mi le doresc de acasa, daca le am pregatite. – pana la urma am zis ca mai bine nu, nu avea sens sa par mai ciudata decat eram, si nu avea sens sa mi le murdaresc.

• Pentru evitarea epiziotomiei moasa sa imi sustina cu mainile perineul la expulzie, eventual sa-l maseze cu un ulei natural pe care sa-l aduc eu.  – am editat postarea precedenta, am specificat la final ca am aflat recent ca acesta nu e neaparat un sfat bun. Oricum, nu a fost cazul, am avut epiziotomie.

• Sa fie aspirate caile respiratorii doar daca e nevoie. – nu a fost nevoie.

• Sa mi se dea placenta acasa. Daca nu se poate, atunci macar sa o vad. – Relu a tinut minte dorinta mea si cand doctorul se pregatea s-o intepe pentru celulele stem si/sau analizele de toxoplasmoza, a mers sa-i faca o poza. Eu eram prea high cu David la piept ca sa ma mai intereseze ceva.

 Sper ca sunt de folos cuiva informatiile. Tare as vrea sa-mi fac candva timp chiar sa scriu povestile nasterilor copiilor, nu am scris-o inca nici pe cea a lui Alex, dar simt ca am nevoie de liniste si odihna pentru inspiratie :D.