Ce-mi doresc in 2013

Cum am mai spus, dorintele ce mi le-am pus pentru anul 2012 s-au cam implinit. Si mi le doresc din nou si pentru anul acesta. Nu are rost sa le scriu iar, dar se potrivesc si pentru 2013, de la agricultura, timp in natura si stat la Napradea, pana la activitati cu Alex si succes in sfera profesionala.

In plus,

• imi doresc ca toti cei singuri sa-si gaseasca perechea (daca asta isi doresc). Ma rog pentru voi, L, S, A, C, si sigur daca as mai sta sa ma gandesc as mai gasi pe cineva.

• imi doresc ca toti cei care isi doresc copii sa ii primeasca anul acesta. Si aici pot dezvolta ca imi doresc ca cei cu probleme de fertilitate sa si le rezolve miraculos, toate mamele sa duca sarcina la bun sfarsit, sa aiba sarcini sanatoase, fara probleme, si sa nasca bebelusi sanatosi. Ma gandesc cu drag in rugaciunile mele la O, M, M, A, F, L si la multe altele pentru a ramane insarcinate si mai am in gand cateva gravidute carora le doresc numai bine anul acesta.

•  imi doresc ca parintii care au trecut si trec prin iad, prin boli cronice chinuitoare ale copiilor, prin pierderea puiului drag, sa gaseasca alinare si sa reinceapa cumva sa fie fericiti. T si L, sunteti in rugaciunile mele. Stiati ca desi exista cuvant pentru sotul care isi pierde sotia, sau pentru copilul ce-si pierde parintii, nu exista cuvant care sa poata exprima inimaginabilul: un parinte care isi pierde copilul.

•  liniste si impacare le doresc tuturor celor care au pierdut in 2012 pe cineva drag.

• vreau ca toate mamele care doresc sa mai stea acasa si dupa concediul de 1 an sau 2 sa gaseasca inspiratia si posibilitatile pentru a face asta si pentru a fi in continuare acasa cu copilul.

• vreau ca toti cei care doresc o viata altfel, mai in afara sistemului si mai aproape de natura, sa reuseasca sa gaseasca resursele necesare si ideile geniale pentru asta.

• vreau ca eu sa imi invat lectiile din ce s-a intamplat in 2012. Sa fiu mai toleranta, mai umila, sa nu consider mereu ca eu stiu mai bine. Si mai ales, sa nu cred in mod infumurat fata de Divinitate ca sta in puterea mea. Sper ca asta totusi sa nu ma opreasca sa incerc mereu sa iau cele mai bune alegeri pentru noi. Sper sa nu decid ca daca tot nu au importanta alegerile mele, atunci sa devin delasatoare. Mi-a dat mult de gandit postarea aceasta, pentru ca de multe ori imi vine sa scriu despre ceva, ca apoi sa se schimbe totul atat de rapid si de devastator incat ciorna mea sa sune nepotrivit sau chiar gresit.

• si cel mai mult imi doresc sanatate. Pentru toti, dar mai ales pentru copii. Sa nu mai fie niciun copil bolnav in 2013! Daca noi toti am suferit atat de mult pentru o pneumonie, nici nu-mi pot imagina ce simt altii cu boli mai grave si cu luni sau ani petrecuti in spital. Nu mi-am mai dorit niciodata ceva atat de mult, din tot sufletul. Oare daca am incerca toti sa ne rugam pentru asta, sau sa vizualizam o lume doar cu copii sanatosi, nu am atrage binele si sanatatea? Suntem puternici, poate impreuna reusim. Ca o rugaminte mai speciala, va rog sa va rugati pentru cineva anume. O cititoare a blogului meu a nascut prematur, baietelul are pneumotorax si a suferit deja 3 operatii, multe radiografii, si tot chinul specific spitalului si medicamentelor si prematuritatii. Boala in sine am citit ca doare foarte tare, pe langa restul. Vreau sa va rugati deci pentru Armin Andrei sa se insanatoseasca repede. Vreau sa va rugati pentru mamica lui, sa fie puternica. A fost o gravida atat de constiincioasa si de informata, a facut tot ce a putut pentru ca fiul ei sa se nasca bine si sanatos si avea planuri mari si pentru ingrijirea de dupa nastere, de la alaptare, evitarea chimicalelor, pana la babywearing. Asa ca ceea ce i se intampla acum copilului ei o doare si mai mult. In plus, vreau sa va rugati ca Cel de Sus sa le dea personalului medical indurare, intelepciune si intelegere si sa o lase sa stea langa micut. Ii este permis sa stea cel mult 5 minute in total intr-o zi (desi e singurul bebelus la terapie intensiva, deci nu ar deranja pe nimeni), clipe in care mamica ii canta melodia ce i-o canta in sarcina, in speranta ca il ajuta pe micut sa treaca mai usor peste suferinta. Nu este lasata sa-l tina in brate sau sa-l atinga, desi asistentele il iau in brate cand ii schimba scutecul. Nu este lasata langa copil cand medicii ii discuta cazul si toate hotararile sunt luate fara sa i se spuna ceva, chiar si ducerea copilului in alt spital. Nu i se explica nimic. Unei mamici la primul copil, dorit si asteptat cu drag. Va rog eu sa va rugati pentru ei. Din suflet. Poate schimbam ceva.

La multi ani! An nou fericit! Cu SANATATE!


Edit 2 ianuarie:

Mi-am dat seama azi-noapte ca am uitat o categorie importanta. Familiile cu copii mici ce isi pierd mamele. Sa imi doresc alinare pentru ei si sa imi doresc sa nu mai moara mame. Mi se pare atat de greu pentru cei din familie sa sufere dublu, pentru ca totul se accentueaza cand il vezi pe cel mic plangand disperat dupa mama lui. In ultimii ani am aflat in medie de 3 cazuri pe an, mame care au murit pe loc, fara niciun semn in avans. Fara nicio durere de cap, ameteala, nimic. Unele au murit din cauza extenuarii (si asta ma sperie foarte tare, faptul ca poti muri de oboseala fara nici un semn prevestitor, fara niciun semnal de alarma de care sa te agati) si unele din cu totul alte cauze. Multe s-au prabusit de fata cu copiii lor si acestia nu au inteles apoi de ce mama nu mai vine acasa de la spital. Majoritatea celor de care am aflat eu ii alaptau inca pe cei mici. Stiindu-i pe ai mei, care nu ar accepta sau nu ar fi acceptat un biberon, nu-mi pot imagina cum, cine, in acea noapte, a fugit la farmacie dupa lapte praf ca sa hraneasca bebelusul disperat dupa mama lui. Imi amintesc de Alex cand am fost nevoita sa-l pun la regim pentru reflux si a trebuit sa-i dau cu biberonul lapte muls. Dupa o noapte de chin in care a plans de foame cu biberonul in gura, nestiind cum sa scoata laptele, am decis sa-i dau din san, dar timp limitat la san pana treceam de situatia de criza.

Asa ca anul acesta imi doresc sa nu aud de astfel de cazuri, sa fie toate mamele sanatoase. Si daca va gandeati ca cei mici de tot nu ar suferi, va povestesc ceva. Ceea ce m-a facut sa imi amintesc de aceste mame.

Desi de sarbatori eu am mancat ca de obicei, la aceleasi ore, neamestecat, neprajit, fara prajituri, etc. (de exemplu la pranz pasta de branza cu ardei, la cina fructe), aseara am patit-o (mda, bun inceput de an; daca e sa duc mai departe teoria cu datul peste nas sau cobitul, mi s-a intamplat pentru ca nu m-am inclus in dorintele pentru noul an :))  ). Nu stiu daca a fost o criza de ficat (eu nu mai am vezica biliara), indigestie, enteroviroza... cine stie? Am inceput sa simt la cina o lipsa de apetit. Apoi a inceput sa-mi fie greata, sa ametesc, sa simt valuri de caldura, sa ma doara tot mijlocul, sa imi arda stomacul, sa il simt ca tremura iar apoi sa vad tremurand tot corpul. La final am si vomat, si imi era atat de teama sa nu ajung la asa ceva! Pentru a ma explica, am avut in viata asta doar doua episoade de voma, care au durat chinuitor fiecare o noapte intreaga, ore de cosmar. Din moment ce nu mancasem nimic greu, nimic nou, ai mei au spus ca reactioneaza ficatul la oboseala mea. Pentru ca da, sunt cam extenuata si nedormita. Imi era atat de rau incat am ajuns sa ma gandesc ce ar face David daca eu as merge la Urgenta. El suge cam o data pe ora si nu stie suge din biberon. Nu am avut niciodata in casa lapte praf si el nu a gustat niciodata. Nu am lapte muls (la Alex aveam mult, de la furia laptelui). Nu stiu unde sunt cele doua biberoane pe care le cumparasem la Alex just in case. Relu si ai mei nu ar sti procedurile, de exemplu nu cred ca s-ar gandi ca trebuie sterilizate biberoanele sau ce apa trebuie folosita (asta nu stiu nici eu).

Si imediat mi-am amintit de mamele care au murit si imi era atat de rau incat m-am speriat cu adevarat! Deja incercam sa-mi imaginez cum vor suferi copiii mei fara mine. E evident ca Alex ar fi distrus. Daca eu credeam ca David nu ar fi afectat, m-am razgandit aseara. Aseara eu nu ma puteam tine pe picioare, asa ca il alaptam doar stand jos si apoi il preluau la plimbat cand incepea sa planga mami si Relu. Chiar daca adormea la san, nu-l puteam lasa acolo pentru ca din cand in cand fugeam la baie, asa ca atunci cand il miscam se trezea. Mami si Relu nu au reusit sa-l adoarma si deja era aproape 12 noaptea si puiul meu plangea de nu puteam sta linistita in baie... Cand imi auzea vocea se oprea din plans! Si incepea si el sa "vorbeasca" cu "hă"... L-am luat sa-i mai schimb o data scutecul, sa-l spal la chiuveta, si ma sorbea din priviri fericit, si imi "povestea" continuu pur si simplu. Usurat. Pana atunci probabil crezuse ca mama a disparut. A reusit intr-un final maica-mea sa-l adoarma daca eu am vorbit continuu. Toata noaptea am avut frisoane, si azi toata ziua am avut febra, m-a durut pielea si fiecare celula de muschi dn corp. Ingrozitor. Dar el, puiucul, a fost mult mai indulgent cu mine, asa ca am putut azi-noapte si azi sa am grija de el.

Alex iarasi, chiar daca de obicei intreaba de mine si nu vrea sa stau in alta parte cand adoarme, aseara m-a lasat cateva ore sa zac pur si simplu, nu m-a solicitat. Si tarziu, pe la 12, cand nu putea adormi de agitatia de la noi, a venit sa ma pupe si sa ma mangaie zambind cald. Azi toata ziua a avut grija de mine. Puii mei scumpi!