Interviuri cu Alex și David înainte de prima zi de școală

Mâine Alex începe școala. Știu că am abandonat blogul și îmi pare rău, îmi cer scuze că nu am răspuns nici măcar la comentarii de atâta timp deja... cred că e aproape un an... Însă nu puteam să nu marchez acest eveniment pe blogul ce spune că ”Alex crește” :).

Am văzut mai demult pe un blog frumos postări aniversare în care mama le pune întrebări copiilor, și apoi au această amintire a gândurilor și preferințelor an de an. Mi-a plăcut și m-am bucurat că mi-am amintit de aceste interviuri acum. Sper să mă pot ține de această tradiție.

Editez în 10 septembrie 2018, pentru că mi-e teamă să fac postare separată. Știu că nu mă voi putea ocupa de blog să postez iar regulat, de aceea nu am curaj să creez o postare nouă. Voi scrie cu verde răspunsurile din 2017 și cu mov răspunsurile de azi. 
Edit 2019: Șiiiiii merge și David la școală de anul acesta!!! 

Edit 2022: de acum nu mai vor să le public răspunsurile, ci să le salvez undeva în privat. 


Așadar...

INTERVIU CU ALEX ȘI DAVI ÎNAINTE DE PRIMA ZI DE ȘCOALĂ 

11 SEPTEMBRIE 2016
/ 2017 / 10 SEPTEMBRIE 2018 / 2019 / 2020 /2021

1. Ce vei fi când vei crește mare?

Alex: (După un lung timp de gândire) Explorator care explorează animalele rare.
2017: Fotbalist și dresor de câini. 
2018: Fotbalist. 
2019: Fotbalist

2020: Fotbalist. 

2021: Fotbalist. 

Din 2017 a vrut să răspundă și David:
David 2017: Polițist.
David 2018: Fotbalist. 
David 2019: Fotbalist.

David 2020: Fotbalist.

David 2021: Fotbalist.

2. Care sunt jucăriile tale preferate?

Alex: (Tot timp lung de gândire) Magic Jinn și cărțile.
2017: Cărțile cu câini
2018: Lego, Magna/Playmags și jucăriile de pluș.
2019: PlayStation (PS4), mingea, jucăriile de pluș. 

2020: PlayStation, cărți de joc (șeptic, 66/cruce), minge de fotbal. 

2021: Laptopul, mingea de fotbal. 

David 2017: Lego
David 2018: Patrula cățelușilor, plușurile, Lego și Playmobil.
David 2019: PlayStation (PS4), iPad, mingea, fotbal cu piesele de Lego, jucăriile de pluș, cărțile. 

David 2020: PlayStation, tabletă, Lego, cărți de joc (șeptic), piesele magnetice, minge de fotbal. 

David 2021: PlayStation, plușuri, Lego, tableta, piesele magnetice. 

3. Cine sunt prietenii tăi cei mai buni? 

Alex: Edi și Andrei G.
2017: Lucky
2018: Bruno, Yoda, Lucky. (După o pauză lungă în care i-am zis totuși să-mi spună nume de copii:) Ana, Iza, Adi.
2019: Ianis (de la școală), Ana (de la școală), Toni (de la antrenamentele de fotbal), Cristi (de la fotbal), Bruno, Yoda.

2020: Alex C. (de la școală), Ana (de la școală), Edi (de la fotbal), Matei (de la fotbal). 

2021: Mateo (de la fotbal). 

David 2017: Ana și Iza
David 2018: Ana, Iza.
David 2019: Ana (Nota mea: a lui Alex :))) ), Ianis (de la antrenamentele de fotbal), Denis (de la fotbal), Dănuț (de la fotbal), Yoda și Bruno.  

David 2020: Victor (de la școală), Ianis (de la fotbal), Ana (lui Alex). 

David 2021: Yoda.  

4. Ce te face fericit?

Alex: S-o îmbrățișez pe mama.
2017: Să-l văd pe Lucky bucuros. 
2018: Să-l mângâi pe Bruno, să-l mângâi pe Yoda, să-l mângâi pe Lucky, să mângâi orice câini, să mă joc fotbal. Nota mea: vrea să adaug și îmbrățișarea mea, când i-am citit ce a zis anii trecuți :))
2019: Când mă joc cu câinii. Când stă mama pe canapea cu noi. Să câștig turnee la PlayStation. Să stau cu mama. Când Dinamo câștigă. Când mă joc fotbal. Când câștig la Darts (Nota mea: a jucat pentru prima dată în viața lui în Turcia anul acesta în concediu și a tot câștigat). 

2020: Când mă îmbrățișează mami. Când stau lângă mami. Când mă pupă mami. (toate astea spuse cu palmele pe obraji și cu voce alintată)  ”După toate lucrurile cu mami, să le scrii în detalii, să scrii Când câștigă Dinamo”. 

2021: Mami, Bruno și Yoda. 

David 2017: Să mă uit în cărți să-l văd pe Billy (Nota mea: Billy fiind un Beagle pe care încă nu-l are, dar deja i-a dat nume :) )
David 2018: Să mă joc fotbal, să mă joc cu plușurile și să nu mă certe Alex la antrenamente. 
David 2019: Mama. Fotbalul. Când câștig la PlayStation. Când ne citește mama povești. Când mă uit la Beagle-i. Să fiu în Turcia. Să-l bat pe tata la fund.  

David 2020: Mami. Tableta. Bunicii de la Baia Mare. Tata. Și când câștigă FCSB. Când sunt în Turcia. Și când ne citește povești mami. 

David 2021: Să văd că Dinamo pierde la derby. 

5. Ce te întristează?

Alex: Să fiu certat de mama. Să fiu certat de toată lumea.
2017: Să-l văd pe Lucky trist.
2018: Când îi ceartă tata pe Bruno și pe Yoda. Când Yoda îl mușcă pe Bruno. Și când Lucky e singur. Și când Yoda ne sparge mingile. 
2019: Când mama e nervoasă și supărată. Când pierde Dinamo. Să uit să mă joc cu câinii. Când se bat câinii. (Nota mea: nu le-am citit anul acesta răspunsurile anilor trecuți decât *după* ce au răspuns, așa că e interesant cum unele se repetă.)

2020: Când mami e stresată. Când mami e supărată. 

2021: S-o văd pe mami supărată. Și să-i văd pe Bruno și pe Yoda supărați. 

David 2017: Când e mama nervoasă
David 2018: Să-l aud pe Yoda cum plânge, să mă certe Alex și filmele care nu-s de copii.
David 2019: Când mama e supărată. Când mă gândesc că mama o să moară (Nota mea: mi-a șoptit asta la ureche, să nu audă Alex). Să uit să mângâi câinii de ziua lor. 

2020: Când pierde FCSB. Când pierd la FIFA. Când e nervoasă mami. Și când mă ceartă Alex. 

David 2021: S-o văd pe mami supărată.

6. Ce îți place să faci cu fratele tău?

Alex: Să îl enervez.
2017: Să mă lupt cu el.
2018: Să mă joc fotbal cu el. Să mă joc cu plușurile cu el. Să mă joc cu Yoda, cu Bruno și cu Lucky cu el. 
2019: Să-l arunc pe jos. Să-i dau croșeu dreapta. Ăăăăăă și să mă joc cu el. 

2020: Să mă uit la Friends. Să mă joc FIFA. Să ne jucăm fotbal afară. 

2021: Să-l împușc cu Nerf în cap. 

David 2017: să mă joc cu el.
David 2018: să mă joc fotbal cu el, să mă antreneze și să mă joc cu plușurile cu el. 
David 2019: Să-l bat la Playstation. Să-l bat (trântă). Și să mă joc Minecraft cu el. 

2020: Să mă joc cu el FIFA. Să ne uităm la Friends. Să ne jucăm fotbal. 

2021: Să-l împușc pe Alex cu Nerf la ”partea sensibilă”.  

7. Care e culoarea ta preferată?

Alex: Mov și roșu. 

(Amintire de-a mea, de când era mic, de două ori și-a ales el scutece textile de la Kiddy Shop, o dată un Charlie Banana roșu, altă dată un Tots Bots mov. Mie nu-mi place deloc movul, deci a trebuit să-mi mușc limba :D )
2017: Roșu.
2018: Roșu și alb (nota mea: e dinamovist).
2019: Verde ocean.

2020: Verde marin. 

2021: Turcoaz.

David 2017: albastru
David 2018: albastru.
David 2019: albastru.

2020: albastru. 

2021: albastru

8. Care e cartea ta preferată?

Alex: Enciclopedia Animalelor - National Geographic și Pietre prețioase - Mică enciclopedie.
2017: Cărțile cu câini.
2018: Cărțile despre câini și cărțile despre fotbal. 
2019: Toate pe care ni le citește mama, să fie frumoase, simpatice și cu multe imagini. 

2020: Pablo The Alpaca, Jurnalul unui câine poznaș, Vahamță frumoasă. 

2021: Pablo the Alpaca 

David 2017: cărțile despre animale.
David 2018: cărțile cu fotbal și cărțile cu Bobiță și Buburuză, cărțile lui Eric Carle, cărțile Micii curioși
David 2019: Elmer și toate cărțile de la Kiddy. 

2020: cărțile de la Ham Hotel. Cărțile cu ponei. 

2021: Un pui de koala drăgălaș

9. Animalul preferat?

Alex: Ghepardul și șoimul călător.
2017: Câinele. 
2018: Câinii
2019: Câinele, capibara, lamantinul, puma, țestoasele, vacile, caprele, porcii (Nota mea: capre, porci și alpaca ne roagă zilnic să luăm, sau fac diverse pariuri la fotbal cu tatăl lor să își câștige o alpaca...), morsele, Panda, ornitorincii, elefanții, bursucul, măgarul, Koala, wombații, urșii (și polari, și toți urșii), oile, alpaca, lupii, maimuțele, caii, delfinii, porcii de Guineea, perușii, ciușii (Nota mea: am salvat vara asta un pui de ciuș și așa am aflat și noi ce înseamnă :))) ). Dar de fapt trece acolo TOATE ANIMALELE. Ce să facem dacă ne plac toate animalele?

2020: câinii, alpaca, panda, wombat, cangur, măgar. 

2021: Câinele și alpaca. Sunt prea multe animale care-mi plac. Toate animalele. 

David 2017: Câinii și pisicile care nu zgârie
David 2018: Beagle-ul și Terra Nova. Și ghepardul. 
David 2019: (Nota mea: m-am simțit ca o dactilografă, scriam cu viteză din stânga și din dreapta ce spunea fiecare, repede repede, până la final când au ajuns la concluzia că TOATE) Câinele, capibara, ghepardul, delfinul, peștii drăguți, elefanții, râsul, ornitorincul, Panda, Koala, bursucul, măgarul, leneșul, wombații, urșii (toți), lupii, maimuțele, babuinii, cimpanzeii, caii, porcii de Guineea, struții, cucuveaua și bufnițele. Toate. 

2020: Beagle, ponei, koala, ghepard, girafă, elefant, hipopotam, leneș, ornitorinc, zebră, lamantin, foca, morsa, cangur, arici, wombat, delfini, porcușori de Guineea. 

2021: câinele, ponei. Toate animalele. 

10. Persoane preferate? (Întrebare adăugată de el)

Alex: Mama, tata și bunica.
2017: Lucky, mama, bunica, bunicul, tata.
2018: Lucky, mama, bunica, bunicul, tata, bunica de la Cluj, bunicul de la Cluj, Bruno, Yoda.
2019: Familia, rudele. 

2020: mama, tata, bunicii, Bruno, Yoda. 

2021: familia.

David 2017:Ciobăneștii germani ai lui Paul, mama și tata. 
David 2018: Tata, mama, bunicul, bunica și Becali. 
David 2019: Familia.

2020: mami, tata, bunicii (toți), Yoda, Bruno.

2021: familia și David Donciu. 

11. Melodia preferată?

Alex: Queen - We will rock you.
2017: Pitbull - Rain over me.
2018: Ofenbach vs. Nick Waterhouse - Katchi.
2019: Ce am în playlistul de pe YouTube (dar dintre ele mai ales Vaudeville Smash – ”Zinedine Zidane” și Pitbull - ”We Are One”, adică melodia de la Campionatul Mondial de Fotbal 2014) + ceva ce nu am încă în playlist, Tarkan - ”Şımarık” (Nota mea: a venit la un moment dat când eram toți în mașină și le-am spus că e melodie în turcă. Cum noi în ultimii ani acolo ne petrecem concediile, a decis că îi place, îi aduce aminte de concediu.) 

2020: Eminem ”Lose yourself”, One Republic ”Counting Stars”, ”Don't worry, be happy” Bobby McFerrin. 

2021: Eminem ”Lose yourself”.

David 2017: Pasărea Colibri: Peste răbdări (Nota mea: el îi zice ”sunt înfipt în blugi”)
David 2018: Shakira: Waka Waka, Willy William - Ego.
David 2019: Armin van Buuren - ”Blah Blah Blah”. Melodii din FIFA. Luis Fonsi - ”Despacito”. Shakira. Pitbull - ”We Are One”, de la Campionatul Mondial de Fotbal 2014. Vaudeville Smash – ”Zinedine Zidane”. Magic System - ”Magic In The Air” (melodia de la Campionatul European de Fotbal 2016).   

2020: melodiile de la Bruno Mars, imnurile FCSB, ”Magic in the air”, ”My Stick - A bad lip reading of the last jedi”, ”Happy Llama Sad Llama”, ”Live it up” - Nicky Jam feat. Will Smith. 

2021: Bruno Mars ”That's what I like”, Queen ”We are the champions”. 

12. Mâncarea preferată?

Alex: Shaorma, hamburger, hot-dog, fasole boabe cu ceapă și roșii. 

(Observație, e vorba de hot dog homemade, din cremwursti facut doar din carne si condimente :D)
2017: Pizza
2018: Hamburger.
2019: Uuuu... Multe prăjituri dar nu toate (Albinița, budinca de ciocolată din Turcia). Shaorma, Burgeri. Tăiței chinezești. Pizza. Hot dog. Zacuscă de fasole. Paste. 

2020: Pizza; hamburgeri; hot dog; paste cu piept de pui, porumb, mazăre, maioneză și usturoi; sandwichul de la Dabo Doner; șaorma; tăiței chinezești.  

2021: Toată mâncarea. E foarte bună. Îmi place. 

David 2017: Șnițelul și pizza.
David 2018: Pizza și pastele. 
David 2019: Pizza, hamburgerii, mâncărurile din Turcia, prăjiturile făcute de bunica și hot dogii. 

2020: burgerul de la KFC, hotdogul făcut de bunica, pizza din congelator (găsim o pizza congelată BIO fără prostii în comerț :D), pastele, vinetele cu maioneză. 

2021: Vinete (cu maioneză), paste și chiflă cu mozzarella și sos roșu, cu castraveți murați și varză murată. (Nota mea: David de vreo 8 luni e vegetarian...)

13. Ce îți place să faci în timpul zilei?

Alex: Să mă joc cu lego.
2017: Să mă joc cu Lucky, să citesc, să mă joc pe calculator. 
2018: Să mă joc fotbal și să mângâi câini.
2019: Nota mea: vom renunța probabil la această întrebare, amândoi au zis să iau de mai sus de la ce îi face fericiți.

2020: să mă joc FIFA, să mă uit la tv și s-o îmbrățișez pe mami, să mă joc fotbal. 

2021: Să mă joc fotbal. Să mângâi câinii. 

David 2017: Să joc fotbal.
David 2018: Să joc fotbal, să fac activități și să desenez.
David 2019: Nota mea: vom renunța probabil la această întrebare, amândoi au zis să iau de mai sus de la ce îi face fericiți.

2020: să mă joc FIFA, să mă uit la Friends, s-o îmbrățișez pe mami, să mă uit la tv. 

2021: Să mă joc fotbal, să mă joc FIFA și să mă joc cu Nerf. Plus Lego și magnetice. 

14. Într-un an de zile, până la începutul următorului an școlar, ce ți-ar plăcea să vezi, să vizitezi sau să înveți?

Alex: Mi-ar plăcea să vizitez un muzeu de istorie din Anglia, să văd un șoim călător și un ghepard și să învăț mai mult despre velociraptor și despre baryonyx.
2017: Să vizitez o expoziție de câini, să văd mulți Saint Bernarzi, să învăț să mă împrietenesc cu foarte mulți câini. (Nota mea: Dacă dorința din 2016 nu i s-a împlinit, cea din 2017 da, chiar am fost la 3 expoziții și a primit un St. Bernard)
2018: Mi-ar plăcea să vizitez Parisul (i-a intrat în cap de când cu Neymar și Paris Saint Germain), să merg la un meci de-al lui Neymar și să învăț tabla înmulțirii și ”braziliana” (Nota mea: nu limba, știu că se numește portugheză :D, dar e cică o schemă la fotbal).
2019: Să văd un meci Dinamo, un meci Galatasaray Istanbul, un meci Paris Saint Germain. Să vizitez Cimitirul Vesel. Să învăț ce trebuie pentru școală și să știu juca mai bine fotbal. (Nota mea în 2020: văzuse deja un meci CFR Cluj-Dinamo, dar după ce și-a pus dorința a mai fost în octombrie la meciul FCSB-Dinamo). 

2020: Să văd cum câștigă Dinamo campionatul, să învăț să dau mai multe goluri și să vizitez Cimitirul Vesel. 

2021: Să văd o capibara.
(După ce le-am citit ce au spus anii trecuți, Alex a zis: ”Hai să-ți spun o glumă. Pe când oi muri, o să cer să mă îngroape la Cimitirul Vesel și o să-mi scrie pe cruce În sfârșit a ajuns la Cimitirul Vesel, așa cum își dorea...” :))))))))))))))))))))  )

David 2017: Să merg la cineva în vizită.
David 2018: Să vizitez locuri noi. Să învăț să citesc. Să fac experimente. 
2019: (Nota mea: David și-a împlinit dorințele de anul trecut, chiar a învățat singur să citească!) Să merg la un meci Juventus Torino și un meci Galatasaray Istanbul. Să mai vizitez un muzeu (Nota mea: în vara aceasta bunicul i-a culturalizat la toate muzeele din oraș :))) ). Să vizitez Cimitirul Vesel. Să învăț engleză și germană.  

2020: Aș vrea să merg la Arena Națională să văd un meci FCSB (deși a fost de două ori cică deja :D), să mai văd un Beagle. 

2021: Să merg la o grădină zoologică. 


Întrebare adăugată anul acesta, 2018, pentru că sunt mari microbiști:

15. Care e echipa de sport preferată și sportivul preferat:

Alex 2018: Dinamo, Galatasaray, AC Milan și Paris Saint Germain. Naționala Braziliei și României. Constantin Budescu și Florin Andone. Kylian Mbappé, Paul Pogba, Neymar Jr., Philippe Coutinho și Gonzalo Higuaín.
David 2018: FCSB, Juventus Torino. Naționala Italiei și Franței. Denis Alibec, Florin Tănase, Florin Niță, Denis Man și Cristi Bălgrădean. Paulo Dybala, Cristiano Ronaldo, Leonardo Bonucci, Ivan Rakitić, Kylian Mbappé și Antoine Griezmann. 

Alex 2019: Cluburi: Dinamo, Paris Saint Germain și Galatasaray Istanbul.
Naționala României.
Florinel Coman și Dan Nistor. Mattia Montini, Neymar Jr., Mauro Icardi, Nicolas Pépé, Leroy Sané, Raheem Sterling, Matthijs de Ligt, Paul Pogba, Zlatan Ibrahimović.
Antrenori: Zinedine Zidane, Dušan Uhrin, Jr., Mircea Rednic și Josep Guardiola.
David 2019: Cluburi: FCSB, Juventus Torino, Liverpool FC, FC Internazionale Milano.
Naționala Italiei, României și Franței.
Denis Man, Florinel Coman, Cristi Bălgrădean, Florin Andone și Nicolae Stanciu.
Paulo Dybala, Pierre-Emerick Aubameyang, Presnel Kimpembe, Virgil van Dijk, Kylian Mbappé, Raheem Sterling, Samuel Umtiti, Gonzalo Higuaín, Gabriel Jesus, Philippe Coutinho, Anthony Martial.
Antrenori: Josep Guardiola, Maurizio Sarri, Massimiliano Allegri.

Alex 2020: Deian Sorescu, Adam Nemec, Neymar Jr., Kylian Mbappé, Zlatan Ibrahimović
Dinamo, Paris Saint Germain
România
Antrenori: Adrian Mutu, Mirel Rădoi, Cosmin Contra. 

David 2020: Florinel Coman, Dennis Man, Paulo Dybala, Florin Niță, Florin Andone, Virgil van Dijk, Mauro Icardi, Philippe Coutinho

FCSB, Juventus Torino, Liverpool FC
Italia, Franța, România
Antrenori: Bogdan Vintilă, Toni Petrea, Mirel Rădoi.

Alex 2021: Deian Sorescu, Plamen Iliev, 
Dinamo, Sheriff Tiraspol
România

Antrenori: Dario Bonetti

David 2021: Octavian Popescu, Paulo Dybala, 
FCSB, Juventus Torino
România, Italia, Bosnia

Antrenori: Mirel Rădoi

  
(Nota mea nr. 1 2019: Ei îmi explicau cum se scriu numele acestor jucători de care eu n-am auzit în viața mea!!!)

(Nota mea nr. 2 2019: David are chiar poze împreună cu Florinel Coman, Olimpiu Moruțan, Cristi Bălgrădean, Harlem Edi Gnohéré, MM Stoica și Mihai Teja. Cu Alexandru Ioniţă și Giedrius Arlauskis. Și cu Gigi Becali mai multe :D. 

Adaug în 2020 că David are poze cu: Cosmin Contra, Andrei Vlad, Valentin Crețu, Ionuț Panțâru, Ovidiu Popescu, Răzvan Oaidă, Lucian Filip, Ionuț Vână, Dragoș Nedelcu, Bogdan Planić, Mihai Pintilii, Bogdan Vintilă, Darius Olaru, Aristidis Soiledis, Adrian Popa, Florin Tănase.   

Alex are cu poze împreună cu Florin Bratu, Ionel Dănciulescu, Florinel Coman, Olimpiu Moruțan, Harlem Edi Gnohéré, MM Stoica și Mihai Teja. Și cu George Țucudean.

Adaug în 2020 că Alex mai are poze cu: Cosmin Contra, Andrei Vlad, Valentin Crețu, Ionuț Panțâru, Ovidiu Popescu, Răzvan Oaidă, Lucian Filip, Ionuț Vână, Dragoș Nedelcu, Bogdan Planić, Mihai Pintilii, Bogdan Vintilă, Darius Olaru, Aristidis Soiledis, Adrian Popa, Florin Tănase.  

Îmi reamintește că are o poză de când era mic cu tatăl lui și cu Ilie Dumitrescu. 

Întrebare adăugată în 2021 pentru că de la jucării au trecut la filme: 

16. Care e filmul preferat și serialul preferat? 

Alex 2021: Toate filmele Star Wars. Al șaselea simț. Câinele, adevăratul meu prieten 1 și 2. 
Friends. 

David 2021: Star Wars Episodul 3 și Episodul 9, Al șaselea simț. Pets 1 și Pets 2. Câinele, adevăratul meu prieten 1 și 2. Armata de Zombie. 
Friends și Teoria Big-Bang.

17. Și pentru că anul acesta am ajuns și eu pasionată de pietre prețioase, ca ei, vreau să îi întreb și care le sunt cristalele / pietrele semi-prețioase preferate:

Alex 2021: Labradorit. Pentru că sună ca un labrador :)). 
(Nota mea: și eu ador labradoritul pentru proprietățile lui)

David 2021: Agat. Agat de copac.

Post Scriptum 2019. Discuție în timp ce scriam aici răspunsurile lor:
David: ”mamă, dar de ce ne întrebi toate astea?”
Eu: ”ca să vă distrați peste câțiva ani citind ce ați răspuns”
Alex: ”eu le-am citit cândva, am intrat pe blog”
David: ”ce blog?”
Eu: ”alexcreste”
Alex: ”alex crește, david scade blog”
David: ”deci să intru pe safari...”
Și a intrat, a scris singur ”alex creste blog” și m-a găsit! Acum citește chiar această postare! Până acum am absentat de pe blog din lipsă de timp. De acum înainte voi lipsi ca să nu citească pruncii ce scriu despre ei :))).    

Le dorim tuturor copiilor care mâine (re)încep creșa, grădinița sau școala să fie fericiți, să își facă prieteni, să fie apreciați și respectați.

Poșeta mea de la nașterea lui Alex

6 ani, 4 luni și 24 de zile de la nașterea lui Alex.

Azi mi-am făcut curaj să scot din fundul dulapului geanta cu care am fost să nasc. Apare în poză aici, pe umărul soțului. Era geanta mea preferată în 2009. Am mai încercat de câteva ori s-o golesc ca s-o spăl și s-o refolosesc, însă aveam impresia că făcând asta voi uita. Și nu e voie să uit.

Am găsit câteva no-spa-uri deși nu am luat niciunul în sarcină, dar "trebuia" să am mereu la mine, nu? Într-o industrie a fricii.

Am gasit un tabel de feeding chart (mare minune că nu e completat deloc), cu data, ora, câte minute a stat la sân, la care sân, pipi, scaun,... Din aceeași industrie a fricii care ar pierde prea mult dacă noi femeile am avea încredere în noi, așa cum ar fi normal.

Și am găsit biletul acesta care m-a durut cel mai tare.

Mi-l dusesem să întreb asistentele și dr. neonato la internare, am crezut că fiind o clinică particulară pot pune întrebări și pot emite pretenții care să-i ofere copilului meu o sănătate mai bună.

Pot să-mi răspund acum la întrebari.

"Pot sta tot timpul cu bebe?" - NU. Nici pe departe.

"Mâncare mi se poate aduce?" - (eu nu mănanc carne și pește și știam că acolo aduce o firmă de catering mâncare cu carne și mezeluri) oficial NU, mi s-a adus pe ascuns totuși și încercam să mănânc în așa fel încât să nu mă vadă asistentele și să fac apoi ordine în cameră repede, ca să nu se vadă urmele.

"Când pot vorbi cu neonatoloaga despre vaccinuri, picături în ochi și analize bebe?" - Înainte de naștere nu am întâlnit niciun medic neonato. După naștere cândva a reușit soțul meu (care m-a însoțit toată nașterea, deci era acolo) să se întâlnească cu neonato. Cândva. Deci după picăturile cu antibiotice din ochi. Pentru că asta vrem în primele secunde de viață ale bebelușului, să-i distrugem un pic sănătatea pentru că în alte secole unele dintre femeile care nășteau aveau gonoree și nășteau fără să fi fost consultate vreodată în sarcină ca să se știe că au această boală.

"Ce medicamente li se mai dau bebelușilor?" - nu e treaba părinților asta, you motherfuckers, ce-i cu pretențiile astea? Credeți că bebelușul e al vostru sau al sistemului? - nu mi s-a spus asta, dar aceasta era atitudinea, gen "iar ne deranjează asta care vrea să afle ce îi facem bebelușului ei, pe care îl ținem închis aici la noi pentru siguranță?"

"Dacă am colostru, pot alege să nu primească bebelușul lapte praf?" - NU. Eu trebuia încă din sarcină să folosesc absorbante pentru sâni ca să nu-mi ud hainele, atâta colostru aveam. Dar nu, acesta nu e un drept al mamei, să-și hrănească bebelușul cu ce e mai bun. Pentru că hrănirea bebelușului cu colostru probabil ar duce la căderea unui "imperiu", și asta nu e bine deloc.

"Băiță îi fac eu în spital?" - eu aș fi vrut să nu i se facă deloc, dar știam că ar chema cineva protecția copilului, pentru că informația despre calitățile vernixului nu apărea în comunicatele companiilor de lapte praf, ca să ajungă și la urechile lor. Așa că am sperat să îl pot spăla eu, cu un gel de duș bio sau doar cu apă. NU. Dimineața și seara la chiuvetă, în urlete, pe mâna asistentei, cu capul în jos, cu săpun lichid Dalin. Eh, cancerigen și alergen și disruptor hormonal, ce conteaza, cum am zis și la colostru, nu ar supraviețui imperiul dacă i-am spăla la naștere doar cu apă sau nu i-am spăla deloc.


Eu am resimțit nașterea lui Alex ca pe un abuz. Faptul că nu mi-a fost dat copilul în primele lui 30 de ore de viață oricât am plâns și am rugat. Faptul că eram tratată cu dispreț și mi se dădea impresia că deranjez, că sunt un pacient dificil, că sunt nebună doar pentru că îmi doream să am copilul cu mine sau pentru că voiam să știu ce i se face și ce i se dă. Copilului meu. Da, mi se spunea asta politicos, cu rânjetul pe buze, ceea ce mă făcea să răspund cu docilitate în loc să mă cert și să lupt. Cele cărora le spun să lupte știu experiența mea: am fost foarte docilă și politicoasă. Parcă eram în competiție pentru premiul de ”cea mai convenabilă pacientă”. Simțeam că nu am voie să le supăr deloc pe cele care îmi țineau copilul. Credeam că s-ar răzbuna pe copil. În plus, dacă ar fi strigat la mine, cum eram un ghem de emoții, m-aș fi prăbușit plângând în fața lor. Așa mă prăbușeam în pat plângând pe ascuns, să nu le deranjez cu plânsul meu. Plângând de dorul copilului. După 6 ani în care regretele acelor 30 de ore sunt încă acute, dureroase în sufletul și fizicul meu, oare ele mă mai țin minte ce pacient model am fost? Chiar credeam atunci că merită mai mult să le fac lor pe plac decât să îmi smulg copilul de la neonatologie??? Dar lor chiar li s-a părut mai normal să mă vadă stând obosită în picioare la geamul de la neonato în loc să-mi dea copilul?


Sunt multe traumele din acele zile, inclusiv o poveste de la ”lampă” când asistenta nu a vrut să-mi dea copilul la ora 22, chiar dacă depășise recomandarea neonatoloagei, rânjea continuu spunându-mi să merg să mă odihnesc, să dorm, să mă bucur că sunt liberă încă o noapte, fără copil care să mă deranjeze. Și se vedea că n-o spune empatic, chiar crezând bullshit-urile astea, ci doar că dintr-un anumit motiv așa era mai convenabil pentru ea. Am plâns, am implorat, nu m-am mișcat de lângă lampă, până când mi l-a dat. Când am ajuns acasă de la spital am citit un articol din acele zile despre un bebeluș ars la lampa de ultraviolete pe undeva prin Moldova, îl chema Alexandru, asistenta insistase ca mama să se culce, că i-l aduce în cameră la ora 24, dar a adormit. M-am cutremurat.



Ah, tot la lampă nu mi s-a permis să-l iau și să-l alăptez. Cică să mă mulg să-i dea cu biberonul. Să golesc sânul, să mă mulg mult. Iar când îl alăptam în alte zile îmi făceau mamelonul presat să-l bage în guriță simetric, nu asimetric. Nu aveau nici o minimă noțiune despre atașatul corect la sân sau despre cât e de nociv mulsul, sau despre noduli sau despre furia laptelui. Ei, probabil nu-și imaginau că au nimerit pe o idioată care se va chinui cu angorjare încă vreo 6 luni din cauza lor, or fi crezut că voi ceda greutăților cauzate de ele și voi cere o pilulă de ablactare să rezolv problema.


Dar am simțit că nu am avut voie să vorbesc despre asta în ultimii 6 ani pentru că de câte ori am deschis acest subiect mi s-a reproșat că

- exagerez, acestea nu sunt lucruri importante, deja vreau prea mult

- exprimându-mi durerea pentru aspecte atât de ”minore” le jignesc pe cele care chiar au fost traumatizate la naștere cu adevărat sau cărora li s-a întâmplat o tragedie - aceasta e din categoria ”de ce te macini pentru ... când în lume sunt tragedii chiar adevărate”, ”de ce îi ajuți pe nefericiții ăia în loc să-i ajuți pe ceilalți care chiar suferă mai mult”, etc. Competiția suferințelor și compararea traumelor.

- "ai născut până la urmă natural, de ce te plângi, uite mie mi-au făcut cezariană fără să pot comenta" (nu mai vorbesc acum despre cum a fost nașterea, pentru că am putut vindeca mai repede ce mi s-a facut mie ca femeie decât ce i s-a făcut copilului meu fără să-l pot apăra și implicit mie ca mamă)

- "ai născut la privat unde se comportă cu tine politicos, gândește-te cum e să și urle la tine, cum fac la stat" - faptul că rânjeau când mă desconsiderau nu șterge rănile

- "important e că aveai cameră frumoasă, trebuia să stai să te bucuri și să te relaxezi înainte de a merge acasă" - nu puteam să mă bucur de nimic când plângeam după copilul meu, aș fi fost mult mai fericită între gândaci și mucegai, cu copilul în brațe.


Sunt derutată când citesc povești de naștere gen

"și doctorul nu m-a lăsat să nasc în ritmul meu, s-a apăsat cu cotul, mi-a pus oxitocina deși i-am zis să nu, m-a tăiat "jos" deși nu trebuia, a urlat la mine că nu împing cum trebuie, mi-a spus că îl rețin prea mult când lui i s-a terminat tura,...

neonato mi-a luat copilul, i-a dat lp deși aveam colostru, asistentele m-au tras de sâni râzând că din asemenea sâni n-o să iasă niciodată lapte, îi dădeau copilului lp fix înainte să îmi dea voie să-l văd etc etc etc

DAR acum suntem acasă și suge și lapte matern din sticlă, nu numai praf, sunt așa fericită că m-au ajutat doctorii și asistentele, le mulțumesc că "mi-au născut" bebelușul, le sunt atât de recunoscătoare!"


Nu-mi dau seama

- dacă am ajuns ca femei în România să credem că e normal să fim desconsiderate (vă puteți imagina că într-un spital soții voștri ar fi tratați cu acea scârbă și lipsă de respect și IGNORARE cu care ați fost voi tratate?) și să mulțumim frumos sărutând mâna celui care ne abuzează cel puțin verbal? Cred că e și asta adevărat, uitați-vă cât de normal li se pare femeilor din România să fie abuzate verbal și fizic (chiar sexual) de către soții lor sau de către șefii lor. Și probabil tot din capitolul ”nu merit mai mult de atât” se încadrează și milioanele de mame care nu consideră grav că bebelușii lor primesc în primele zile de viață lapte praf când ele au lapte și vor să alăpteze. Dacă mama nu vrea să alăpteze, nu e nicio problemă, dar dacă mama vrea, de ce i se încalcă copilului acest drept? De ce i se distruge, uneori iremediabil, sistemul digestiv? Majoritatea mamelor știu că deși acasă vor alăpta exclusiv, există consecințe pe termen lung chiar și după o singură sticlă de lapte praf. De ce sunt abuzați astfel copiii noștri și li se răpește dreptul la o sănătate mai bună?


(Săptămâna aceasta am aflat că în spitalul județean din Baia Mare nu doar că e impiedicată mama să alăpteze, ca în orice alt spital, dar există o asistentă care le spune mamelor că lichidul de aur, colostrul, e foarte periculos pentru copii (asta e la un cu totul alt nivel decât miile de asistente care mint că nu e suficient) și ce bine că trăim într-o epocă modernă și avem lapte praf, altfel copiii ăștia s-ar îmbolnăvi toți din cauza otrăvii din sânii mamelor de după naștere.)

- sau dacă aceste femei suferă de sindromul Stockholm, în care dezvoltă o legătură emoțională cu abuzatorii lor. Ceea ce iar e foarte posibil, mai ales într-un moment atât de delicat ca perioada post-partum. Plus noul bebeluș care ne face mai iubitoare.

- sau dacă poate aceste femei chiar și-au procesat trauma, nu și-au negat-o, și au ajuns să ierte. Această situație mi se pare cea mai puțin probabilă, din moment ce situațiile acestea le văd foarte des la mame care au născut de câteva zile sau săptămâni și, după cum veți citi în articolele de mai jos, trauma de la naștere e procesată în general după 18 luni.


Însă din moment ce prin această postare vreau să vă rog SĂ RESPECTAȚI DUREREA CELUI DE LÂNGĂ VOI CHIAR DACĂ VOUĂ NU VI SE PARE CĂ ARE MOTIVE (abuzul mamelor la naștere nu e doar atunci când femeia e batjocorită dur pe față), atunci da, cred că trebuie și eu să accept faptul că există mame care își procesează mai ușor traumele și și le vindecă mai repede decât mine.

Și sunt sigură că nu voi uita, așa cum mă temeam când îmi țineam această geantă neatinsă în dulap. Aproape în fiecare zi regret ziua de 16 octombrie 2009, pe care mi-am petrecut-o departe de primul meu pui.  Nu am cum uita. Probabil că e nevoie să crească el suficient de mare încât să înțeleagă și să mă ierte, ca să pot și eu să iert, nu știu.

Felul în care naștem contează, chiar și în cazul în care mama și bebelușul sunt aparent sănătoși. Ne schimbă pentru totdeauna, fie ne face mai puternice printr-o naștere așa cum ne dorim, fie ne reduce la tăcere. La fel contează modul în care suntem tratate după naștere.


Lecturi pe temă

Despre cum modul în care naștem contează:

“All that matters is that your child is healthy and happy” | Evolutionary Parenting

How to Heal from a Traumatic Birth & Bond with Your Baby | Sarah Ockwell-Smith - Parenting Expert

They lied...It matters how you birth – Best of Baby

Birth Trauma: The Silent Struggle New Moms Face | Babble

All That Matters is a Healthy Husband (or: why giving birth matters) | Talk Birth

The First Birth Matters (More Than You Think) - Mothering Community

The Way We Birth Matters: Beyond a Healthy Mother and Baby

A healthy baby is not ALL that matters - The Positive Birth Movement

A License to Rape | Birth Without Fear

I Remember This... This is Rape

BIRTH RAPE | BIRTH OF A NEW EARTH

BIRTH TRAUMA AND THE DARK SIDE OF MODERN MEDICINE | BIRTH OF A NEW EARTH

Birth Trauma - If Restaurants Behaved Like Hospitals - Whole Woman

The Pitfalls of ‘Going With The Flow’ in Birth « The Truth About Traumatic Birth


și despre cum femeile sunt desconsiderate ca pacienți în orice specializare medicală:

Did My Doctor Miss My Cancer Because I'm a Woman?

 (un citat să vă ”fac poftă”:

”The first article I read was a case against Kaiser Permanente where Anna Rahm was awarded $28 million dollars. She'd complained of severe back pain, and instead of an MRI, her doctors sent the five-foot-four, 125-pound 17-year-old to a nutritionist to lose her "belly weight." Her tumor went undetected for months, and Anna's right leg, half her pelvis, and part of her spine were amputated.

Next in the pile: Maya Dusenbery's article asking "Is Medicine's Gender Bias Killing Young Women?" I found her answers chilling. She cites a Yale School of Public Health report that reveals how women delay or downplay their need for treatment—often for fear of being labeled a hypochondriac —despite the fact that women under 50 are approximately twice as likely to die of heart attacks than men.

Dusenbery also illuminates that 75% of autoimmune disease patients are female, and it takes an average of "five years and five doctors" to diagnose them—half of whom report being labeled "chronic complainers." Both "The Girl Who Cried Pain"by Diane E. Hoffmann and Anita J. Tarzian and Karen Calderon's "The Influence of Gender on the Frequency of Pain and Sedative Medication Administered to Postoperative Patients" uncover that "Women are more likely to be given sedatives for their pain and men to be given pain medication." Lena Dunham and Jenni Konner's Lennydevoted an entire recent issue to endometriosis—nearly every piece echoing the same journey: years of debilitating pain, delayed diagnosis, and what Padma Lakshmi describes as a "mangled" relationship with her body.

As I moved through each study, I flashed back to being doubled over in agony in the ER during graduate school. A doctor and two nurses told me: "We'll help you when you stop screaming." I bit my tongue until it bled to stifle the pain, and they reluctantly agreed to a CT. Only when they had irrefutable evidence that my pain was real—I was passing three kidney stones—did they give me pain medication.”)
 

How Doctors Take Women's Pain Less Seriously - The Atlantic  

(”“Female pain might be perceived as constructed or exaggerated”: We saw this from the moment we entered the hospital, as the staff downplayed Rachel’s pain, even plain ignored it. In her essay, Jamison refers back to “The Girl Who Cried Pain,” a study identifying ways gender bias tends to play out in clinical pain management. Women are  “more likely to be treated less aggressively in their initial encounters with the health-care system until they ‘prove that they are as sick as male patients,’” the study concludes—a phenomenon referred to in the medical community as “Yentl Syndrome.””) 




(Știu că nu am răspuns recent la comentarii, dar nu pot de pe telefon în safari, iar din aplicația blogger pot doar posta sau edita postări, îmi cer scuze, voi reveni).  

Studiu: dacă mama deprimată e afectuoasă cu bebelușul, contracarează efectele negative ale despresiei asupra lui

Un nou studiu publicat în februarie 2016 de Universitatea din Utah a demonstrat că dacă mama deprimată este afectuoasă cu bebelușul, dacă e sensibilă la nevoile acestuia, dacă îl mângâie și comunică cu el, acesta va suferi mai puține efecte negative datorate depresiei mamei.

Reacția la stres a mamei are efecte încă de când bebelușul e în uter, manifestându-se cel puțin vizibil prin greutate scăzută, dezvoltare neuronală încetinită și predispoziție la anumite boli.

Așadar studiul a investigat inițial cum poate răspunsul la stres al unei mame depresive să programeze axa hipotalamus-hipofiză-suprarenale a bebelușului. Această axă e un set de semmale și relații între cele trei glande endocrine și este responsabilă pentru crearea cortizolului, hormonul care se eliberează ca răspuns la stres. Cercetări existente deja au arătat că această programare poate avea loc și după naștere prin mecanisme epigenetice, sau schimbări în expresiile genelor care nu schimbă genele dar care pot fi date de la o generație la alta, prin calitatea îngrijirii materne.

Autorii studiului însă au bănuit (și au demonstrat) că modul de comportament al mamei poate acționa ca un scut împotriva efectelor depresiei materne, iar acest scut poate fi observat la nivelul epigenomului bebelușului. VIZIBIL. MĂSURABIL. Au demonstrat deci cum calitatea mediului postnatal, mai ales cea a sensibilității materne, este în relație cu metilația ADN-ului genelor implicate în funcționarea axei hipotalamus-hipofiză-suprarenale și a funcționării neuroendocrine în general.

Rezultatul a fost deci uimitor: sensibilitatea bate stresul. Bebelușul nu știe că mama e depresivă, știe doar cum e tratat. 



Eu am mai scris ceva în legătură cu această temă în postarea despre efectele negative ale antrenamentului pentru somn. Copiez fragmentul la care mă refer, deși sper că o veți citi pe toată dacă nu ați făcut-o deja.

Există un studiu din 2002, foarte cunoscut în lumea psihologilor, care a demonstrat că bebelușilor cărora nu li se îndeplinesc nevoile, fie din cauză că mama este depresivă, fie din cauză că intenționat își retrage ”serviciile” pentru vreo tactică strategică (sună cunoscut? Nu sunt cuvintele mele, le-am luat din studiu) li se dereglează funcționarea sistemului adrenocortical. Din cauza nivelurilor crescute de cortizol, hormon al stresului. Ei, și citind eu studiul acesta, am mai găsit ceva pe tema atașamentului, apropo de postarea anterioară. Citez și traduc:

”S-a demonstrat că lipsa de răspuns matern interferează cu formarea unor legături de atașament sigure (vezi, de exemplu, Crockenberg, 1981; Goldberg et al., 1994). În aceste circumstanțe, copiii au mai puține șanse să fie protejați împotriva efectelor stresului. De exemplu, copiii neatașați sigur de mamele lor produc mai mult cortizol ca răspuns la stres (Gunnar et al., 1996; Spangler and Schieche, 1998).”  


Dacă vă confruntați cu depresie postnatală, poate vă sunt de ajutor ideile scrise de mine pe celălalt blog :).  

Studiu: mamele care vor să alăpteze dorm cu copiii și au astfel șanse mai mari de reușită

Un studiu publicat online în februarie 2016 și care urmează să fie publicat în următorul număr al revistei medicale Acta Paedriatica a demonstrat că:

• mamele care în timpul sarcinii își exprimă dorința certă de a alăpta au șanse mai mari să ajungă să doarmă cu bebelușii (din păcate doar 28%)
• și mai mult, cele care dorm cu bebelușii au șanse mult mai mari să alăpteze la 6 luni decât celelalte. 

Concluzia de la ultimul punct e evidentă.
Ce mamă ar rezista să alăpteze dacă ar trebui de câteva ori pe noapte
- să se ridice din pat,
- să se trezească de tot,
- să se străduiască să stea trează cât alăptează (să se lupte cu hormonul colecistochinină (CCK), pe care natura l-a pus să se elibereze în corpul mamei fix când alăptează, și care are rol de liniștire și de inducere a somnului, și la mamă, și la bebeluș - ce defectă e natura asta să vrea să te adoarmă când îți alăptezi noaptea bebelușul! :D )
- să trebuiască să readoarmă bebelușul care a apucat să se trezească de tot plângând după mami,
- să se străduiască apoi să-și pună bebelușul în pătuț fără să-l trezească,
- să reușească a patra oară,
- apoi să încerce să readoarmă pentru 30 de minute până când bebelușul plânge iar.

Comparați asta cu o mamă care alăptează în timp ce doarme și ea, și bebelușul. Ciclurile de somn acordate unul la altul, adică bebelușul caută sânul fix când erai semi-trează, gata să te întorci pe o parte, nu te trezești speriată din pat dintr-un somn adânc. Și adormi mai departe în timp ce suge, pentru că își face magia colecistochinina amintită mai sus.


Somn ușor! :)
 

Bebelușul nu se ”răsfață” când e luat în brațe

V-am zis deja că noua mea pasiune sunt studiile medicale în cascadă ce tot apar pe subiectele ce mă interesează pe mine.

Însă nu reușesc să mă mișc rapid cu scrisul imediat ce le citesc, așa că pe această temă s-a scris deja în limba română, vă dau mai jos linkurile:

Mitul “răsfățului”, demontat științific?   - Andreea scrie MINUNAT pe tema aceasta, exact cum am simțit și am gândit și eu. Am ajuns să trebuiască să demonstrăm că apa e udă. Știu că cititorii blogului meu deja știau despre beneficiile brațelor, dar pentru sceptici aceste studii sunt binevenite.

Nu vă temeți să vă luați bebelușii în brațe de fiecare dată când plâng! - un articol pe un site mai mainstream, tot în limba română, și deci tot bun de trimis la bunici și alte rude care vă agasează.


Așadar, ce știam deja noi care studiem teoria atașamentului, bebelușii ținuți în brațe devin adulți mai sănătoși și mai fericiți. 


De ce scriu totuși, chiar dacă deja s-a aflat? Pentru că nu puteam să nu scriu din moment ce autoarea studiului e unul dintre experții mei preferați, Darcia Narvaez. Am tradus câteva articole de-ale ei de pe site-ul Psychology Today începând de aici (linkuri la final spre celelalte postări).   

Care sunt experții mei preferați în care am mare încredere?

Michel Odent - naștere
James McKenna - somnul bebelușilor
Jack Newman - alăptare
Katherine Dettwyler - antropologie
Darcia Narvaez - dezvoltarea psihologică a copilului
Nils Bergman - kangaroo care
Alfie Kohn - parenting
John Holt, Peter Gray - școlire

și mai am câțiva autori preferați de cărți, dar mă tem că dacă mă bag și mai în detalii, aceștia primii își pierd din importanță.
 

Studiu: amestecul salivei bebelușului cu laptele matern promovează o floră microbiană sănătoasă

Din vară îmi apar în cale FOARTE multe studii medicale minunate pe teme care mă interesează. În octombrie am scris despre câteva din ele. Apoi tot am mai găsit până în decembrie și tot am editat să adaug acolo. Superbe studii. Acum am bara de internet plină cu încă vreo 20 de astfel de studii noi interesante. Și nu-mi vine să le închid doar așa fără să spun cuiva de ele, dar nici nu am timp suficient să le explic pe toate într-o postare.

Ca să nu tot amân la infinit, sper să reușesc o dată pe săptămână măcar să scriu 3 rânduri despre fiecare ca să le pot apoi închide :D.

Un studiu din septembrie 2015 din PLOS ONE a urmărit ce se întâmplă când copilul suge la sân. Știm deja că laptele matern ajută la formarea microbiomului intestinal prin ceea ce conține el, prin faptul că e VIU. Însă acum se pare că s-a demonstrat și că interacțiunea dintre saliva bebelușului și laptele matern dă naștere la noi și multi metaboliți care reglează excelent flora microbiană a gurii bebelușului și a intestinului lui. Și deci a imunității lui.

Încă un motiv pentru alăptare versus hrănirea laptelui matern prin biberon. Îmi vin în minte atâtea persoane care îmi spuneau cu nonșalanță să mă mulg înainte de a merge la plimbare, probabil să mă chinui un pic cu muls, sterilizat, cărat genți și recipiente, hrănit cu greutate în sisteme de purtare cu sticla, etc. Noroc că ai mei nu știau și nu voiau să sugă din biberon, că poate m-ar fi prostit cineva să îmi chinui copilul și să nu-i ofer maximul potențial de sănătate pe care suptul la sân îl poate oferi.

Să nu uităm și de modul în care bebelușul îi cere mamei anticorpi doar prin saliva care ajunge pe glandele Montgomery de pe mamelon. Un lapte muls nu va avea niciodată anticorpii de care copilul are nevoie în acel moment, așa cum e cazul laptelui supt direct.

Cum mai nou toată lumea ia concluzia unui studiu drept un afront personal, specific că nu mă refer deloc la mamele care nu reușesc să alăpteze. Ci mă adresez cu aceste noi informații mamelor care pot și vor, să își găsească într-un astfel de studiu puterea de a merge mai departe și de a-i înfrunta pe cei care încearcă să le convingă că e tot atâta și dacă i-ar da bebelușului lapte praf sau lapte muls din biberon.