sâmbătă, 6 decembrie 2014

Legenda Sfantului Nicolae - 24 de povesti in asteptarea Craciunului - editura Curtea Veche

Am aceasta carte in Wishlist de cateva luni in multe librarii online. Mi se pare de vis sa ai o poveste speciala pentru fiecare zi din luna decembrie pana la Craciun. Ma si vedeam cuibarindu-ma cu Alex si citind povesti magice care sa ne ajute sa simtim apropierea sarbatorilor de iarna.

Cand in sfarsit am gasit cartea pe librarie.net, am comandat-o. Nu a ajuns pana in 1 decembrie, asa ca am pus-o in ghete de Mos Nicolae, cu gandul ca vom recupera in timp si povestile din primele 5 zile. Azi dimineata am luat-o din ghete si am fost atat de incantata ca exista in ea o legenda a Sfantului Nicolae! Mi se parea prea sec sa ii citesc o poveste de pe laptop, desi gasisem una draguta aici. Legenda originala, religioasa, a Sfantului Nicolae avea in plus fata de cea de pe itsybitsy si faptul ca tatal voia sa-si vanda marite fetele din cauza saraciei. Mi s-a parut ca asta l-ar putea speria pe copilul meu. Poate vom trece candva prin perioade de saracie, nu as vrea sa se teama ca urmeaza sa-l vindem. De aceea povestea de pe istybitsy mi se parea mai potrivita: Sfantul Nicolae ii rasplateste pe cei care fac bine, Sfantul Nicolae ii ajuta pe cei saraci.

Ei, dar acum aveam povestea mea pe hartie lucioasa intr-o carte frumoasa, nu? Mda... Niciodata nu m-am mai inecat asa la citit, m-am blocat pur si simplu. Nu i-am citit copilului meu fragmentul dur, dar finalul m-a enervat de-a dreptul!

Cartea este aceasta:


Povesti celebre istorisite de Anne Lanoe.
Legenda Sfantului Nicolae e dupa o poveste din folclorul din nord-estul Frantei.


Fragmentul care m-a blocat:



Ultimul aliniat, care m-a enervat:

 


De ce m-a enervat mai tare decat primul?
  • pentru ca povesti nepotrivite, sadice, care sperie copiii, mai exista, dar doar aici am vazut amenintarea micului cititor ca va fi si el macelarit daca nu e obedient. 
  • pentru ca cei trei copii nu facusera nimic "rau", au fost trimisi de mama lor sa munceasca pe camp, deci morala de la final nu se potriveste deloc cu firul epic al povestii.
  • pentru ca dintr-un macelar cu care poate s-ar fi asteptat sa nu se intalneasca vreodata (daca povestea s-ar fi terminat fara acest ultim aliniat), acesta a ajuns sa fie Mos Nicolae cel rau, care te omoara daca nu esti cuminte. Asta cand Sfantul Nicolae era protectorul copiilor, al saracilor si al celor nedreptatiti. Nu, Sfantul Nicolae nu e protectorul copiilor "cuminti", e protectorul tuturor copiilor.
  • pentru ca oricum obedienta asta impusa copiilor pentru cadouri (respectiv in cazul nostru, pentru favoarea de a nu fi omorat) ma deranjeaza. Din motive de Alfie, desigur.

Ce putem face ca astfel de povesti sa nu mai ajunga la copii? Cei de la editura stiu ce au tiparit? Exista un CNA al cartilor? Macar sa fie trecuta pe carte o avertizare de continut violent, nerecomandat copiilor.



7 comentarii:

  1. Din cate stiu eu nu exista un CNA al cartilor. Exista, in schimb, o cenzura a bunului simt si a inteligentei care n-ar trebui sa permita astfel de pasaje in cartile pentru copii. Poate cel care s-a ingrijit de aparitia acestui titlu la editura Curtea Veche sa se imagineze citind aceste pasaje la o gradinita? Sau la o serbare de Craciun la scoala?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil cineva care nu e inca parinte, si deci nu poate constientiza cat de creduli sunt cei mici si cum tin in ei astfel de suferinte si angoase ani de zile.

      Ani de zile, pana in adolescenta, am avut cosmaruri cu un lup in doua picioare, ca un om, care intra la mine in camera. Da, cel ilustrat in Capra cu trei iezi. Adormeam greu seara de frica, imi era teama sa merg noaptea la baie... Cum ar fi fost copilaria mea fara acest lup?

      Merita dat si linkul de la tine: https://myeva.wordpress.com/2011/10/03/ghiceste-povestea/

      Ștergere
  2. Nu pot să cred!!! Ar trebui scris editurii. Chiar aș vrea să știu care e poziția lor.
    Anca

    RăspundețiȘtergere
  3. Oauuu! Nu pot sa creed! Mi se pare atat de sadic. Pe bune, nu putem scrie undeva?

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar ar trebui scris editurii. Cum sa publice asa ceva? Si se mai si numeste "Cele mai frumoase povesti de Craciun"...
    Din pacate sunt parinti care se folosesc de astfel de povesti ca sa ii faca pe copii sa fie "cuminti" si asta este si mai trist.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am scris editurii in 6 decembrie dar nu am primit raspuns. Probabil se considera ca violenta in povesti are rostul ei...

    RăspundețiȘtergere
  6. Poți te rog să-mi trimiți și mie întreaga poveste a lui Moș Nicolae?
    Mulțumesc!
    mailul cred că ți-l afișează automat.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...