La multi ani, Alex!

Puiul mamei drag, in dimineata asta nu am apucat sa ne dragalim pentru ca David s-a trezit cu trei ore inaintea ta si am plecat cu el in alta camera :D. Dar ieri dimineata, cand pe lateralele patului nostru ceilalti doi dormeau, si noi ne-am trezit primii, am trait niste clipe frumoase noi doi. Ne-am pupat si ne-am imbratisat si am chicotit si ne-am jucat. Si m-am simtit pentru o clipa ca inainte, cand erai doar tu.

Nu stiu tu daca iti mai amintesti sau daca tanjesti dupa acele vremuri. Stiu ca anul trecut am scris o postare mai deprimanta, erau de vina mai ales hormonii de sarcina. Acum insa pot spune ca in ultimul an intr-adevar ne-am indepartat fizic, pentru ca a fost musai, Davidelul isi cere drepturile mai tare decat tine. In primele luni plangea ore intregi si il leganam in alta camera ca sa-ti scutesc un pic timpanele. Tu mangaiai usa de dorul meu. David si acum la 11 luni doarme doar pe mine, deci la somnul lui de obicei ne despartim si te joci cu bunica. Cand e treaz iar sta mereu cu noi...

Despartirea fizica, intarcarea (despre asta vreau sa scriu de multa vreme, urmeaza) si faptul ca mamiferul din mine simte nevoia sa il ingrijeasca mai mult pe puiul nou-nascut, au facut sa nu mai fim asa conectati unul cu altul. Te simt usor stanjenit cand te iau in brate, foarte rar ceri tu. Nu mai suntem trup si suflet o persoana si poate ca asta e mersul normal al lucrurilor. Inainte eram ceva iesit din comun, oricum te puneai la mine in brate stateam comod amandoi ca si cum am fi un trup, e greu de descris senzatia. Ne lipeam perfect. Ne doream amandoi mult aceasta apropiere, acum tu foarte rar ma lasi. Si cand ma lasi simt ca suntem doua trupuri.

Cateodata simt nevoia sa te iubesc ca inainte, cand erai singur. Si atunci cu ochii mintii mi te amintesc in ultimele zile dinaintea nasterii, de la Oradea, cat eram de conectati! Cum ne pupam pe strada orice faceam, cum te idolatrizam si ma topeam urmarindu-ti orice miscare! Acum mi se pare ca te iubesc normal, molcolm, mai mult decat pe oricine care nu mi-e fiu :D, dar totusi la un nivel usor de suportat. Inainte te adoram, ma uitam la tine cum pasesti si mi se facea un gol in stomac de cum iti adoram picioarele si parul si privirea si zambetul, si orice gest ti-l sorbeam cu nesat si simteam ca aceasta dragoste enorma e foarte aproape de durere, o simteam pur si simplu fizic. Mereu! Acum mai am multe momente in care te ador, dar a devenit mai suportabil. Acum cred ca asta face oxitocina din noi, pentru ca am avut aceste sentimente cu tine cat timp ai fost alaptat, si acum simt asa doar pentru David. Nu inseamna ca il iubesc pe el mai mult, ci ca simt o nevoie fizica de a-l privi si de a-l lipi de mine. 

Sper ca atunci cand vei fi mare si vei citi aceasta postare nu vei crede ca te iubesc mai putin, ci doar altfel. Poate in modul normal pentru un copil de 4 ani. Dar sa stii ca, desi in toate cartile se spune ca dupa ce il nasti pe al doilea il vezi brusc pe cel mare foarte mare, la noi schimbarea nu a venit atunci, ci cand chiar te-ai maturizat tu brusc. Stiu sigur privirea ta cand l-ai vazut pe David prima oara in 10 noiembrie 2012 dimineata, te vad langa patul de spital uitandu-te la el si la mine, si imi vin lacrimile in ochi cat de dulce erai!!! Si cat de mult urma sa ti se schimbe viata, tu nu stiai! In prima seara cu David in spital mi-am petrecut vreo ora admirand poze cu tine pe telefon si plangand in hohote, era prima noastra noapte departe unul de altul. Si inca erai mic, sa stii, atunci inca erai mic. Te-a maturizat brusc internarea mea in spital cu David din decembrie 2012, a fost musai, ca sa poti sa treci intreg prin asa o suferinta, a fost musai sa inchizi ceva in tine, scumpul mamei drag. A fost musai sa refuzi sa mai vorbesti cu mine cat timp eram departe, pentru ca discutia cu mine era prea grea de suportat.

Partea buna e ca in acest an ai ajuns sa te imprietenesti mai bine cu tatal tau, deci probabil asa e natural... 

Puiul meu drag, esti in continuare cel mai minunat. Nu avea cum sa gaseasca David un frate mai mare mai bun. Eu trebuie sa ma ocup de rivalitatea dintre frati doar din punctul de vedere al suferintei tale, sa nu te simti abandonat, alte probleme nu am avut. Pentru ca, stiind ca David vine din mine, l-ai iubit, pentru ca pe mine m-ai adorat. L-ai acceptat datorita mie, pentru ca in rest nu ai simtit apropiere fata de el, nu ai vrut sa-l vezi sau sa te joci cu el sau sa-l atingi. Am vazut clar cum il accepti doar pentru mine. Scumpicul mic. Cum ai cedat tu locul tau din Rai...

Si cat esti de intelegator! Cum stii cand mi-e greu si nu mai pot, si simti cand sunt suparata sau nervoasa sau obosita! Si cand eram doar noi singuri acasa si trebuia sa doarma David pe mine, tu te asezai langa mine cu o carte, in liniste, fara sa te fi certat vreodata ca l-ai fi trezit. Cand a trebuit sa mergi la wc si eu eram cu David adormit pe mine nu mi-ai spus nimic, ai mers, te-ai ridicat singur pe colacul de la wc, te-ai sters, ai coborat, si m-ai anuntat triumfator doar dupa aceea ca te-ai descurcat singur! Si tot candva cand am fost singuri acasa ai fost nevoit sa adormi singur in camera! Cand cu un an inainte inca adormeai doar alaptat! Acum tu mi-ai zis "mama, poti merge cu David de aici, ma descurc sa adorm singur!".

Sa te aud, fara sa-ti fi spus cineva vreodata asa ceva, "mama, iarta-ma ca te deranjez, dar pot sa te intreb ceva?". Folosesti "multumesc" si "te rog" fara sa-ti fi cerut vreodata ("daca tot ai venit aici, imi dai te rog un pahar cu apa?"). Propozitiile care ma contrazic incep cu "de fapt..." :D.

Si cat esti de empatic! Cum stii mereu cu o secunda inaintea mea ce vrea David, ce gandeste David, de ce plange David, de ce plang alti copii de pe strada, ce isi doresc!

Si cat esti de iubitor! Cu mine, cu tatal tau, cu bunicii, cu orice matusa pe care o vezi poate doar o data pe an. Cu animalele, cu jucariile, cu locurile dragi. Cum pot sa fiu atat de binecuvantata incat sa am onoarea sa te privesc cum cresti frumos? Sa iubesc cu ajutorul tau si eu inca o data oamenii si lucrurile si animalele si locurile dragi!
 
Sa ajung sa-mi spui fara sa te intreb eu ca sunt cel mai bun prieten al tau! Sa imi culegi flori din gradina si sa-mi spui "mama, ti-am adus o floare ca sa-ti arat ca te iubesc mult de tot!". 

La ce cursuri de comunicare non-violenta ai fost tu, incat atunci cand ma vezi la pamant imi spui ca ai vrea sa ma imbratisezi si imi spui cat ma iubesti? Cand eu am tantrumuri tu stii sa mi le diseci si sa-mi dau seama ca nu pe voi sunt nervoasa. Cum se poate asta?

Si cat esti de destept! Cat vorbesti, cate stii! De multe ori aflu de la tine chiar si chestiuni noi si mi-e ciuda ca nu apuc sa le notez. Eu vorbesc foarte ardeleneste si simplist. Tu vorbesti literar, fara greseli, si cu niste cuvinte atat de elegante, sigur nu auzite in casa. Poate in carti. N-am multe exemple, mi-am notat undeva cum la 3 ani ma intrebai "ce reprezinta indicatorul acesta?", cand eu mai mult de "ce-i asta" sigur nu as fi spus :D. Sau vorbesti de catei cum "se hranesc", iar eu sigur spun "mananca".

Si cat esti de creativ! Asist cu adoratie la un spectacol: ce poate mintea pura a unui copil, caruia nu i s-a spus niciodata cum sa deseneze, ce forme, cu ce culoare, unde, cum sa construiasca, sau cum sa inventeze povesti intregi, scenarii de film (pentru ca exista si jucarii care presteaza show-ul). Care nu a fost pus niciodata sa invete pe de rost ceva, si totusi are o memorie fantastica, si in plus mai are creativitate si din ceea ce i-am citit/cantat a invatat ce inseamna ritm, rima si masura, asa ca acum de multe ori inventeaza si poezii si cantecele care au ritm, rima, masura, si logica! Eu care sunt la pamant cu imaginatia (nu stiu nici sa ma relaxez intr-atat incat sa construiesc un castel fara un desen ajutator...), sunt pe spate cand te vad si te aud!

Memoria buna nu ti se arata doar la poezii si cantece. Imi povestesti brusc de un magazin din Oradea de unde ti-a cumparat tatal tau struguri, stii si ce struguri. Tii minte intamplari si de cand aveai un an, stii toate jucariile de cand sunt si de la cine. Stii unde e nordul pentru ca odata, demult, ti-am zis faza cu muschii si ai tinut-o minte. Esti atent la toate cantecele, asa ca am fost nevoita sa-ti explic ca nu fluturelui i-au fost taiate aripile.

**************************************

In urma cu 4 ani si o zi ma culcam pentru ultima data neMama. Acum, aseara, m-am culcat cu tine in stanga si cu David in dreapta si am simtit ca nu exista fericire mai mare. Te-am pupat pe cotul dinspre mine si m-am bucurat mult de tine inainte sa adorm linistita. In 16 octombrie 2009, dimineata la ora 6:40, m-ai facut MAMA. Iti multumesc. Te ador. Te iubesc.

In urma cu 4 ani se termina cea mai frumoasa zi din viata mea, dar si cea mai trista, si incepea cea mai trista noapte de pana atunci. Pentru ca tu, puiule, erai departe de mine. Si eu eram prea simtita, prea tematoare sa nu supar, prea lasa, sa ma lupt pentru tine. Mereu voi regreta aproape tot legat de sederea cu tine la nastere in spital. Iarta-ma, puiule, imi pare rau. Poate acum 4 ani tu plangeai pana la extenuare si eu stateam in camera... Nu-ti pot explica regretul ce-l simt si sper sa nu ma intelegi niciodata, sper ca tu si sotia ta sa puteti avea o nastere si o perioada post-partum asa cum trebuie sa fie...


Am citit chiar azi un articol pe tema importantei primei nasteri. Nu va lasati in voia sortii sau a personalului nepasator, pregatiti-va bine cu informatie si curaj.

"Do yourself a favor and prepare as much as possible for that first baby.  EVERY birth matters.  EVERY.  SINGLE.  BIRTH.  MATTERS.  But perhaps none more than the first.  " Mai multe aici.

***************************************

Inchei cu poza si textul de pe Facebook:

 

Iti multumesc, minune mica, pentru ca de 4 ani ma faci cea mai fericita, ma inveti sa iubesc, sa fiu iubita si sa traiesc cu adevarat. La multi ani, puiut, sa fii sanatos si fericit! Ai trecut cu bine peste un an greu, cu multe schimbari, esti eroul meu!