Ce mai facem noi - vocalize

De cateva zile timpul alocat alaptatului+adormitului s-a lungit (la noi sunt impreuna, amandoua la plimbare, shshh-it si leganat, el se tot ridica pe umarul meu, si iar se coboara la san pentru o gura de lapte, si tot asa pana adoarme). S-a prelungit pentru ca descoperise el ca daca "aa-aa-aa-a"-ul pe care si-l canta de obicei ca sa adoarma, il zice cu gura pe umarul meu, iese ceva interesant! Reusea cu buzele pe umarul meu sa scoata consoane :)). Si iesea un "papa-papa-papa-pa" sau "mama-mama-mama-ma", dar cel mai des "baba-baba-baba-ba" si "dada-dada-dada-da". Si canta puiul ca la muzicuta, isi tot misca gurita de pe umar pe brat, sa vada cum suna si acolo :)).

Ei, azi dimineata a descoperit ca poate sa rosteasca aceste consoane si singur si a inceput "nda-nda-nda-nda" :)). Era un scump, spunea asa nervos, parca s-ar fi certat cu cineva :)).

Evolutia limbajului de pana acum: la doua luni canta cu mine, facandu-si gurita in toate felurile, culmea, cel mai des folosea sunete nespecifice limbii romane, cum ar fi "è", "ü", "ö". Si colinda impreuna cu mine de numa. Apoi s-a oprit din cantat. Mai zicea cate un "îngî". Apoi in ianuarie ne-a surprins pe toti, de ne-am apucat de google-it, oare ce poate sa insemne "letocoi". Asa de limpede spus, intr-o lume doar de vocale, ca am ramas mute eu si mami, uitandu-ne una la alta!

De fapt primul "cuvant" a fost "hău", spus asa, cu buzitele stranse la sfarsit, asa mirat de lumea inconjuratoare! Se uita in ochii nostri si zicea asa, ne termina pur si simplu! De atunci a ramas cu "hee", asa il striga pe Lucky, labradorul nostru, si numai cu el foloseste cuvantul asta! (cu mioriticul Nero se cam ignora reciproc)

De atunci, mai slabut, cand ii e somn si foame (la noi e acelasi lucru), incepe sa-si cante "aa-aa-aa-a" sau sa spuna "abu", pentru ca asa ii canta bunica "aa-aa-aa-a abu-abu-abu-a". Si tot de la bunica a mai ramas cu un obicei. Ea il legana sus-jos, asa scuturat, in timp ce-i canta sa adoarma. Si acum, cand ii e somn, pe langa ca incepe sa-si cante singur, isi si misca funduletul sus-jos, sa ne spuna cum sa-l leganam! E asa de dulce! :x Mai ales cand se intoarce nedumerit de ce radem :D.

Din 1 martie face ca motorul "brrrrr". L-a invatat tot bunica, il intreba "cum face motorul lui tata? Brrrr". Si dupa o vreme a inceput s-o imite, ea intreba "cum face motorul lui tata?" si el raspundea "brrrr", scuipand in jur de numa, facandu-si cateodata gurita asa, ca pentru un pupic dulce si umed :)).

La sfarsitul lunii a sasea a avut vreo saptamana cateva incercari de a spune "mama". Cand trebuia sa ma strige sa-l iau de jos sau de unde il mai puneam. A incercat "ammmmm", "mammmmm", "meme", si apoi, in niste tipete nervoase pe mine, i-a iesit chiar "mamaaaa"! Am mers entuziasmata la el "ai zis mama?" :D si s-a rusinat, a zambit timid. De fapt se rusineaza de cate ori folosesc eu cuvantul "mama", se baga cu nasul in maini sau in mine. Daca il intreaba cineva unde e mama, isi intoarce capul dupa mine. Dar asa face si cu Lucky, daca il intrebi unde e Lucky, il cauta cu privirea pana il gaseste. Dar ce sens are s-o strige pe mama, daca e tot timpul langa el?

Acuma seara mi-a dat un "gu-gu-gu-gu-gu-gu"!

Later edit: cum am putut uita de "buf!"? Cand mestereste ceva aproape nervos, scoate cate un "buf!" foarte implicat acolo in ceea ce face :D. Si ca sa imi scriu aici pentru istorie, tot la capitolul "chestii dulci ce le face cu gurita", zambeste si rade scurt de la 2 luni, rade in hohote ca un tril de la 3 luni (de ne termina, eu sunt cu lacrimi in ochi razand de drag ce mi-e), ofteaza cateodata (dupa ce se uita atent la cineva nou, aproape fara sa respire)... Daca imi mai amintesc, mai intru sa mai editez, ca vad ca e moda la mine :D.

Experienta noastra cu alaptarea - partea I - in maternitate

Cand s-a nascut puiul toate asistentele de la clinica stiau ca eu tin neaparat sa-l alaptez, si trebuie sa mi-l aduca in primele doua ore dupa nastere (altfel intra in starea lor de somn lung, si uita saracutul cum sa suga si ca are o mami) si nu au voie sa-i dea lapte praf. Stiu, stiu, si eu mi-as fi dorit cum vad la televizor, sa experimentez "crawling-ul", adica sa mi-l puna asa plin de vernix pe burta mea goala, piele pe piele, sa imi simta mirosul bine cunoscut, ca sa ii treaca sperietura experientei, teribile si pentru el, sa simta mirosul laptelui si sa se tarasca singur inspre san, apucandu-l pentru VIATA! Dar nu in oraselul meu, acolo am fost cea mai revolutionara oricum, si cu pretentiile minime cerute, am fost singura mamica ce a vrut sa stea cu bebelusul in camera, am fost singura mamica ce nu i-a dat lapte praf la puiut. Banuiesc ca celelalte credeau ca vor alapta acasa, voiau sa se odihneasca macar la maternitate, sa doarma noaptea, poate chiar le era frica sa stea singure in salon cu bebelusul, credeau ca nu se descurca. Asistentele incercau sa ma convinga ca sunt obosita si ca trebuie sa ma odihnesc, sa nu ma stresez, ca il hranesc ele pe pui. Eu eram gata sa fac ca locomotiva, dar am incercat sa le explic aratandu-le camasa mea de noapte uda de colostru. M-au inteles in parte. Adica nu m-au inteles gandindu-se la anticorpii si la toti nutrientii pe care eu ii puteam da puiului, ci gandindu-se sa nu fac furia laptelui :D. Nu conteaza, important e ca mi-am obtinut copilul la san! Ce bizar suna!

Puiul mic a supt doar cateva picaturi la prima masa, dar vai ce ma dureau sfarcurile cand incerca asistenta sa mi le formeze ca sa-i intre in gurita lui mica mica (da, stiu, as fi vrut sa fie doar experienta noastra intima...). Si cand a inceput el sa traga... au au auuuu, imi venea sa ma urc pe pereti! Strangeam din dinti si savuram imaginea :x :x :x.

M-am gandit sa expun aici si partile mai putin placute, pentru ca sigur sunt fete care renunta la alaptat pentru ca li se pare dureros si au impresia, la cat de frumos povestesc altele despre alaptat, ca ceva nu e bine. Eu cred ca e normal sa doara la inceput, pana cand se "tabaceste" pielea de pe sfarcuri :D.

Aveam sanii asa de plini si dornici de hranire, incat trebuia sa ii apas in partea dinspre nasucul lui, ca sa poata respira.

Se mirau asistentele cat colostru am, incepeau sa-mi spuna ca e mare pacat ca nu am facut gemeni la cat laptic curge la mine degeaba :)). In a treia zi de viata, Alex a trebuit sa stea la lampa din cauza icterului. Trebuia hidratat, dar nu m-au lasat in prima faza sa-l scot de acolo. Asistenta m-a pus sa ma mulg, sa ii dea cu biberonul. Cand a vazut ca mulg peste 100 ml, a ramas perplexa. Si era gras gras de numa. Saracutul pui a supt putin. Dar oricum, a fost prima experienta trista din viata noastra. Pentru ca statea separat de mine, statea la lampile acelea, nu ma simtea nicaieri, nu stiu ce o fi fost in mintiuca lui. Eu iar, mergeam pana in salonul meu sa ma descarc, sa plang o tura buna, si reveneam langa el. Asistentele ma certau, sa nu stau atat in picioare pe coridoare, sa merg in pat, sa profit sa ma odihnesc. Pe mine mai tare ma enervau cu insistenta lor. Si eram deja satula sa vorbesc politicos cu toata lumea, abia asteptam sa ajung acasa. Cand am auzit ca e posibil sa mai trebuiasca sa mai stam o zi in plus, deci sa nu ne lase in a treia zi, am crezut ca innebunesc. Noroc ca nu a fost cazul. In seara aceea trebuia sa stea la lampa pana la ora 23. Asistenta insista deja mult prea mult sa merg sa ma culc, ca il tine mai mult decat a spus doctorita, sa pot sa dorm o tura, si poate ca mi-l va aduce cand va trebui alaptat. Am crezut ca o iau razna, si cu riscul sa par obraznica, i-am spus sa-mi dea copilul sa mergem in salon, daca tot are impresia ca sunt obosita, ca eu fara el nu merg sa ma culc. Nu m-a inteles, a zambit fad politicos (am uitat sa specific ca e vorba de o clinica particulara :D) ca si cum m-ar crede proasta ca nu vreau sa-l las acolo peste noapte in salonul de nou-nascuti, langa toti ceilalti bebelusi. Dar mi-a dat copilul, cu chiu cu vai, parca se misca cu incetinitorul. Dar si cand l-am luat in brate... era sa izbucnesc din nou in plans! Nici nu-mi dadusem seama ca dupa doua zile poti iubi pe cineva asa de mult, poate sa-ti fie asa de dor de cineva, poti suferi atata... si apoi sa urci la cea mai mare fericire cand il ai in brate! Si el, si el, deja sub lampa era marait, nu ii placea, dar cand l-am luat in brate si l-am pus la san, s-a linistit imediat! De atunci as putea numara pe degetele de la o mana de cate ori am plecat de acasa, de langa el, dar cel mult doua ore, intre alaptari. In rest, nu putem fi separati :x.

Revenind la alaptare, am avut noroc ca Alex e mancacios. A supt, nu a trebuit eu sa-l tot bazai sa se trezeasca, sa ii misc sfarcul in gurita ca sa-i amintesc sa suga, doar de cateva ori, foarte putin. In rest a mancat mult si bine de la inceput. Si noaptea, in fiecare ora, nici nu apucam sa adorm la loc si iar voia laptic. Puteam sa-mi reglez ceasul dupa el: la 1:15, la 2:15, la 3:15,... Partea proasta e ca daca ai un bebe mancacios, sanul interpreteaza asta: "vaaaaiii, trebuie sa fac mai mult lapte!". Si asa am ajuns cu niste sani bolovani bolovani, de ma durea orice atingere, si trebuia sa ma mulg inca din spital ca sa nu fac mastita. Traiasca sutienele de alaptare, ca doar ele ce ma ajutau sa nu ma doara fiecare miscare, fiecare atingere pe sani a camasilor de noapte... Si noroc ca mi-am dus pompa de muls cu mine, sterilizata, la spital, ca acolo aveau doar una stil seringa.

Hmmm... am vrut sa populez cu poze aceasta postare, am poze cu el la lampa, dar mi-am dat seama ca imi produc mie atata suferinta cand le vad, ca nu are rost sa le pun aici sa le vad mai des. Stiu ca nu a suferit el asa mult acolo, dar a fost prima zi grea pentru NOI DOI, si nu vreau sa vad acele poze tot timpul cand deschid blogul.

Cand incepem?

Cand incepem si noi diversificarea?

Pai daca OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) si tot felul de Asociatii de Medici Pediatri recomanda mai nou alaptatul exclusiv pana la 6-8 luni, prima data m-am gandit ca vom merge pana la 8, sa fim mai "introdusi in vara", sa avem multe fructe de sezon. Si ca sa aman introducerea oricarui aliment posibil alergen, sa ii fie lui mai bine pe viitor. Dar am redus la 7. Poate si presata de cei din jur care se mira si insista ca moare puiul de foame :D. Poate si curioasa tare cum va fi, parca de abia astept sa ii vad fatuca mirata. Poate si pentru ca deja mi se pare pregatit.

Dar chiar m-am gandit ca s-ar putea sa nu ajungem la 7 luni :D. Asta pentru ca primul lui aliment va fi mar, avem mere de-ale noastre, bio, din curte, nestropite, ne-nimic. Si cum tot mancam si a mai venit si caldura care le strica, a mai ramas doar o ladita de mere bio :D. Daca mai astept o luna nu mai raman deloc si eu eram foarte hotarata sa incep cu merele mele.

De ce spun ca e pregatit? Care sunt semnele care trebuie urmarite pentru a sti daca bebelusul e pregatit pentru diversificare? Teoria spune asa:

- Sa isi fi dublat greutatea de la nastere. Bifat!

- Sa poata sta singur in fundulet. Sta de o saptamana si ceva, dar mai mult sprijinit in maini si nu pe perioade lungi.

- Sa fie trecut de 6 luni. Bifat!

- Sa isi fi pierdut refluxul de supt si de aruncare afara din gurita a solidelor. Recunosc ca nu stiu asta cum s-o verific :D.

- Sa manifeste interes fata de mancare (dar sa nu uitam ca un copil de 4-6 luni incearca sa bage in gura orice si e atras de orice vede in mainile adultilor!).

- Sa aiba capacitatea de a arata ca este satul la o masa si sa refuze mancarea. As putea spune ca doar de putina vreme nu mai vomita din cauza de supraalimentare. Cateodata se mai intampla, si am inteles ca e mult mai grav sa vomite de prea multa mancare solida. Se intampla sa refuze sanul si sa vrea apoi peste 2 minute, deci e nehotarat...

- Faptul ca saliveaza si se uita fix la parinti cand mananca nu e un semn ca are nevoie de mancare solida. Am citit ca un semn ar fi faptul ca incepe sa imite mestecatul. Asta facem deja de mai mult de doua saptamani, mesteca deodata cu mine cand eu mananc. Pe cand salivatul si fixatul cu privirea ("hai, da-i putin, nu vezi ca-i e pofta?" :D) il practica de pe la 4 luni.

- Faptul ca se trezeste noaptea sa manance nu inseamna ca are nevoie de mancare solida. Poate sa-i fie sete, poate avea nevoie de consolarea sanului, poate sa aiba probleme cu somnul, sa ii iasa dintii, sa aiba un puseu de crestere, etc.

- Am citit recent pe un site de BLW (Baby Led Weaning) ca un bebelus e pregatit de diversificare cand apuca obiectele cu degetul mare si aratator, si nu cu toata mana. Alex inca nu face asta, daca e sa ma iau si dupa asa ceva.

- In plus, multe site-uri de oameni "naturisti" spun ca in mod natural organismul bebelusilor e pregatit sa manance solide atunci cand le ies dinti si masele. Adica, pe langa laptele matern, sa li se dea doar ce ar putea manca cu ajutorul dintisorilor, si nimic altceva. Daca noi consideram de exemplu ca nu ar putea manca mar crud cu gingiile, si ar trebui facut piure, inseamna ca organismul lui nu e pregatit cu enzime sa digere acel mar. De mii de ani nu stateau parintii sa le faca fructele piure. La fel, sunt studii stiintifice care arata ca organismul uman nu secreta enzime care sa digere cerealele pana cand apar maselele, care sa le mestece. Apropo de asta, am mai citit ca doar acum, generatia mamelor noastre, a fost oarecum fortata si indoctrinata sa inceapa asa devreme diversificarea, pentru a se intoarce la servici. A fost cam prima generatie de femei muncitoare. Bunicile si strabunicile noastre nu aveau vreme sa faca piureuri la copii, asa ca ii alaptau pana cand erau destul de mari, aveau dinti si masele, sa poata manca ce aveau adultii in farfurii. Alex inca nu are nici un dintisor.

Oricum, pana la 9 luni se pare ca organismul bebelusului nu poate folosi nutrientii din hrana solida, stie sa se "ocupe" doar de lapte. Diversificarea se incepe mai devreme pentru a obisnui bebelusul cu gusturile, cu aspectul, nu pentru a inlocui laptele. Deci hrana majoritara trebuie sa fie laptele. Din cauza asta pana pe la 9-10 luni e recomandat sa fie inlocuita doar o masa de lapte cu solide.

Edit 4 martie 2015.
M-am apucat sa recitesc unele postari si vreau sa corectez greselile. Nu se inlocuieste niciodata nicio masa de lapte, se vede ca pe vremea cand scriam aici ma bazam pe informatia din revistele si site-urile mainstream pentru mamici. Laptele se da in continuare la cerere, cum poti sa inlocuiesti "o masa de lapte" daca acesta se da la cerere? O data din cele 50 de ori pe zi cand cere san il refuzi ca sa-i dai solide? E o exprimare invatata din astfel de surse mainstream, care nu numai ca intentionat pericliteaza alaptarea, dar sunt si obisnuite doar cu sistemul la program dat de utilizarea laptelui praf.

Stiu de aiureala cu fierul, ca la 6 luni fix se hotaraste organismul ca nu mai are rezerve suficiente de fier :D. La inceput au aparut mai multe studii care au demonstrat ca se pierde la 4 luni, apoi ca la 8-9 luni. Pana la urma s-a aratat de ce erau rezultate asa diferite! Fierul acumulat din burtica mamei incepe sa se piarda in momentul in care introducem hrana solida, oricand se intampla asta, din cauza digestiei.

Asa ca va tinem la curent daca incepem diversificarea inainte de 16 mai ;)

Later edit: am recitit postarea si iar am simtit un ton categoric, care nu e bun, nu e constructiv, trebuie lasat si bebelusul sa hotarasca. Si m-au invatat ceva fetele mele de pe DC: nu e tot timpul adevarat ce spun cartile. Trebuie urmarit ce e bine pentru bebelus si ce vrea el. Cred ca eu folosesc acest ton mai categoric gandindu-ma la mamicile pe care nu le inteleg, care grabesc intentionat procesul de diversificare, fortand bebelusul care nu este pregatit, ca sa poata sa se laude ca "la 8 luni mananca deja din mancarea noastra", ca si cum ar fi cea mai mare dovada de inteligenta a bebelusului. Dar sunt atatea mamici care gandesc ca mine si ai caror bebelusi pur si simplu nu mai vor sa bea laptic dupa ce dau de gustul solidelor, sau carora le face rau lapticul... Nu am gandit niciodata rau despre aceste mamici. Si nu am cum sa stiu inca reactia lui Alex la mancarea solida. Eu acum ma pronunt din teoria citita doar.

Si chiar si mamicile care gresesc mult cu diversificarea copiilor mi se pare ca se impart in doua categorii: cele care nu stiu ca fac rau ("cu mar cu biscuiti am crescut si noi, si nu am ajuns bine?"), si cele care stiu si totusi persevereaza. De o mamica din a doua categorie am fost intrebata intr-o zi "dar tu nu ai inceput inca sa-i dai mancare? Te iei dupa ce scrie in carti si ce spun doctorii sa incepi la 6 luni si cu fructe??? Prostii! Mai Alex, ia spune-i tu la bunica sa-ti dea din mancarea care o face acolo pentru barbatii din familie!". Mi s-a parut asa bizar, sa stii ce se recomanda, si sa ai impresia ca totul e o gluma, cand poti sa strici asa de mult, de la sistemul digestiv (unde nu mosteneste de la noi unul sanatos), la alergii, la intolerante, la sistemul hormonal (unde iar noi suntem "afectati"). Lumea crede ca daca nu a avut o reactie pe loc inseamna ca ii e bine. Nu e asa. Poti sa capeti o boala la maturitate dintr-o greseala din procesul de diversificare.

Dar de ce am inceput de fapt aceasta adaugare ulterioara la subiect, sa punctez pentru eternitate ca de fapt nici nu am fi putut incepe la 6 luni fix cu diversificarea, pentru ca:

- aveam o iritatie urata, cel mai probabil cauzata de transpiratie, dar oricum, ne-ar fi facut sa nu observam usor anumite reactii adverse pe piele la noile alimente

- la 6 luni si o zi a racit, si deci nu-i puteam bombarda organismul cu ceva nou, trebuia lasat sa se lupte. Sistemul imunitar probabil era la pamant si deci o enteroviroza ar fi fost destul de probabila.

Da, stiu, ce beneficii are alaptarea daca a racit puiul mic alaptat exclusiv? Nu stiu sa raspund, doar ca acest virus ne-a lovit pe toti, eu si Alex am scapat intr-o saptamana de tot (eu cu ceaiuri doar, Alex cu ser fiziologic si aspirat), iar bunicii amandoi inca trag si dupa doua saptamani, si au luat tratament antibiotic. Doar in ultimele 3 zile am citit de doua studii noi, care arata beneficiile alaptarii in raport cu sindromul metabolic si in raport cu celulele canceroase, dar asta e o alta poveste, si deja postarea aceasta nu mai are o structura bine pusa la punct :D.

Prima

Da! Alex creste, creste bine, creste frumos, creste minunat, si tot asa creste dragostea mea si fericirea mea si bucuria mea.

M-am hotarat sa creez un blog pentru a nota mancarea pe care Alex o va primi atunci cand vom incepe diversificarea. Imi va fi mult mai usor aici decat pe o foaie care apoi va ramane in dezordine pe masa. Si imi parea deja rau ca nu am inceput un blog mai demult, pentru a nota cand a avut parte de prima manichiura :D, cand a zambit prima data, cand a ras in hohote, si toate minunatiile pe care nu le-am notat nicaieri... Dar nu putem da timpul inapoi asa ca mi s-a parut ca diversificarea va fi un moment excelent de inceput de "jurnalism".

Puiul meu se numeste Alexandru Daniel, si s-a nascut in data de 16 octombrie 2009. Este viata mea!