marți, 3 martie 2015

De ce n-aș merge la medic dacă cel mic e sănătos

Recunosc că mereu m-am întrebat de ce insistă părinții să meargă la ”verificări”, gen ”revizii auto”, cu bebelușii, chiar dacă aceștia sunt sănătoși. Nu mă refer la prima vizită medicală, care de obicei medicul de familie e obligat s-o facă atunci când vii cu bebelușul de la maternitate. Dar mai apoi, în multe grupuri de mame văd că există moda ca mamele să facă regulat, în fiecare lună, câte o vizită medicului de familie și/sau pediatrului, fără niciun motiv concret. Probabil am ajuns atât de nesiguri pe capacitatea noastră de a crește un copil încât pe lângă cărți cu instrucțiuni de folosire vrem mereu sprijin și în acest sens. Lipsa ”satului” care să ne fi oferit din timp abilitățile creșterii instinctuale a copiilor își arată efectele și în domeniul acesta.

În primul rând se cunoaște poate deja reticența mea față de medicii români, care îți găsesc probleme și când nu sunt, și care îți dau tratamente mai multe și mai puternice decât toți ceilalți medici din lume. În plus, eu consider că ei sunt cei mai vinovați pentru ratele scăzute de alăptare din țara noastră, nu mamele care își doresc să alăpteze dar care sunt împiedicate tocmai de recomandările proaste ale cadrelor medicale. Mie o pediatră mi-a spus să-l înțarc pe Alex la 2 luni, iar pe David la o lună. E nevoie de multă putere să ignori așa ceva și să-ți calci peste teama de a nu asculta de un medic când e vorba de un bebeluș așa mic, când îți spune autoritar că dacă nu asculți îți omori copilul.

Dar nu acesta e principalul motiv pentru care aș evita să merg la medic cu copilul sănătos. Ci faptul că de câte ori a trebuit să merg, înainte de sarcini, în sarcini sau cu copiii, am stat mai mult de 30 de minute într-o sală de așteptare cât o cameră de apartament, plină de oameni bolnavi, minim 10. Mereu sunt epidemii, de varicelă, de gripă, de enteroviroză. De ce mi-aș supune copilul sănătos unui asemenea risc?

Mai există și categoria părinților care pentru orice mic semn de boală merg la medic sau chiar la spital la urgențe (unde iar se stă mai mult de o oră, pentru că se iau întâi urgențele și acum nu e voie să mergi direct la specialist la urgențe, trebuie să treci de filtrul upu comun cu cei ce vin din accidente). Un muc transparent, o febră de 37.5 grade, și hop la medic. Mi s-ar părea util un ghid oferit de pediatru sau de medicul de familie, care să îi spună părintelui: la primul muc pui apă de mare și nu trebuie să mă contactezi până când are temperatura cutare. Însă na, probabil că pe ei nu-i deranjează aglomerația...

De ce scriu acum despre asta? Pentru că tocmai am citit un studiu care a demonstrat că vizitele la medic cu un copil sănătos sunt urmate în peste 700 000 de cazuri anual de boli asemănătoare gripei. Numărul e din Statele Unite. Studiul e făcut de Societatea lor de Epidemiologie.  Normal că ei nu recomandă renunțarea la aceste vizite :D, ci îi sfătuiesc pe medici să își dezinfecteze mai bine sălile de așteptare și cabinetele. Dar până când se va întâmpla asta, poate vă gândiți de două ori înainte să duceți un nou-născut sănătos într-un cabinet medical.


Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...