vineri, 28 noiembrie 2014

Idei de activități pentru calendarul de Advent

Postarea are diacritice și sună mai impersonal pentru că o scrisesem pentru blogul KiddyShop, însă după ce am terminat-o acolo mi s-a părut prea personală pentru un blog de firmă, așa că am mutat-o aici :D.



Mereu mi-au plăcut calendarele de Advent dar niciodată nu m-am mobilizat la timp să îmi personalizez unul. Anul acesta o prietenă m-a întrebat ce se face cu acest gen de calendar, așa că m-am gândit să împărtășesc cu voi, poate împreună ne organizăm cât de cât. Anul viitor sigur voi fi mai organizată!

Așadar un calendar de Advent este o formă de a marca trecerea zilelor din 1 decembrie până în 24, în Ajunul Crăciunului. Copiii nu au simțul săptămânilor și al zilelor la fel ca noi, așa că aceste calendare îi ajută să vadă cât mai este până la Crăciun. În plus, dacă gândim bine activitățile lunii decembrie, îi ajutăm și să simtă ceea ce noi numim Spiritul Crăciunului, sentimentul de generozitate, dorința de a fi alături de cei dragi. Mulți pun în fiecare ”lăcaș” al zilei ceva mic dulce, sau o jucărie mică. Însă pe mine m-au atras mereu ideile de activități.

Deci luam lucrurile pe rând.

Aveți calendar de Advent (cumpărat sau confecționat)? Noi avem de la Lidl, poate îl mai prindeți. Dacă da, săriți peste punctul următor.


1. Cum confecționez un calendar?

Dacă nu v-ați cumpărat încă unul, puteți să vi-l faceți singuri. Găsiți aici câteva idei frumoase. Sau, normal, pe Pinterest găsiți atâtea idei superbe încât nu veți ști pe care să-l alegeți! De exemplu:


Dacă credeți că doriți doar foi cu cifre, pe care să le lipiți de o coală mare sau să le aveți pur și simplu ca niște cartonașe, vă pot oferi aceste 24 de cartonașe fără activități.

(Normal că pe blogul KiddyShop nu aș fi putut scrie fără să vă ofer materialele direct, ”cartonașele” cu date și activități. De știam că ajunge doar aici, între prieteni, pe alexcreste.blogspot.com, mă iertați că vă spun dar nu mă străduiam chiar atât de tare, mai ales pentru că vă cred în stare de idei mult mai frumoase, pe când pe celălalt blog nu îmi cunosc cititorii.)




Nu am îndrăznit să decid eu pentru voi în ce zile preferați anumite activități, de aceea am vrut să vă ofer idei de activități separat de date.



2. Activități pe domenii. 

Dacă doriți să le puneți pe cartonașele de mai sus, puteți face asta în Paint (două programe deschise, copy din cel cu imaginea mică în cel cu imaginea mare) sau după tipărire să le lipiți. Am făcut în așa fel încât pătrățelul cu activitățile să se potrivească bine pe cartonașe. Vedeți acest exemplu:


Dar le puteți folosi și separat, în calendarul vostru propriu de Advent. Să le puneți în buzunarele/cutiile/sertarele calendarului vostru. Le-am pus și pe Picasa, și aici, să le salvați cum vă e mai ușor, dacă le vreți. 



Idei fixe, în zile de sărbătoare


1 decembrie - aș vrea să facem ceva de ziua națională a României. Să confecționăm un steag, ori colorat cu creioane, ori pictat, ori făcut cu decupaje de hârtii colorate.  


5 decembrie - ne pregătim cizmulițele.


6 decembrie - vine Moș Nicolae



24 decembrie - Ajunul Crăciunului





Idei culinare

- poate vreți să gătiți împreună un fel de mâncare roșu și verde

- sau să gătiți un fel de mâncare specific de iarnă sau de Crăciun din alte culturi decât a noastră

- sau să faceți o căsuță din turtă dulce

- noi vom face și bomboane de ciocolată. Eu pun în forme de praline sau de silicon un amestec format din unt de cacao, puțin unt de cocos, miere și roșcove (uneori pun și praf raw de vanilie) și când se întărește e cea mai bună ciocolată pe care am mâncat-o vreodată. Anul acesta îmi voi pune și alune de pădure prin ea. E singura ciocolată pe care au mâncat-o vreodată cei mici, dar fiind cea mai bună din lume, nu au pierdut nimic :D. În plus e de Post, dacă vă interesează acest aspect. Cea din poză ar fi fost și raw și organic dacă aș fi folosit praf de carob raw, dar nu m-am îndurat să-l stric în prima tentativă, așa că am folosit praf ieftin de roșcove, care e făcut din păstăi prăjite. De aceea e așa închisă la culoare.



- lui Alex aș vrea să îi programez o întâlnire cu cele mai bune prietene ale lui la o cană fierbinte de ceai de fructe cu scorțișoară. Sper din suflet să fie copiii sănătoși ca să ne iasă toate aceste planuri :).




- Moș Nicolae de obicei ne aduce fructe. Multe fructe noi, pe care Alex le savurează curios (anul trecut am gustat toți pentru prima dată fructul-dragon!). Din fructe aș vrea să ne facem un suc ca să simțim că ne răsfățăm, servit frumos, în pahar mare, cu pai :)




- înainte de Crăciun probabil vom face niște biscuiți cu melasă și cuișoare, o aromă specifică sărbătorilor de iarnă.



- de-abia aștept să beau împreună cu Alex o ciocolată caldă cu scorțișoară:





Crafturi manuale

- de multă vreme vreau să le iau amprentele mâinilor în aluat cu sare pe care să îl coc la cuptor ca să se întărească. Cred că voi încerca să adaug și arome de sărbători, poate vor mirosi frumos cele puse pe brad. Din aluat cu sare vreau să facem ornamente de brad (tăiate cu forme de fursecuri), dar și amprentele mâinilor. În plus, dacă nu anul acesta, atunci sigur anul viitor, aș vrea să învețe să dăruiască lucruri făcute cu drag, așa că aș vrea să dăruim bunicilor astfel de ornamente.




- ne-am mai jucat și altă dată cu omuleți din amprente, însă acum nu vom avea coală albă de hârtie, ci colorată, ca să putem face oamenii albi și să le desenăm apoi tot felul de ”sentimente” sau acțiuni. Dacă avem putere și dispoziție mi-ar plăcea să transformăm foile în felicitări pentru bunici. Sau pentru alți oameni dragi. Însă presimt că aceste vise mi se vor îndeplini doar anul viitor.



- deci dacă vom avea timp, le vom oferi anul acesta bunicilor o bucurie. Pentru asta vom avea o zi rezervată în calendar pentru pregătirea cadourilor.




- și, normal, vom decora bradul într-una din zile. Noi avem de obicei un brad în ghiveci dar puteți orna orice brad, sau doar crengi, sau să vă creați un brad simbolic




- poate vreți să includeți ornarea casei pentru sărbători. 

- și fabricarea unei coronițe pentru ușă


- puteți să vă distrați cu fulgi confecționați din hârtie,

- să faceți un amestec de ceaiuri pline de aromă și vitamine (măceșe, cătină, coajă de portocală, cuișoare măcinate, scorțișoară, bucăți de mere uscate). Iar apoi ori să le savurați împreună, ori să le faceți cadou bunicilor sau prietenilor.

- sau o cremă homemade pusă în borcane mici, bune pentru cadouri (unt de cocos, unt de shea, unt de cacao, ulei de sâmburi de caise sau de sâmburi de prune pentru un miros demențial de marțipan, extract de vanilie sau ulei esențial de cuișoare sau alte uleiuri esențiale, extracte sau absoluturi, în funcție de ce arome vă doriți să aibă untul hrănitor).

- sau dacă vă simțiți în stare, faceți lumânări și dăruiți-le celor dragi. 

- și sigur aș vrea să încerc să fac brazi din șervețele textile pentru masă.



Răsfăț non-culinar

- o baie cu spumă (bio :D) multă, să imite zăpada, la lumina lumânărilor și cu muzică veselă de Crăciun... ar fi visul meu, dar în luna decembrie sper să le ofer copiilor această tratație.



- am făcut un cartonaș și pentru carte de citit, dar adevărul e că noi citim zilnic minim două cărți/povești pentru copii. Și de când a început Postul Crăciunului oricum am scos la suprafață toate cărțile de iarnă sau de Crăciun, să ne bucurăm cât putem de mult acum de ele. În plus am mai comandat o carte cu 24 de Povești de Crăciun, ceea ce înseamnă că vom citi câte o poveste din acestea în fiecare seară începând cu 1 decembrie, pe lângă restul cărților de Crăciun :D. Mai avem cartea Povești la gura sobei, unde ne așteaptă o poveste de citit la prima ninsoare și una pentru Ajunul Crăciunului. M-ar tenta niște cărți despre tradițiile de iarnă din alte culturi (despre serbarea solstițiului, despre Hannukah), să avem o viziune mai generală asupra acestor sărbători. 



- vrem să mai învățăm anul acesta un colind în plus față de cel pe care îl știe Alex de anul trecut.



- americanii au câtece de Crăciun foarte ritmate. Într-o seară vom face o petrecere. Copiilor le place mult să danseze, chiar și doar dacă își fredonează melodii.



- să ne uităm împreună la filme de desene animate de Crăciun, cum ar fi Expresul Polar. Poate găsim și o versiune pentru copii a Spărgătorului de nuci. Ar merge și niște popcorn făcut pe aragaz, dar noi ne vom abține din cauza lui David care e predispus la înecare cu astfel de mâncăruri.



Spiritul Crăciunului

- aș vrea să adunăm din casă obiecte în stare bună pe care să le dăruim unor oameni care au nevoie de ele. Aceasta ar fi o activitate de două zile, sper să reușim s-o facem.





- mergem la poștă să trimitem felicitări. La cât de greu ne organizăm când ieșim din casă, presimt că această activitate o vom sări anul acesta.



- să nu uităm nici adăposturile de animale. Ar fi o idee frumoasă să vizităm unul, cu mâncare sau jucării speciale pentru ele. 

- găsesc multe idei pentru bird-feeders. Însă sigur nu vom avea timp, dar le pot propune copiilor într-o zi să hrănim cât mai multe păsări. Dacă ne mai întâlnim cu vecinele noastre, veverițele, sigur le vom pregăti nuci. 




Afară

- la prima zăpadă, după ce ne jucăm cu fulgii, vom picta zăpada cu acuarelele. Sau cu recipiente cu spray umplute cu apă și colorant alimentar.



- când va fi zăpada suficient de mare, normal că vom face om de zăpadă și ne vom da cu săniuța





- aș vrea să ne plimbăm prin oraș seara ca să admirăm luminițele.



- să vizităm un târg de Crăciun. Unul artistic, tradițional, nu kitchos... În Baia Mare avem o opțiune faină la Bibliotecă.

- să culegem conuri de brad, vâsc și alte minunății pentru crafturi de făcut în această iarnă.

- în anii următori poate vom învăța împreună să patinăm. Patinoarele artificiale îmi dau un sentiment de ”film de iarnă din New York” și mi-ar plăcea să văd dacă mi se spulberă visul :D. 

- în seara de Ajun, dacă vom fi ca anul trecut la țară, vom merge iar la colindat și vom primi colăcei :). Da, încă se mai întâmplă, cel puțin în județul Sălaj unde avem noi ”țara” :). 

- și mi-ar plăcea mult să ajungem în afara orașului dacă va ninge, să admirăm peisaje din natură, brazi înzăpeziți, sănii trase de cai (locuim în Maramureș :D). Parcă și poeziile de iarnă le-aș citi altfel :). 


Foarte, foarte multe idei de activități veți găsi pe Pinterest. Acum am văzut ce drăguță e căsuța din carton, modelul este gratuit, trebuie doar să-l imprimați undeva pe carton. Deci să nu intrați dacă nu doriți să faceți anul acesta, pentru că ideile vă vor fura ochii :).

Vă dorim un Decembrie plin de veselie și iubire!
Eu sper că vom reuși cu ”spiritul Crăciunului” insuflat de aceste activități, fie că le trecem într-un calendar sau le facem în mod natural, să alungăm ”blestemul lunii decembrie”. Am mai povestit eu pe aici că din 2008 încoace în fiecare an în luna decembrie ni se întâmplă ceva grav în familia extinsă. 

 


luni, 17 noiembrie 2014

De Ziua Internațională a Prematurității

Azi e Ziua Internațională a Prematurității! Anul trecut în noiembrie eram fericită că am participat activ la prima implementare a Îngrijirii Stil Cangur în România! Nu mă las mai prejos nici anul acesta, încet încet schimb sistemul!

Îngrijirea Stil Cangur este marea mea pasiune, de când am aflat cât de miraculoasă e atingerea maternă, cum ea poate salva vieți mai multe decât o fac incubatoarele, cu 51% mai multe! Dacă vreți să citiți cele mai importante studii pe această temă, care documentează aceste minuni infăptuite doar de pieptul mamei, vă invităm să citiți acest document cu aproape 70 de referințe bibliografice.

Pe pagina de Facebook a KiddyShop-ului organizăm în săptămâna aceasta 3 concursuri. Nu pun linkuri din magazin, deci sa n-o considerați reclamă agasantă:
  • dăruim un wrap elastic Boba unei mămici de bebeluș prematur
  • donăm un wrap țesut Little Frog unui grup de babywearing care deține o bibliotecă de sisteme de purtare și care oferă părinților sfaturi și chiar port-bebe-uri pentru probă. Sper ca mamele ce dețin aceste biblioteci să se implice activ în informarea și sprijinirea părinților de bebeluși prematuri, pentru că pentru aceștia purtarea bebelușului nu e o lozincă doar utilă, ci chiar salvează vieți!
  • donăm un maieu pentru îngrijirea stil cangur unei maternități dispuse să-l folosească! Știți prea bine că șansele s-o găsesc sunt rare... Maieul e foarte apreciat în toată Europa în spitale, la terapiile intensive neonatale, pentru că e mărime unică, e din bumbac organic, se îmbracă ușor pe mamă și permite medicilor accesul la bebeluș pentru controale și proceduri medicale.
 
Chiar dacă nu participați, dați un share postării: http://kiddyshopblog.blogspot.ro/2014/11/ziua-prematuritatii-3-concursuri-si.html. Nu pentru noi, noi oricum vom da aceste produse. Ci pentru a ajunge și în țara noastră părinții de prematuri să fie lăsați de medici să își îngrijească bebelușii așa cum e cel mai bine pentru ei! Pentru ca medicilor să le ajungă aceste informații pe la urechi în newsfeed-urile lor personale de pe Facebook și să fie tentați să cerceteze. După ce ar începe să caute informații pe temă, ar fi convinși repede că îngrijirea stil cangur este îngrijirea optimă pentru bebeluși. Și noi toți am avea de câștigat! Tu, sora ta, cumnata ta, verișoara ta, prietena ta, fiica ta, nora ta și copiii voștri. 


În săptămânile ce au trecut am mai lucrat la ceva, un proiect personal, nelegat de firmă, dar în strânsă legătură cu prematuritatea. O prietenă pe care am cunoscut-o chiar aici, pe blog, de când comenta aici în 2012, luptă de aproape 2 ani (de când a născut prematur) să unească părinții de bebeluși prematuri pentru a ajuta și pentru a informa noii părinți de bebeluși prematuri. A creat un grup pe Facebook (https://www.facebook.com/groups/mamicideprematuri/) și o pagină web (www.despreprematuri.ro) pe care o populează ea personal, încet încet, în puținul timp liber ce îl are. Anul acesta a mobilizat mamele de copii prematuri din multe orașe din țară să viziteze azi secțiile de terapie intensivă neonatală din orașele lor, să ducă flyere informative, scutece, șervețele, orice ar putea ajuta o mamă aflată într-un moment atât de dificil. 

Eu am ajutat-o să creeze un flyer despre îngrijirea stil cangur și unul despre alăptare. Vi le pun aici în format jpeg. Dacă vreodată veți dori să le imprimați și să le duceți într-o secție de neonatologie, mamelor și personalului medical, ați face un mare bine tuturor viitoarelor mame de bebeluși prematuri. Pentru că pe lângă îngrijorarea pe care o suportă părinții bebelușilor prematuri, ei mai trebuie să sufere inutil și din cauză că medicii nu sunt informați și le interzic accesul la copii, când tocmai atingerea mamei ar crește șansele ca bebelușul să supraviețuiască și să se dezvolte optim! Deci dacă aveți posibilități, imprimați-le, vă rog, și duceți-le în spitalele apropiate de voi. Nu sunt materiale promoționale, ci informații utile pentru părinți și cadre medicale. Vă mulțumesc!


Broșură Kangaroo Care exterior
(click pe poză, apoi click dreapta și Save As...)




Broșură Kangaroo Care interior
(click pe poză, apoi click dreapta și Save As...)



Flyer alăptare față
(click pe poză, apoi click dreapta și Save As...)




Flyer alăptare verso
(click pe poză, apoi click dreapta și Save As...)





luni, 10 noiembrie 2014

2 ani

2 ani plini de cea mai mare iubire, fericire si oboseala.

- In primele secunde de viata nu a plans, si-a deschis ochii sa ne priveasca.


- La prima aniversare facea de cateva zile primii pasi.
 

- Acum e pasionat de buldozere, excavatoare, macarale si camioane. Si de jucarie, si reale. Asa ca a primit de ziua lui doar buldozere mici si mari, chiar si pe tort. 


Voi reveni, sper, cu mai multe detalii, insa nu am vrut sa treaca miezul noptii fara sa scriu. Si ei inca sunt amandoi treji :D.

 

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Va recomand doua bloguri

Eu nu reusesc sa scriu aici cat mi-as dori. Am un timp limitat la calculator, in care de-abia apuc sa lucrez la KiddyShop.

Insa altii au timp si ma bucur mult sa profit si eu de cunostintele lor. Ambele bloguri pe care vi le recomand sunt foarte bine documentate, cu studii stiintifice pentru orice afirmatie. Unul e in engleza (si la un moment dat va voi bombarda din nou cu articole traduse, ca in primavara), iar celalalt e in romana, si literatura virtuala din Romania ducea lipsa de un blog atat de bun.




si


In brate la mami


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...