La multi ani, David!

Daca tot am pus pe Facebook acest colaj, merita puiul mic si o postare pe fuga pe blog. Copiez si textul de acolo:

”La multi ani, minune mica! Luptatorule, ambitiosule, nervosul nostru mic! Iti multumim ca ne-ai intregit si ne-ai invatat multe lectii! Iti multumim ca l-ai facut pe Alex un minunat frate mai mare! Si daca balanta Alex ne iubeste cu tot sufletul, tie, motanului-scorpion David, iti multumim ca ne permiti sa te iubim! Sper sa reusim mereu sa te facem fericit, puiule scump! Nu-mi vine sa cred ca in urma cu un an dormeai lipit de mine si ne pregateam sa te intalnesti prima data cu fratiorul tau! La multi ani, David, pui scump!”

Puiule, azi toata ziua ma gandeam cum eram anul trecut pe vremea asta. Acum iti mangaiam puful moale de la tample si de la ceafa si imi propuneam sa nu uit niciodata senzatia de extaz tactil din acele clipe. Ma uitam la tine si ma minunam ce statea ascuns in burta mea, ce luptator a rabdat toate greutatile din sarcina! La ora asta deja fratele tau te vazuse de doua ori si te admirase curios si precaut si cu emotii in fata noii schimbari din viata lui. La ora asta eu deja plangeam dupa el, stiind ca e prima noapte in care dormim separat. Frunzaream pozele cu el de pe telefon, plangand in hohote de dorul lui si de mila ca trebuie sa faca fata la atatea noutati intr-o singura zi. Pe tine te mangaiam si iti ceream iertare ca ma gandesc la fratele tau in prima ta zi de viata. De fiecare data cand te priveam nu imi venea sa cred ca esti langa mine, ca sunt mama pentru inca un pui. E incredibil sa fii mama, dar e si mai minunat acel extaz de dupa nastere. 

Dupa nastere credeam ca toate greutatile (cu toxoplasmoza si alegerea locului nasterii) au trecut si ne asteapta doar nesomn, oboseala, gelozii. Insa nu a fost asa simplu. Inca oftez de cate ori vad poze de bebelusi la o luna, pentru ca stiu ca tu in ziua in care ai implinit o luna ai trecut prin mari greutati. Printr-o internare in spital, cu multe proceduri chinuitoare care te faceau sa plangi infiorator, de care nu te puteam apara, si cu medicamente si proceduri care chiar daca pe loc nu iti dadeai seama ca iti fac rau, vei trage toata viata consecintele lor. Primele consecinte au aparut din spital, cu o iritatie la fund pana in carne vie, cu sange. Altele le vedem acum, cand tu nu poti manca decat supa de carne si galbenus de ou fara sa ai crampe intestinale, in rest orice fruct, orice leguma sau cereala, sau orice aliment solid iti da nopti de cosmar in care nu te pot alina nicicum, pot doar sa incerc mereu si sa imi las lacrimile sa-mi curga pe obraji de neputinta si mila. Dar de cate ori imi vine sa ma plang de acea spitalizare si de faptul ca a fost un sfert din viata ta de pana atunci, imi amintesc jenata cati copii sunt internati mai devreme, mai mult timp, pentru chestiuni mai grave :(...

Asadar doar prima luna a fost de vis. Dupa o nastere frumoasa, la care nu ai plans deloc, ci ai privit atent in jur, ti-ai trait prima luna acolo unde ai vrut: in bratele mele. Sugeai continuu, cam 23 de ore din 24. Dormeai doar pe mine, zi si noapte, si doar daca stateam pe fotoliu sau in picioare, nu intinsa. Stateai in wrap si sugeai mereu, iar eu ma jucam cu Alex.

Dupa spitalizare au urmat niste luni grele cu ore intregi de plans si urlat continuu zi de zi. Cu noi toti deznadajduiti ca nu te putem ajuta. Disperati si extenuati. Si ingrijorati de Alex, cum poate ramane intreg la minte auzind zi de zi cel putin 3-4 ore de plans, si in aceasta perioada sa se si lipseasca de mama. Si la Botez ai plans mult, chiar daca noi ne-am invatat minte de la saracutul Alex si nu am facut cu scufundare, si am tinut acasa slujba.

In rest a fost un an frumos. PLIN. Trait la maxim, de la agonie la extaz. De la oboseala simpla la extenuare. Dintii te chinuie de la 4 luni. De atunci si pana la 8 luni eu am dormit intre 1 si 4 ore pe noapte (fara sanse de recuperare ziua pentru ca nu stai fara mine cu nimeni). De la 8 la 10 luni dintii au facut o pauza si somnul ni s-a lungit. De doua luni insa am revenit la multe treziri si plimbari nocturne.

Dupa ce eram obisnuita cu Alex care se juca in apa cu conditia sa nu-i ajunga nici o picatura pe fata sau pe cap, am ramas surprinsa cand te-ai udat din greseala cu dusul peste fata. Te-ai scuturat si ai ras. Iti place mult apa. Si nisipul. Sa-l bagi in gura. De fapt bagi in gura tot ce gasesti si mananci carton, hartie, nisip, pamant, lemn, etc. 

Iti plac maturile, mopurile, greblele, orice ce are coada de lemn, mica sau mare. Ori le impingi tu stand in fund, ori le impingi periculos tinandu-te cu mana de masa, dezechilibrandu-te gata sa cazi cu gura in capatul cozii de lemn. Dar cel mai des iti place sa ma pui pe mine la treaba. Cu tine pe sold sau in Boba eu trebuie sa matur, sa greblez, sa spal, sa lopatez, etc. Mereu imi arati cu ce ustensila si unde. Daca nu fac pe placul tau imi transmiti sigur! Prima data cand m-ai pus sa matur toata parcarea am facut o febra musculara la antebratul drept incat nu m-am mai putut baza pe el o zi intreaga, imi tremura continuu. Nu radeti pana cand veti incerca sa maturati multe frunze uscate tinand matura cu o singura mana si tinand un bebelus-urias in cealalta. 

Mereu ochesti maturile si mopurile peste tot! In Budapesta intr-un magazin alimentar ai vazut caruciorul femeii de serviciu si a fost musai sa spal un pic cu mopul pe jos :)). In Oradea saptamana aceasta a trebuit sa matur in curtea unui restaurant. Chiar si cand am primit rudele venite sambata pentru ziua ta, noi maturam parcarea sau greblam frunzele. Si asta NU ca sa-i arat soacrei mele ce femeie harnica sunt :)). Abia asteptam zapada sa o lopatam cu o singura mana :)).

Iti plac baloanele. Iti place sa dai obiecte si sa le primesti. Iti place mult de tatal tau si de tatal meu (Alex era mai mult cu mine si cu mama mea). Ai strungareata intre dinti, ceea ce ma face sa ma tem de un fren scurt al buzei. 

Daca Alex era si este precaut, si a umblat doar dupa ce a stiut sigur ca poate, tu esti si ai fost mereu un ambitios fara minte :)). Orice iti doresti tu incerci de zeci de ori chiar daca de fiecare data te lovesti si nu reusesti. Asa ai fost si cand ai invatat sa te ridici in picioare, si acum. Asa ca mereu stau pe langa tine sa nu te accidentezi grav. Si tot reusesti sa te invinetesti. Si eu tot tremur de cate ori vad ca ai fost la cativa milimetri de a-ti scoate un ochi sau de a-ti sparge dintii. Si tu incerci iar, nervos. Nervos pe tine, nervos pe noi. Ne certi rau rau, ne si lovesti. Si tu ai deja inceputuri de tantrumuri. Lasa ca si anxietatea de separare ai avut-o de la nastere, cand plangeai "maaaammmm" de cate ori ma duceam la baie fara tine. Asa ca si tantrumurile de doi ani le putem incepe acum. Cand nu iti reuseste ceva sau nu te las sa faci ceva extrem de periculos, cum ar fi sa te las sa cobori singur in picioare scarile, strigi, lovesti ce gasesti mai aproape, marai ca un catel fioros si musti din ce gasesti, obiecte sau corpul meu. Uneori te intinzi pe burta si dai cu capul de pamant. Ca la carte. Alex avea tantrumurile doar cu plans mult, deci eu am ramas un pic masca atunci cand te-am vazut prima data muscand de nervi. Si nu ai cum sa scapi de frustrari pentru ca mereu iti vei dori altceva ce nu poti avea. 

De vreo saptamana faci pasi singurel, 2-3-7-8... Si esti atat de incantat cand reusesti!

Il iubesti pe Alex si adori sa-ti bagi mainile in parul lui. Razi in hohote cand te uiti la el. Totusi nu prea suporti sa te atinga el pe tine, desi doar in primele luni nu a avut curaj.

Dansezi de cate ori auzi ritm. Chiar daca doar bat eu cu o lingura in masa sau e ceva melodie la tv. Cauti o masuta mica pentru sprijin repede repede, oricat erai de nervos in acel moment, si incepi sa dansezi. Foarte bizar, credeam mereu ca Alex e dansator pentru ca am dansat eu cu el sa-l adorm sau m-a mai vazut dansand. Insa acum nu prea s-au intamplat nici unele, am fost prea obosita sa-mi amintesc ca muzica ma energizeaza. Asa ca, de fapt, ai dansul in sange, nu l-ai prea vazut. 

Chiar acum dormi pe mine. Asa dormi mereu, ziua si seara. Daca ma misc, te trezesti. Seara la un moment dat te intinzi intr-un anume fel si imi dai de inteles ca vrei sa te pun jos langa mine.

Sugi toata ziua. Tarziu ai stiut unde sunt sanii, ma frustram ca erai nervos si nu mereu imi aminteam sa te intreb daca nu cumva vrei tzitzi. Sanul te linistea imediat si mie imi era ciuda ca nu stiai sa-mi spui ce vrei. Acum stii, si ma bati pe piept cand vrei sa te apleci. Stii sa ridici sanii, a trebuit sa dezvolti si abilitatea asta :D. Stii mereu tu din care san vrei, la tine nu merge cu calcule de block feeding (doar dintr-un san cateva ore), tu stii mereu care san il vrei si nu incape negociere. De cand erai mic erai asa si dupa ce mi-am dat seama, la fiecare plans de-al tau la san cautam intai daca nu cumva vrei celalalt san. Multe ajungem sa invatam noi mamele cu fiecare copil, atatea detalii, atatea preferinte, si de cele mai multe ori tot nu rezolvam toate problemele.

Iti place sa impingi lazi, scaune, masute, antemergatoare. Si le folosesti pentu deplasare. Deja mersul de-a busilea nu mai e la moda, chiar daca nu poti umbla mereu.

Iti place sa lovesti capace, oale, linguri. 

Iti plac cateii. Iti place afara, imi arati mereu usa sa iesim, dar urasti sa te imbrac, asa ca vom avea scandaluri in aceasta iarna :D. Iti place sa rozi toate cremele, mi-ai distrus husa de la telefon. 

Iti apleci fruntea la pupat cand tatal tau iti cere. 

De la o vizita a unei vecine de care ti-a placut, care la final a facut cu mana "paaa", ai invatat sa faci "pa". Alex a facut tarziu, cand chiar saluta ca pleca lumea. Nu-mi dau seama daca tu intelegi ce inseamna, mi se pare ca faci gestul trist, disperat, si speri ca inseamna "mai ramai". Dar, asa trist cum il faci, ne ajuta mult sa intelegi din timp ca urmeaza sa ne despartim de cineva. Accepti mai usor situatia. Si vai ce dulce esti cand dai din manuta!

Am lipsit o singura data de langa tine. 45 de minute. Am mers sa ma tund, insotita de Alex.

Cate ar mai fi de spus, daca nu le-am spus pe parcursul anului, asa cum umpleam file de jurnal cu Alex... Mi-ar placea sa stii cand vei fi mare toate detaliile, toate preferintele ce le aveai la un an. Insa degetele mele nu reusesc sa tina pasul cu mintea incalcita (de nesomn, sper). Asa ca voi mai intra sa editez probabil. Vreau sa apuc sa postez inainte de miezul noptii. Te iubesc, nervosule, ambitiosule, luptatorule, batausule. Te ador si nu-mi vine sa cred ca a trecut un an... Sper sa reusim sa te facem fericit si sa ne lasi mereu sa te iubim.