Stiri de la mare

Luni am implinit 20 de saptamani. Deci am ajuns la mijlocul sarcinii si intru in panica. Stresul cu toxoplasmoza mi-a dat peste cap si planurile de nastere, dar si planurile din timpul sarcinii, am pierdut cateva luni cu asta in loc sa citesc ce imi propusesem. Sa speram ca imi revin la timp...

Alex a facut o poezie, ceva de genul

******* e piciorul / nu mai merge nici cu tractorul.

Si a continuat cu

......   ....   manzul/ .....    .....  ...... pranzul (nu retin detalii, si nici nu ii inteleg toate cuvintele, unele sunt inventate. Si rade de numa dupa ce le zice, cu intonatie asa pe fiecare cuvant.

E tot mai legat de Relu si tot mai indepartat de mine. Nu stiu daca asta e inceputul unei noi etape, sau e asa doar in concediu, pentru ca i-a fost dor de el, sa fie toata ziua cu el.

• Isi spun secrete, la ureche
• Au porecle unul pentru altul, personajele Bernard si Yogi Bear.
• Vrea sa-i citeasca doar Relu cartea lui preferata din ultima vreme, Pisicile Aristocrate. Si mai nou Relu l-a testat si a vazut ca o stie toata pe de rost :))
• Merge doar cu Relu la piscina si la locul de joaca, nu are nici o treaba ca eu vreau sa stau doar la mare. As fi crezut ca ma va cere si pe mine sa merg cu ei.
• Daca eu ies mai repede din camera, ca sa merg la mare, si Alex inca vrea sa i se citeasca o poveste, nici nu ma baga in seama. La Baia Mare daca aveam de mers la medic, ori era musai sa il iau cu mine, ori imi spunea ca ma lasa sa plec, e ok, dar cat lipseam plangea dupa mine.
• Daca Relu a fost imbracat mai repede inainte de pranz si l-am trimis sa gaseasca o masa buna, Alex a inceput sa planga sa il astepte si pe el.

Si Relu are incredibila rabdare cu el, ii rabda orice, si daca Alex vrea sa urce de 50 de ori pe hidrobicicletele parcate pe plaja, si daca Alex ii cere a nu stiu cata oara sa-i citeasca aceeasi carte, si daca Alex ii spune sa nu vina undeva, sau sa vina, sau sa nu manance ceva sau sa manance, sau sa-l ia in brate, ba nu, dupa cap, etc. Eu recunosc ca de cand cu sarcina, hormonii ma fac sa nu mai am atata rabdare. Nu il bat :))))), dar ii spun pe un ton hotarat cand nu vreau sa mai fac ceva.

Consecinta: pentru prima data din 2008, eu stau la mare jos. Asezata. Pe nisip! Uau! Ce sentiment! :)))) Pana acum ne solicita la maxim pe amandoi, sau in 2010 numai pe mine. Atunci Relu trebuia sa-l pacaleasca sau sa-l lamureasca sa mai vina si la el in brate. Dar oricum, tot timpul ne-a vrut pe amandoi, in picioare, langa el, la datorie, sau cu el in brate, tot in picioare, sa-l ducem pe unde voia el sa vada ceva anume. Si cand nu vorbea, facea un sunet specific si ne arata unde trebuie sa-l ducem.

Stiu, stiu, sa savurez cat mai pot, ca inca cel putin 3 ani nu mi se va mai arata minunea asta :))))). Pai anul trecut noi nici nu ne-am adus prosoape de plaja sau cearsaf. Pentru ce? Prosop pentru el, daca apa e rece cand il scoatem, atat. Acum, din intamplare, am adus un cearsaf, eram hotarata sa imi bag burta in nisip :D. Si asta am si facut. Imi fac o groapa pentru burta si ma asez sa ma relaxez in pozitia mea preferata de somn de care deja imi e dor. Cand fac asta, bebe din burta loveste continuu, semn ca vrea sa se joace in nisip :D. E atat de relaxant, incat deja imi fac planuri cum as putea avea un pat de nisip (nu pot sa inteleg cum as vrea sa stau pe un sezlong la mare). Eu tot calculam sa tai patul cu gaura pentru burta, sa pot dormi asa, dar nisipul mi se pare ca se muleaza perfect pe orice preferinta, adica si osul obrazului isi face loc comod. In sarcina cu Alex, de la jumatatea sarcinii ajunsesem sa ma culc doar dupa 3 noaptea, pentru ca trebuia sa fiu extenuata complet sa pot adormi in alta pozitie. Si nu puteam pe spate sau pe o parte, ci tot cumva semi-pe-o-parte-semi-pe-burta-ajutata-de-perna-de-gravida-pozitia-denumita-flamingo-cu-un-picior-ridicat. Dar si pentru asta trebuia sa fiu franta ca sa pot adormi. Dupa nastere, chiar daca ma dureau sanii cand dormeam pe burta, doar asa puteam sa adorm noaptea. Patul il udam leoarca de lapte, ca doar ma apasam pe recipiente, dar nu conta :)). Deci caut idei de creat pat cu nisip, fara sa fac mizerie in casa :))).

O intrebare importanta: Oanaaaaa, unde esti? Nu te-am mai vazut.

Explicatie: in prima seara, la mini disco, am vazut ca ma priveste o tipa foarte frumoasa si se ridica de la masa si vine la mine. Imi spune ca imi urmareste blogul, ca mi-a si comentat de cateva ori. Povestim foarte putin. Eu sunt emotionata. Ea are accent literar frumos, eu oricat incerc sa vorbesc neardeleneste nu-mi reuseste. Ajung seara la net, caut in comentarii daca e Oana care o banuiesc eu, cu niste comentarii pline de dragoste de pui. Ea e. Na, e mai greu cand nu poti asocia un nume cu o imagine, sau cu un blog personal. M-a flatat mult, mai ales ca si sotul ei ma cunostea. Si de atunci ma tot uit dupa ea, imi faceam curaj sa intru mai mult in vorba, sa nu ma mai stresez ca isi va face o parere proasta despre mine :D. Si am vazut-o doar in treacat a doua seara, apoi deloc. Va zic, o mamica foarte frumoasa, incep sa ma intreb daca toate cititoarele blogului sunt atat de frumoase. Si seamana bine de tot cu o prietena de-a mea, si la trasaturi, dar si la comportament, asa frumoasa si calda.

Constatari despre parintii de aici

Doar stiti ca in fiecare an trebuie sa spun cate ceva. Anul acesta suntem aici cam 60% rusi, vreo 35% romani, 4% greci si 1% alte natii :D. Anii trecuti mai auzeai nemteste, englezeste, frantuzeste,... Pot spune cu mare uimire ca parintii romani ce i-am nimerit aici anul asta sunt foarte ok. Spre deosebire de cei rusi. Nu stiu daca am nimerit eu acum pe parinti romani ok (sunt constienta ca nu sunt toti asa, chiar si in Timisoara pe drum incoace am vazut multe multe situatii triste), sau ii consider asa in comparatie cu rusii.

Parintii rusi umbla cu copiii plangand in hohote, disperati. Deci la modul serios, nu exista minut la masa in care sa nu urle un copil, fie el de 2 luni sau de 2 ani. Si inteleg ca astia micii mai si urla, doar am avut si eu un mic plangacios, dar parca nu-mi pica bine cand vad ca parintii ii lasa asa plangand in carucioare, merg sa se serveasca linistiti cu mancare, mananca lejer la masa, vorbesc unul cu altul. Cazul “bun”e cand nici nu privesc copilul. Cazul mai rau e cand il si cearta si il bruscheaza ca plange. Cearta si trasul de mana si bruscatul se fac printre dinti, nu in gura mare, cu buzele intr-un ranjet care probabil se vrea a fi zambet pentru cei din jur, nu stiu ce vor sa demonstreze. Doamne fereste sa-l ia in brate. Am vazut cateva cazuri in care copiii se opreau din plans cand un chelner trecea pe langa carucior, si se uita inspre ei, deci nici nu erau pretentiosi la atentie, doar le lipsea. Sau cand parintele ii ridica un pic in carucior, sa stea mai in fund sau ceva. Deci o simpla atingere sau un simplu gest ca sunt bagati in seama. Si nu vorbesc aici de familii mari, cu parinti care nu mai stiu ce sa se faca cu atatia copii, ci tocmai de copii mici, cel mult 2 copii la 2 adulti. Sunt multe single moms pe aici, dar sunt cu mamele lor, deci tot nu sunt singure cu copiii.

Parintii romani mananca cu schimbul. Cat timp mananca mama, tatal se plimba cu cei doi copii prin restaurant. Apoi inverseaza rolurile.

Toti copiii mananca dulciuri si junk, dar parca la rusi totul e mai exagerat. Si unui bebelus sub 6 luni i se pune in biberon suc de la dozator si i se baga in gura sa se opreasca din plans. Si o bucatica de chec, sa mearga cu sucul. Am ajuns sa ma bucur cand vad biberoane cu lapte. Nimeni nu alapteaza pe aici, cel putin nu in public, dar macar sa vad lapte in sticla la un copil asa mic, zic eu, nu suc din prafuri.

Culmea, desi copiii mananca la fel de prost ca in alti ani, nu sunt atatia obezi. In alti ani, copiii obezi erau majoritari. Acum sunt exceptiile. Si adultii arata foarte bine. Grasute (in afara de mine :))))) ) nu prea am vazut, poate niste adolescente si niste pensionare, dar nu obeze, doar asa mai plinute. In rest, populatia de 20-40 de ani e din reviste. Mai ales mamele cu copii mici, parca nici nu au nascut.

Asa, sa revin la rusi, care duhnesc a alcool si in mare cand inoti pe langa ei. Miros din ala din transpiratie, deci o fi alcoolul din ziua precedenta. Sunt nepoliticosi, se imping peste tot, se cearta, se baga in fata. La mini-disco am vazut multi copii care nu au chef mereu sa danseze pe scena. Parintii romani ii iau in brate si danseaza cu ei pe margine. Parintii rusi ii imping in fata sa le poata face poze.

Cel mai naspa e la mare, unde as fi vrut sa aud, ca in alti ani, sunetul linistit al valurilor. Nu, nu am manele, am plansete de copii. Copiii rusi. In apa. Sau pe plaja. Cei de pe plaja plang “mamaaaaa” dupa mama dusa sa inoate in apa. Mama care inoata mai departe relaxata, impreuna cu tatal. Copilul singur pe mal plange. Dimineata apa e rece. Rusii isi obliga copiii sa intre in apa. Si acuma oricine stie ca daca obligi copilul sa faca ceva, in loc sa-l atragi prin joc, sigur va fi suparat, nu? Adica si pentru alti copii apa e rece, dar daca le respecti parerea, de multe ori ei se cer in apa. Daca nu, nu intri, ce e asa mare tragedie? Ei nu, la ei copiii plang mereu in apa, chiar daca stau 10 minute, 15, 30. Ce se intampla daca esti copil rus si ai „curaj“ sa plangi ca apa ti se pare rece? Pai dupa ce parintele totusi nu mai suporta sa te auda, iti trage o bataie acolo in apa, sa te inveti minte sa nu mai plangi. Mi s-a parut ingrozitor de trist cand am vazut primul astfel de caz, fetita avea vreo 3-4 ani si plangea de frig si de frica (am vazut-o apoi si dupa-masa cand apa era calda, nu mai plangea de apa, dar ii spunea mamei ca ii e teama sa inoate doar cu aripioare). Inota spre parinti, plangand si spunand ceva. Cand am vazut ca a luat-o tatal ei in brate, m-am bucurat, si probabil ca si ea. Asta a facut socul mai mare pentru mine cel putin, sa vad ca o ia in brate ca sa o poata lovi la fund cat a putut el de tare. Adica in bratele lui, in locul in care ea ar fi trebuit sa se simta in siguranta... Si in apa, deci in timp ce in jurul ei inca era mediul ce o speriase. Toata ziua apoi pe mal fetita a fost apatica, privea doar in jos, fara sa se joace. Parintii au putut chiar si sa inoate singuri multa vreme, ea a stat linistita pe prosop.

Imi amintesc de cartile in care am citit ca in civilizatiile vechi comportamentul dragastos parintesc era inlocuit cu unul dur, lipsit de dragoste, doar in vreme de razboi, ca sa ii faca pe cei mici duri, fara dragoste, fara empatie, fara compasiune, violenti, soldati ascultatori de cei superiori, fara pretentii sau personalitate. Ei acum pot spune, daca generalizez la toti rusii ce am vazut in zilele astea la toti rusii de pe plaja noastra, ca viitoarea generatie de rusi sigur va fi una razboinica. Si stau si ma intreb ce a putut sa-i determine pe oamenii astia sa fie asa reci si duri si neiubitori? Probabil niste parinti la fel.

P.S. Stiu ca am de dat niste raspunsuri, si pe blog, si prin alte medii. Netul imi merge foarte prost, postarea asta o fac in word si apoi dau copy-paste. Dar sa caut linkuri ca sa raspund e peste posibilitati acum :).